Etichetă: alegeri

  • Alegeri Ialomița: AUR primește în Parlament tot atâtea mandate cât PSD și PNL la un loc!

    Rezultate deloc surprinzătoare în Ialomița, dacă am ține cont de statistica oficială a voturilor. Județul și-a reconfirmat titulatura de zonă roșie electorală, PSD adjudecându-și 40% din sufragii, atât la Senat cât și la Camera Deputaților.

    Iată și care este situația statistică a rezultatelor confirmate după numărarea voturilor:

    Senat

    PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT: 22.752 voturi obținute, adică un procent de 39,38 %

    PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL: 11.594 voturi obținute, adică un procent de 20,06 %

    AUR: 7.389 voturi obținute, adică un procent de 12,78 %

    PARTIDUL PRO ROMÂNIA: 6.062 voturi obținute, adică un procent de 10,49 %

    ALIANȚA USR PLUS: 4.754 voturi obținute, adică un procent de 8,22 %

    PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ: 1.608 voturi obținute, adică un procent de 2,78 %

    Camera Deputaților:

    PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT: 23.186 voturi obținute, adică un procent de 40,15 %

    PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL: 12.160 voturi obținute, adică un procent de 21,06 %

    AUR: 6.849 voturi obținute, adică un procent de 11,86 %

    PARTIDUL PRO ROMÂNIA: 5.216 voturi obținute, adică un procent de 9,03 %

    ALIANȚA USR PLUS: 4.613 voturi obținute, adică un procent de 7,98 %

    PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ: 1.590 voturi obținute, adică un procent de 2,75 %

    Chiar dacă PSD a obținut un procent covârșitor, voturile primite de Alianța pentru Unirea Românilor, raportate la scorul electoral național al partidului și coroborate cu faptul că PMP nu a reușit să intre în Parlament, toate au pus în funcțiune un algoritm ciudat, care oferă două funcții de senator și una de deputat partidului lui George Simion, doi deputați PSD-ului și un reprezentant în Cameră PNL-ului.

    Cu alte cuvinte, în mandatul 2020 – 2024, Ialomița urmează să fie reprezentată în Parlamentul României de deputații Raluca Dumitrescu – PSD, Ștrefan Mușoiu – PSD, Luminița Barcari – PNL și Silviu Titus Păunescu – AUR, și de senatorii Rodica Boancă și Adrian Costea, ambii de la AUR.

  • Ialomița, rezultate alegeri parlamentare: PSD – locul 1. USR, bătut de PNL, AUR și de Pro România.

    Primele rezultate ale alegerilor parlamentare confirmă, și în Ialomița, revirimentul electoral al PSD, prăbușirea partidului lui Barna și surpriza numită Alianța pentru Unirea Românilor.

    În urma votului exprimat în 6 decembrie, și cuantificat până la această oră, rezultatele alegerilor în Ialomița se prezintă după cum urmează:

    SENAT:

    PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 22.752 voturi – procent 39,38 %

    PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL 11.594 voturi – procent 20,06 %

    ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR 7.389 voturi – procent 12,78 %

    PARTIDUL PRO ROMÂNIA 6.062 voturi – procent 10,49 %

    ALIANȚA USR PLUS 4.754 voturi – procent 8,22 %

    PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ 1.608 voturi – procent 2,78 %

    PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN 965 voturi – procent 1,67 %

    PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) 853 voturi – procent 1,47 %

    PARTIDUL ROMÂNIA MARE 530 voturi – procent 0,91 %

    PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN 449 voturi – procent 0,77 %

    PARTIDUL NOUA ROMÂNIE 372 voturi – procent 0,64 %

    UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA 248 voturi – procent 0,42 %

    ALIANȚA RENAȘTEREA NAȚIONALĂ 197 voturi – procent 0,34 %

    CAMERA DEPUTAȚILOR:

    PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 23.186 voturi – procent 40,15 %

    PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL 12.160 voturi – procent 21,06 %

    ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR 6.849 voturi – procent 11,86 %

    PARTIDUL PRO ROMÂNIA 5.216 voturi – procent 9,03 %

    ALIANȚA USR PLUS 4.613 voturi – procent 7,98 %

    PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ 1.590 voturi – procent 2,75 %

    COSTEA VLAD 658 voturi – procent 1,13 %

    PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN 611 voturi – procent 1,05 %

    PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) 525 voturi – procent 0,90 %

    PARTIDUL ROMÂNIA MARE 487 voturi – procent 0,84 %

    PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN 422 voturi – procent 0,73 %

    UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA 231 voturi – procent 0,40 %

    PARTIDUL NOUA ROMÂNIE 191 voturi – procent 0,33 %

    ASOCIAȚIA PARTIDA ROMILOR “PRO-EUROPA” 129 voturi – procent 0,22 %

  • Incidente electorale în secțiile din Dispora: funcționarii i-au reclamat pe românii care au venit să voteze că sunt emigranți ilegali!

    Deschiderea secțiilor de votare din Diaspora la primele ore ale dimineții a coincis și cu primele incidente electorale. Avertizați asupra faptului că românii din străinătatea vor vota, în marea lor majoritate cu USR, funcționarii liberali și pesediști ai circumscripțiilor au pus la cale tot felul de șicane pentru a le îngreuna acestora mobilizarea.

    Astfel, potrivit USR Franța, la Paris funcționarii i-au reclamat pe românii care au venit să voteze că sunt emigranți ilegali, în timp ce la Nantes la cozi au apărut pesediști și peneliști deghizați în bișnițari, care se oferă să stea la coadă și să voteze în locul alegătorilor, contra unei sume de bani pe care, da data aceasta, nu le cer ci le oferă.

    În Manchester – Maria Britanie, spun reprezentanții USR, zeci de rezidenți de etnie romă, care s-au prezentat la urne la primele ore ale dimineții, au primit buletine de vot deja ștampilate pe PNL, spunându-li-se că pot să le lase și așa, ”că merge”. Celor mai tupeiști dintre alegători li s-a oferit, totuși, și o ștampilă, că oricum votul, în aceste condiții, se anulează.

    Mai mult decât atât, în Italia, în circumscripțiile din Toscana, Lombardia, Campania și Calabria, organizatorii au dotat secțiile de vot cu boxe imense, la care au pus manele, ca să alunge votanții, iar în Spania, la Madrid, au amenajat tarabe cu mici gratuiți la 10 de kilometri depărtare de orice secție de votare, chiflele și muștarul fiind incluse în preț.

  • „Garantez 100%’. Anunțul lui Orban pentru români. Ce se întâmplă după alegeri

    Întrebat despre un posibil lockdown după alegerile din 6 decembrie, premierul Ludovic Orbana spus că România nu își permite în acest moment o astfel de măsură.

    „Garantez 100% că nu va fi niciun lockdown, România nu-și poate permite așa ceva, nu ne putem permite din punct de vedere economic, al perioadei care urmează. Nu se va întâmpla”, a spus premierul.

    COVID 19 – trend descendent

    În ultimele 8 zile s-a înregistrat un trend descendent în ceea ce privește cazurile de Covid, iar în ultimele 5 zile numărul persoanele vindecate este mai mare decât al celor infectate.

    „E adevărat că s-a testat mai puțin pentru ca au fost zile libere și nu au funcționat toate centrele de testare, dar activitatea de testare se reia de astăzi în condiții normale, în funcție de solicitări, și vom avea date relevante. Există semne evidente de reducere”, a spus Orban, la România Tv.

  • „Categoric vom intra în lockdown după alegerile parlamentare’

    Categoric România va intra în carantină după alegerile parlamentare, a spus, miercuri seara, la „Marius Tucă Show”, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu. Reacția lui Ciolacu vine după ce președintele Klaus Iohannis a respins această variantă.

    „O să blocheze. În lockdown. Categoric România va intra în carantină după alegerile parlamentare. Nu au cum să stăpânească fenomenul. Doar nu credeți în acest plan de la Cotroceni. Eu vorbesc cu medicii și cu președinți de consilii județene și-mi spun că situația e tragică. Toate ATI-urile sunt la fund”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

    Nu există intenția instituirii unui lockdown

    Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin care anunță populația că nu e nevoie de restricții suplimentare.

    Citește și: Klaus Iohannis se vaccinează public împotriva COVID-19

    „În acest moment nu există intenţia de a declara starea de urgenţă şi nu există intenţia instituirii unei carantine generale, deci un lockdown. Măsurile care sunt acum în vigoare au dus la o reducere a creşterii numărului de infecţii, ba chiar se poate constata o uşoară descreştere. În aceste condiţii, experţii pe care i-am consultat, inclusiv astăzi, sunt de părere că în perioada următoare nu e nevoie de noi restricţii”, a declarat Iohannis.

  • Starea de urgență, posibilă după alegeri. Ce spune premierul Ludovic Orban


    Ludovic Orban nu exclude posibilitatea revenirii, după alegerile parlamentare, la starea de urgență. 

    În măsura în care lucrurile rămân sub control, în măsura în care numărul de infectări, nu va crește nu va fi necesară o astfel de măsură. Noi am spus foarte clar că nu ne dorim impunem măsuri de restricții. Am ajuns să impunem măsuri în care de fapt vrem să protejăm sănătatea urmărind nivelul de infectare, rata de răspândire a virusului pentru a apăra sănătatea oamenilor, spune șeful Guvernului. 

    Orban fusese întrebat dacă e posibilă o revenire la starea de urgență după alegerile parlamentare. 

    Eu îmi doresc să petrecem Crăciunul liniștiți, dar depinde de fiecare dintre noi, a conchis prim-ministrul. 

  • Joe Biden ar putea fi sanctificat de Biserica Catolică, pentru milioanele de alegători ridicați din morți la prezidențialele americane!

    Papa Francisc a lăudat inițierea cauzei de sanctificare a democratului american Joe Biden după ce, în urma numărării voturilor exprimate la recent încheiatele prezidențiale americane, s-au descoperit dovezi că fostul vicepreședinte a ridicat din morți milioane de oameni în ziua alegerilor.

    „Desigur, cazul va fi investigat amănunțit, dar primul indiciu este că ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite este un miracol de proporții biblice”, ar fi declarat Suveranul Pontif. „Chiar dacă doar pentru o scurtă perioadă, și numai pentru a vota cu Joe Biden, milioane de americani au fost pur și simplu ridicați din morți, iar acesta este cu adevărat un fapt uimitor”, a continuat Papa Francisc.

    Deși societatea civilă conservatoare a reacționat dur față de anunțul Papei, titularul fotoliului de conducere de la Vatican a făcut apel la calm, asigurând opinia publică asupra faptului că eventuala sanctificare nu are șanse, oricum, să se producă, decât după decesul președintelui ales, iar asta din pricina duratei procedurilor.

    ”Nu trebuie să ne scandalizăm. Nu există posibilitatea de a avea un sfânt în viață, oricum. La cât de mult durează procedurile de analiză și decizie în Biserica Catolică, cu siguranță că domnul Biden va fi oale și ulcele în momentul în care s-ar putea lua decizia sanctificării sale”, a adăugat, hâtru, Papa Francisc, adăugând că speța ”Joe Biden” nu ar fi prima intrată în studiul sanctificării: ”Am mai avut un caz, e drept, de proporții mult mai mici, în România, însă acolo ne-am oprit pentru că titularul minunilor electorale, domnul Liviu Dragnea, a intrat, între timp, la pușcărie, și nu a mai putut răspunde prezent repetatelor noastre solicitări de chestionare”.

  • VIDEO: Românii din Italia nu vor putea vota pentru Alegerile Parlamentare prin corespondență! Vezi de ce!

    Românii din străinătate care s-au înscris pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 06 decembrie nu vor putea face asta. Potrivit lui Claudiu Stănășel, consilier local în orașul italian Prato, din plicul cu documentele oficiale lipsesc autocolantele pe care scrie „votat”. 

    Din plicul cu documentele oficiale pentru votul prin corespondență lipsesc fix cele două autocolante pe care scrie „votat” !

    Mie și multor români ca mine, care au ales să voteze prin corespondență, li se răpește un drept fundamental: dreptul la vot !

    Dacă lucrurile nu se remediază urgent, înseamnă că statul român îmi fură acest drept constituțional atât mie cât și acelor români care sunt în aceeași situație ca mine !”, a scris Stănășel pe Facebook.

    Autoritatea Electorală Permanentă a informat, pe 12 noiembrie, că a fost finalizată operaţiunea de transmitere prin email a notificărilor referitoare la expedierea materialelor electorale şi a numărului de expediere către 35.650 de cetăţeni români care au fost înscrişi în listele electorale pentru votul prin corespondenţă, din 106 ţări. Alegerile parlamentare vor avea loc în 6 decembrie.

    Plicul expediat către alegători conţine un certificat de alegător, o etichetă pentru sigilarea plicului exterior, un autocolant cu adresa Biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, un autocolant cu menţiunea „PRIORITY/PRIORITAIRE”, un cod de bare ce asigură identificarea alegătorului, instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Senatului, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Camerei Deputaţilor, un plic interior ce conţine un plic suport în interiorul căruia se află două autocolante cu menţiunea „VOTAT” şi o etichetă pentru sigilarea plicului interior.

    Potrivit unui comunicat al AEP, singura ţară către care nu au fost transmise plicurile prin Poşta Română, urmând ca acestea să fie trimise prin intermediul Ministerului Apărării Naţionale, este Afganistan, unde figurează înscrise în listele electorale permanente pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 6 decembrie 158 de persoane.

  • Iohannis: Pandemia nu se va sfârși nici în martie 2021. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să fim onești față de cetățeni

    Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că alegerile parlamentare nu trebuie amânate. Alegeri trebuie să aibă loc la termen, fiind fundamentale pentru modul în care se va gestiona pandemia și perioada post-pandemie.

    „Tocmai pentru că ne aflăm într-o criză sanitară, tocmai pentru că traversăm o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic și social, trebuie să facem tot posibilul ca România să nu rămână fără un Legislativ cu puteri depline.”

    Citește și: Firea, locul 1 pe lista candidaților PSD la Senat! Streinu-Cercel, pe 2 – VIDEO

    Președintele a spus că pandemia nu se va termina nici în martie, anul viitor.

    „Trebuie să fim cu toții onești față de cetățeni și să spunem lucrurilor pe nume, cu maximă transparență: actuala situație epidemiologică este îngrijorătoare, dar pandemia nu va lua sfârșit – mă tem – nici în ianuarie, nici în februarie sau martie anul viitor, așa cum fals lasă să se înțeleagă cei care susțin amânarea alegerilor”, a spus Iohannis.

    România nu are capacitate de testare pentru un număr „foarte-foarte mare”.

    „În primul rând, România nu are capacitate pentru testare în număr foarte-foarte mare. Testarea în masă ar însemna poate sute de mii de testări zilnice, ceea ce practic nu se poate. Nu avem dotări, nu avem personalul pentru așa ceva și nici nu e recomandată”, a spus Iohannis.

  • Sondaj CURS: Firea, bătută la Primăria Capitalei de Nicușor Dan plus Vlad Voiculescu!

    Conform unui sondaj CURS, realizat în perioada 23 ianuarie – 6 februarie, Gabriela Firea, actualul primar al Capitalei, poate să își ia adio de la un nou mandat în fruntea administrației municipale, cota sa electorală fiind depășită de net de procentele însumate ale oricăror minim doi dintre urmăritorii săi.

    Deși 40% din cei chestionați o consideră încă potrivită și foarte potrivită pe Firea, conform sondajului, pe locul 2 se situează fostul primar al Capitalei și fost președinte Traian Băsescu, cu 29%, pe locul 3 se situează Nicușor Dan (26%), pe 4 Rareș Bogdan (23%), pe 5 Vlad Voiculescu (22%), și pe 6 Victor Ponta (19%).

    După cum se observă, aritmetica unei înțelegeri extrem de probabile între Nicușor Dan și Vlad Voiculescu o trimite pe Firea undeva, pe tușă, să se pregătească pentru o candidatură viitoare, la Primăria Voluntari, celor 48 de procente însumate ale reprezentanților USR & PLUS putând să li se adauge oricând numeroase sufragii din partea celor tentați în această fază să susțină candidați improbabili, precum fostul prezentator de televiziune, Rareș Bogdan, sau ex-președintele Traian Băsescu.