Exceptând
perioada în care Iliescu era mai adulat ca Fuego și 90% din populime îl vota cu
ochii mai închiși decât mintea, la toate alegerile care au urmat întrebarea cea
mai frecvent auzita a fost ”eu cu cine votez, că toți sunt la fel?”.
Poimâine, pe
10 noiembrie, oferta de prezidențiabili este atât de vastă încât nici morții
din Teleorman nu pot strâmba din nas pe motiv că nu găsesc marfă care să le
satisfacă pretențiile. Au și actori ce i-au delectat niște decenii cu rolurile
lor de băieți buni și modești, și unchi de victime care se jură că bagă la
temniță tot răul infracțional din lume, și șmecheri care s-au umplut de bani pe
spinarea fraierilor ce au crezut că sunt ajutați să devină afaceriști de
succes, și nebuni get-beget, dar sunt și
candidași serioși, demni de luat în seamă.
Pe Iohannis
l-am probat, știm ce-i poate pielea, nu ne-a facut de râs, oricât ar lătra potăile
care se credeau nemuritoare la butoanele puterii. Pe lângă neamț, pe un loc
surprinzător de modest în sondaje, este carismaticul Theodor Paleologu,
singurul care a spus ceva nou, interesant și original, în această campanie.
Știm, pentru
marea majoritate a electoratului care, în afară de cuvinte precum salarii mari
si pensii babane, nu înțelege nimic dintr-o exprimare aleasă, să vezi
profesorul de filozofie o alternativă potrivită pentru realitatea secolului XXI
este destul de dificil. Dar cum își explică alegătorii cu școală poziția
inferioară a domnului Paleologu față de cea a Veoricăi Dăncila în topul
prezidențiabililor? Ce nu le convine la acest personaj extrem de plăcut,
erudit, inteligent, cu experiență în domeniul politicii și, atenție, fără nici
cea mai mică pată în cazier?
Oare când ne
vom clarifica ce vrem în fruntea țării? Ne dorim un om onest, neinteresat câtuși
de puțin de matrapazlacuri cu statul, pregătit pentru vremurile sofisticate pe
care le trăim sau, mai degrabă, ne excită numai candidații cu trecutul plin de
bube și care nu pot lega două vorbe când vine vorba despre viitor?