Autor: Cristiana Trifu

  • Oana Roman, în lenjerie intimă! A slăbit și pare mai îndrăzneață ca niciodată

    Oana Roman a scăpat de inhibiții și continuă să surprindă! Oana Roman a decis în urmă cu un an să-şi schimbe radical stilul de viaţă și a reușit. Fiica lui Petre Roman a slăbit peste 10 kilograme în ultimele luni.

    Și-a inventat o dietă în care mănâncă din toate, dar cantitate redusă. Pe lângă regimul alimentar, Oana Roman a continuat cu procedurile corpoale și cu ceaiurile de slăbit. Cu această transformare radicală, ea nu s-a temut să se fotografieze în lenjerie modelatoare și să posteze pe rețelele de socializare.

    Cum a reușit Oana Roman să slăbească?

    „Cum ai slăbit? Ei bine, eu v-am tot explicat de-a lungul acestor luni cum am reuşit să slăbesc. Unii dintre voi sunteţi uşor sceptici în legătură cu acest subiect şi mă tot întrebaţi în continuare cum am slăbit.

    Nu mi-am făcut operaţie de micşorare a stomacului pentru că eu nu am voie să mă ating de zona aceea deoarece am o operaţie foarte complicată la nivelul abdomenului şi nu am voie să fac aşa ceva.

    Am reuşit să slăbesc cu două lucruri: ţin un fel de dietă pe care mi-am inventat-o singură în sensul în care mănânc din toate, dar foarte puţin. Practic, mănânc un fruct sau o jumătate de covrig dimineața, la prânz mănânc o ciorbă, o supă sau o friptură şi seara, în general, nu prea mai mănânc nimic. În acelaşi timp, fac proceduri de remodelare corporală”, a scris Oana Roman pe Instagram.

  • Ora de iarnă 2020: când și cum se schimbă ora?

    Ora de iarnă 2020: Schimbarea orei se apropie! Sistemul orei de iarnă şi de vară este încă în vigoare și presupune  o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă.

    Ora de iarnă 2020: Trecerea la ora de iarnă 2020 se va face în ultimul weekend din octombrie, adică în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Este noaptea în care, se spune, „dormim mai mult”, ziua de 25 octombrie fiind cea mai lungă din an, pentru că, practic, are 25 de ore.

    Ora de iarnă 2020: Începând cu anul 2021 s-ar putea renunța la schimbarea orei în funcție de sezon, iar țările care doresc să mențină mereu ora de vară vor trebui să facă această modificare în ultima duminică din luna martie 2021, în timp ce statele care doresc să rămână mereu la ora standard de iarnă vor face ultima modificare în ultima duminică din octombrie 2021.

    Care sunt efectele negative ale acestei schimbări sezoniere

    Ora de iarnă 2020: Efectele aceste tranziţii se pot observa la unele persoane, astfel printre probleme se evidențiază insomnia, starea de oboseală, durerea de cap, anxietatea, depresia, modificarea apetitului, apatie, risc crescut de accident vascular cerebral din cauza creșterii nivelului de cortizol.

    Ora de iarnă 2020: Categoriile de risc (vârstnicii, persoanele cu boli cronice, persoanele cu probleme psihoemoționale) suportă mai greu trecerea la ora de iarnă. Această schimbare de oră vine aproape simultan cu frigul și lumina difuză. Întâmpinaţi de toţi aceşti stimuli indivizii devin trişti, lipsiţi de vitalitate sau irascibili.

    Ora de iarnă 2020: Adaptarea organismului la trecerea la ora de iarnă poate dura până la câteva săptămâni.

  • Decăderea unui milionar! Irinel Columbeanu a ajuns la fundul sacului. În ce condiții trăiește

    De la vila impresionantă de la Izvorani, la un apartament închiriat!

    Fost milionar, Irinel Columbeanu a povestit la emisiunea “Vorbește lumea” cum a ajuns să-și piardă vila de la Izvorani, mașinile de lux și alte bunuri de valoare. Omul de afaceri a fost executat silit din cauza datoriilor: ”Cel mai important este că nu mi-am pierdut speranța. Am mai avut perioade din acestea, eu nu m-am născut în vile sau maşini scumpe. Începuturile vieţii mele au fost cam similare ca posibilităţi financiare.”

    Fostul soț al Monicăi Gabor a rămas fără averea de 70 de milioane de euro după ce a fost executat silit de către bănci, iar acum stă cu chirie într-un apartament de 65 de mp.

    “Greutăţile pe care viaţa le aruncă în calea oamenilor trebuie luate ca atare, efortul pentru a le depăşi este cel care contează. Această perioadă reprezintă un test, pe care sper să o trec cu bine. Eu n-am pierdut nimic din ceea ce cred că este averea mea, căci totul se află înăuntrul meu şi niciodată nu am pus accent pe acumularea de averi. Oricum nu plecăm cu ele după noi, în cel mai bun caz, rămân copiilor. Bunurile pe care le-am pierdut, nu le-am pierdut, de fapt, ele m-au pierdut pe mine. Casa din Izvorani şi terenurile din Ilfov au fost executate silit”, a spus Irinel Columbeanu la PRO TV.

    Averea lui Irinel Columbeanu era estimată la 60 de milioane de euro în anul 2006, 150 de milioane euro în 2007, 40 de milioane de euro în anul 2008 și 70 milioane de euro în anul 2009.

  • Comfort food sau mâncare de suflet: 10 preparate delicioase

    Mâncarea de suflet sau comfort food, așa cum este cunoscută la nivel internațional, este acea mâncare ce ne aduce o stare de liniște și bine. Ideea de mâncare de suflet prezentată în restaurantele de top a luat amploare în ultimii ani, iar acest fenomen se întâmplă deoarece suntem din ce în ce mai agasați zilnic și avem tot mai des nevoie de momente de liniște și revenire la origini.

    Iată câteva preparate care se încadrează perfect în această categorie și care te vor ajuta să învingi melancolia sau chiar să redescoperi gusturile copilăriei.

    Sărbătorește aromele toamnei savurând o felie de plăcintă de mere sau dovleac presărată cu scorțișoară, fie ca desert, fie ca o gustare într-un weekend de toamnă.

    Pizza cu mai multe tipuri de brânză a devenit un preparat aproape iconic, mai ales în sezonul rece. Încearcă o pizza formaggi și lasă-te cucerit de textura cheesy dată de amestecul de mozzarella, mascarpone, gorgonzola, parmezan, oregano și pătrunjel.

    Ciorba de fasole servită în pâine proaspătă este un preparat tradițional, extrem de gustos și foarte sățios.

    Un desert care îți va aduce aminte de copilărie sunt găluștele cu prune și dulceață. Aroma delicată a prunelor se va îmbina perfect cu aluatul moale peste care este presărat un strat de pesmet ceea ce îi va oferi o consistență aparte.

    Un alt preparat ce amintește de mâncare bunicilor este bulzul ciobănesc pregătit cu ouă ochiuri, brânză de burduf, smântână, telemea de oaie și nelipsita mămăliga. Ideal pentru prânz sau cină.

    Una dintre aromele cele mai recognoscibile ale toamnei este cea de ardei copt, fapt pentru care supa cremă de ardei copt nu putea lipsi din listă.

    Binecunoscuta supă de pui cu tăiței este un fel de mâncare care cu siguranță îți va aduce aminte de copilărie și îți va oferi instant o stare de spirit mult mai bună.

    Celebrii papanași sunt un desert care nu mai au nevoie de nicio prezentare în fața oricărui iubitor de mâncare și de gusturi autentice. Te poți bucura de savoarea dulce-acrișoară dată de dulceața de afine și zmeură.

    Când spui comfort food inevitabil îți vin în minte macaroanele cu brânză. O porție de Mac n`cheese dintr-un amestec delicios de penne, piept de pui, mozzarella, smântână dulce, brânză Gorgonzola, sos Bechamel, sos iute Sriracha și condimente este ideală pentru zilele răcoroase de toamnă.

    Perfecte pentru un prânz copios într-o zi de toamnă, aripioarele de pui prăjite sunt un preparat pe cât de simplu, pe atât de gustos. A se consuma alături de cartofi cu usturoi și brânză răzuită.

    Poftă bună!

  • 10.000 de bolnavi vor beneficia de tratament! Medicamentul care tratează gripa și coronavirusul ajunge în România

    Veste bună! Favipiravir, medicamentul antiviral care tratează infecția cu Covid-19 și gripa sezonieră, ajunge în țara noastră. Medicamentul a fost introdus în schema de tratament pentru Covid-19 a Ministerului Sănătății încă din luna august.

    În următoarele 6 luni, România va primi până la 770.000 de doze de Favipiravir. Cantitatea va fi suficientă pentru tratarea a 10.000 de pacienți. Medicamentul antiviral se găsește în schema de tratament pentru pacienții cu Covid-19 din China, India și Rusia. Prima tranşă de 220.000 de tablete va ajunge joi în depozitele Unifarm.

    Favipiravir tratează și gripa sezonieră

    Favipiravir este un inhibitor al unei enzime esenţiale pentru multiplicarea virusurilor în celulele umane şi se administrează în faza uşoară şi moderată a bolii. Medicamentul ajută în eliminarea mai rapidă a virusului, în 4 zile, faţă de 11 zile. În acelaşi timp reduce şi durata bolii până la vindecare.

    Fiind sub formă de tablete, medicamentul poate fi administrat şi în ambulator de către medicii infecţionişti, şi de către medicii de familie. Favipiravir este indicat a fi administrat inclusiv în cazul infectării cu virusul gripei sezoniere. Este un instrument în plus de luptă împotriva gripei comune, obișnuite pentru pacienții care se îmbolnăvesc sau nu s-au vaccinat.

  • Noi informații: Anumite grupe de sânge, mai vulnerabile în fața coronavirusului

    Grupa sanguină a unei persoane și alți factori genetici pot fi strâns legați de gravitatea infecției cu coronavirus. Tot mai multe studii caută o legătură între grupa de sânge (A, B, AB şi 0) şi riscul îmbolnăvirii cu coronavirus.

    Potrivit mai multor cercetări publicate de la izbucnirea epidemiei de COVID-19 până în prezent, persoanele care au grupa de sânge A sunt mai predispuse contractării coronavirusului și dezvoltării unor forme grave ale infecției. La polul opus s-ar afla persoanele cu grupa de sânge 0.

    Cei cu grupa de sânge 0 ar putea fi mai puțin vulnerabili la Covid-19 și ar prezenta un risc mai scăzut de a face forme severe.

    Totuși, aceste studii care indică o posibilă legătură între grupa de sânge și coronavirus au nevoie de mai multă cercetare pentru a fi relevante.

    Un studiu danez a descoperit că dintre 7.422 de oameni testați pozitiv, doar 38,4% aveau grupa 0, deși, dintr-un grup de 2,2 milioane de oameni care nu au fost testați, această grupă de sânge este prezentă la 41,7% din populație. Prin contrast, 44,4% dintre oamenii cu grupa A au fost testați pozitiv, în timp ce 42,2% din populația daneză are această grupă.

    Într-un alt studiu, cercetătorii din Canada au descoperit că din 95 de pacienți grav bolnavi cu Covid-19, cei cu tipurile de sânge A și AB reprezentau 84% dintre cei care au avut nevoie de ventilație mecanică spre deosebire de pacienții cu grupele de sânge 0 sau B, care a fost de 61%. De asemenea că cei cu grupele A sau AB au stat mai mult timp la terapie intensivă, o medie de 13,5 zile, comparativ cu cei cu grupele 0 sau B, care au stat în medie la terapie intensivă 9 zile.

  • Cistita: cauze, simptome, diagnostic, prevenție și tratament

    Infecțiile urinare

    Infectiile tractului urinar (ITU) sunt cauzate de proliferarea anormală a agenţilor patogeni în aparatul urinar (căi urinare, ţesut interstiţial, parenchim renal).

    Infecţiile urinare ocupă locul doi după cele respiratorii, se întâlnesc la orice vârstă, în primele decade predomină la femei din cauza uretrei anterioare scurte, activităţii sexuale şi sarcinei, apoi incidenţa acestora creşte, progresiv cu vârsta.

    Infecțiile urinare se pot localiza la nivelul:

    • căilor urinare inferioare (vezica şi uretere): cistita, pielita şi pielocistita
    • căilor urinare superioare (bazinet şi calice), ţesutului interstiţial şi parenchimului renal: pielonefrite (acute şi cronice)

    Infecţia tractului urinar cel mai frecvent este determinată de germenii Gram negativi de origine intestinală. Predomină E.coli cu o pondere de 85-90%.

    Căile de infectare:

    – Ascendentă (urogenă) – cel mai des întâlnită

    – Hematogenă

    – Limfogenă

    – Directă (inocularea directă a germenilor – cateterizări, manevre endourologice)

    Factorii favorizanţi

    1. Staza urinară

    2. Tulburările dinamice (hipotonie, reflux vezico-ureteral), vezica neurologică (neuropatia diabetica, polinevrita, tabes, accident vascular cerebral).

    3. Manevrele urologice instrumentale (cateterism explorator sau terapeutic) intervin prin traumatismul local, şi vehicularea germenilor.

    4. Tulburări metabolice: diabetul zaharat (IU este favorizată de glicozurie), acidoza metabolică şi neuropatía diabetică, hjperuricemia hiprecaliemia, hipocaliemia.

    5. Abuzul de medicamente: fenacetină, corticosteroizi şi imimodepresive (scad puterea de apărare locală), opiaccele (produc pareza căilor urinare)

     6. Alte afecţiuni: afectiunile biliare, constipatia, colita, hemoroizii, diabetul zaharat, tulburările în evacuarea urinei, refluxurile uretro-vezical, vezico-uretral, consumul redus de lichide, urinatul rar, metroanexita, menopauza, infecțiile genitale, sarcina, igiena intimă incorectă.

    Cistita este o infecție destul de comună a tractului urinar inferior, caracterizată printr-o inflamație a vezicii urinare, în mod specific a peretelui acesteia. Cu toate că, în mod normal, cistita nu este o afecțiune gravă, aceasta poate fi incomodă și poate să conducă la complicații dacă nu este tratată.

    Cistita este cea mai frecventă infecție a tractului urinar, respectiv a vezicii urinare, locul în care este stocată urina, alte infecții implicând uretra (uretrita) sau rinichii (pielonefrita).

    Etiologie

    Bacteriile obişnuite incriminate în apariția cistitei sunt Escherichia coli, Staphylococcus saprophyticus şi Proteus mirabilis, iar sursa este deseori tractul gastrointestinal. Bacteriile se fixează de mucoasa vezicii urinare, folosind structuri filiforme, fapt ce determină iritarea și inflamația zonei.

    Cistita afectează persoane de ambele sexe. De obicei, femeile sunt cele mai afectate deoarece uretra lor este mai scurtă (circa 3 cm) decât la bărbați, ceea ce facilitează transferul bacteriilor către vezica urinară și, în plus, vecinătatea uretrei și a deschiderilor vaginului și anusului favorizează distribuția bacteriilor între acestea.

    Tipuri

    În funcție de leziunile pe care le formează pe suprafața vezicii urinare, cistitele sunt împărțite în două forme: acută și cronică.

    Cistita acută care determină îngroșarea peretelui vezicii urinare și apoi formează leziuni ulcerative. Cistita acută poate fi identificată prin hematii și agenți microbieni.

    Cistita cronică apare în urma cronicizării leziunilor determinate de forma acută. Apare ca urmare a administrării unor tratamente inadecvate, dar și din cauza recidivelor dese.

    Cauze și factori de risc

    Principala cauză a cistitei o reprezintă pătrunderea și multiplicarea rapidă în vezica urinară a bacteriei E.coli, care trăiește în mod normal în colon. Cistita poate fi declanșată și de anumite medicamente sau poate fi o complicație a diabetului, a bolilor de rinichi sau a unei prostate mărite. Oricine riscă să facă cistită, însă afecțiunea este mult mai frecventă la femei.

    Cele mai predispuse la cistită sunt femeile active sexual, cele însărcinate, cele aflate la menopauză și cele care folosesc diafragme și spermicide.

    Factori favorizanți:

    • Anatomici: uretra femenină scurtă și apropierea anatomică de zona vulvovaginală
    • Hormonali: menopauza
    • Traumatisme predispozante: contact sexual (cistită din luna de miere), leziuni chimice a mucoasei, lenjerie intimă inadecvată
    • Psihogeni: stres
    • Radioterapie și chimioterapie

    Respectarea mediului vaginal reprezintă o condiție indispensabilă în cadrul unui proces de prevenire a infecțiilor urinare. Anumite obiceiuri comportamentale care privesc stilul de viață sunt considerate principalii factori de risc responsabili de apariţia cistitei și de creșterea șanselor de recidivă și reinfectare.

    Alte cauze ale cistitei pot fi:

    • prezența pietrelor la rinichi sau mărirea prostatei, care pot determina un blocaj în fluxul de urină;
    • prezența unui cateter urinar;
    • utilizarea diafragmei contraceptive, în cazul femeilor active sexual;
    • sexul frecvent și/sau violent, care crește șansele de deteriorare fizică sau vânătăi și probabilitatea de apariție a cistitei (cistita din luna de miere);
    • reducerea secreției de mucus și subțierea mucoasei, în cazul femeilor aflate la menopauză
    • igiena precară, sexul neprotejat
    • utilizarea tampoanelor vaginale în timpul menstruației
    • utilizarea unor săpunuri non-specifice
    • utilizarea spermicidelor
    • alimentaţie nesănătoasă
    • tratamentul nespecific cu antibiotice

    Simptome

    • Dificultate la urinare, urina fiind eliminată prin picurare
    • Durere și arsuri la urinare care persistă chiar și după terminarea micţiunii
    • Durere suprapubiană însoțită de senzaţia negolirii complete a vezicii
    • Nevoie constantă de a urina
    • Nicturie (micțiuni în timpul nopții)
    • Incontinență urinară (pierdere involuntară de urină)
    • Enurezis nocturn (incontinenţa urinară în timpul nopţii)
    • Uneori prezenţa sângelui în urină
    • Urină tulbure, închisă la culoare, urât mirositoare
    • Durere suprapubiană sau în partea de jos a spatelui

    Diagnostic

    Există situaţii când cistita poate fi asimptomatică, fiind identificată în urmă unei uroculturi pozitive. Acesta situaţie este întâlnită mai frecvent la persoanele în vârstă.

    Diagnosticul de cistită se poate pune şi pe baza anamnezei şi a semnelor clinice. Urocultura este utilizată pentru identificarea bacteriei incriminate de apariţia infecţiei urinare. Se poate face o antibiogramă pentru a alege tratamentul ţintit împotriva bacteriei declanșatoare. Medicul poate efectua în plus o cistoscopie sau un test imagistic. Testele imagistice nu sunt de obicei necesare, dar pot ajuta la diagnosticarea unei cistite. Radiografiile sau ecografiile ajută la excluderea unor cauze ale cistitei, cum ar fi o tumoare.

    Urocultura – modalitate de recoltare

    • Se recomandă ca recoltarea urinii pentru urocultură să se efectueze înainte de începerea unui tratament cu antibiotic. Dacă recoltarea se realizează sub tratament antibiotic vă rugăm să precizați antibioticul utilizat
    • Pentru verificarea eficacității terapiei cu antibiotic, urina se va colecta după minim 5 zile de la ultima doză administrată.
    • Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun, apoi ştergeţi-vă cu un prosop curat.
    • Curăţaţi zona genitală (vulva la femei, glandul la bărbaţi), în special în jurul orificiului uretral cu apă şi săpun.
    • Clătiţi bine dar nu ştergeţi
    • Deschideţi recipientul fără să atingeţi interiorul acestuia şi al capacului.
    • Aşezaţi capacul cu interiorul în sus
    • Eliberaţi primele picături de urină în toaletă
    • Colectaţi 10-20 mL de urină în recipient
    • Aveţi grijă ca recipientul să nu atingă corpul dumneavoastră
    • Puneţi capacul recipientului, asiguraţi-vă că nu curge şi predaţi-l pentru a fi examinat
    • Se aduce imediat la laborator, dacă nu este posibil, se pune la frigider.

    Tratament

    Tratarea corespunzătoare a cistitei încă de la primul episod poate opri ciclul vicios de recidivă. În aceste cazuri, urocultura arată adesea că microorganismul nu a fost complet eradicat sau că a avut loc o nouă infecție de care este responsabil un alt agent patogen. 

    Tratamentul constă în antibiotice, prescrise în funcție de bacteriile depistate în urma analizelor. Antibioticul va fi însoțit de antiinflamatoare și eventual suplimente naturale care să favorizeze eliminarea bacteriilor. 

    Dacă antibioticele nu va ajută, consultați din nou medicul. Antibioticele utilizate frecvent pentru cistita bacteriană sunt nitrofurantoina, trimetoprim-sulfametoxazolul, amoxicilina, cefalosporinele, ciprofloxacina si levofloxacina. Tratamentul simptomatic poate să includă analgezice, antispastice sau antiinflamatoare.

    Prevenție

    • Nu se amână urinarea
    • După mersul la toaletă, ștergerea zonei se face din faţă către spate, pentru a minimiza transferul bacteriilor de la intestin în vagin şi uretră.
    • Pentru igiena zonei se folosesc săpunuri cu pH neutru, nu parfumate; nu se utilizează pudra de talc sau deodorant în jurul zonei genitale.
    • Evitarea igienei prea intense în zona perineală/genitală, care dacă se face cu apă sub presiune, la duș, poate împinge germenii pe uretră, în sus, în vezică.
    • Se va menține glicemia sub control, în cazul diabetului zaharat
    • Consumul de lichide și urinarea de mai multe ori pe zi
    • Reducerea numărului de germeni din zona perineului, anusului, vaginului, mai ales E. Coli
    • Tratarea constipației – se elimină un număr mult mai mare de germeni care colonizează apoi zona perineală și perianală de unde pot ascensiona pe uretra în vezica urinară.
    • Evitarea lenjeriei strâmte și sintetice, deoarece favorizează înmulțirea germenilor din zona perineală.
    • Se recomandă golirea completă a vezicii la urinare.
    • Micțiunea după actul sexual este o măsură importantă de prevenție
    • Lubrifierea în mod adecvat în timpul actului sexual va scădea iritația uretrală
  • COVID 19: Ce ai de făcut, pas cu pas, dacă ești depistat pozitiv

    Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a colectat date și informații din legislație și a redactat un document informativ care conține răspunsuri la dilemele și neîntelegerile pacienților. 

    Iată recomandările pentru pacienții bolnavi de COVID-19, precum și pentru persoanele care au intrat în contact cu persoane cu COVID-19!

    Cele mai frecvente întrebări:

    1. Ce trebuie să fac dacă am semnele unei boli respiratorii sau alte semne despre care am auzit că pot fi caracteristice pentru COVID-19?

    – Să rămâi acasă si să contactezi medicul de familie (MF) sau 112. Cu medicul de familie vei discuta despre ce te supără si împreună veţi decide dacă vă veţi întâlni, dacă vei rămâne acasă pentru tratament, sau dacă este nevoie de testare pentru COVID-19.

    – Vei fi testat dacă este necesar de o echipă specializată, care se va deplasa la domiciliul tău (decizia aparţine Direcţiei de Sănătate Publică si serviciului medical de urgenţe 112).

    2. Pe cine trebuie să anunţ dacă sunt depistat pozitiv?

    – Rezultatul pozitiv este transmis imediat de către laborator către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) teritorială si astfel ești luat în evidența DSP

    – Vei fi contactat de DSP pentru a fi transportat la o unitate abilitată pentru evaluarea obligatorie si pentru efectuarea anchetei epidemiologice.

    – DSP va elibera în termen de maxim 30 de zile de la ultima zi a perioadei de izolare „Decizia de izolare” în baza căreia vei putea solicita concediu medical.

    3. Ce trebuie să fac dacă am fost confirmat pozitiv şi am ales să rămân la domiciliu?

    – Iniţial, este necesară o evaluare într-o unitate medicală abilitată (evaluare obligotorie prin lege).

    – Te vei deplasa cu ambulanţa către unitatea medicală abilitată. NU folosi în acest scop mijloace de transport proprii sau în comun

    – Te izolezi de restul familiei, reduci cât mai mult interacţiunea cu persoanele din jurul tău, porţi mască atunci când ieși din zona de izolare.

    – Dacă este posibil, vei folosi singur o cameră si o baie.

    – Atunci când condiţiile nu îţi permit, încearcă măcar să dormi separat, să utilizezi continuu masca si să dezinfectezi toate obiectele de folosință comună după ce le atingi

    – Vei anunţa medicul de familie pentru a fi luat în evidenţă. Vei discuta zilnic despre starea ta de sănătate cu medicul tău de familie prin consultaţii la distanţă (telefon, internet).

    4. Ce fac dacă pe parcursul izolării starea mea de sănătate se agravează brusc?

    – Vei apela urgent serviciul 112.

    5. Ce trebuie să ştie persoanele sănătoase, familia, carantinate în aceeaşi locuinţă, sau cei declaraţi contacţi direcţi?

    – Cei care aleg să rămână împreună cu tine vor primi o decizie de carantinare pentru întreaga perioada cât tu eşti persoana izolată pentru COV1D-19, dacă ai declarat în ancheta epidemiologică făcută de DSP aceste persoane.

    – Vor respecta strict distanţarea faţă de tine pentru a reduce riscul de îmbolnăvire deoarece, mai ales în primele zile de boală, eşti mai contagios.

    – Vor urmări atent starea de sănătate pentru a depista repede eventualele semne de boală.

    – Vor contacta serviciul 112 sau medicul de familie dacă apar semnele unei boli respiratorii sau alte semne care pot fi caracteristice pentru COVID-19.

    – Contactul direct este persoana apropiată de bolnavul COVID 19 (aţi locuit împreună sau aţi muncit împreună. Cei care, la rândul lor au venit în contact doar cu o persoană declarată ca fiind „contact direct”, nu cu un bolnav, nu vor fi carantinaţi chiar dacă locuiesc la aceeaşi adresă sau sunt colegi de muncă sau şcoală cu aceştia.)

    6. Când trebuie să mă retestez după ce am fost diagnosticat?

    – Conform reglementărilorîn vigoare NU este necesară retestarea.

    – Indiferent de rezultatele unui alt test, persoana bolnavă nu mai este considerată contagioasă la încheierea celor 14 zile de izolare, dacă nu prezintă simptome.

    7. Când şi cum mă pot reîntoarce la muncă/şcoală?

    – Te poţi reîntoarce la activitatea anterioară după 14 zile, dacă nu mai prezinţi simptome, fără a fi necesar un test pentru aceasta.

    –  Vei respecta în continuare toate regulile de protecţie (obligatoriu cu mască în primele zece zile).

    8. Cum obţin documentele necesare pentru perioada de carantină sau izolare?

    – Este esenţială decizia de izolare/carantinare (după caz) emisă de DSP.

    – Dacă ai ieşit din perioada de izolare de 14 zile (ai fost bolnav COVID-19), vei transmite medicului tău de familie decizia de izolare emisă de DSP şi vei primi certificatul de concediu medical.

    – Dacă eşti elev sau student, vei primi un document util pentru motivarea absenţelor şi un aviz epidemiologic pentru reintrare în colectivitate.

    – Dacă ai stat în carantină, fiind contact apropiat cu o persoană bolnavă COVID-19, vei prezenta medicului de familie decizia de carantinare emisă de DSP în baza căreia îţi va fi eliberat concediul medical pentru perioada consemnată în decizie.

    IMPORTANT! Concediile medicale se eliberează retroactiv, în termen de 30 de zile de la ieşirea din izolare sau carantină.