Autor: Cristiana Trifu

  • Medicul Virgil Musta: „Ideal ar fi să se blocheze totul două sau trei săptămâni’

    Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara a declarat pentru site-ul news.ro că este necesar un nou blocaj de două-trei săptămâni, având în vedere creşterea cazurilor de infecţii cu virusul SARS CoV-2.

    Pentru scăderea însemnată a numărului de cazuri de infecţii cu coronavirus este nevoie de o perioadă de blocaj total.

    Citește și: Dr. Virgil Musta: Cum te tratezi acasă dacă ai un caz ușor de Covid-19

    „Industria ar fi afectată„

    ”Ar trebui impuse niste reguli mai stricte şi avut mare grijă să se implementeze. Degeaba e interzis să ne adunăm în număr mare, când chefurile continuă. Dacă nu eşti ferm… Şi poate gândit foarte bine… Ideal, poate ar fi bine să blochezi totul două – trei săptămâni, dar din păcate este an electoral. Trei săptămâni, dacă s-ar bloca, ar fi o măsură bună, dar nu ne putem permite deoarece industria ar fi afectată”, a declarat medicul Virgil Musta.

    „Acum va trebui să alegem între ce putem salva şi ce nu putem salva”

    Medicul timişorean este de părere că: „Dacă respectam acum trei luni, nu eram aici. Nerespectând, încetul cu încetul ne contaminăm. Acest comportament a dus la explozia de cazuri care va fi greu de stopat. Este rău că nu mai avem timp. În sensul presiunii asupra sistemului de sănătate. Una era să se întâmple când spitalul era gol, alta e când spitalul e plin. Acum va trebui să alegem între ce putem salva şi ce nu putem salva. Să zicem că sunt persoane care vin cu forme medii şi uşoare, acum îi trimitem acasă şi sperăm să nu evolueze sever”.

  • Florin Iordache a fost ales președinte al Consiliului Legislativ. Ce salariul va avea?

    Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a fost votat, marți, să fie președintele Consiliului Legislativ.

    Iordache a obținut mai multe voturi decât fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, și decât candidatul propus de USR, Ionuț Duli Mazâlu.

    Cele două camere ale Parlamentului l-au votat în plenul reunit pe Florin Iordache preşedinte al Consiliului Legislativ.

    Iordache, susținut de PSD, a avut 185 de voturi, față de 41 de voturi Augustin Zegrean, propus de PNL, și două voturi pentru în cazul lui Mazâlu, propus de USR.

    Mandat pe viață

    Potrivit legii de funcționare a Consiliului Legislativ, mandatul președintelui este pe viață. Acesta nu poate fi înlocuit sau demis din funcție.

    Deputatul PSD, cunoscut și după apelativul “altă întrebare”, va câștiga bani frumoși. Salariul de președinte al Consiliului Legislativ este de 8.000 de lei.

    Florin Iordache a fost ministrul Justiției și autorul ordonanței 13 care modifica legile justiției în favoarea lui Liviu Dragnea. Ordonanța 13 a scos românii în stradă în ianuarie 2017 și a determinat înlocuirea acestuia din fruntea ministerului.

  • Cele mai renumite rețete mexicane. Savuros, condimentat și aromat

    Bucătăria mexicană este în prezent una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate bucătării din întreaga lume, mai ales de pasionații de mâncăruri picante.

    Preparate culinare specifice bucătăriei mexicane pe care să le încerci:

    Una dintre cele mai cunoscute rețete culinare asociate bucătăriei mexicane este tacos, un preparat extrem de gustos, care constă într-o tortilla de porumb și un amestec de legume, condimente și diferite tipuri de carne: pui, vită, creveți, vegetarian sau vegan.

    Celebrul sos mexican guacamole preparat din avocado, alături de ceapă, ardei gras, coriandru și suc de lămâie, face echipă perfectă cu o porție de nachos crocanți din făină de mălai, fiind o opțiune ideală pentru un aperitiv sau ca o gustare.

    Vestita quesadilla, preparat specific bucătăriei mexicane. Extrem de versatilă, quesadilla preparată din pastă de fasole neagră, legume prăjite, nelipsitul cașcaval și servită alături de sosul de salsa este ideală pentru orice moment al zilei.

    Un alt preparat tradițional mexican pe care trebuie să îl încerci cu această ocazie este burrito, a cărui formă seamănă cu binecunoscuta shaorma, însă ingredientele sunt destul de diferite.

    Foarte iubit de mexicani, fajita este un preparat cu o lungă existența în gastronomia mexicană, care te va cuceri cu siguranță cu amestecul său de gusturi. De obicei este preparat cu carne de pui, ardei verde și roșu copt, brânzeturi, porumb, sos dulce sau picant și lipie.

    Enchilada este un preparat tradițional mexican al cărui nume tradus – acoperit cu sos iute, sugerează instant aroma sa puternic condimentată. În prezent, există numeroase versiuni ale acestei rețete.

  • Măsuri speciale la METROU pentru prevenirea supraaglomerării: limitarea accesului în stații

    Conducerea metroului a anunţat mai multe măsuri ce au început să fie aplicate pentru prevenirea supraaglomerărilor și limitării riscului de răspândire a infecţiei cu coronavirus.

    Personalul Metrorex care supraveghează accesul, conductorii trenului și alți angajați au sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a stațiilor.

    „Pentru evitarea situațiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumați în vederea păstrării distanței fizice. În vederea luării de măsuri operative, posibilele situații de aglomerare vor fi raportate de personalul Metrorex către factorii de decizie din cadrul societății și Poliției Metrou”, spun reprezentanții Metrorex.

    Personalul Metrorex are sarcini de îndrumare și informare a călătorilor prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și de atenționare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanțarea și de a purta corect masca de protecție.

    În cazul în care apar situații precum urgențele medicale în trenurile de metrou, personalul medical care intervine va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situația o permite.

    Limitarea accesului în stațiile de metrou, când situația o impune

    Paza stației, susținută de Poliția Metrou și alte forțe de ordine publică, vor limita, accesul călătorilor în stațiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării. 

    Personalul instituției va sprijini Poliția Metrou, care patrulează în stațiile de metrou și intervine punctual împreună cu Jandarmeria, ISU și alte organe de ordine publică abilitate, în funcție de situație.

  • Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că a condus beat o mașină

    Un sibian a sunat la 112 pentru a anunța că a condus sub influența alcoolului o mașină.

    Bărbatul a solicitat un echipaj de Poliție la domiciliu și, pentru că acesta a întârziat, el s-a urcat la volan și a mers la sediul Biroului Rutier. După ce l-au testat, polițiștii au constatat că șoferul era beat.

    „Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 11,40, prin apel 112, un sibian, în vârstă de 53 de ani, a solicitat la domiciliu prezența unui echipaj de poliție rutieră, afirmând că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

    Bărbatul emana un miros puternic de alcool, testarea sa alcoolscopică rezultând într-o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

    La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  • Cu ce se ocupă BUGETARUL care câștigă 38.000 de lei pe lună

    Află cine sunt oamenii care încasează într-o lună câți alții într-un an!

    • Tiberiu Mavrodin, Secretarul de Stat de la Finanțe: 460.000 Ron/an
    • Alexandru Burghiu, Directorul Termoenergetica: 347.000 Ron/an
    • Adrian Corbu, Director Compania de Iluminat Public București 240.000 Ron/an
    • Marian Nicușor Buică, Directorul SAI Muntenia: 100.000 Ron/an

    Legea permite cumularea mai multor funcții, dar durata maximă a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. O parte din angajații instituțiilor statului dețin, însă, trei sau chiar cinci funcții, de pe urma cărora adună indemnizațiile.

    460.000 de lei a făcut într-un singur an secretarul de stat de la Finanțe, Tiberiu Mavrodin, scrie ziare.com. Asta înseamnă cam 38.000 de lei pe lună, de 17 ori mai mult decât face un om de rând dintr-un salariu minim pe economie.

    Mavrodin este și membru în două consilii administrative, la CEC Bank și la Registrul Auto Român.

    Directorul Termoenergetica, 5 funcții în același timp

    Alexandru Burghiu, directorul Termoenergetica, deține cinci funcții la stat, în același timp, din care a încasat în anul 2019 peste 347.000 de lei.

    Adrian Corbu, un alt director de companie municipală raportează un venit anual de 240.000 de lei, bani pe care i-a strâns din funcțiile ocupate în 2019.

    Marian Nicușor Buică, Directorul SAI Muntenia, câștigă bani din alte 4 funcții. A încasat în 2019 peste 100.000 de lei.

  • COVID 19: Ce mâncăm pentru a ține virusul la distanță?

    Sezonul rece se apropie și organismul nostru are nevoie de imunitate crescută mai mult ca niciodată, mai ales în perioada de răceli, viroze și Covid 19.

    Totuși, ce să mâncăm pentru a fi sănătoși? La această întrebare a răspuns medicul nutriționist Mihaela Bilic.

    Alimentele care întăresc sistemul imunitar

    Salata Tabbouleh, salata de pătrunjel de proveniență libaneză, este recomandată pentru întărirea sistemului imunitar.

    Tabbouleh conține pătrunjel, bulgur fin (sau cușcuș), roșii, ceapă verde, ulei de măsline, suc de lămâie. Pătrunjelul este bogat în proteine, vitamina C, betacaroten, uleiuri esențiale active, flavonoide, fier, calciu, fosfor, mangan, sulf, inositol și vitamina K.

    Un pahar de vin roșu, ideal pentru imunitate

    Vinul este foarte bogat în compusi antioxidanți benefici pentru sănătate și conține o mare cantitate de minerale (potasiu, calciu, magneziu) și vitamine hidrosolubile (B1, B2, B5 si B6), iar într-o mai mică măsură, acid folic, vitamina B12 și vitamina C. De asemenea, este bogat în resveratrol, cu dovedite proprietăți antioxidante. Consumul moderat ajută la prevenirea bolilor de inimă și îmbunătățește sistemul imunitar, produce energie și o mai bună funcționare a memoriei.

    Persoanele care consumă 1-2 pahare pe zi cu vin roșu manifestă cu 44% mai puține răceli decât cei care nu consumă vin.

    Resveratrolul este un antioxidant foarte benefic pentru sănătatea tenului, având un efect real anti-îmbătrânire, contribuie la creșterea colesterolului bun (HDL) și are proprietăți antiinflamatorii. De asemenea, resveratrolul este dovedit a fi un protector eficient împotriva bolii Alzheimer și demenței.

    Cacao și ciocolată neagră

    Ciocolata negară îmbunătățește dispoziția și ameliorează depresia. În plus, stimulează producția de serotonină, acționând ca un sedativ natural care te ajută să te relaxezi.
    Bogată în atioxidanți, ciocolata neagră împiedică substanțele toxice să se acumuleze în organism. Reduce riscul de boli cardiovasculare și previne diabetul (diabeticii find o categorie de risc în cazul COVID 19) datorită polifenoliilor care reglează sensibilitatea la insulină.

    Mărul Redlove, superalimentul care are de aproape 25 de ori mai mulți antioxidanți decât un măr obișnuit. Mărul este cultivat în exclusivitate în România. Este un măr care prin această cantitate mare de antioxidanți are și efect antiinflamator, și efect de sporire a imunității, potrivit nutriționistului Mihaela Bilic.

    În rândul alimentelor care ne fac bine dr. Mihaela Bilic include și toate alimentele fermentate: murăturile, borșul, iaurtul, brânza.

  • Ministrul Educației: În casele fără curent electric elevii pot urmări lecțiile la tv

    În contextul pandemiei Covid 19, mii de elevi nu pot folosi tabletele pentru că nu au la ce să le alimenteze.

    România avea, anul trecut, 52.233 de gospodării neracordate la reţeaua naţională de curent electric, potrivit Ministerului Energiei.

    Anisie a găsi soluția

    Întrebată luni seară, la o emisiunea Legile Puterii de la postul de televiziune Realitatea Plus, cum a rezolvat problema elevilor care nu beneficiază de curent electric acasă și nu pot folosi tabletele, Monica Anisie a enumerat și varianta emisiunilor TV, printre soluții.

    „S-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem on-line. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu televiziunea română programul tele-școală, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale”, a declarat Monica Anisie. – (minutul 10)

  • Câți bani poți scoate din buzunar dacă nu respecți restricțiile

    Marți intră în vigoare restricțiile din Capitală.

    Masca de protecție este obligatorie atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise, iar unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea în mediul online.

    Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis că masca de protecție este obligatorie atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise, că unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea în mediul on-line, în scenariul prevăzut de ordinul Ministrului Educației și Cercetării, respectiv în scenariul roșu, și că toate activitățile desfășurate în interior, în restaurante, cafenele, cinematografe, săli de spectacole, săli de jocuri de noroc sunt interzise.

    Activitatea în creșe și after-school-uri este permisă în continuare.

    De asemenea, Prefectura Capitalei anunță că desfășurarea activităților în învățământul superior va fi reglementată de senatul fiecărei universități, acestea având autonomie universitară.

    Ludovic Orban a anunțat că vor exista controale serioase, iar cetățenii care vor fi prinși fără mască riscă să primească o amendă cuprinsă între 500 lei şi 2.500 lei, sume stabilite prin Legea 55/2020, privind starea de alertă.

    Rata de infectare cu noul coronavirus în București a crescut. Incidenţa cumulată a depăşit 3 cazuri la mia de locuitori, iar de marți au intrat în vigoare mai multe restricții.

  • De ce este benefic să gătești împreună cu copilul tău. Sfaturi de la specialiști

    Importanța implicării copiilor în pregătirea mesei încă de la vârste mici este crucială, potrivit specialiștilor.

    Un studiu realizat de NestléResearch arată că acei copii implicați în pregătirea mesei au consumat mai multe legume verzi (+ 76%) decât copiii care nu au fost implicați. În medie, copiii care au contribuit la gătit au consumat 200 grame de legume în concordanță cu cantitățile zilnice recomandate. Pe de altă parte, copiii care nu au fost implicați în procesul de preparare au consumat doar 145 de grame de legume.

    În România, 1 din 4 copii este suprapoderal sau obez și doar 40% dintre români consumă zilnic legume și fructe, obicei care trebuie cultivat în familie de la vârste fragede, mesele în familie fiind foarte importante pentru a încuraja obiceiuri sănătoase.

    Copiii care gătesc împreună cu părinții lor consumă mai multe vegetale

    Studiile arată faptul că implicarea copiilor în pregătirea mesei este benefică din toate punctele de vedere: copiii nu doar că ajung să guste ceea ce au gătit, dar și mănâncă de cele mai multe ori preparate care conțin legume și fructe pe care în mod obișnuit nu vor să le mănânce. Totodată, se obișnuiesc să vorbească despre sănătate, despre mâncare și despre ingrediente sănătoase.

    Specialiștii recomandă să aducem copiii în bucătărie și să-i implicăm în pregatirea mesei, pentru că acest lucru are un număr mare de beneficii, de la deprinderea unor abilități de bază, înțelegerea unor concepte de matematică și până la întărirea stimei de sine și construirea unor obiceiuri sănătoase.

    Diana Lupu, psiholog, povestește care sunt aceste beneficiile pentru copii: “Implicarea copiilor în pregătirea mesei este o adevărată aventură pentru cei mici, dar și pentru părinți. De cele mai multe ori adulții devin reticenți atunci când vine vorba de această activitate extrem de benefică în dezvoltarea abilităților copiilor, deoarece se gândesc în primul rând la dezordinea cu care se poate încheia această activitate. Lăsând la o parte acest aspect, implicarea copiilor într-o astfel de activitatate vine cu o mulțime de beneficii: întărește relația și comunicarea dintre părinte și copil, flexibilizează reticențele părinților, contribuie la dezvoltarea abilităților motorii de coordonare între ochi și mâini, abilități cognitive (rezolvarea unor probleme, găsirea de soluții, așteptare, urmărirea unor indicații) și dezvoltarea limbajului“.

    Gătitul îi ajută pe cei mici să învețe să numere, să măsoare cantități, să își folosească mâinile, să folosească instrumente, îi învață să-și cultive simțurile și papilele gustative, este un lucru știut faptul că cei mici sunt foarte reticienți și pretențioși când vine vorba să guste ceva nou. În bucătărie, sub atenta supraveghere a unui adult, ei pot să exploreze și să încerce lucruri, cum ar fi să folosească un mixer, cuptorul și cuțitele.

    Rețetele pe care le realizăm împreună cu cei mici trebuie să fie potrivite pentru categoria lor de vârstă, trebuie să le oferim copiilor o alternativă sănătoasă, este indicat să gătim rețete de sezon, în care să folosim ingrediente locale, accesibile. Ideal este să avem o carte de bucate sau o rețetă care descrie fiecare pas și să le dăm posibilitatea copiilor să miroasă și să guste ingredientele pentru a se împrieteni cu ele. Nu în ultimul rând, implicați-vă copiii în procesul de curățare după ce ați pregătit masa!”, spune Chef Ștefan Popescu, membru al Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism.

    S-a demonstrat că simpla vizionare a unei emisiuni de gătit îi determină pe copii să facă alegeri mai sănătoase.