Autor: Barikada

  • Uniunea Europeană anunță: din 2020 porcii nu vor mai fi pârliţi cu paie dar vor putea fi copţi la solar!

    Din 2020, potrivit noilor norme europene, tradiţionala pârlire a porcului înainte de săbători va fi ilegală.

    Astfel, cetăţenii care vor dori şorici afumat vor fi nevoiţi să se ducă cu porcul la solar. Autorităţile locale din fiecare localitate vor fi obligate prin lege să pună la dispoziţia crescătorilor de porci primele facilităţi omologate, necesare pentru o pârlire de porc profesională fără stres pentru animal şi proprietar.

    Lucrările la noile solare vor fi finanţate din bani europeni sub înaltul patronaj al noului înfiinţat Minister al Marilor Lucrări Publice, din 2020 existând chiar posibilitatea finanţării unor credite bancare pentru ca fiecare gospodărie să îşi poată procura un solar propriu pentru pârlirea porcului de Crăciun.

  • Lista condamnaților cărora Iohannis le-a retras sau ”a uitat” să le retragă decorațiile!

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat că-i va lăsa fără decorații pe toți condamnații penali care au obținut, de-a lungul timpului, distincții din partea președinților României. Totuși, astăzi, doar 12 nume s-au aflat în decretul referitor la cei cărora Iohannis le-a retras decoraţiile din cauza condamnărilor: Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Miron Mitrea, Gheorghe Bucur, Dorinel Mihai Mucea, Gheorghe Mencinicopschi, Emilian Cutean, Adrian Severin, Ionel Manţog, Mircia Muntean, Anghel Gh. Cristian, Irina Paula Jianu.

    În mod total discriminator, Ilie Năstase, Gică Popescu şi Silvio Berlusconi nu s-au aflat pe listă. De asemenea, din decretul președintelui lipsesc și alte nume de condamnați notorii, precum Rodica Stănoiu, Necolaiciuc, Cornel Dobrițoiu, Remus Truică, Șerban Brădișteanu, Constantin Boșcodeală, Eugen Bădălan etc.

    În urmă cu 3 ani, Societate Timișoara alcătuia prima listă cu penali condamnați definitiv, solicitând în mod repetat Președintelui retragerea distincțiilor în cauză următorilor:

    Ilie Năstase – Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor în 2016.
    Condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendare, în urma unui incident provocat, sub influența alcoolului, în trafic.

    Adrian Năstase – Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce, în anul 2002. Condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul „Zambaccian”, pentru şantaj şi luare de mită, în 6 ianuarie 2014, şi la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii.

    Irina Jianu – Ordinul Pentru Merit, în grad de Cavaler, în 2004. Condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul „Zambaccian”, şi la 5 luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită în dosarul „Casa din Băneasa”.

    Miron Mitrea – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, în anul 2002. Condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Casa din Băneasa”, pentru luare de mită, în 13 febriarie 2015.

    Şerban Brădişteanu – Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofiţer (2002) și Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Cavaler (2010).
    Condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea făptuitorului, în 2 martie 2015, în cazul Adrian Năstase.

    Rodica Stănoiu – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, în anul 2002.
    CNSAS a stabilit prin decizia nr. 1676/7 decembrie 2006, menţinută prin decizia nr. 85 din 6 februarie 2007, că Rodica Stănoiu a desfăşurat activităţi de poliție politică din anul 1983 până în 1987 și că a semnat note informative sub pseudonimele „Sanda” și „Georgeta”.

    Dumitru Zamfir – Ordinul Steaua României, în grad de Comandor, în 2000. Condamnat la 1 an de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru fals în declarații, în 28 octombrie 2011.

    Ion Stan – Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, în 2004.
    Condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în 11 martie 2015.

    Constantin Boşcodeală – Ordinul pentru Merit, în grad de Cavaler, în anul 2004.
    Condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, în dosarul „Gloria”, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în 1 martie 2016.

    Vasile Astărăstoae – Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Comandor (2004) și în grad de Cavaler (2004).
    Condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, în 26 noiembrie 2015.

    Eugen Bădălan – Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Meritul Militar clasa a III-a (1989), clasa a II-a (1993) și clasa I (1998), Medalia Meritul Militar clasa a II-a (1978) și clasa I (1984).
    Condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere (termen de încercare 9 ani), pentru abuz în serviciu privind înstrăinarea unor bunuri ale Armatei, și plata unei despăgubiri de peste 4,5 milioane lei Ministerului Apărării Naţionale, în dosarul „Tofan”, în 7 decembrie 2011.

    Remus Truică – Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2004.
    Condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare, pentru abandon de familie şi răpire internaţională de copii, în 25 noiembrie 2011.

    Sergiu Medar – Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000.

    Corneliu Dobrițoiu – Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000.

    Corneliu Duță – Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000.

    Medar, Dobrițoiu și Duță au fost condamnaţi la câte un an şi două luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și pentru participație improprie la infracţiunea de fals intelectual, condamnări date, în 24 mai 2016, în dosarul „Case pentru generali”.

    Gheorghe Bucur – a primit Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2004.
    Condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în 10 martie 2014.

    Mihai Necolaiciuc – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, în anul 2000.
    Condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în 17 octombrie 2014.

    Dorinel Mucea – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, în anul 2004.
    Condamnat la 4 ani închisoare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în 28 noiembrie 2016, în „Dosarul privatizărilor strategice”.

  • Eroi au fost, erori sunt încă sau cum poate Iohannis să dezonoreze un ”erău” precum Adrian Năstase…

    Dupa ce in
    ultimii cinci ani s-a constatat ca Presedintia Romaniei a acordat distinctii si
    decoratii speciale unor cetateni cu trecut dubios este clar ca cei care-i fac
    presedintelui lista cu ”eroi” trebuiesc schimbati de urgenta. Printre cei unsi
    cu diverse brose-n piept sunt oameni cu adevarat deosebiti dar exista si
    uscaturi care s-au ocupat de magarii inainte sau dupa ce s-au trezit vedete.

    Oare un
    luptator care, dupa ce si-a salvat batalionul pe campul de lupta de la Plevna,
    a fost decorat pentru faptele sale de vitejie insa odata intors la vatra s-a
    apucat de faradelegi, mai poate ramane in cartea de istorie pe post de inger
    salvator?

    Presedintele
    Klauss Iohannis a anuntat ca va retrage decoratiile tuturor  celor care au avut probleme cu legile tarii,
    initiativa care l-a scos din minti pe imaculatul profesor, Adrian Nastase.

    ”Comportamentul
    lui Iohannis nu prevesteste nimic bun daca imi retrage ordinul ”Steaua
    Romaniei, in grad de Cruce mare”, mai ales ca stie cu precizie ca eu am fost
    condamnat politic. Chiar si Basescu a zis ca am fost inchis pentru niste
    gainarii”, s-a plans eruditul puscarias.

    Nu stim daca,
    cu reverul incarcat de decoratii, dom´ Adita se bucura de gratuitate pe
    MaxiTaxi sau pe avioanele de lux cu care merge in vacante de fitze insa nu
    trebuie sa uite o chestie: daca nu ar fi fost inchis pentru niste gainarii acum,
    in mod normal, n-ar mai fi avut domeniul de la Cornu, Blocul din Zambaccian si
    multe alte bunuri dobandite din truda cinstita.

  • Foto șocant! Alifantis, după o lună fără apă caldă în București!


    Barikada

    Menu


    Switch skin

    Switch to the dark mode that’s kinder on your eyes at night time.

    Switch to the light mode that’s kinder on your eyes at day time.


    Search


    Cart
    0

    Add post

    Story

    Image

    Audio


    View all formats

    Barikada

    Menu

    Switch skin

    Switch to the dark mode that’s kinder on your eyes at night time.

    Switch to the light mode that’s kinder on your eyes at day time.


    Cart
    0

    Add post

    Story

    Image

    Audio


    View all formats

    alifantis bucuresti

    ”A venit, a venit iarna, acoperă-mi caloriferul cu ceva,
    Cu vreo zece șube și o plăpumă, sau mai bine,
    Sau mai bine, Fireo, cu demisia ta!..”

    What do you think?

    5 points
    Upvote
    Downvote




    Comments

    Loading…

    0

    horia brenciu lera


    adrian nastase decoratie



    © 2020




    Back to Top

    Close


    Add post

    Close

    Add to Collection

    No Collections

    Here you’ll find all collections you’ve created before.

    Hey Friend!
    Before You Go…

    Get the best viral stories straight into your inbox before everyone else!


    Close

    Close

    Send this to a friendSendCancel

  • Plagiatorul Horia Brenciu a lansat melodia ”Lera-i leră”, ca să nu-i plătească lui Hrușcă drepturi de autor!

    Mare
    dreptate a avut Tudor Chirila cand, intr-una din emisiunile ”Vocea Romaniei!,
    l-a ironizat pe Horia Brenciu ca spectacolele sale sunt facute numai din
    cover-uri si imitatii, nimic original.

    Ca sa ne
    dovedeasca inca o data ca, intr-adevar, traieste numai de pe spatele altor
    artisti mult mai creativi si talentati decat el, Brenciu recidiveaza si, de
    sarbatori va canta un fel de adaptare la celebrul colind cules de Stefan
    Hrusca, ”Leru-i ler”. Pentru a nu-i plati maramureseanului drepturile de autor
    ce i se cuvin, vicleanul imitator brasovean a schimbat o singura litera in
    titlu și în conținut si, astfel, crede ca nu va avea nicio problema.

    Melodia scoasa
    de Brenciu se intituleaza ”Lera-i lera” si reprezinta, de fapt, coloana sonora
    a unui clip publicitar care face reclama la un set de lere auto, dispozitiv de
    masura, verificare si control.

    Sa-ti fie
    rusine, Horia Brenciu!

  • Cântărețul What’s up a fost adus încătușat la Poliție! Legătură incredibilă cu Liviu Dragnea!

    In urma unui
    apel la 112, indragitul cantautor cunoscut sub numele de What´s up, a fost
    ridicat de politistii si dus incatusat la sectia de care apartine. Iubita
    artistului, Alice Badea nu recunoaste ca ea ar fi chemat organele de ordine
    insa la cat de loviti si zgariati aratau cei doi indragostiti ar fi fost
    practic imposibill sa fie agresati in locuri si de persoane diferite.

    Taiat din
    cap pana-n picioare si plin de sange, cantaretul era intr-o stare de agitatie
    iesita din comun si, o data ajuns la circa, a devenit agresiv cu toti cei din
    jur si a facut niste declaratii de-a dreptul halucinante.

    ”Este a
    patra oara cand statul paralel incearca sa ma elimine definitiv din viata
    publica. Am vrut sa dau romanilor mei numai melodii naturale, cumpuse aici, de
    mine, dar dusmanii de la Bruxelles au alte interese si de aceea  vor sa dispar”, a afirmat simpaticul cantaret
    intr-un discurs periculos de asemanator cu al lui Dragnea Liviu Nicolae.

  • Tarom introduce curse interne Bucureşti – Sinaia pentru decongestionarea traficului pe DN1

    Pentru a debloca traficul pe DN1 de Sărbători, de vineri, în perioada de weekend, compania Tarom a introdus curse zilnice pe relaţia Bucureşti – Sinaia, cu decolare de pe Aeroportul din Băneasa şi sosire pe platoul Bucegilor, la Cota 2000, sau, în cazul în care condiţiile meteo nu permit acest lucru, cu aterizare pe pârtiile de schi ale staţiunilor montane.

    Conform oficialilor companiei aeriene, zborurile vor fi operate cu aeronave Antonov AN – 24RV, de capacitate redusă şi echipate pentru curse în condiţii de iarnă, vor costa 50 de lei, adică mai puţin decât un bilet la Telecabina, avioanele urmând să circule în regim dus – întors, de vineri până duminică seara.

    Tarom atrage atenţia celor interesaţi de varianta acestor călătorii mult mai comode către locaţiile de agrement montan ale României asupra faptului că aeronavele nu vor opri între staţii, la căsuţele cu suveniruri sau la benzinării, nu se vor putea cumpăra bilete de la pilot sau stewardeze, fumătorii nu au voie să iasă afară, la o ţigară, în timpul zborului şi nu sunt acceptaţi călători care vin cu BMW-uri echipate de pârtie pe post de bagaje de cală.

  • Inimaginabil! Iohannis taie sporul de iradiere al bugetarilor care stau toată ziua în fața calculatorului!

    Noi,
    credulii, naivii si nepatriotii care am votat impotriva Vioricai si a PSD-ului
    ne cerem scuze in fata fratilor nostri care, fiind mai pragmatici, harnici si
    vizionari, ne-au avertizat de pericolul instalarii la putere a dreptei
    liberale.

    Cum era de
    asteptat, nenorocitii au inceput inca din primele zile ale guvernarii sa ne dea
    afara din servicii neamurile, amantele, pilele si cunostiintele angajate cu
    atata marinimie de ”Grupul de la Teleorman” iar pe cei care inca nu au fost
    pusi pe liber, ii vor supune unor nedreptati inimaginabile.

    Exemplul cel
    mai elocvent de apucaturi dictatoriale ale noii puteri este hotararea pe care
    tocmai au luat-o cu privire la taierea sporului de calculator pe care-l incasau
    de ani buni mii de angajati ai primariilor din republica.

    Dupa ce
    PSDragnea a dat legea ca primarii isi pot stabili singuri salariile din
    institutiile pe care le conduc, era normal ca pitipoancele si beizadelele
    angajate ca sa stea degeaba in fata unui calculator, sa primeasca si un spor pe
    motiv ca-si strica ochii in ecran si se latesc in cururi stand toata ziua pe
    scaun.

    Ei bine,
    acum, ”nazistii” lu´ Iohannis vor sa taie acest 
    drept si practic sa-si bata joc de sanatatea si frumusetea trupeasca a
    atator concetateni.

    Pai, asta e
    Romania normala despre care ne vorbeati, domnule presedinte?

    ”Impostorii
    si nepregatitii sa se intoarca la sapa daca li se pare periculos sa stea
    degeaba, pe scaun in fata calculatorului”, a transmis si premierul cu
    duritatea-i proverbiala.

  • Gucci a lansat în România termopanele de soare cu cruciuliţe anti

    Lizeta Haralambie, avocata extravagantă a lui Radu Mazăre și a mai multor vedete din România, a lansat termopanele Gucci cu cruciuliţe anti – deochi!

    Cunoscută pentru felul său deosebit de a se îmbrăca şi de a se accesoriza, avocata Haralambie şi-a lansat podoabele inedite chiar la Penitenciarul Rahova, acolo unde s-a deplasat pentru o contestație pe tema condiţiilor de detenţie ale clientului său celebru, fost primar al Constanței

    Românii se pricep să facă haz de necaz, aşa că la vederea firmelor extrem de vizibile de pe ochelari sau haine, au uitat de sentinţa lui Mazăre sau de cele petrecute în cazul său.

    Nenumărate glume la adresa avocatei fostului edil al Constanţei au devenit virale în mediul online, toate având ca subiect comun ochelarii pe care n-ai cum să nu-i observi. 

    ”Aşa strigam io purceii, când eram mică: guciguciguciguciguciguci!”, ”Parcă îs termopane…”, ”Ochelarii astia sunt pe bune sau e fotoshop? Oricum, i se potrivesc f repede doamnei”, ”Mă întreb ce om civilizat ar purta geamul ăla fumuriu, care se pune de regulă ca să te uiţi la o eclipsă totală…”, ”Sigur nu sunt ochelari de sudură?”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauţi.

  • Hrușcă își lansează la Rock FM noul album de colinde ”The Highway to Ler”!

    Pentru a nu mai fi luat la mișto pentru faptul că, de 30 de ani, de Crăciun, scoate la produs pe la Sala Palatului tot lerul ăla gras, plin de riduri, cearcăne și cu firele trase la ștrampi, neobositul cantautor Fane Hrușcă propune ascultătorilor în acest sezon o nouă abordare.

    Astfel, în emisiunea ”Morning Glory” din prima zi a săptămânii viitoare, Hrușcă va lansa noul album de colinde intitulat, pe barosăneală și specific, ”The Highway to Ler”, opera fiind realizată împreună cu mai vechii amici și invitați ai lui Răzavan Exarhu: Marean Mexicanu, Loren de la Pitești, Paul Fantezie, Argentin din Ferentari și Nixon Sentiment.

    Iată și câteva dintre versurile pline de mesaj ale piesei ce dă titlul albumului, ”The Highway to Ler”:

    ”Sculaţi, gazde, nu mai staţi, vremea e să decartaţi.
    La spectacol să plecaţi, flori de ler, și pe noi să ne-ascultaţi, flori de ler

    Că umblăm şi colindăm, la mulţi ani să vă urăm
    Şi banul noi să vi-l luăm, flori de ler, fericiţi să încasăm, flori de ler.

    Am venit şi anul ista, ca să înnodăm batista,
    Gologani şi firfirei, flori de ler, s-avem tot anul din ei, flori de ler.

    Şi la anul vom veni, chiar dacă nu ne-oţi pofti,
    Şi mai mult vă vom ura, flori de ler, coco mulţi de-oţi cotiza, flori de ler.

    Şi colinda nu-i mai multă, să plătea cine ascultă!
    Şi colinda-i atâta, flori de ler, cine-ascultă să tot dea, flori de ler!”