Autor: Eugen Cișmașu

  • Panică printre interlopii ”Statului de Drept”: Berbeceanu vine la Ministerul de Interne!

    Noul ministru liberal de interne, Marcel Vela, a anunțat azi în cadrul unei conferințe de presă că șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, va fi numit în postul de șef de cabinet al titularului de portofoliu.

    Fost ”poliţist al anului”, desemnat pentru activitatea profesională ireproşabilă, soldată cu neutralizarea unor clanuri de interlopi din Valea Jiului, dar săltat apoi, în octombrie 2013, de la locuinţa sa, pe motiv că deranjase interesele unor băieţi cu gulere albe şi manşete negre, ce sforăreau după voie Statul de Drept, fostul comisar şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost achitat în 2016 într-un dosar în care era şi parte vătămată şi inculpat, dezvăluind opiniei publice cancerul care parazitează procuratura din România.

    De la achitarea sa pe fond și până în prezent, Berbeceanu s-a făcut cunoscut prin desele sale luări de poziție împotriva încrengăturii de interese și asocieri infracționale din aparatul național de justiție.

    În acest an, ca marginalii la cazul criminalului din Caracal, Berbeceanu a pus punctul pe ”i”, cu un mesaj vehement la adresa păpuşarilor aceluiaşi Stat de Drept care a început să omoare, prin complicitate, în România, pe bandă rulantă: ”Trebuie să aibă tupeu electoral jegos pentru a propune „Referendum pentru viol” tocmai ăia care au propus reducerea termenelor de prescripţie pentru toate infracţiunile inclusiv pentru viol, ăia care au introdus recursul compensatoriu pentru toţi infractorii inclusiv pentru violatori, ăia care au propus măsuri de modificare a procedurii penale care să îi scape pe infractori inclusiv pe violatori.
    Nu vă mai crede nimeni! Marş, mă, de aici!”

    Nominalizarea lui Berbeceanu ca șef de cabinet la Interne nu este doar o recunoaștere a luptei sale continue împotriva corupției și criminalității patronate, până acum, de organismele de stat, dar și o garanție a faptului că noua structură guvernamentală își propune să asaneze răul sistemic.

    Bine ai venit înapoi, Comisare, e atâta treabă de făcut în țara asta în care, dacă ai ghinionul să calci pe coadă pe cine nu trebuie, e foarte posibil să ajungi după gratii, lângă infractorii pe care i-ai înfundat. Iar dacă pruncul nu ți-e vreo beizadea cu gardă de corp, ai toate șansele să-i găsești oasele în butoiul vreunui psihopat.

    Cu tot cu statul de drept care, ori stă de șase, ori se scarpină, cu deget de tablagiu, în buric!

  • Gheorghe Tinel, despre prefectul de Ialomița: ”Politrucul” Gigi Petre trebuie schimbat!

    Cele 48 de ore anunțate la Caracal de prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, potrivit căruia prefecţii şi subprefecţii urmau să fie schimbaţi în intervalul amintit scurs de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, s-au transformat în câteva săptămâni.

    Întrebat când ar urma să aibă loc, totuși, schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, deputatul ialomițean Gheorghe Tinel a confirmat zilele trecute intenția noului cabinet, considerând că actualii reprezentanți ai executivului în teritoriu sunt, nici mai mut nici mai puțin decât ”politruci” ai fostei guvernări.

    ”Diligențele noastre sunt făcute pentru a schimba prefectul și subprefectul în Ialomița. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar lucrurile nu sunt atât de urgente pentru noi. Urmează o analiză pe care o vom cere autorităților care răspund de deconcentrate și abia apoi vom vedea dacă e nevoie sa fie sau sa nu fie schimbați. Deci nu am venit sa spunem „de mâine dam afara!”, ferească Dumnezeu, dar cei doi politruci, prefectul și subprefectul, din punctul nostru de vedere nu pot continua activitatea cu PNL”, a declarat Gheorghe Tinel, șeful liberalilor ialomițeni.

    Gigi Petre, Prefectul județului Ialomița, cel care a mai câștigat de două ori, în instanță, procesele intentate împotriva unor schimbări similare, considerate abuzive, s-a rezumat la o declarație laconică: ”Legea e lege, și ea trebuie respectată de toată lumea…”

  • Campania ”Zdrențe pentru zdrențe” sau cum i-a mulțumit Firea Danei Budeanu pentru salopeta de catifea…

    Primarul Capitalei, Gabriela Firea și feișănizda sa personală, Dana Budeanu, și-au bat joc de spitalul oncologic pediatric ridicat, cu trudă și implicare publică, de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu.

    Postarea croitoresei Dana Budeanu, scrisă într-un stil care se vrea ironic, e un atac la adresa inițiativei de construire a spitalului pentru copii: ”Astia cacare face ei un spital vrea sa doneze Pintea un aparat dă radioterapie. Dă ce? Luați unu din ăia 35 de milioane euroi donați. Nu așa ați măcănit la teveu, caca luati voi? Sa dea la saraci Pintea! Da mai stati putin caca vine Vladut regele medicamentelor si va da el din aia 15 milioane dă la PLUS scuzi de la Magicacamp! # Marscumanipularile”.

    Firea nu a stat prea mult pe gânduri și, parcă pentru a-i mulțumi o dată în plus celei care o îmbrăca în catifele în decembrie anul trecut (vezi fotografia de mai jos), a distribuit pe contul său de facebook un mesaj batjocoritor la adresa cele mai cunoscute inițiative pro bono pentru copiii bolnavi de cancer: spitalul oncologic pediatric, unic în România, ridicat din donațiile a sute de mii de români, prin eforturile aproape supraomenești ale Oanei Gheorghiu și Carmen Uscatu, de la Asociația Dăruiește Viața, și Magicamp, tabăra terapeutică, tot pentru copiii aflați în suferință, a cărui inițiator este Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în guvernul Cioloș, în prezent membru al PLUS și foarte posibil candidat din partea formațiunii la Primăria Capitalei.

    Adânc plecătoare către cele sfinte și îndelung purtătoare de cruci prin spațiul public, la evenimentele organizate împreună cu Patriarhia sau în folosul acesteia, Firea s-a răhățit cu grație edilitară pe implicarea și susținerea a peste 260.000 de români, care au decis să construiască, pe banii lor și fără sprijin de la bugetele prăduite de politicienii PSD, singurul spital pentru copiii bolnavi de cancer.

  • Antena 3, obligată să plătească 70.000 lei către trei polițiști din Urziceni, cu titlu de daune morale!

    Antena 3 plătește pe bandă rulantă consecințele jurnalismului marcă înregistrată! În urma unui proces intentat de trei polițiști din Urziceni, Doru Andrei Panait, Mihai Irinel Ivan și Ștefan Alexandru, televiziunea lui Voiculescu a fost condamnată la plata a nu mai puțin de 700 de milioane lei vechi, cu titlu de daune morale, celor trei ofițeri sus menționați, după ce judecătorii au constatat că într-un reportaj, difuzat în emisiunea „Punctul de întâlnire”, moderată de Radu Tudor, au fost depășite limitele libertății de exprimare.

    Concret, pe 25 septembrie 2018, Antena 3 a difuzat reportajul: „Teroarea, instalată în sudul României de clanuri interlope”, în materialul televizat, care dura aproape 10 minute, una dintre victimele clanului Drabi, George Lecatzas, acuzând faptul că interlopii ar fi beneficiat de protecția autorităților locale. Lecatzas a acuzat politiștii de mai multe lucruri: doi dintre ei și-ar fi vândut mașinile unor interlopi, iar al treilea i-ar fi agresat soția în sediul Poliției.

    antena 3

    Instanța a reținut faptul că reportajul a fost difuzat fără a li se oferi și celor trei oameni ai legii posibilitatea de a-și spune punctul de vedere, în plus informațiile date pe post nefiind verificate temeinic, așa cum presupune codul deontologic al meseriei de jurnalist.

    Prin Hotărârea 6984/2019 Judecătoria sectorului 2 București a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Doru Andrei Panait, Mihai Irinel Ivan și Ștefan Alexandru în contradictoriu cu pârâta Antena 3 SA.

    Antena 3 a fost obligată, prin decizia completului, să achite reclamantului Doru Andrei Panait suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, reclamantului Mihai Irinel Ivan suma de 20.000 lei, de asemenea, cu titlu de daune morale, și alte 20.000 de lei, ca despăgubiri încadrabile în aceeași categorie, celui de-al treilea polițist, Ștefan Alexandru.

    Judecătoria Sectorului 2 a mai obligat pârâta Antena 3 să publice hotărârea într-un ziar de circulaţie locală, pe cheltuiala sa, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Radu Tudor, hotărând ca Antena 3 să achite celor trei polițiști din Urziceni și suma de 4.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Sentința dată în primă instanță a fost atacată ulterior de televiziunea lui Voiculescu, dosarul aflându-se în prezent în faza apelului.

  • Primarul Sava și Rosal au obținut mărirea ilegală a taxei de salubrizare la Urziceni!

    După mai bine de trei luni de pseudo frământări administrative într-un Urziceni sufocat de gunoaie, după săptămâni în șir în care cetățenii urbei au fost siliți să înoate în levigatul menajer iar mormanele de deșeuri au umplut spațiile verzi din vecinătatea ghenelor, aprinzându-se spontan în perioada de caniculă, Primăria a pus batista pe țambal în cazul conflictului cu incompetenții de la Rosal, renunțând la rezilierea contractului de curățenie, ba chiar obținând, cu largul concurs al dezorientaților consilieri locali, o mărire a tarifelor de salubrizare.

    primarul sava

    Deznodământul halucinant s-a consemnat săptămâna trecută, după o ședință extraordinară în care aleșilor locali li s-a băgat sub nas, la propriu, complet neanunțat, cu doar câteva minute înaintea ședinței, un proiect de hotărâre prin care se abrogau normativele anterioare și se propunea continuarea contractului cu Rosalul și indexarea prețului serviciului per capita cetățenească. Argumentația edilitară a fost cea obișnuită în situațiile de presiune, pledoaria pentru continuitate a primarului Sava dezvoltându-se în zona deja cunoscutului ”dacă nu votați abrogarea rezilierii, or să vină ăștia de la Rosal cu o armată de avocați și o să plătim despăgubiri!”. Asta la doar câteva săptămâni după ce, în ședința din 30 septembrie, același Sava îndemna aleșii să voteze rezilierea contractului, anunțând public că Rosalul înștiințase Primăria asupra faptului că nu își mai poate onora contractul de salubrizare!

    O vară de foc (la propriu) și de miros la ghene…

    În iulie 2019, Primăria Urziceni și SC Rosal au început să se acuze reciproc, pe canale mai mult sau mai puțin oficiale, pentru aspectul din ce în ce mai mizer al municipiului. În timp ce străzile erau măturate din doi în doi, iar containerele de gunoi dintre blocuri erau golite cu întârziere și ultraselectiv, operatorul de salubritate a lansat varianta vinei administrative, pretextând că neplata sumelor datorate pentru servicii de către municipalitatea atrăgea, pe cale de consecință, neplata salariilor către angajați și implicit plecarea acestora.

    Fiecărei ”înțepături” de la Rosal dar și murmurului de dezaprobare ce se făcea simțit din spațiul public, Sava le-a răspuns cu replici în limbaj de lemn pe rețelele de socializare, Primăria anunțând că nu e dispusă să plătească pentru servicii neefectuate, pentru străzi nemăturate și pentru gunoaie neridicate.

    Bune prietene de la începutul contractului și până anul trecut, perioadă în care Primăria și Rosalul au coparticipat activ și susținut la un atentat în formă continuată împotriva mediului și a sănătății publice, împrăștiind deșeuri menajere pe maidanul din strada Arcului, în lacul Draga și la periferia orașului, cele două entități partenere în ilegalități s-au poziționat, dintr-o dată, pe poziții adverse.

    Situație aparent de înțeles dacă am ține cont de faptul că, în realitatea, activitatea de salubrizare a Rosal la Urziceni devenise total nerentabilă, după ce Garda de Mediu, la insistențele noastre repetate, a îndrăznit să amendeze firma cu un miliard de lei vechi și a silit Primăria să închidă ariile de depozitare necontrolată.

    Ca urmare, în iulie și august anul curent, cei doi responsabili cu salubrizarea locală – Primăria și Rosal – și-au văzut de treburi după propriile grafice de priorități, războindu-se doar prin replici în spațiul public. În tot acest timp, între blocuri, grămezile supurânde de deșeuri menajere se adunau week-end de week-end, împuțind orașul și chiar aprinzându-se spontan în perioada de caniculă…

    Septembrie, întâiul val…

    După ce putoarea de la ghena de cartier a ajuns până în sufrageria primarului Sava, iar multele urări și iubirea eternă ale cetățenilor Urziceniului au devenit de nesuportat, edilul a călcat demonstrativ pedala de accelerație în septembrie și, lansând tema unei societăți municipale de salubrizare, a convocat teatral toată suflarea activă a urbei la o ședință de consiliu în care să se ”găsească soluții la problemă”, ca și cum acest fapt ar fi fost apanajul influencer-ilor locali, al asociațiilor de locatari ori al oricărui alt cetățean ce își manifestase în timp nemulțumirea pe rețelele de socializare.

    Pe 30 septembrie, într-o atmosferă de lucru tovărășească, onor Consiliul Local Urziceni aproba, la solicitarea lui Constantin Sava, rezilierea contractului de servicii cu Rosal, din pricina, atenție, a ”neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale”.  De asemenea, Sava a cerut girul consilierilor locali pentru a solicita Instituției Prefectului Ialomița declanșarea stării de alertă în municipiul Urziceni (stare statuată în ziua următoare). Primarul își pregătea, astfel, terenul pentru a oferi fără licitație contractul de salubrizare unei alte societăți comerciale după ce Rosal Grup SA a anunțat că-și restructurează activitatea în mai multe unități administrativ teritoriale, inclusiv în Urziceni: „Dacă nu facem prin starea de alertă nu putem să facem o atribuire de activitate prin procedura simplificată altei societăți. Dacă urmăm procedura complexă va dura luni de zile. Rosal ne-a comunicat că nu mai poate opera mai mult de 30 zile.”, a anunțat primarul Constantin Sava.

    După cum se vede, chiar Sava a fost cel care a anunțat public faptul că Rosalul și-a declinat capacitatea de a mai continua contractul de salubrizare, fapt care, se pare, nu a mai fost valabil trei săptămâni mai târziu.

    Declarație de dragoste marca Sava: “Ăștia sunt oamenii din Urziceni, jegoși!”

    De notat, pe de o parte, sinceritatea debordantă a lui Sava, cel care anunța în plenul ședinței faptul că a insistat ”pe lângă” agenții economici să-și plătească numerar facturile la gunoi, driblând conturile proprite, pentru a ajuta Rosalul să-și plătească angajații, iar pe de altă parte jenanta criză de furie pe care a avut-o atunci când o doamnă venită să reclame mizeria din urbe și-a vărsat năduful.

    „Este un oraș jegos. Este păcat, avem un oraș mic și ar fi trebuit să fie cu totul altfel. Dacă ați obosit să fiți primar de ce nu lăsați pe altcineva mai tânăr? Să vină să facă treabă și să nu mai arate Urziceni așa cum arată acum!”, i-a reproșat femeia primarului Constantin Sava, cel care, în nota caracteristică, i-a răspuns nervos și pe o voce ridicată, a caracterizat rapid locuitorii din Urziceni, oamenii care l-au ales primar în ultimele patru mandate: „Dumneavoastră vorbiți pă șanț, la șanț și nu știți despre ce este vorba. Ăștia sunt oamenii, jegoși. Păi cine face orașul jegos? Cine aruncă pă jos? Asta-i populația pe care o avem în Urziceni, ăștia sunt oamenii.”, a țipat Constantin Sava.

    Pe un ton batjocoritor, primarul municipiului Urziceni a îndemnat-o apoi pe femeie să vină să candideze în locul său dacă nu-i convine administrația semnată de el, una care a trecut de 15 ani.

    Octombrie, la loc comanda!

    Deși toată lumea se aștepta, din momentul aprobării rezilierii contractului cu Rosalul, la o rezolvare treptată și cât mai grabnică a problemelor legate de salubrizare în Urziceni, în nici trei săptămâni situația s-a dat pur și simplu peste cap, acuzatorul public al celor de la Rosal, Constantin Sava, devenind în scurt timp un veritabil avocat al apărării pentru societatea în cauză, ba chiar un promoter pledant al intereselor societății!

    primarul sava

    Pe data de 3 octombrie, Sava i-a convocat din nou pe consilierii locali pentru aprobarea în regim de urgență a unui nou contract cu un nou operator de salubrizare, Supercom. Oferta operatorului a fost ”pusă pe masă”, iar tariful, 13 lei de persoană, destul de piperat în comparație cu cel precedent, a fost trecut cu vederea din pricina necesității de acțiune imediată.

    Aleșii au aprobat entuziast atât noul contract cât și alocarea imediată a 600 de milioane lei vechi pentru ridicarea tuturor maldărelor de gunoaie strânse între blocuri. În câteva zile, Supercom și-a trimis în oraș utilajele și a cărat din oraș peste 120 de tone de deșeuri menajere. Ghenele fuseseră curățate, se pare, doar pentru a face loc altor grămezi ce au început să se adune de la sfârșitul primei decade a lunii octombrie.

    Asta pentru că, din 3 octombrie, vreme de două săptămâni, tot Rosalul și-a plimbat utilajele semidefecte și oamenii printre blocuri, debarasând, așa cum obișnuise deja, ici și acolo, și cărând către destinații necunoscute.

    Surprinzător pentru toată lumea, în data de 17 octombrie, în cadrul unei ședințe cu alte puncte pe ordinea de zi aleșilor locali li s-a băgat sub nas, la propriu, complet neanunțat, cu doar câteva minute înaintea reuniunii, un proiect de hotărâre prin care se abrogau normativele anterioare, adică rezilierea din 30 septembrie și contractul cu Supercom-ul din 3 octombrie, și se propunea continuarea contractului cu Rosalul!!!!!

    Pledoaria pentru continuitate a primarului Sava s-a dezvoltat, pentru nehotărâții și habarniștii aleși locali, convinși imediat de edilul Urziceniului, tot în zona deja cunoscutului ”dacă nu votați abrogarea rezilierii, or să vină ăștia de la Rosal cu o armată de avocați și o să plătim despăgubiri!”, repetăm, doar câteva săptămâni după ce, în ședința din 30 septembrie, același Sava îndemna aleșii să voteze rezilierea contractului, anunțând public că Rosalul înștiințase Primăria asupra faptului că nu își mai poate onora contractul de salubrizare!

    Funcționarii Nedelcu și Petcu, un fel de Stan și Bran ai Primăriei Urziceni…

    Ce este cu adevărat de cascadorii râsului, în întreaga afacere aprobată pe 17 octombrie, ne este relevat în conținutul Raportului la proiectul de hotărâre, document a cărui expunere de motive se bate cap în cap cu propunerea!

    Astfel, în primă instanță, funcționarii Petcu și Nedelcu, înfierează cu mânie administrativă activitatea Rosalului. Cităm: ”Datorită (sic!) situației create de către SC Rosal Grup SA prin neefectuarea lucrărilor de salubrizare(…) în lunile iulie – septembrie 2019, administrația publică a instituit stare de alertă (…) pe o perioadă de 30 de zile. În perioada menționată a fost colectată și transportată o cantitate de 122 tone de deșeuri municipale numai în data de 5 octombrie 2019. (…) În ultimii ani dotarea operatorului a fost asigurată cu un număr insuficient de utilaje, de slabă capacitate, care nu au asigurat un serviciu satisfăcător.”

    La final, deși, din lectura documentului orice cititor s-ar fi așteptat ca funcționarii să dea de pământ cu Rosalul în concluzii, Nedelcu și Petcu, un fel de Stan și Bran ai Primăriei Urziceni, se trezesc în alt film decât cel al cărui scenariu îl creionaseră și propun nici mai mult nici mai puțin decât ”aprobarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare conform anexei din adresa SC Rosal Grup”!

    Primarul Sava și Consiliul Local Urziceni, parteneri de ilegalități cu SC Rosal!

    Prin felul în care a fost fundamentată, propusă și aprobată, Hotărârea de Consiliu Local din 17 octombrie, ce repune Rosalul în drepturi și impune arbitrar noi tarife de salubritate la nivelul Urziceniului, transformă Primăria, aleșii locali și operatorul de salubritate în parteneri de ilegalități cu acte-n regulă.

    Astfel, Rosalul nu a făcut altceva decât să își impună, cu ajutorul lui Sava și al Consiliului Local, condițiile de preț, în baza unui simplu centralizator de tarife, conform facsimilului de mai jos, care nu are nicio legătură cu prevederile legale conținute în Ordinul 109/2007 al ANRSC.

    Potrivit articolului 11 din respectivul normativ, tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se determină de către operatori, luând în calcul numai acele cheltuieli care sunt specifice activităţii respective, la fundamentarea cheltuielilor aferente urmând să fie avute în vedere o serie de criterii imposibil de evidențiat de către Rosal, precum  cheltuielile pentru combustibilul utilizat, ce se stabilesc în funcţie de tipul maşinii folosite, de consumul de combustibil, de cantitatea de deşeuri colectată, transportată şi depozitată şi de distanţa de transport,  cheltuielile pentru protecţia mediului, ce se vor lua în calcul la nivelul prevăzut de legislaţia în vigoare și cheltuielile de depozitare a deşeurilor, ce vor fi luate în calcul în funcţie de modul de prestare a acestei activităţi.
    Nimic din toate aceste participații de calcul nu este reliefat de Rosal în adresa sa trimisă către Consiliul Local, centralizatorul neținând cont nici de formularul  tip pentru stabilirea tarifelor la activităţile specifice serviciului de salubrizare, impus de același ordin 109/2007.

    Ilegalitatea în cauză, la care Sava și Consiliul s-au făcut părtași prin asociere, susținere, promovare și aprobare, este explicată de alte ilegalități săvârșite în prezent de operatorul de salubritate.

    Astfel, calculul tarifelor nu a putut fi prezentat transparent și legal, pentru simplul fapt că nu are un suport real pe care să se bazeze. Gunoiul de la Urziceni pleacă cu autospecialele Rosal la Vidra, la depozitul rămas fără autorizație al băieților deștepti de la Ecosud. În acest an licența ANRSC nr. 3683 /05.05.2016, emisă în baza Ordinul nr. 211/05.05.2016, și-a încetat valabilitatea din cauza nerespectării condițiilor asociate.

    În aceste condiții Rosalul pe de o parte, nu poate încheia un contract de depozitare cu un depozit rămas fără autorizație. Fără contract, legal nu poate stabili un consum de carburant pe care să îl prezinte ca făcând parte din costuri. Pe de altă parte, repetăm, fără un contract, Rosal nu poate prezenta ca influență în costurile sale nici taxa de depozitare pe care ar urma să o plătească.

    De asemenea, o nouă ilegalitate, la care Sava, Rosal și Consiliul Local se fac părtași, nestabilind indicatori de performanță la nivel de salubritate și nici condiții de colectare selectivă, este neplata taxei de economie circulară, o taxă fiscală, intrată în aplicare din prima zi a acestui an, conform OUG 196/22.12.2005 privind Fondul pentru mediu, o taxă în valoare de 30 lei/tonă+TVA pentru deşeurile eliminate prin depozitare.

    Epilog

    Povestea gunoiului la Urziceni este departe de a se fi încheiat. La acest moment, prima instituție care ar putea să frâneze comportamentele ilegale și imorale ale operatorului de salubritate și ale municipalității este Prefectura Județului Ialomița, de la care este așteptată o cuvenită acțiune în contencios în privința legalității ultimei hotărâri de consiliu.

    De bun simț, măcar în ceasul al 12-lea, ar trebui să urmeze reacții similare din partea Gărzii de Mediu, asupra asocierii acestei instituții cu ilegalitățile de mediu din Urziceni urmând să revenim.

  • Mircea Vintilă la Urziceni: Avanpremieră cu gândurile unui Lord

    Prietenii îi spun ”Ciocu”, de la apelativul cu care a fost alintat încă din fragedă pruncie – ”Mirciocu”. Păunescu îl numea amurgul zodiei farmecului și lumina zodiei profunzimii. Pentru noi a fost și va rămâne Lordul folkului românesc, un uriaș blând ce stoarce, de decenii, taina muzicii pentru suflet din corzile meșteșugit atinse ale chitarei. Pe 7 aprilie Mircea Vintilă va concerta la Urziceni, în cadrul Galelor ”Zebranno Folk” organizate de Asociația Alt.F.E.L Society, în colaborare cu Barikada.ro și Academia de Folk.

    Reporter: Ați făcut violă la Școala de Muzică. Ați optat, până la urmă, pentru chitară pentru că, vorba aia, nu prea ai cum să agăți fete cu viola?
    Mircea Vintilă: Aveți dreptate. Cu chitara, nu cu viola sau vioara țineai gașca de prieteni aproape și cucereai cele mai frumoase fete.
    R: De ce ați ales folkul, într-o perioadă când nebunia rockului cuprinsese planeta? V-a plăcut mai mult Bob Dylan decât Black Sabbath?
    M.V: Am cochetat și cu rockul. Am debutat ca solist vocal al trupei rock ”Vega”. Festivalul de la Woodstock, din 1969, mi-a marcat adolescența. Eram atras de ambele genuri muzicale, rock și folk. Însă Bob Dylan, Joan Baez și Donovan mi-au influențat opțiunea finală: apariția pe scenă acompaniat numai de chitară.
    R: ”Miruna” e unul dintre cele mai frumoase cântece folk compuse vreodată la noi. A existat cu adevărat personajul numit Miruna sau e doar imaginația artistului?
    M.V: Miruna nu a fost o fantezie, Miruna a existat. Era o persoană veselă, spontană și foarte frumoasă. Astăzi doar cântecul transcende timpul.
    R: Ați cântat cu mai toți artiștii importanți de la noi. E vreun nume mare cu care ați vrut să colaborați și nu ați reușit încă?
    M.V: Am ratat un moment unic cu un poet unic, Nichita Stănescu. M-a întrebat, într-o zi: „Ai magnetofon?” ”Da, Nichita”, am răspuns. ”Vino cu el la mine, îi dai drumul, tu cânți la chitară și eu spun vorbe”…
    R: Mulți artiști români au ales să plece din țară, înainte sau după 89. Dumneavoastră ați rămas. Ăsta e masochism sau patriotism?
    M.V: N-am fost tentat să plec definitiv din țară. Să călătoresc, da. S-a întâmplat până la urmă să călătoresc de foarte multe ori după 1989. Vedeți, patriotismul este un sentiment nobil. Sper să nu fie pus în pericol de procesul continuu de globalizare.
    R: Folkul a avut dintotdeauna și o latură protestatară. De ce nu se implică însă folkiștii mai mult în viața cetății? De pildă noi credem că Mircea Vintilă ar fi fost, poate, un ministru al Culturii mai bun…
    M.V: Eu militez prin cântec, iar mesajele pe care le transmit pornesc din convingeri. Sper că am reușit să transmit lucrul acesta în întreaga mea carieră. Mircea Vintilă rămâne un muzician, nu își dorește a fi un ministru fără portofoliu.
    R: Spuneați cândva că vreți să înființați ”un comando muzical care să debarce în forță pe plaja de manele”. Ce s-a întâmplat, ați terminat muniția, văd că maneliștii sunt vii și nevătămați și tot nu plătesc impozit la Fisc?
    M.V: Suntem într-o piață muzicală concurențială. Publicul cere, votează, asigură audiență sau vine la spectacole. Daca vă veți uita pe Rai1 și TV5, veți vedea că au o politică de promovare bine structurată, nu distorsionată. Muniția mea, metaforic vorbind, este conceptul de spectacol. Debarc în orice moment cu publicul meu alaturi.
    R: După proiectul Pasărea Colibri nu mai urmează nicio altă pasăre… muzicală?
    M.V: Conceptul „Pasărea Colibri” a creat un act artistic unic în felul lui și este bine să rămână așa în memoria publicului. Există o deschidere extraordinară pentru idei și variante noi de spectacole cu aceeași anvergură artistică.
    R: Organizați periodic, alături de alți trei monștri sacri ai scenei românești – Andrieș, Alifantis și Baniciu – spectacolul ”Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei”. De ce nu vă transformați într-o trupă, că sigur ați umple stadioanele?
    M.V: Spectacolul „Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei” are loc o dată la 10 ani. La sfârșitul concertului am anunțat publicul: „Ne vedem peste 10 ani. Dacăa nu puteți să veniți, trimiteți copiii”.
    R: Mulți români se regăsesc azi în melodia ”Un om pe niște scări”: în sus nu-i nimic, în jos nu-i nimic. Și totuși, noi ce facem, rămânem toată viața suspendați, așa?
    M.V: Visători, idealiști, pragmatici… Azi nu mai există „în sus nimic”. Există profesionalism, concurență, competiție, o provocare pentru noi ca indivizi. Societatea s-a mișcat repede, s-a adaptat. Pentru nostalgicii care mai levitează este timpul să se trezească
    R: Ați cântat de ”Lordul John”, de ”Bade Ioane”, credeți că în actuala conjunctură, curând o să fredonăm ceva și de ”tavariș Ivan”?
    M.V: Nu știu alții ce vor face dar eu sigur nu voi cânta „tavariș Ivan”. Nu abdic de la convingerile mele și nimeni nu mă va convinge să fac asta. Rămân un cântăreț liber.mircea vintila la urziceni

  • Urziceniul se alătură ”Marșului pentru Viață”

    Protopopiatul Urziceniului, sub patronajul Episcopiei Sloboziei și a Călărașilor, organizează la finele săptămânii viitoare cea de a patra ediție a ”Marșului pentru Viață”. Intitulată ”Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!”, manifestarea va avea loc în municipiu sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 15,00 și va debuta cu un marș al celor ce vor fi prezenți la eveniment, desfășurat pe Calea București, traseul dintre rondul aflat în Centrul Vechi și Catedrala ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Marșul va fi urmat de un program cultural susținut de Grupul de cateheză ”Vlăstare Ortodoxe” și de un atelier al Cercului de Pictură ”Sfântul Apostol Luca” al Protopopiatului Urziceni. Pentru cei mai mici dintre participanți vor fi organizate un concurs de desene pe asfalt și o suită de jocuri cu caracter interactiv în amplasamente din vecinătatea Catedralei.

    ”Marșul pentru viață” își propune nu doar să promoveze valorile fundamental – creștine ale familiei ci și să ofere posibilitatea dezbaterii necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină. La nivel național, aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații și instituții pro-viață locale.

    ”Proiectul  de  țară  vital  al  românilor este responsabilizarea societății față de darul vieții, înfăptuit concret prin sprijinirea femeilor în criză de sarcină și a copiilor lor.  Fiecare persoană poate să ajute o femeie în criză de sarcină. Experiența celor care s-au implicat arată că sprijinul din partea tatălui copilului, a unei prietene, a unui psiholog sau a unui cleric poate face diferența între avort și nașterea copilului. Tristă realitate a prezentului, avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe nevinovate care nu se poate apăra. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea că, astăzi, familia se confruntă adesea cu violenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile  etc. Biserica Ortodoxă Română binecuvântează şi încurajează adopţia şi îndeamnă parohiile să ajute familiile cu mulţi copii vulnerabile social și, totodată, să susțină educarea tinerei generații în spiritul valorilor familiei creştine tradiţionale şi să apere permanent darul vieţii umane”, a declarat, în legătură cu resorturile morale ale organizării ”Marșului pentru Viață”, părintele protopop al Urziceniului, Aurel Berbec.

  • Modelul Sava – Urziceni sau cum să faci achiziții publice la un preț mai mare decât cel de listă

    Societatea de la care Primăria Urziceniului a cumpărat mobilier stradal cu 360 de euro bucata oferă oricărui cumpărător interesat doar două modele de bănci. Unul costă 270 de euro, celălalt 299 de euro. În plus, pentru achiziții en gros, între 30 și 50 de exemplare, comerciantul oferă și un discount. Cum a reușit municipalitatea să dea cu 60 de euro mai mult pentru fiecare canapea de plastic reciclat instalată în centrul Urziceniului numai edilul Constantin Sava poate ști. Plus organele de control…

    În urmă cu două zile dezvăluiam cititorilor detaliile financiare ale celui dintâi act administrativ de notorietate publică al lui Constantin Sava de la întoarcerea sa în Parimărie: cheltuirea a 487,5 milioane lei vechi plus TVA, oficial pentru 30 de bănci din material plastic reciclat. Revenim astăzi cu alte două aspecte cu adevărat stupefiante în toată această poveste demnă de Cascadorii Plânsului, cu Sava, băncile și banii publici de la Urziceni în roluri principale.

    Astfel, trebuie reținut, pe de o parte, faptul că prețul de achiziție, per bucată, este cu mult mai mare în documentele oficiale, decât prețul de ofertare al executantului, afișat pe site-ul oficial. Sava a reușit să cumpere en gros zeci de bănci la 360 de euro bucata,plus TVA, în vreme ce pe site-ul firmei care le-a comercializat acestea sunt cotate la 299 de euro, preț unic! Ba mai mult decât atât, contactat telefonic, directorul de vânzări al societății ne-a asigurat că, pentru un lot de 30 – 50 de bănci comandate putem beneficia și de un discount deloc de ignorat!!!

    Pe de altă parte, cei care au dat cu pasul după instalatorii de bănci ai lui Sava au putut constata că în buricul Urziceniului nu s-au montat 30 de bănci model Sighișoara, ci nu mai puțin de 48 de banchete de plastic, din care 22 semănau cu cele anunțate oficial iar 20 erau o variantă simplificată. 6 dintre băncile instalate, fără spătar, nu apar nici măcar pe site-ul fabricantului, asta în condițiile în care lucrarea adjudecată pe SEAP se referă în mod exact la “Bancă „Sighisoara” cu spatar picioare culoare gri model nou”.

    Nu putem încheia fără a aminti episodul ilar petrecut la ultima reuniune a Consiliului Local, la momentul în care viceprimarul Liviu Cazan a interpelat public directorul economic al Primăriei pe tema neconcordanțelor achiziției de bănci de la Urziceni. Fără a-i da posibilitatea funcționarului să răspundă, Sava a luat cuvântul și a înșirat o poveste despre 2%, handicapați și obligații legale, ocolind în dulcele-i stil clasic explicațiile la temă.

    Situație în care nu ne rămâne decât să așteptăm un răspuns din partea organelor de control. Sperăm noi, mandatul acesta…

    Citește și  Tun de Mărţişor la Primăria Urziceni: jumătate de miliard pentru bănci la preţ de sufragerie