Autor: Cristiana Trifu

  • Cum arată acum fiica lui Andrei Gheorghe. Dramele prin care a trecut Katarina Dyer

    Katarina Dyer, fiica lui Andrei Gheorghe, se descrie ca fiind o fire extrem de optimistă și energică, deși în ultimii ani viața sa a fost marcată de mai multe drame și și-a pierdut ambii părinți.

    ”Mama și tatăl meu s-au combinat atât de perfect, n-am mai văzut la doi oameni o asemenea energie! Nimic nu s-ar putea compara cu sentimentul acela. Mama era foarte mult pe partea emoțională și Andrei era foarte amuzant, degajat, era într-un fel ce voiam și eu să fiu! Eram o casă foarte energică, tot timpul se dădeau petreceri, veneau prieteni de-ai lui pictori, scriitori, a fost super plin de viață până în ultimul moment.

    Ce s-a întâmplat a fost spontan, așa cred că a vrut el, sincer, că el era un om puternic și cu mintea făcea foarte multe lucruri, iar dacă a simțit că asta e timpul, asta a fost”, a povestit Katarina, care recent și-a pierdut și mama.

    ”A murit de cancer acum șapte luni, a dus-o patru ani, a fost foarte puternică, iar piesa pe care o voi cânta era preferata ei, mereu îmi cerea să i-o cânt, iar eu nu aveam chef. M-am gândit să o cânt, poate acum mă aude”, a mărturisit Katarina în fața juraților X Factor.

    Katarina Dyer, la X Factor

    Katarina Dyer își încearcă norocul pe scena X Factor! Cum vor evalua cei patru jurați prestația sa, dar și ce alți concurenți vor urca pe scena X Factor, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a sezonului nouă.

    Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

    Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago. 

  • Teo, Vio și Costel, stand-up la iUmor

    Cel mai cunoscut trio din stand-up comedy-ul din România va urca pentru prima dată pe scena iUmor.

    Cu o experiență de mai bine de 15 ani în stand-up, pe Teo, Vio şi Costel îi leagă și o lungă prietenie începută tot datorită pasiunii lor comune. Cei trei s-au cunoscut după ce au început să facă stand-up, încă din 2004, iar de atunci au devenit un reper pentru comedianții români. Cei trei au susținut de-a  lungul timpului spectacole în întreaga țară, contribuind la amploarea pe care a prins-o fenomenul stand-up comedy în România.

    Cum vor reacționa Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, dar și ce alți concurenți vor urca pe scena în cea de-a noua ediție iUmor, telespectatorii pot afla duminică seara, de la ora 20.00, la Antena 1!

  • De ce se închid piețele? Răspunsul lui Orban

    Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, la Digi24, că piețele agroalimentare închise, de tip hală, cum este Piaţa Obor, se vor închide. Măsura închiderii se aplică în general târgurilor, în special piețelor închise, pieţelor agroalimentare închise.

    Premierul Ludovic Orban a explicat motivul pentru care se închid piețele acoperite: virusul se transmite mai ușor: „în baza evaluărilor făcute din cercetări a rezultat că piețele închise, spre deosebire de supermarket-uri, unde regulile sunt respectate cu strictețe, în piețele deschise și din cauza modului în care se manevrează marfa, și din cauza circulației aerului, și din cauza faptului că nu se respectă obligația portului măștii și alte reguli de distanțare, se transmite mai ușor.”

    Autoritățile pot deschide piețe volante, în care să vină numai producători agricoli. Orban a precizat că restricțiile legat de piețe au fost luate pe o perioadă limitată.

  • Ce spun părinții despre decizia închiderii școlilor în toată țara

    Începând de luni, toate școlile din România vor trece în scenariul online, pentru 30 de zile. Copiii din mediile dezavantajate se bazează pe ceea ce le oferă școala, iar aceste pauze uriașe în școlarizare îi vor afecta profund și iremediabil.

    Ce părere au părinții despre această măsură

    47,2% dintre părinţi consideră că închiderea şcolilor nu este una bună pentru sistemul de educaţie, iar 45,2% dintre ei consideră această decizie ca fiind una necesară, conform unui sondaj al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP).

    „Având în vedere rezultatele obţinute, FNAP consideră că educaţia trebuie să primeze, în orice formă ar fi desfăşurată, dar nepierzând din vedere inegalităţile care vor apărea în ceea ce priveşte accesul la educaţie al copiilor aflaţi în medii defavorizate şi recuperarea decalajelor educaţionale inerente perioadei pe care o traversăm”, transmite Federaţia Naţională a Părinţilor.

    Laptopuri/tablete pentru elevi și profesori

    La întrebarea despre măsurile care ar trebui luate de autorităţi pentru a elimina inechităţile apărute ȋn educaţie din cauza COVID-19, 63,8% părinţii sunt de părere că dotarea unităţilor de învăţământ cu laptopuri/tablete pentru elevi şi cadrele didactice ar trebui să primeze, 45,5% dintre ei cred că asigurarea conexiunii la internet pentru elevi şi cadrele didactice este o altă soluţie, 41,3% au menţionat crearea unor biblioteci virtuale cu lecţii înregistrate cu acces gratuit, iar doar 23% dintre părinţii repondenţi sunt de părere că o soluţie poate fi şi desfăşurarea de activităţi remediale peste vară sau atunci când situaţia epidemiologică o va permite.

    Sondajul FNAP a fost realizat în perioada 2-5 noiembrie, pe un eşantion de 95.224 de respondenţi din Bucureşti – 31%, Braşov – 17.4%, Arad – 12.9%, Teleorman – 8.2%, Mureş – 7.4%, Iaşi – 5.2%, Neamţ – 4.8%.

  • Declarația pe propria răspundere. Cine va avea nevoie de ea și ce trebuie să cuprindă

    Circulația pe timp de noapte va fi restricționată, începând de luni, între orele 23.00 – 05.00. Cei care ies din case, doar din motive justificate, trebuie să completezez o declarație pe propria răspundere privind scopul deplasării, așa cum s-a întâmplat și în primăvară, când România a fost în stare de urgență.

    Citește și: Carantină de noapte în România! Revine declarația pe proprie răspundere!

    Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

    Citește și: Iohannis anunță carantină parțială! Circulația pe timpul nopții va fi interzisă de luni!

    Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

    b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

    c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

    Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

    (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil; 

    (3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

  • Cât de des se dezinfectează autobuzele și tramvaiele din Capitală

    Mijloacele de transport în comun sunt o sursă de infectare cu coronavirus. Autobuzele și tramvaiele sunt locuri deosebit de favorabile pentru răspândirea SARS-CoV-2. Reprezentanții Societății de Transport București (STB) spun că depun eforturi pentru ca toate autobuzele și tramvaiele din Capitală să fie curățate zilnic, înainte de a pleaca pe traseu.

    Vehiculele se dezinfectează la retragerea în unitate. Asta înseamnă o dată pe zi, din cauza faptului că la terminale nu se poate realiza operațiunea de dezinfecție. 

    Mediu propice de contaminare

    „Societatea de Transport București STB SA intensifică eforturile de curățare, igienizare și dezinfectare a tuturor vehiculelor aflate în circulație, pentru a oferi un mediu sigur de deplasare călătorilor, respectând toate măsurile de prevenire a infecției cu virusul SARS COV 2, conform prevederilor legale.

    Procesul de decontaminare se efectuează zilnic, folosind substanțe care distrug virusurile (pe bază de clor) și se aplică în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor. Astfel, toate suprafețele cu care călătorii intră în contact sunt dezinfectate.

    Totodată, pentru a menține un grad sporit de confort, este important ca fiecare călător în parte să tină cont de recomandările privind conduita socială responsabilă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

    Societatea de Transport București le mulţumeşte celor care au înţeles că de fiecare dintre noi depinde în ce condiţii călătorim”, spun reprezentanții.

  • Medicul Adrian Marinescu: România nu are nevoie de carantină totală, ca în primăvară

    Doctorul Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase la Institutul „Matei Balş” din Capitală, a declarat într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, că România nu are nevoie de carantină totală, ca în primăvară, şi nici nu trebuie să copieze modelele altor ţări în lupta cu COVID-19.

    Medicul infecționist consideră că există metode mai eficiente şi recomandă calea de mijloc: „Cred că varianta cea mai bună este calea de mijloc, nici cea suedeză, dar nici lockdown. Să facem în aşa fel încât din convieţuirea asta să rezulte ceea ce eu numesc o pseudonormalitate în condiţiile pandemiei. Cred că trebuie să avem „modelul” românesc, care să ia din experienţa celorlalţi, dar nu să copieze (…)

    Acum transmiterea e accelerată şi faptul că vei veni cu o variantă de lockdown pentru 2 – 4 săptămâni, greu de suportat, nu înseamnă că ulterior lucurile nu se înrăutăţesc la fel. Carantina e doar în situaţia în care se prăbuşeşte sistemul medical şi nu ai încotro, atunci o adopţi pentru o perioadă scurtă. Dar sunt alte variante care să înlocuiască izolarea totală. Cu testare extinsă, izolarea celor depistaţi pozitiv şi a contacţilor şi şcoli online. „

  • Iohannis, despre lockdown: „Nu avem acum motive să impunem stare de urgență’

    Președintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că prin restricții extinderea pandemiei poate fi „domolită”.

    Depinde ce înțelegem printr-un lockdown. Nu avem acum motive să impunem stare de urgență și evident în același timp avem toate motivele să introducem restricții ca să domolim extinderea pandemie. E foarte clar că restricții sunt și vor fi necesare. Din păcate nu toată lumea înțelege. Iar acolo unde nu există înțelegere, măsura de restricție trebuie impusă. Punct și gata”, spune Klaus Iohannis.

    Vaccinarea întregii populații, în primăvară

    România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin în prima tranșă, iar primii care vor fi vaccinați vor fi lucrătorii din sănătate și persoanele aflate în situație de risc. Întreaga populație se va putea imuniza în primăvară.

    „România este parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19 atunci când acestea vor fi disponibile urmând ca țării noastre să îi revin o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin. Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial și a capacității, totuși, destul de reduse de producție, vaccinul va ajunge în țările europene în mod etapizat. Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă primită să ajungă sunt cel mai favorabil scenariu în primul trimestru al anului viitor”, a spus președintele.

     „Nu luăm în calcul amânarea alegerilor„

    Cât despre alegerile din decembrie, președintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că în momentul de față, autoritățile de la București nu iau în calcul amânarea lor. Iohannis a spus că decizia se bazează pe evaluările experților care nu recomandă amânarea alegerilor.

    „În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor, experții nu cred că se impune. Să vedem ce se întâmplă în lume, în SUA au loc alegeri, o țara mult mai greu lovită de pandemie. Nu putem să ne legăm de un număr, ci de evoluție”, a spus președintele Klaus Iohannis.

  • Melodia Baby Shark, cel mai urmărit clip din istoria Youtube-ului, metodă de tortură în pușcărie

    „Baby Shark”, un cântec pentru copii a devenit cel mai urmărit clip din istoria Youtube-ului, cu peste 7 miliarde de vizualizări.

    Cântecul a depășit melodia Despacito, care a fost lansată în 2017 de Luis Fonsi și Daddy Yanke. Cântecul a fost încărcat pe platforma video în urmă cu patru ani de către compania Pinkfong. Nu este cunoscut autorul, dar clipul a devenit celebru pentru copiii mici după ce a fost înregistrat de un copil de 10 ani, Hope Segoine.

    Baby Shark, noua picătură chinezească

    Melodia Baby Shark a fost folosită pe post de metodă de tortură de angajații unei închisori din statul american Oklahoma.

    Cei trei angajați ai penitenciarului sunt acuzați de cruzime la adresa deținuților, fiindcă i-au obligat pe aceștia să asculte Baby Shark timp de două ore. 

  • Grijă mare la consumul de lămâi! Avertismentul specialiștilor APC

    Specialiştii Asociaţiei Pro Consumatori, ca urmare a solicitărilor de informare venite din partea a zeci de consumatori cu privire la calitatea şi siguranţa lămâilor comercializate în unele structuri comerciale de tip hipermarket şi nu numai, a realizat o investigaţie cu privire la oferta de lămâi existentă în diverse spaţii comerciale.

    Experţii APC au găsit la vânzare, în stocurile de lămâi importate din Turcia, loturi de fructe tratate cu trei tipuri de pesticide, respectiv ortofenifenol, tiabendazol şi imazalil.

    Pericolele la care ne expunem

    În comerţ se găsesc şi lămâi ceruite cu E904 şi E914. E904 Shellac (şelac) este o răşină secretată de insecta numită kerria lacca şi se foloseşte pentru a da strălucire lămâilor, produce iritaţii la nivelul pielii.

    Orthophenylphenol crește riscul de cancer la vezica urinară. Imazalilul poate produce cancer hepatic şi de tiroidă, fiind un iritant puternic pentru ochi.   Tiabendazolul este clasificat ca fiind pesticid toxic, iar efectele supraexpunerii acute la acest fungicid includ ameţeli, anorexie, greaţă, vărsături, mâncărime, erupţii cutanate, frisoane şi cefalee.