septembrie 9, 2023 0 Comentariu
Urziceniul din nou în Parlament: ”Spitalul oferea servicii de nivelul unui dispensar sătesc!”
de Eugen Cișmașu
Senatorul Adrian Costea a readus în memoria publică dramele de la Spitalul Urziceni, pledând pentru înființarea unor centre medicale de permanență în localitățile mici urbane din Ialomița.
”Modelul Nalaga’at. Dialog și Incluziune prin Artă” – trei zile de regal cultural și educațional organizat de CEC Bank și Ambasada Israelului la Teatrul Evreiesc de Stat din București
Migranții romi din România iau cu asalt Statele Unite, via Mexic
La doar o lună de la evenimentele dramatice de la Spitalul Urziceni, presa mainstream, și ne referim aici la ziarul ”Libertatea”, a comis un advertorial de toată frumusețea, în care pur și simplu aflăm de la reporterii publicației că e din nou sigur să te îmbolnăvești în municipiu.
Deși ziariștii ”Libertății” nu au habar că Spitalul din Urziceni nu are UPU, ci doar CPU, ei știu că, noaptea, timpii de așteptare pe peroanele Camerei de Primiri Urgențe ar face să pălească de invidie Uber-ul sau Bolt-ul, și că, în locul în care mor oamenii acasă după ce au primit un algocalmin pentru dureri în piept sau nasc femeile pe trotuar în curtea spitalului, poți să îți faci o analiză de sânge la miezul nopții iar rezultatele vin în 15 minute, de nici nu apuci să dai un ”săru mâna” la doamna doctor pentru operativitate și disponibilitate.
În ciuda articolului publicitar, de genul celor cu care ”Libertatea” a început să-și obișnuiască publicul, la Urziceni calitatea actului administrativ, care se răsfrânge asupra celui medical, este departe de a se fi îmbunătățit în doar 30 de zile scurse de la incidentele care au pus Primăria municipiului pe harta huiduielilor naționale. O arată chiar și interpelarea senatorului ialomițean Adrian Costea, adresată în data de 5 septembrie, Ministerului Sănătății.
Pe-afară se vopsește gardul dar…
”Evenimentele nefericite produse în această vară la unul dintre cele trei spitale majore din județul Ialomița, respectiv Spitalul Municipal din Urziceni, au relevat disfuncții majore ale modului în care este asigurată îngrijirea medicală a locuitorilor județului nostru. Ținând cont că Spitalul din Urziceni ajunsese să ofere servicii medicale la nivelul unui dispensar sătesc (unitate spitalicească declarată nefuncțională în urma unui control al DSP Ialomița), vă rog să vă îndreptați atenția spre zonele rurale ale acestui județ, acolo unde starea serviciilor medicale reprezintă o vulnerabilitate, având în vedere ponderea destul de mare a populației vârstnice”, a declarat senatorul Adrian Costea, la tribuna camerei superioare a Parlamentului.
În fapt, dincolo de preambulul său, interpelarea din 5 septembrie a parlamentarului ialomițean s-a dorit a fi o pledoarie pentru înființarea unor centre medicale de permanență în localitățile mici urbane cu specific rural din județ.
”Multe localități rurale din Ialomița se confruntă cu fenomenul depopulării prin migrația tinerilor. Însă, dacă în aceste localități ar funcționa servicii medicale de calitate, am putea asista la un fenomen invers, de repopulare. Lipsa lor este unul dintre motivele pentru care ruralul ialomițean este neatractiv pentru locuire. O locație pentru un viitor centru de permanență este orașul Căzănești, aflat la jumătatea distanței dintre municipiul reședință de județ, Slobozia, și Urziceni. Dorința pentru înființarea acestuia a fost exprimată și de primarul localității. O altă localitate în care ar trebuie să funcționeze un centru medical de permanență este orașul-stațiune Amara, a cărui populație a crescut în ultimul deceniu. Afluxul de turiști din timpul sezonului estival este argument valid. Implicit, de serviciile medicale oferite de cele două centre de permanență sugerate ar putea să beneficieze și localitățile rurale din jur”, se arată în pledoaria senatorului Adrian Costea pentru înființarea unor centre medicale de permanență în localitățile mici urbane din Ialomița.
august 18, 2023 0 Comentariu
Daniela Ianuș, managerul Spitalului Urziceni, atacă în instanță amenda de 4000 de lei decisă de DSP!
de Eugen Cișmașu
Managerul suspendat al Spitalului din Urziceni, Daniela Ianuș, se consideră nedreptățită de controlul Inspecției Sanitare de Stat și atacă în instanță sancțiunea decisă de reprezentanții Ministerului Sănătății.
Parlamentul European cere renunțarea la brevetele pentru vaccinurile anti COVID
Iurie Reniță, despre rebrandingul socialiștilor din Moldova: ”Sub steaua oblăduitoare a Kremlinului lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!”
În data de 16 august, anul curent, pe rolul Judecătoriei Urziceni, Secția Civil – Penal, a fost înregistrat dosarul cu numărul 4721/330/2023, având ca obiect o plângere contravenţională împotriva ”MS-DSP-SCSP 02991/31.07.2023”, Daniela Ianuș având în cauză calitatea de petent iar Direcția de Sănătate Publică Ialomița pe cea de intimat.
Acțiunea are loc la două săptămâni distanță de momentul în care unitatea spitalicească manageriată de Daniela Ianuș și-a dobândit supranumele de ”Spital al Groazei”, ulterior unor evenimente care au fost pe larg relatate în presa națională: o naștere petrecută pe caldarâmul postului de pază al Spitalului din Urziceni și decesul unui tânăr care fusese tratat, pentru dureri în piept, cu un algocalmin și un EKG în camera de primiri Urgențe a instituției sanitare.
Directoarea Spitalului Municipal din Urziceni, precum şi medicul de gardă şi asistenta care se aflau în tură atunci când s-a prezentat femeia în travaliu care nu a fost primită în unitatea sanitară au fost sancţionaţi cu amenzi, conform declarațiilor şefului Inspecției Sanitare de Stat, Mioara Comana.
„Colegii mei au sancţionat managerul spitalului pentru neorganizare cu 4.000 de lei. Menționez că sancțiunea este maximă ca persoană fizică. Există şi sancțiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebuie să o dai spitalului şi efectiv banii să îi luăm din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca să plătim o asemenea amendă. A fost sancționată doamna asistentă care nu a respectat procedurile de examinare şi investigare, să solicite medicul de gardă, tot cu 4.000 de lei. Şi medicul de gardă pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile, cu 3.000 de lei (…) La Spitalul Municipal din Urziceni s-a constatat că există în structură o secţie de obstetrică ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15.00. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală, a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistentă trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului”, a explicat şefa Inspecţiei Sanitare de Stat.
Daniela Ianuș se pregătește să revină la conducerea Spitalului din Urziceni
Decizia directoarei Spitalului din Urziceni poate fi primul pas întru confirmarea finală a avertismentul primarului Constantin Sava, apropiatul, susținătorul și superiorul pe linie ierarhică de partid al Danielei Ianuș. Dat afară de PNL, în urma scandaloasei sale prestații mediatice ce a însoțit evenimentele dramatice consemnate la Spitalul din Urziceni, primarul Sava a afirmat pe 8 august, la Radio Campus, că a comis cu bună știință un abuz prin suspendarea directoarei Daniela Ianuș, anunțând chiar că aceasta poate câștiga ”la orice oră” un eventual litigiu cu Primăria.
”Eu sunt într-o poziție, la această oră, în care, ceea ce am făcut este ilegal. Eu am suspendat-o. La orice oră, doamna manager, dacă mă reclamă, a câștigat (…)”, a declarat Sava, confirmând, prin precizările sale, suspiciunile conform cărora îndepărtarea temporară a directorului spitalului a fost făcută regizat în condiții de neconformitate cu legea, pentru a-i da posibilitatea managerei să se întoarcă pe post în urma deciziei unei instanțe.
La Urziceni, rămâne cum a stabilit primarul Sava: ”Nu mișcă nimeni!”
Primarul Constantin Sava a și recunoscut, de altfel, faptul că nu a efectuat încă niciun audit la Spitalul din Urziceni. Sava spune că nici nu a avut pentru ce să inițieze o astfel de verificare și își recunoaște public și supracontrolul exercitat asupra administrației spitalicești afirmând textual ”acolo controlez eu, nu?, nu mișcă nimeni, acolo ar fi jale”.
Radio Campus: ”Domnule primar, de-o săptămână, ați trimis până la urmă auditul la spital?”
Constantin Sava: ”Poftim?”
Radio Campus: ”Ați trimis până la urmă auditul la spital, ați trimis un control?”
Constantin Sava: ”Auditul comandat de primărie la spital se face într-un singur mod. Banii alocați de la Primărie. Dacă banii alocați de Primărie, proiectele mele s-au deturnat, eu vă zic că nu rămânea niciun capăt acolo. Nu rămânea nimeni!”
Radio Campus: ”Eu nu vă întreb dacă rămânea ceva sau nu. Ați trimis audit? Sau nu?”
Constantin Sava: ”Domnu’… Pentru ce? Spuneți-mi pentru ce, că acum îl comand!”
Radio Campus: ”Pentru cheltuirea banilor publici.”
Constantin Sava: ”Se face anual. Niciodată nu a fost eroare aici. Vă dați seama că acolo controlez eu, nu?, nu mișcă nimeni, acolo ar fi jale.”
august 15, 2023 0 Comentariu
VIDEO: Firma primarului din Urziceni, vânzări către școli și către operatorul de apă – canal. Ce condamnare riscă Sava Constantin
de Eugen Cișmașu
Firma lui Constantin Sava, primarul din Urziceni, a vândut prin procedură de achiziție directă școlilor din municipiu și operatorului Ecoaqua SA, la care Consiliul Local Urziceni este acționar, materiale de construcții și instalații, vopseluri, bolțuri și șuruburi, feronerie etc, prestând chiar și lucări de șantier.
Dictatura Sputnik V în Rusia: 1 milion de ruble amendă pentru refuzul vaccinării obligatorii!
Un sac de plastic pentru Diana Șoșoacă! Și-o cupă cu pământ pentru România Inertă…
Potrivit statisticilor înregistrate de SIICaP, platforma de achiziții publice cu sistem informatic colaborativ, pusă la dispoziția autorităților publice, SC Agra Sava SRL, societate la care Constantin Sava este acționar unic și beneficiar nemijlocit, a parafat în perioada 2016 – 2017 un număr de 76 achiziții directe cu Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu din Urziceni, alte 3 achiziții directe fiind încheiate cu Școala Gimnazială Alexandru Odobescu din Urziceni.
La Urziceni, Primăria bugetează, firma primarului încasează
Practic, firma lui Sava a prestat lucrări de șantier și a vândut tot felul de materiale de construcții și instalații școlilor generale din municipiul Urziceni, școli aflate în subordinea Primăriei, bugetate de către municipalitate, și al căror necesar de cheltuieli pentru lucrările de reparații sau investiții este aprobat de către consilierii locali fix la propunerea primarului Constantin Sava, în cadrul bugetelor anuale ale unităților școlare!
Astfel, conflictul de interese este mai mult decât evident, ostentativ chiar, în cazul operațiunilor comerciale dintre societatea primarului din Urziceni și cele două unități de educație municipale. Raportat la dispozițiile legale, Sava a încălcat continuu regimul conflictelor de interese statuat de Codul Administrativ, al cărui articol 228 prevede următoarele: (1) Alesul local este în conflict de interese în situația în care trebuie să emită un act administrativ sau să participe la emiterea ori adoptarea unui act administrativ sau să încheie ori să participe la încheierea unui act juridic şi are un interes personal de natură patrimonială. (2) Alesul local aflat în situaţie de conflict de interese în condiţiile alin. (1) are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; b) orice persoană fizică sau juridică faţă de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligaţii; c) o societate la care deţine calitatea de asociat unic ori funcţia de administrator sau de la care obţine venituri; d) o altă autoritate din care face parte; e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care face parte, care a făcut o plată către acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia; f) asociaţie sau fundaţie din care face parte.
”Eco”, operatorul regional cu Consiliu Local Urziceni acționar, cumpără de la primar!
Constantin Sava intră în coliziune directă cu regimul conflictului de interese și prin relațiile comerciale pe care firma sa, Agra Sava SRL, le-a statuat cu SC Ecoaqua SA Călărași, operatorul regional de apă – canal la care Consiliul Local Urziceni deține o participație în acțiuni de 16%.
După ce, în 2006, a încheiat un Contract de delegare a gestiunii serviciilor de apă şi canalizare cu autoritatea publică locală Urziceni, SC Ecoaqua SA Călărași a devenit un client frecvent al firmei primarului din municipiu, de la care a făcut un număr de peste 80 de achiziții directe, în perioada 2016 – 2021. Cumpărările directe de materiale de construcții și instalații de la firma primarului din Urziceni sunt în evidențiate de către același sistem informatic colaborativ SIICap, pus la dispoziția autorităților publice.
Mai mult decât atât, același Constantin Sava a preluat, în 2020 chiar președinția Asociației Intercomunitare ECOAQUA, organism care, potrivit scriptelor oficiale ”exercită drepturi speciale de control şi de informare, are o influenţă decisivă asupra tuturor deciziilor strategice şi importante ale operatorului (n.r. – SC Ecoaqua SA Călărași), monitorizează îndeplinirea de către operator a obligaţiilor ce-i revin în temeiul Contractului de Delegare şi exercită în numele şi pe seama Autorităţilor Locale membre, drepturile şi obligaţiile contractuale care le revin acestora în calitate de Autoritate Delegantă”.
În această calitate, Sava a participat practic la luarea tuturor deciziilor care reglementează anual cadrul general de desfășurare a activității de către operatorul care îi este și client pe persoană juridică.
Când dorește să se scuze, Sava reușește să se acuze
Față de cele mai sus prezentate, primarul Urziceniului are explicații de toată jena, ba chiar și cu conotații auto-incriminatoare. În emisiunea ”Revista Vorbei” difuzată în data de 8 august, de Radio Campus Slobozia, Sava a pretextat valorile mici ale achizițiilor ce fac obiectul conflictului de interese, ca scuză pentru o activitate comercială de care susține că nu a avut știință.
Mai mult decât atât, pozând într-un adevărat Mecena al Urziceniului, Sava a afirmat răspicat că utilajele firmei sale au lucrat gratuit pe șantierele de la Școala Generală Ion Heliade Rădulescu și Spitalul Municipal, fără a menționa dacă firma sa a avut contracte în regulă, semnate cu dezvoltatorii proiectelor edilitare, și dacă legile siguranței în construcții au fost respectate întocmai prin respectiva activitate.
Nu în ultimul rând, Sava a făcut și o mărturisire rezonantă la Radio Campus, demnă de un interogatoriu eficient într-un dosar penal pentru inginerii financiare. ”Au luat 3 lopeți, am facturat 3 și au plătit una”, a descris primarul Urziceniului felul în care se făceau, în municipiu, achizițiile ilegale dintre instituțiile publice și firma sa, Agra Sava, insistând pe valorile mici ale achizițiilor directe și pe mecenatul său asumat la nivel urban.
Ce spune legea: închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică!
Vestea proastă pentru primarul Urziceniului, Constantin Sava, este că nu numai Codul Administrativ reglementează ferm conflictul de interese, ci și noul Cod Penal, acesta din urmă stabilind și sancțiuni drastice pentru situația cu pricina.
Conform articolului 301 din nol Cod Penal, ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Conținutul normativ al infracțiunii din Noul Cod penal este aproape identic cu cel din reglementarea statuată de vechiul Cod Penal, sens în care incriminarea faptei presupune existența unui interes de natură patrimonială din partea unui funcționar public, care-i influențează acestuia imparțialitatea în îndeplinirea atribuțiilor conferite de legi și regulamente. Prin urmare, activitatea de serviciu a unui funcționar ori demnitar asimilat (cu titlu de exemplu: primar, prefect, etc) ce constă în îndeplinirea unui act sau de participare la luarea unei decizii colective, este lipsită de orice obiectivitate tocmai datorită interesului de natură patrimonială.
Cu referire la incriminarea acestei fapte, Înalta Curte de Casație și Justiție a evidențiat ferm faptul că aceasta “a fost generată de apariţia unor noi forme de relaţii între sectorul public şi sectoarele comerciale care dau naştere unor parteneriate publice, existând un potenţial de creştere de forme noi de conflict de interese care implică interesele personale şi obligaţiile publice ale persoanei care exercită o funcţie publică. […] Deşi conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupţie, totuşi apariţia unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile publice ale funcţionarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupţie. Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcţionarului public, ci şi formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluţionat să nu conducă la un abuz în serviciu. Prin definiţie şi conţinut, infracţiunea de conflict de interese a preluat din elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie, în proximitatea cărora a fost poziţionată.”
În plus, interpretarea doctrinară reține că infracțiunea nu are neapărat un obiect material, fapta incriminată referindu-se strict la conduita acelui funcționar sau demnitar public care, în exercitarea unor atribuții de serviciu, obține eventualele bunuri sau beneficii ca drept de folos patrimonial injust sau ilicit, reprezentand astfel produsul infracțiunii.
august 13, 2023 0 Comentariu Cum să dai țeapă pe Booking, în Bacău: iei banii în avans, gonești turistul și apoi raportezi că nu s-a prezentat la cazare
de Eugen Cișmașu
Înșelat de patronii Pensiunii ”Adolescența” din Dărmănești, un ialomițean a fost prejudiciat în realitate cu concursul nemijlocit al operatorului de rezervări Booking.com, cel care nu i-a rambursat banii plătiți în avans pentru simplul fapt că Pensiunea a raportat în fals faptul că turiștii nu s-ar fi prezentat la proprietate.
ABUZ! CSM îl dă afară din magistratură pe judecătorul Dănileț, decretând că un ONG este formațiune politică!
Urziceniul din nou în Parlament: ”Spitalul oferea servicii de nivelul unui dispensar sătesc!”
Deși sunt planificate cu grijă, așteptate cu nerăbdare și uneori plătite cu eforturi considerabile, vacanțele românilor încep să se transforme din ce în ce mai des în adevărate experiențe traumatizante, cu precădere atunci când vine vorba de operatori naționali, ale căror înșelătorii în formă continuată ori sunt trecute cu vederea de autorități ori sunt sancționate blând, cu avertismente sau măsuri de conformare.
În așteptarea unor instituții care să le facă dreptate, victimelor înșelătoriilor nu le mai rămâne altceva de făcut decât să scrie memorii peste memorii și să împărtășească și altora aventurile prin jungla insuficient reglementată a turismului autohton, în speranța că acest lucru îi va feri pe alții de experiențe dramatice smilare.
Turiști ”păcăliți” de Booking și înșelați de proprietarii pensiunilor turistice
Este și cazul cazul unui ialomițean care a achitat integral cazarea, iar când a ajuns la locație împreună cu familia a fost trimis într-o anexă neconformă cu oferta plătită, motivându-i-se cu indiferență că proprietatea este deja ”plină”.
”Vreau să vă atrag atenția asupra neregulilor constatate la Pensiunea Adolescența din Dărmănești, Bacău, situată pe Valea Uzului (n.r. – foto jos), ca să nu mai pățească cineva ce mi s-a întâmplat mie și soției mele” și-a povestit pățania, pe Facebook, Nicolae Sandu, ialomițeanul care, asemeni altor mii de români în această vară, acuză vulnerabilitățile portalului de rezervări Booking.com și reacția lentă a autorităților
”Am făcut rezervarea pe Booking pentru un sejur de 6 nopți la pensiunea respectivă și am plătit suma de 1.800 lei în avans pentru că aceasta era politica de rezervare. Toate bune și frumoase, doar că, odată ajunși acolo, am fost informați că pensiunea este plină și că nu putem fi cazați decât într-o altă cameră, dintr-o altă anexă. Când ne-a fost prezentată însă, surpriză: comparativ cu camera pentru care am plătit, în aceea abia aveai loc să cobori din pat, atât era de mică. Am fi acceptat să fim cazați acolo, cu condiția să nu trebuiască să plătim tot 300 lei pe noapte, moment în care gazda a devenit recalcitrantă, informându-ne că toate camerele au același preț. Ori, din pozele de pe Booking se vedea clar diferența. După mai multe discuții am refuzat oferta, moment în care gazda ne-a transmis că și dacă am fi acceptat, tot nu ne-ar fi primit. Acela a fost momentul in care am decis să sunăm la Booking să rezolvăm speța, doar că în weekend, platforma nu are reprezentat pe România. In fine…am plecat și ne-am cazat în altă parte. In următoarele 3 zile am purtat discuții cu 3 reprezentanți de la Booking, însă fără succes. Răspunsul a fost de fiecare dată că problema nu este la ei și că trebuie discutat cu pensiunea. Nu am putut rezolva nimic, drept pentru care, odată întorși din concediu, am depus sesizare la OPC. Apropos, site-ul ANPC nu a funcționat 2 săptămâni. Așteptăm acum răspuns din partea OPC, dar vom depune între timp și o plângere la poliție pentru înșelăciune. In concluzie, după experiența care ne-a stricat vacanța și în urma căreia se pare că am pierdut 1.800 lei, recomandarea noastră este să evitați cazarea la Pensiunea Adolescența.
Oferta de pe Booking nu are legătură cu ceea ce primești la fața locului.
Cât despre Booking… considerăm că de data aceasta ne-a păcălit bine”, este relatarea ialomițeanului Nicolae Sandu.
De reținut faptul că relatarea experienței familiei Sandu pe grupul de Facebook ”Vacanțe sub 500 de euro” a fost apreciată de aproape 600 de persoane și a primit peste 170 de comentarii care confirmă simptomatologia afecțiunilor din turismul românesc.
”Adolescenții” din Dărmănești: înfumurați, obraznici, agramați și agresivi
Am încercat în van să aflăm și punctul de vedere al operatorilor Pensiunii Adolescența, din Dărmănești. Pe site-ul locației de cazare există postat un număr de telefon la care nu ne-a răspuns nimeni, o adresă fizică și o adresă de email. Pensiunea, din câte am reușit să aflăm, este administrată de Luminița Cojocărel, prin una dintre firmele la care este acționar, cu precizarea că SC Costy Adolescența SRL, singura proprietate al cărui nume rezonează cu numele Pensiunii, este în acest moment inactivă.
În contextul reclamațiilor postate pe pagina de Booking, punctul de vedere al proprietarilor pensiunii l-am putut afla doar prin intermediul reacțiilor pe care aceștia le-au avut față de turiștii nemulțumiți, iar gramatica și tonul construcțiilor textuale spune totul despre patronii locației.
”Buna ziua . Va ti cazat la pensiune sa va fie aproape de Salina , ati facut naveta ca ati vrut voi , si stii cv referitor la curatenie acum exagerezi dar putin imi pasa ce spui esti un om cu 2 fete ………..,si nu este vina mea booking va dat Informării eronate . Ai figuri de Diva dar tu esti altceva …….” a răspuns proprietatea unei turiste din Belgia, care anunța că piscina și ciubărul sunt nefuncționale iar în timpul nopții se stinge electricitatea și se oprește apa, unui alt turist, care a acuzat drumul impracticabil și faptul că și-a rupt mașina în gropile traseului către proprietate administratorii răspunzându-i în mod similar: ”De ati dat nota 1 pentru ca ati stat in camera si ati mancat sendvici, si vi sa stticat Hârbu de Masina , e vina mea ?”.
Ce spun turiștii. Pensiune sau adevărată Casă a Groazei?
Pe Revieweuro.com, cel mai cunoscut portal european de recenzii și informații pentru turiști, abundă comentariile indignate ale celor care s-au izbit de ”ospitalitatea” operatorilor Pensiunii ”Adolescența”. ”Proprietarii extrem de neprimitori, apartamentul era practic o camera dubla cu un hol anexat, fără lumina naturală, lipsea si chiar si becul. Împrejurimile erau mai atractive decât proprietarii. Am avut impresia ca deranjam, probabil dumnealor își doresc oaspeți ce irosesc bani fără a avea si justificare pentru serviciile ce le pun la dispoziție. Personalul de alta naționalitate era tratat cu foarte mult dispreț”, spune unul dintre userii Revieweuro.com, în timp ce altul se exprimă în termeni și mai categorici: ”un adevarat soc am avut vis a vis de pensiunea Adolescenta. Ai impresia ca deranjezi daca intrebi ceva, te simti vinovat ca ai mers acolo. Preturi exagerate, de personal calificat nu poate fi vorba, persoana care face curat te serveste si la masa, piscina fara apa, un apartament intunecat, cea de a doaa camera a apartamentului fara fereastra si mica ca un beci de intunecata, care costa doar 350 lei pe noapte. Ce sa mai spun am luat o mare teapa si am plecat dupa o noapte, gazde asa neospitaliere eu personal nu am intalnit, asa se explica ca eram singurii turisti din pensiune”.
Alți turiști prejudiciați spun suficient de mult cât să convingă și cel mai îngăduitor inspector ANPC să sancționeze drastic Pensiunea: ”O zonă superbă, la care vrei să vi din nou, dar până când faci cunoștință cu doamnă patroană. Fără apă de spălat, și fără lumină după ora 2 noaptea și să nu zic, scârba cu care vorbește, cu cei cazați. Dar mai ales, că se încurcă meniul si la sfârșit, afli că esti foarte încărcat pe nota de plată. Păcat, dar nu îți vine să mai revii niciodată”; ”Dacă așa arată “adolescența”, e vai si amar de toți adolescenții! Nu servesc mâncare deoarece au un “eveniment’!? Cum o fi când nu au evenimente?Cred ca arunca cu farfuriile după tine! Noroc ca au piscina! Dacă esti cuminte Baga si apa!”.
Pe același site, un alt comentariu, al unui fost angajat al Pensiunii, trimite operatorul turistic în sfera penalului, persoana plângându-se de faptul că nu a fost plătită pentru perioada în care a lucrat la pensiune, ba chiar a fost luată pe sus și abandonată, noaptea, într-o pădure, la 8 kilometri depărtare.
Patroana ”Adolescenței”, trimisă în judecată și achitată într-un dosar de furt și fapte de corupție
Și, pentru că tot vorbeam de aspectele penale, merită amintit și faptul că numele Luminiței Cojocărel apare într-un celebru dosar de furt de energie electrică şi fapte de corupţie instrumentat în urmă cu 10 ani în Bacău. În 2014, procurorii băcăuani au finalizat cercetările faţă de mai multe persoane şi firme, implicate în furtul de electricitate, de pe urma căruia EON Energie România a fost prejudiciat cu mai multe milioane de lei. Printre cei trimişi în judecată se numărau la acea vreme Bogdan Chiţescu, Ştefan Vaşloveanu de la EON dar şi Cristinel Bostan, primarul localităţii Sascut și chiar patroana societății care administrează Pensiunea ”Adolescența” din Dărmănești. Luminiţa Cojocărel a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, contând în aceea că, prin intermediul inculpatului Vaşlovanu Ştefan, ar fi instigat angajaţii E-on (membrii comisiei de analiză, inculpaţii Căşeru Ecaterina şi Camilar Florinel) să constate că nu există nereguli cu ocazia verificării efectuate la data de 12.12.2013, de către inspectorii energetici din cadrul E-on Moldova, la un imobil situat în loc. Dărmăneşti, jud. Bacău. Șapte ani mai târziu, Tribunalul Bacău o achita pe ”inculpata Cojocărel Luminița”, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „instigare la abuz în serviciu”, prev. de dispoziţiile art. 47 al. 1 C.p. art. 297 al. 1 C.p., (faptă din 12.12.2013), reținând că fapta nu era prevăzută de legea penală.
Socoteala de-acasă nu se potrivește cu țeapa de pe Booking
Înșelat de patronii Pensiunii ”Adolescența”, ialomițeanul a fost prejudiciat în realitate cu concursul nemijlocit al operatorului de rezervări Booking.com, cel care nu i-a rambursat lui Nicu Sandu cei 1.800 de lei plătiți în avans pentru serviciile de care nu a beneficiat, pentru simplul fapt că Pensiunea a raportat în fals faptul că turiștii nu s-ar fi prezentat la proprietate. Deși există înregistrări video ale momentului în care turiștii au ajuns la locație, iar primele demersuri întru remedierea situației au fost demarate din incinta proprietății, familia Sandu nu a fost nici până azi despăgubită pentru vacanța ratată, antamată pe baza recomandărilor și garanțiilor Booking.com.
În atare situație, păgubiților nu le-a rămas decât speranța ca Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și organelor de cercetare penală nu le va lua ani de zile pentru soluționarea plângerilor. Noi, românii de rând, rămânem cu certitudinea că socoteala de acasă nu se va potrivi niciodată cu înșelăciunea din târgul de ”oportunități” al Booking.com.
august 12, 2023 0 Comentariu
VIDEO: Șumudică despre Spitalul Groazei din Urziceni: ”Am crezut că e cuibar de găini!”
de Eugen Cișmașu
Fosta vedetă a Rapidului a evocat în cadrul video – podcastului ”Tare de Tot” un episod cu valențe tragi – comice, care l-a avut ca protagonist în urma unui accident de circulație consemnat pe DN2.
Agentură de spionaj a Moscovei destructurată la Chișinău de către Serviciul de Informații și Securitate
Execuțiile lui Putin: 12 ani de la crima de la Smolensk și asasinarea președintelui Poloniei, Lech Kaczynski
Evenimentele dramatice petrecute recent la Spitalul din Urziceni, acolo unde o tânără a născut pe trotuar, la lumina farurilor ambulanței, iar un bărbat de 32 de ani a fost tratat cu algocalmin și EKG pentru dureri în piept, decedând câteva ore mai târziu în urma unui infarct miocardic, i-au adus unității medicale renumele de ”Spital al Groazei”.
Cazul îndelung mediatizat, și în continuare mușamalizat de administrația locală, a reverberat la nivelul opiniei publice naționale, suscitând comentarii care mai de care mai acuzatoare.
Fosta vedetă a Rapidului, Marius Șumudică, a evocat în cadrul video – podcastului ”Tare de Tot”, prezentat de jurnalistul sportiv Viorel Grigoroiu, un episod cu valențe tragi – comice, care l-a avut ca protagonist în urma unui accident de circulație consemnat pe DN2, descriind instituția spitalicească din Urziceni ca fiind un adevărat ”cuibar de găini”.
”Am avut șansă!”
”Am avut meci la Piatra Neamț și când m-am întors am făcut și accident, am avut o cumpără la pe la Urziceni cu mașina și am avut șansă, cu mașina clubului, în fine, am avut șansă și nu am pățit nimic. Eu conduceam și, pe contrasens, la Urziceni (…) a intrat unul în depășire și l-am văzut că venea de a latul către mine. N-aveam unde să mai mă duc, dacă luăm stânga, intram în coloană, dacă intrăm în el frontal ne făceam praf și am tras (nr. – dreapta) de volan. Am trecut printr-o o cruce, cum se face pe marginea drumului și printr-un un semn din ăsta, sau un copac, nu mai țin minte, și am căzut 2 metri, ne-am răsturnat (…) și am căzut pe câmp. Am avut șansă, ne-am răsturnat de vreo 3 ori, n-am pățit nimic. Eu cu Daniel Dumitrescu, era antrenorul meu secund, și cu Costello Neagu, îl pusesem atunci director sportiv la Progresul”, amintește Marius Șumudică circumstanțele contactului său cu realitățile medicale din Urziceni.
”În fine, am scăpat am avut șansă (…) din ce-mi aduc aminte eu am avut doar umărul puțin dislocat. Dar ne-am dus la Spital în Urziceni și când am ajuns acolo am crezut că e cuibar de găini. Zic băi, frate-miu, unde ne-au dus ăștia? Totul alb, trăgeau alea, nu le mergeau alea să ne facă nu știu ce… Zice, hai că ați venit bine! A venit unul de acasă, zice, eu sunt radiologul (…) așa în niște sandale și zic băi, frate, de unde ești, mă, radiolog, că nu avea niciun halat pe el, nu avea nicio din asta… Zic, haide, hai să mergem la București repede, nu știu ce, cât mai avem până la București, mă durea umărul puțin, în fine…” a declarat Șumudică în emisiunea lui Viorel Grigoroiu.
Polițiștii au început cercetarea penală pentru neglijență și abuz în serviciu în cele două cazuri mediatizate de la Spitalul Municipal, când o tânără însărcinată a născut în fața unității medicale, iar un bărbat tratat superficial de medici a murit ulterior acasă, însă acestea au fost singurele reacții notabile ale autorităților. În cazul tinerei, managerul unității medicale și o asistentă au primit amenzi de 4.000 lei, iar medicul de gardă de 3.000 lei. În ce privește decesul bărbatului, situația încă este investigată și de Inspecția Sanitară de Stat.
Între timp, crește și numărul pacienților care acuză modul cum sunt primiți și tratați în unitatea medicală. Dar până acum nimeni nu și-a dat demisia și nici nu a fost demis.
august 9, 2023 0 Comentariu
VIDEO: Primarul din Urziceni nu a trimis niciun audit la Spitalul Groazei! ”Pentru ce? Spuneți-mi, că acum îl comand!”
de Eugen Cișmașu
Sava spune că nici nu a avut pentru ce să inițieze o astfel de verificare și își recunoaște public și supracontrolul exercitat asupra administrației spitalicești.
Urziceniul din nou în Parlament: ”Spitalul oferea servicii de nivelul unui dispensar sătesc!”
STASI 3.0! Poliția germană își spionează suspecții folosind programul spyware Pegasus cumpărat din Israel
La 10 zile de la dramele produse la Spitalul municipal Urziceni, acolo unde o femeie a născut pe caldarâmul postului de pază iar un tânăr de 32 de ani, care acuza dureri în piept, a fost tratat cu un algocalmin și un EKG, la câteva ore făcând infarct la domiciliu, primarul Constantin Sava recunoaște faptul că nu a efectuat încă niciun audit la instituția medicală aflată în subordine. Sava spune că nici nu a avut pentru ce să inițieze o astfel de verificare și își recunoaște public și supracontrolul exercitat asupra administrației spitalicești afirmând textual ”acolo controlez eu, nu?, nu mișcă nimeni, acolo ar fi jale”.
Declarațiile edilului din Urziceni, șocante mai ales în contextul morții tânărului George Manolache (foto sus), au fost făcute, în data de 8 august, în emisiunea ”Revista Vorbei”, de la Radio Campus, în prezența jurnaliștilor Eugen Cișmașu, Rasvan Nițu, Nicu Sandu și a invitatului Radu Paros.
Rasvan Nițu – Radio Campus: ”Domnule primar, de-o săptămână, ați trimis până la urmă auditul la spital?”
Constantin Sava: ”Poftim?”
Rasvan Nițu: ”Ați trimis până la urmă auditul la spital, ați trimis un control?”
Constantin Sava: ”Auditul comandat de primărie la spital se face într-un singur mod. Banii alocați de la Primărie. Dacă banii alocați de Primărie, proiectele mele s-au deturnat, eu vă zic că nu rămânea niciun capăt acolo. Nu rămânea nimeni!”
Rasvan Nițu: ”Eu nu vă întreb dacă rămânea ceva sau nu. Ați trimis audit? Sau nu?”
Constantin Sava: ”Domnu’… Pentru ce? Spuneți-mi pentru ce, că acum îl comand!”
Rasvan Nițu: ”Pentru cheltuirea banilor publici.”
Constantin Sava: ”Se face anual. Niciodată nu a fost eroare aici. Vă dați seama că acolo controlez eu, nu?, nu mișcă nimeni, acolo ar fi jale.”
Sava se autodenunță: ”Este ilegal ce am făcut!”
Dat afară din partid de PNL, în urma scandaloasei sale prestații mediatice ce a însoțit evenimentele dramatice consemnate la Spitalul din Urziceni, primarul Sava a mai afirmat, în aceeași emisiune, la Radio Campus, și faptul că a comis cu bună știință un abuz prin suspendarea directoarei Daniela Ianuș, anunțând chiar că aceasta poate câștiga ”la orice oră” un eventual litigiu cu Primăria. ”Eu sunt într-o poziție, la această oră, în care, ceea ce am făcut este ilegal. Eu am suspendat-o. La orice oră, doamna manager, dacă mă reclamă, a câștigat (…)”, a declarat Sava, confirmând, prin precizările sale, suspiciunile conform cărora îndepărtarea temporară a directorului spitalului a fost făcută regizat în condiții de neconformitate cu legea, pentru a-i da posibilitatea managerei să se întoarcă pe post în urma deciziei unei instanțe.
august 3, 2023 0 Comentariu
PNL îl dă afară pe ”Primarul Dumnezeu” din Urziceni! Constantin Sava, propus pentru excludere de către liberalii ialomițeni
de Eugen Cișmașu
Liberalii își fac curat în propria ogradă după ce comportamentul primarului din Urziceni, Constantin Sava, a scandalizat o întreagă țară, în contextul evenimentelor dramatice petrecute la Spitalul Municipal Urziceni.
Dictatura Sputnik V în Rusia: 1 milion de ruble amendă pentru refuzul vaccinării obligatorii!
Moscova vrea să ne caute la rachete: Rusia cere acces la Scutul de la Deveselu
După ce un bărbat de 32 ani a murit în Fierbinți, la doar câteva ore distanță de la momentul în care fusese „tratat” cu algocalmin la Spitalul din Urziceni, iar o gravidă cu dizabilități a născut pe trotuarul din fața unității medicale, la luminile farurilor Ambulanței, reacțiile edilului din Urziceni, refuzul acestuia de a-și asuma răspunderea și incapacitatea sa de a-i trage la răspundere în mod ferm pe cei ce se fac vinovați de situația scandaloasă de la Spitalul municipal Urziceni au determinat conducerea PNL Ialomița să propună forurilor statutare ale partidului excluderea lui Constantin Sava.
Președintele PNL Ialomița: ”Constantin Sava nu a înțeles nimic din ceea ce i se întâmplă!”
Anunțul referitor la excludere a fost făcut de președintele PNL Ialomița, Dragoș Soare, la o oră de maximă audiență, în cadrul emisiunii ”Culisele Statului Paralel”, realizate de jurnalistul Anca Alexandrescu la Realitatea Plus.
”Domnul Constantin Sava a fost suspendat din funcție de președinte al PNL Urziceni începând cu februarie 2022. Motivele care au stat la baza suspendării au fost legate tot de comportamentul domniei sale, care nu a înțeles că reprezintă un partid istoric și că e nevoie de o conduită mult mai așezată și mult mai serioasă. A fost primul semnal pe care i le-am dat, a fost ferm și am făcut și public acest fapt. Am afirmat că nu sunt redutele personale ale domniei sale nici PNL Urziceni și nici municipiul Urziceni. Nu știu cât a înțeles domnia sa din acel moment, am devenit inamicul public numărul unu al domniei sale, a continuat cu injuriile… Asta nu ne-a făcut să luăm alte decizii mai dure în forurile statutare. Am spus că omul poate își revine în timp, dar se pare că a fost mai greu… În urma analizei evenimentelor din ultimele zile și a discuțiilor pe care le-am avut cu domnul Sava, care nu a înțeles nimic din ceea ce i se întâmplă, am luat hotărârea de a cere excluderea din partid a domniei sale, hotărâre pe care am comunicat-o și conducerii centrale”, a declarat Dragoș Soare, președintele liberalilor ialomițeni.
”Sava a ajuns să se creadă un mic Dumnezeu în Urziceni!”
Președintele PNL Ialomița a anunțat că propunerea de excludere a primarului din Urziceni este un act de minimă decență și respect față de cetățeni, care trebuie asumat ca atare, dincolo de orice calcule politice.
”Nu este o decizie simplă, nu este o decizie avantajoasă la nivel de calcul politic să dai afară din partid un primar de municipiu în funcție, însă vorbim de o decizie pe care orice partid politic responsabil și-ar asuma-o mai ales în contextul faptelor deosebit de grave consemnate în ultimele zile la Urziceni. După 5 mandate de primar la Urziceni, domnul Sava probabil a ajuns să creadă că este un mic Dumnezeu acolo, în municipiu. Eu am avut discuții nenumărate cu domnul primar în ultimul an și jumătate, discuții în care i-am explicat că nu am nimic cu domnia sa, ci că vrem altceva și nu mai tolerăm niciun comportament în afara unei minime decențe. Să înjuri pe toată lumea de la A la Z, să spui că tu ești cel mai deștept și că nu există o opinie a altuia care merită să fie expusă… Retorica domnului Constantin Sava, până în momentul în care a fost suspendat din funcția de șef de organizație era de genul ”PNL sunt eu!”. NU, am spus. PNL nu ești domnia ta, PNL sunt cei care au votat acest partid și care merită respectați. Suntem o nouă generație de politicieni care își dorește să schimbe percepția publică despre ce înseamnă politică, despre cum aceasta trebuie făcută pentru oameni și nu pentru noi, pentru a rămâne în funcții. Pentru că, deja, în momentul în care obiectivul tău principal este să mai câștigi un mandat, și un altul și un altul, uiți că de fapt tu ești acolo pentru a face treabă pentru comunitatea care te-a ales”, a mai precizat Dragos Soare, menționând că măsura excluderii din partid a fost luată deja față de managerul suspendat al Spitalului Urziceni: ”Directorul Spitalului din Urziceni nu mai este membru PNL. Doamna Daniela Ianuș a fost exclusă!”.
iulie 27, 2023 0 Comentariu
O rușine istorică: Securiștii torționari ai lui Gheorghe Ursu a fost achitați definitiv de justiția română!
de Eugen Cișmașu
Securitatea ceaușistă își arată din nou supremația în fața României morale la aproape 40 de ani de la producerea unuia dintre cele mai abjecte asasinate politice: uciderea disidentului Gheorghe Ursu în toamna anului 1985.
Urziceniul a intrat în carantină de noapte: 146 de cazuri Covid și 8,88 la mie rată de infectare
Un sac de plastic pentru Diana Șoșoacă! Și-o cupă cu pământ pentru România Inertă…
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.
Instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti.
Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii, însă judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968.
În acelaşi dosar, Tudor Postelnicu (decedat), fost şef al Departamentului Securităţii Statului, a fost achitat pentru complicitate la tratamente neomenoase.
Torturat și ucis pentru ”Patria”
La patru luni după cutremurul din 1977, Ceaușescu a decis că reparațiile capitale la clădirile afectate de seism nu merită nicio cheltuială, și a comunicat factorilor de răspundere din construcții și șefilor șantierelor de consolidare din București că nu va mai permite decât reparații cosmetice în zonele cu defecte vizibile, amenințându-i chiar pe tehnicieni cu miliția și procuratura în cazul în care nu ar fi respectat dispozițiile.
Șef de proiect al consolidării Blocului Patria, Gheorghe Ursu protestează față de decizia dictatorului și își asumă cămășuirea suplimentară a doi stâlpi de susținere față de ce i se permisese, chiar cu riscul de a plăti cu propriul său salariu îndrăzneala, după cum o arată chiar documentele Departamentului Securității Statului din acea vreme.
Lucrarea îi este refuzată iar consolidarea blocului Patria se sistează prematur, reparațiile fiind incomplete sau doar de fațadă, prin metode de acoperire superficială a fisurilor cunoscute ironic, drept „tencuieli antiseismice” în epocă.
Simțindu-se obligat moral, după cum chiar el avea să declare în cursul anchetelor, față de oamenii din clădiri și față de propria-i conștiință, Gheorghe Ursu scrie un articol și reușește să îl trimită către Radio Europa Liberă.
Scrisoarea sa avea să fie citită pe post la comemorarea de 2 ani a cutremurului, iar ea vorbește atât despre nivelul insuficient al intervențiilor de după 1977, cât și despre modul în care, la 4 iulie 1977, Ceaușescu a interzis, practic, consolidarea rezonabilă a imobilelor afectate.
După mulți ani de cercetări fără răspuns, în 1985, odată cu găsirea jurnalului său cu însemnări anti-sistem, Securitatea își întețește cercetările în cazul Gheorghe Ursu. Acesta recunoaște destul de repede că el este cel care transmisese scrisoarea Europei Libere, însă refuză să-și toarne prietenii și, mai ales, refuză să se dezică de conținutul acelei scrisori. Pentru a nu da impresia unui caz de poliție politică, este în final arestat sub pretextul deținerii sumei de 17 dolari.
În arestul miliției, Gheorghe Ursu moare după 2 luni de tortură la care este supus atât de organele Securității cât și de doi colegi de celulă – infractori de drept comun ce aveau rolul de interogatori informali. Aceștia erau instruiți să extragă informații de la Gheorghe Ursu și să îl facă să-și renege scrisoarea prin orice mijloace.
Justiția română dixit: vinovații nu au vină
Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, securiștii responsabili cu urmărirea informativă şi judiciară, au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care “au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.
Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.
Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.
Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.
Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.
iulie 10, 2023 0 Comentariu
Agentură de spionaj a Moscovei destructurată la Chișinău de către Serviciul de Informații și Securitate
de Eugen Cișmașu
Agenții FSB riscă până la 20 de ani închisoare pentru trădare și spionaj în favoarea Moscovei.
Moscova îl trimite cu sorcova, la Chișinău, pe transnistreanul Krasnoselsky! Povestea scrisorii primite de la Putin, pentru Maia.
Taxă de Șmecher Edilitar la Urziceni, sau cum a scos Primăria la produs parcarea hipermarketului Profi
SIS de comun cu PCCOCS au încheiat și expediat în instanța de judecată cauza penală inițiată pe elementele constitutive ale infracțiunii „Trădarea de Patrie” (art. 337) și „Spionajul” (art.338) din Codul Penal în privința unui grup de persoane antrenat în organizarea de activități dușmanoase împotriva securității Republicii Molodova.
În speță, începând cu anul 2020, în interesul Serviciului Federal de Securitate (FSB), un grup de persoane, format din cetățenii Federației Ruse, Iurie G. și Vadim Y., conducea activități de recrutare a cetățenilor Republicii Moldova, construind o rețea de agentură pe teritoriul țării.
Activitatea cetățenilor ruși și a rețelei de agentură a fost orientată spre:
– Influențarea proceselor social-politice ale Republicii Moldova, în interesul Federației Ruse;
– Menținerea dependenței Republicii Moldova față de Federația Rusă;
– Realizarea operațiunilor informaționale pentru modelarea opiniei publice.
Timp de doi ani, perioadă în care a fost documentată activitatea rețelei de agentură, aceștia au colectat date și informații cu caracter social-politic, în special despre intențiile și planurile legislative, informații compromițătoare în privința liderilor și actorilor politici, au organizat proiecte informaționale tenebre, precum campanii în mediul virtual prin intermediul mai multor platforme de social-media, cu un accent major pe rețeaua Telegram, aceasta fiind platforma prin care se distribuie cele mai multe informații false. La fel, grupul respectiv a comis infracțiuni sub drapel străin și a recrutat cetățeni cu scopul participării sau provocării de acte violente.
Spionajul Rusiei în Moldova finanțat cu criptovalută
În proces, a fost documentată și activitatea de creare a canalelor de transfer a mijloacelor financiare din Federația Rusă către Republica Moldova în scopul finanțării operațiunilor subversive contra intereselor și securității Republicii Moldova. În acest sens, unul din agenții recrutați de către Iurie G. și Vadim Y., avea sarcina de a identifica și asigura astfel de canale financiare, de a acorda suport logistic, conex proiectelor comandate și finanțate de către FSB, dar și de a recruta alți cetățeni ai Republicii Moldova. Printre canalele de transfer ilegal de fonduri au fost documentate transferuri prin intermediul criptovalutei și așa numitului sistem „HAVALA” cu implicarea în sistemul de lichefiere a caselor de schimb valutar. În total, în 2021, din Federația Rusă în Republica Moldova, prin canale tenebre, a fost transferată suma de circa 500 mii dolari SUA, bani utilizați în implementarea activităților ilegale menționate.
Nemijlocit, persoana deferită justiției (aflată în arest) a fost recrutată pe bază de cointeresare materială, începând cu anul 2021. Aceasta era implicată în identificarea canalelor de finanțare și coparticiparea la planificarea și implementarea proiectelor tenebre în interesul Federației Ruse.
La etapa actuală, persoana este acuzată de comiterea infracțiunii prevăzută de art.337 „Trădarea de Patrie”, alin. 1, fiind pasibilă de pedeapsă penală cu închisoare de la 12 până la 20 ani. Complementar, pe parcursul urmării penale, în privința persoanei acuzate au fost identificate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. 6 „Escrocherie în proporții deosebit de mari”.
Urmărirea penală continuă. În prezent, sub învinuire se află trei persoane, dintre care cetățenii Federației Ruse, Iurie G. și Vadim Y., și un cetățean al Republicii Moldova, care este anunțat în căutare. SIS și PCCOCS vor reveni cu detalii despre mersul urmăririi penale.
iunie 22, 2023 0 Comentariu
Viorel Ivan, demisie din Consiliul Local Urziceni! ”Turcu’” rămâne fără sprijin în legislativul municipal
de Eugen Cișmașu
Blocul de 7 niveluri al nepotului lui Turcu’ face prima victimă. Viorel Ivan, consilier PNL, coleg cu beneficiarul proiectului urbanistic îndelung contestat și subordonat politic al primarului Urziceniului, a decis că este timpul să se retragă din Consiliu.
Moscova vrea să ne caute la rachete: Rusia cere acces la Scutul de la Deveselu
Președintele PSD Slobozia, declarații false privind averea și interesele! Țintă, pariu ”la secret” pe steaua imobiliară a lui Potor!
Viorel Ivan, considerat în 2020 a fi una dintre ”tinerele speranțe” ale liberalilor din Urziceni, a demisionat din Consiliul Local, cu doar câteva zile înainte ca scandalosul proiect privind PUZ-ul absolut necesar edificării unui bloc cu 7 niveluri pe strada Ion Creangă să fie repus pe ordinea de zi a ședinței legislativului municipal.
Ivan, primul din stânga în fotografia de panoplie făcută în campania din 2020, a invocat, după cum ne-a declarat, motive de ordin personal, și a evitat să facă alte declarații referitoare la posibilitatea unor determinante de ordin politic ale gestului său. După cum se știe, Viorel Ivan este unul dintre consilierii liberali care nu au sprijinit proiectul PUZ-ului blocului de 7 niveluri planificat a se realiza pe strada Ion Creangă, bloc asumat de colegul său de partid, Marius Necula, nimeni altul decât nepotul, pe linie de afini, al primarului Sava Constantin.
După demisia lui Ivan, edilul Urziceniului, mai popular cunoscut printre alegători prin porecla sa – ”Turcu’” – rămâne până la învestirea următorului candidat de pe lista liberală din 2020 – Liviu Cătălin Grigore – fără sprijin în legislativul municipal. Aparent necondiționat, de-a dreapta primarului se mai află, în acest moment, doar liberalii Lidul Antonescu, Nicolae Cristea, ”ialomițeanul” Nicolae Parepa și useristul Gabrel Cateliu, restul consilierilor PNL susținând proiectele de hotărâri ale edilului doar când acestea nu depășesc un nivel critic de cotenstabilitate prin conținutul sau oportunitatea lor.