Autor: Cristiana Trifu

  • Orban, despre măsurile din Capitală: Masca va fi obligatorie peste tot. Restaurantele se închid 14 zile

    Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seară că masca va deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise și închise din București.

    Se închid școlile, teatrele, cinematografele, restaurantele și cafenelele din spațiile închise ale Capitalei, anunță premierul Ludovic Orban. Părinții vor primi 75% din salariu pentru perioada cât stau acasă cu copiii.

    „Suntem în analiză pentru posibile alte măsuri. Vom solicita utilizarea altor metode de a reduce riscul dacă va fi cazul”.

    Principalele măsuri după depășirea ratei de infectare de 3 la mia de locuitori:

    – Obligativitatea purtării măștii în toate spațiile deschise și închise

    – Suspendarea cursurilor școlare și organizarea orelor în sistem online în toate școlile

    – Suspendarea activităților în teatre, cinematografe, resutaurante, cafenele, în spații închise

  • Motive întemeiate pentru care ar trebui să consumi semințe de chia

    Considerate hrană supremă pentru mayaşi şi azteci, seminţele de chia sunt o sursă excelentă de antioxidanţi, omega-3, calciu şi fibre. În plus, acestea pot absorbi apă de 10 ori mai mult decât greutatea lor, ceea ce le pasibile de o sursă inedită de hidratare.

    Seminţele de chia sunt bogate în proteine, însă trebuie consumate în mod corect, dacă vrei să te bucuri de toate beneficiile lor.

    Unul dintre motivele pentru care seminţele de chia sunt cunoscute pentru pierderea în greutate este acela că volumul lor se măreşte, dacă stau în apă, şi te ajută să te simţi sătul pentru mai mult timp.

    Pe lângă faptul că ajută la slăbit, seminţele de chia întăresc sistemul imunitar şi oferă energie organismului, previn apariţia diabetului, ajută digestia, previn afecţiunile cardiovasculare, combat tulburările de somn, previn apariţia cancerului, împiedică îmbătrânirea prematură şi întăresc oasele.

    Seminţele trebuie înmuiate în apă înainte de a fi mâncate. După ce se înmoaie, seminţele dezvoltă un strat gelatinos care le ajută să se deplaseze rapid prin tubul digestiv.

    Atunci când acestea sunt incluse în reţete, corpurile noastre pot digera chiar şi seminţele întregi – într-o cantitate corespunzătoare, desigur. Dacă eşti gata să incluzi aceste seminţe bogate în nutrienţi în dietă, avem pentru tine câteva reţete care te vor ajuta.

    Rețete

    Budincă de chia: Seminţe de chia şi lapte de cocos într-o budincă perfectă pentru micul dejun. Se amestecă ingredientele cu o noapte înainte și se păstrează în frigider.

    Băutură: Dacă ai senzaţii de balonare şi moleşeală, este timpul pentru un nou ritual de dimineaţă, care include chia. Începe ziua cu apă şi seminţe de chia.

    Brioşe din afine cu chia: Chia reprezintă un nutrient suplimentar pentru brioşele din afine. Se coc în aluat, deci nu le vei simţi.

    Iaurt cu chia: Dacă eşti în căutarea unei gustări care să conţină Omega-3, poţi, pur şi simplu, să adaugi o linguriţă cu seminţe în iaurt.

    Clătite:  După ce ai terminat de făcut compoziţia clasică pentru clătite, adaugă si 1-2 linguriţe de seminţe de chia. Nu le vei simţi prezenţa, însă clătitele tale vor fi mult mai sănătoase decât de obicei.

  • George Burcea de la Ferma: “Am fost confirmat cu COVID

    George Burcea a fost infectat cu noul coronavirus. Actorul a primit rezultatul pozitiv vineri, în urma efectuării unui test rapid.

    Odată cu aflarea veștii,  fostul soț al Andreei Bălan a mers la spital pentru a efectua un nou test, iar apoi s-a izolat în casă, starea lui de sănătate fiind una bună, potrivit protv.ro.

    Starea lui de sănătate este una bună, acesta având mici simptome, precum o durere de cap, în urmă cu câteva zile.

    Citește și: Show erotic la Ferma: Anna Lesko și Viviana Sposub, săruturi și atingeri tandre – FOTO

    La aflarea veștii, concurentul de la emisiunea Ferma. Orășeni versus Săteni a declarat: ”Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID – 19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viața, cât se poate de rapid”.  

  • Revelion în străinătate, mai ieftin cu 25%. Oferte avantajoase pentru Turcia si Egipt

    Pandemia de coronavirus a făcut ca vacanțele de Revelion în străinătate să se ieftinească în acest an cu 25% în medie.

    Din cauza pandemiei de COVID-19, turiștii amână cât pot de mult decizia de a pleca în vacanță. Iar touroperatorii se văd nevoiți să le ofere pachete avantajoase care pot fi rezervate cu avans zero și cu rambursarea integrală a banilor în cazul în care, înainte de începerea sejurului, țara respectivă interzice intrarea românilor sau România impune carantină pentru persoanele întoarse din acea țară.

    Astfel, turiștii au posibilitatea să facă rezervarea fără să plătească, iar pe 15 noiembrie plătesc 10% din sumă și pe 1 decembrie restul de 90%.

    Prețuri atractive pentru Turcia și Egipt

    Un sejur de 5 nopți în Antalya, de Crăciun sau Revelion, la hoteluri de 4-5 stele all inclusive, costă de la 417 de euro de persoană.

    O vacanță de 7 nopți în Hurghada, la hoteluri de 4-5 stele all inclusive, costă de la 529 de euro, potrivit agentiei de turism Dertour.

    În Turcia se poate călători fără restricții, iar Egiptul cere test Covid pentru turiști.

  • Cum ne spălăm corect pe mâini

    Curățarea regulată a mâinilor este una dintre cele mai eficiente căi de prevenire a îmbolnăvirilor din cauza agenților patogeni, care pot ajunge cu ușurință în organism prin cavitatea bucală sau căile respiratorii prin intermediul mâinilor. O igienă corectă ne poate feri de până la 200 de boli.

    Acest gest simplu ne poate feri de 200 de boli

    Spălarea mâinilor cu apă și săpun îndepărtează microbii cu care putem intra în contact prin intermediul hainelor, obiectelor și suprafețelor sau al alimentelor și băuturilor pe care le consumam. Spălarea corecta a mâinilor poate preveni aproape 30% dintre bolile gastrice și 20% dintre infecțiile respiratorii precum răcelile.

    Spălarea corectă a mâinilor

    Spălarea corectă a mâinilor presupune parcurgerea unor pași esențiali pentru o igienă adecvată. Că să te asiguri că respecți regulile de igiena și elimini germenii nocivi:

    • Umezește mâinile cu apă curată, caldă sau rece.
    • Aplică săpunul în căușul palmei
    • Freacă mâinile cu săpun timp de cel puțin 20 de secunde, cu o mișcare circulară, insistă pe dosul palmelor, încheieturi, degete și sub unghii.
    • Clătește mâinile cu apă curata până îndepărtezi tot săpunul.
    • Usucă-ți mâinile folosind un prosop curat sau aer cald pentru că germenii pot fi transmiși mult mai ușor prin intermediul mâinilor ude.

    Atunci când nu ai acces la apă și săpun poți folosi spirt sau gel dezinfectant cu o concentrație de etanol de minimum 60%.

    Când este recomandat să ne spălam pe mâini

    • Înainte și în timp ce pregătești mâncarea, dar și după finalizarea preparatelor;
    • Înainte să consmuni alimentele;
    • Înainte și după ce bandajezi o rană sau îngrijelti o persoana bolnavă;
    • Înainte și după ce mergi la toaletă;
    • Înainte și după ce schimbi scutecele copiilor mici;
    • Înainte să îți pui sau să îți scoți lentilele de contact;
    • După ce îți sufli nasul, tușești sau strănuți;
    • După ce atingi un animal, îl hrănești sau cureți după el;
    • După ce te ocupi de gunoiul menajer;
    • După manipularea cărnurilor crude;
    • Oricând observi că mâinile tale sunt vizibil murdare.
  • România va fi lovită de un vortex polar în weekend

    Meteorologii spun că după ce am avut parte de vreme caldă, un val de aer rece va cuprinde România în acest weekend.

    Un val de aer polar va lovi Europa în acest weekend. Temperaturile vor scădea drastic până la jumătatea săptămânii viitoare.

    „Va exista o pătrundere de aer rece care se va face simţită în acest sfărşit de săptămînă şi probabil la începutul săptămânii viitoare. Să nu uităm că nu e un fenomen ieşit din comun, noi ne îndreptăm spre iarnă. Climatologic vorbind, pot să vă spun că este un episod normal pentru toamnă spre iarnă”, potrivit climatologului Roxana Bojariu.

    Vortexul polar este un fenomen uzual în această perioadă a anului.

    Prognoză specială pentru Capitală

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă de vineri seară până sâmbătă dimineață. Bucureștenii vor avea parte de ploi și 10 – 11 grade.

    Ce este vortexul polar

    Vortexul polar este un model de circulaţie a vânturilor puternice de-a lungul sistemelor de joasă presiune şi care, de obicei, se întâlneşte pe timpul iernii, în zonele arctice. Efectul unui astfel de vortex este de a menţine circulaţia aerului rece în regiunile polare.

    Cu toate acestea, atunci când vârtejul se descompune sau se rupe în două, el poate trimite aer foarte rece spre sud. Vortexul polar are tendinţa de a deveni mai puternic în timpul iernii şi de a-şi pierde din intensitate vara. De asemenea, el se poate întinde pe o distanţă de aproximativ 2.000 de kilometri, învârtindu-se în direcţia inversă acelor de ceasornic în jurul Polului Nord.

  • Dr. Virgil Musta: Cum te tratezi acasă dacă ai un caz ușor de Covid

    Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, face câteva recomandări pentru pacienții asimptomatici sau cu simptome ușoare, care aleg să rămână în izolare la domiciliu timp de 14 zile.

    Specialistul le recomandă persoanelor bolnave de COVID-19 să ia legătura cu medicul de familie în fiecare zi, astfel încât acesta să îi poată monitoriza starea de sănătate.

    “Recomandarea principală este ca zilnic să se țină legătură cu medicul de familie. Ca recomandări generale sunt: întărirea organismului cu vitamine, o alimentație bună și respectarea izolării. Este foarte importantă și chiar obligatorie această izolare”, a declarat medicul Virgil Musta pentru ziare.com.

    Atitudinea influențează evoluția bolii

    Depresia sau anxietatea sunt factori care duc la agravarea stării de sănătate a pacienților Covid. „Am observat că pacienții care sunt foarte fricoși, anxioși sau depresivi au o evoluție mai severă a bolii. Eu recomand să aibă încredere în medicii de familie și în noi, specialiștii, și să nu fie stresați de boală pentru că în marea majoritate pacienții evoluează bine”.

    Vitamine și alimente care întăresc imunitatea

    Repausul, o alimentație sănătoasă și administrarea unor vitamine precum zinc, seleniu pot ajuta enorm în procesul de recuperare.

    Medicul trage și un semnal de alarmă: „Există semne de severitate cum sunt o tusea intensă, reapariția febrei, reactivarea unor simptome care devin intense și senzația de lipsa de aer sau de sufocare. Acestea sunt simptomele ar trebui să ne facă să ajungem urgent la spital pentru a fi evaluați biologic și imagistic pentru ca specialiștii să stabilească atitudinea față de pacient în continuare”.

  • Semne că faci abuz de anumite alimente sau băuturi. Te vor surprinde!

    Abuzul de zahăr, carne roșie, vin sau carbohidrați pot schimba culoarea tenului și textura sa. Anumite tipuri de riduri dezvăluie pasiunile pentru un fel sau altul de alimente sau băuturi.

    Iată 5 dintre cele mai comune semne care trădează aceste preferințe:

    Riduri pronunțate între ochi, cu pete între ele, pori dilatați și piele uscată cu multe riduri fine sub ochi, pleoape căzute, riduri foarte adânci de la nas la gură și obraji uscați și roșiatici, brăzdați de riduri fine – toate acestea sunt semne ale abuzului de vin roșu. Paradoxal, cei care sunt mari consumatori de vin alb nu au trăsăturile feței modificate astfel.

    Excesul de prăjeală se poate citi cu ușurință pe fețele celor care preferă să consume alimentele gătite astfel. Între semnele care trădează acest abuz se numără: ten pământiu și lucios, cu peliculă grasă, care împiedică pielea să elimine reziduurile. Renunțarea la acest abuz face oamenii să arate mai tineri, uneori și cu zeci de ani.

    Și consumul în exces al produselor lactate lasă urme. Obrajii palizi, cearcănele întunecate, pleoapele umflate și coșurile concentrate pe bărbie sunt câteva dintre ele. Sunt rezultatul hormonilor prezenți în unele dintre aceste tipuri de alimente.

    Umflarea feței este un rezultat al consumului excesiv de carne roșie, care, pe lângă hormonii naturali, poate conține și hormoni sintetici adăugați.

    Ridurile subțiri și adânci din partea superioară a frunții pot sugera un consum excesiv de zahăr. O nuanță alb-gri a pielii, care poate fi subțire și lăsată sub ochi și pe pomeți, coșuri pe toată fața și ridurile laba-gâștei constituie indicii suplimentare.

  • București: se redeschid restaurantele, teatrele și cinematografele

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Tipișcă, a anunțat, joi, că restaurantele, cinematografele și teatrele din Capitală vor fi redeschise,  rata de infectare cu COVID fiind de 2,82 cazuri la mia de locuitori. 

    Au trecut în scenariul roșu 15 unități școlare, iar alte trei unități au trecut din scenariul roșu în scenariul galben. S-a constatat încetarea de drept a hotărârilor 19, 20 și 21 din 2020, anunță purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, care a precizat că restaurantele și cafenelele se redeschid „în condițiile legii”. 

    Se redeschid cinematografele din București. Cinema City a făcut anunțul oficial, iar pasionații de film pot reveni în sălile de proiecție. După ce săptămâna trecută autoritățile au decis închiderea cinematografelor, acum se revine asupra hotărârii.

    Filme noi la cinema

    1. The Broken Hearts Gallery | Galeria inimilor frânte
    Uneori păstrăm în suflet și în sertare amintiri din relațiile anterioare, dar ce se întâmplă când această colecție de amintiri ajunge să ne bântuie și astfel ne împiedică să ne vindecăm rănile și să ne deschidem inima pentru noi relații?

    Lucy (Geraldine Viswanathan) știe prea bine ce înseamnă suferință din amor. A adunat în timp atâtea suveniruri care o țin captivă emoțional în fosta relație. Vulnerabilă, neîncrezătoare, se închide în cameră cu zilele, noroc cu prietenele care o scot la propriu dintre cearceafuri, obligând-o să iasă în lume.

    Printr-un straniu concurs de împrejurări, îl cunoaște pe Nick (Dacre Montgomery), un tip care îi tot iese în cale. Arogantul cinic care aspiră să devină hotelier este amuzat de colecția ei de suveniruri haioase. Până când Lucy decide să renunțe la obiectele care-i amintesc de relațiile ei amoroase ratate, ba chiar are o idee năstrușnică: de a le expune în prima galerie de artă special dedicată celor dezamăgiți în dragoste, ca și ea – “Galeria inimilor frânte”.

    2. Greenland | Greenland: Cursa pentru supravieţuire
    O familie luptă pentru supraviețuire atunci când o cometă de dimensiuni uriașe pune în pericol existența vieții pe Pământ.

    John Garrity (Gerard Butler), soția sa Allison (Morena Baccarin) și fiul tânăr, Nathan, fac o călătorie periculoasă spre Groenlanda, singura lor speranță pentru supraviețuire. Pe fondul unor știri terifiante despre distrugerea orașelor din întreaga lume, familia experimentează tot ce este mai bun și cel mai rău în umanitate, în timp ce luptă împotriva panicii din ce în ce mai mari și infracțiunilor numeroase din jurul lor. Pe măsură ce numărătoarea inversă către apocalipsa globală se apropie de zero, călătoria lor incredibilă culminează cu un zbor disperat, în ultima clipă, către un posibil refugiu sigur.

    Premiere

    3. AVA
    Ava (Jessica Chastain) este un mercenar extrem de căutat care lucrează pentru o organizație de operațiuni clandestine și străbate tot globul pentru a-și găsi și anihila țintele, întotdeauna personaje extrem de influente.

    Cariera ei ia o turnură dramatică în momentul în care o misiune eșuează din cauza informațiilor greșite pe care le-a primit. Cu o misiune ratată și fiind deja cunoscută pentru faptul că pune mereu la îndoială validitatea țintelor pe care trebuie să le elimine, Ava e sfătuită să ia o pauză. Dar șeful organizației decide să o transforme pe ea în țintă, ca să se asigure că nimic nu se va întoarce împotriva companiei. Tatăl ei murise de curând, așa că Ava se hotărăște să se întoarcă acasă la Boston și să încerce să-și repare relația cu mama și sora ei, Judy.

    Întoarcerea acasă se dovedește a fi una nu prea fericită, căci anii înstrăinării au dus la resentimente adânci. Mai mult, fostul ei logodnic este acum într-o relație cu Judy și este implicat într-o rețea de pariuri ilegale pe care Ava o cunoaște prea bine. Ava trebuie acum să se salveze pe ea, dar să-și apere și familia de amenințări care vin din cele mai periculoase locuri, și asta în timp ce trebuie să lupte cu proprii ei demoni.

    4. La Belle Epoque | Cei mai frumoși ani
    Viața lui Victor, un sextagenar deziluzionat, este dată peste cap atunci când Antoine, un anteprenor strălucit, îi propune un nou tip de atracție: îmbinând artificii teatrale și reconstituiri istorice, firma lui Antoine permite clienților să aleagă o perioadă din viața lor și să se întoarcă în timp. Victor alege să retrăiască săptămâna cea mai marcantă din viața sa, cea din urmă cu patruzeci de ani când şi-a întâlnit marea dragoste.

    5. Trolls World Tour | Trolii descoperă lumea
    Anna Kendrick și Justin Timberlake își împrumută din nou vocile pentru continuarea marelui succes internațional din 2016 într-o aventură cu totul specială.

    De data aceasta, trolii vor ajunge acolo unde nimeni din universul lor nu a ajuns vreodată. Poppy (Kendrick) și Branch (Timberlake) vor descoperi că există șase triburi diferite de troli răspândite în șase ținuturi diferite, care sunt fanii a șase stiluri diferite de muzică: funk, country, techno, clasică și rock. Așadar, lumea trolilor se face mai mare și mai gălăgioasă!

    Deja în cinema

    6. Corpus Christi | Boze Cialo
    Daniel are 20 de ani și tocmai a ieșit dintr-un centru de reeducare pentru minori. Ajuns într-un mic orășel din Polonia, Daniel se îmbracă în haine preoțești și pretinde că este trimisul Bisericii. Apariția unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locală care începe un proces de vindecare după o tragedie recentă.

    7. Honest Thief | Un hoț cinstit
    Un hoț cinstit este povestea unui spărgător de bănci cu vechime care vrea să se predea fiindcă s-a îndrăgostit. Dar totul se complică din cauza a doi agenți FBI corupți care pornesc pe urmele lui, hotărâți să-l elimine și să-i fure banii pe care acesta intenționa să-i dea înapoi.

    Tom (Liam Neeson) poate fi descris în multe feluri, dar, în principal, este un hoț faimos și un romantic nou-convertit la iubire. Sentimentele sale pentru Annie (Kate Walsh) l-au făcut să vrea să repare greșelile trecutului și să lase în urmă viața de infractor. Deși a operat întotdeauna cu integritate și principii, jafurile sale fiind în exclusivitate fără violențe, nu vrea ca relația lui să se construiască pe minciuni. Se decide să se predea FBI-ului și să dea înapoi banii pe care i-a furat, în schimbul unei înțelegeri care să-i permită o sentință mai ușoară și un cazier curat.

    Când sună la biroul FBI din Boston ca să stabilească o întâlnire pentru a mărturisi, agenții Baker (Robert Patrick) și Meyers (Jeffrey Donovan) iau în derâdere apelul lui, despre care sunt convinși că e o farsă. Cei doi își dau seama, însă, că Tom nu glumește și își fac un plan ca să pună mâna pe banii lui, convinși că asta e șansa vieții lor. Așa începe un joc de-a șoarecele și pisica, unde răul și binele se întrepătrund, dragostea fiind singura care arată drumul cel bun.

  • În plină pandemie de coronavirus, Cristi Chivu a pus mâna pe 7 milioane de euro

    Cristi Chivu și-a vândut vila din Corbeanca, în plină pandemie de Covid-19.

    Fostul fundaş, care este acum antrenor la Inter Under 18, a renuțat la imobil pentru suma de 7 milioane de euro. Vila din Corbeancaa fost achiziționată în urmă cu 8 ani cu 6 milioane €, potrivit site-ului gsp.ro.

    În prezent, Cristi Chivu locuiește în Italia, la Milano și de aceea a decis să renunțe la luxoasa proprietate din apropierea Bucureștiului.

    Lux și opulență

    Locuința are peste 1000 de metri pătrați, iar printre facilitătile oferite de aceasta se regăsesc un mini-cinematograf, un centru de fitness, o sală de biliard, una de bowling, o piscină interioară, una exterioară și o zonă de spa. Vila dispune de 5 dormitoare, 7 băi, 3 garaje și un ponton. În plus, are și camere pentru angajați.

    Cel care a achiziționat proprietatea din Corbeanca este Ștefan Vuza, patronul ChimComplex Borzești