Două asistente și o infirmieră, infectate la Spitalul din Urziceni! Numărul cazurilor de coronavirus în municipiu se apropie de 50!

Alte trei cadre medicale ale Spitalului Urziceni au fost
internate la Institutul Național de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din
Capitală, după ce au fost testate pozitiv cu coronavirus în cursul zilelor de 4
și 5 mai. O infirmieră și două asistente de la Secția de Interne, cea în
perimetrul căreia este amenajat izolatorul pentru suspecții de Covid de la
Spitalul Urziceni, au fost depistate ca fiind infectate cu SARS-COV-2, alte
rezultate ale testărilor ce au avut ca subiect personalul medical din Spitalul
municipal Urziceni fiind așteptate în cursul zilei de azi.

Astfel, numărul cadrelor medicale infectate în unitatea
spitalicească ce așteaptă, încă, de la Minister, decizia de transformare în
spital suport pentru Covid, a ajuns oficial la 6. O asistentă și o infirmieră
au fost depistate pozitiv cu coronavirus în penultima zi a lunii aprilie,
primul caz de infectare în rândul personalului medical – o infirmieră din
Jilavele – înregistrându-se pe 4 aprilie, la o zi după ce 30 de medici,
asistente și infirmiere, adică întreg personalul medical care, pe durata
internării în cadrul Spitalului Municipal Urziceni, a intrat în contact cu
pacienta de 62 de ani decedată la Spitalul Județean Slobozia la o zi după ce
aceasta fusese confirmată cu coronavirus, a fost supus testării pentru
determinarea potențialelor infectări cu SARS-COV-2.

Practic, de astăzi, numărul infectărilor cu coronavirus în Urziceni se apropie vertiginos de plafonul de 50 de cazuri, în condițiile în care, adăugând și cele peste 60 de cazuri de infectare de la Bărbulești, ar rezulta că cele două localitați din nordul județeului dau 45% din totalul statisticii ialomițene privind infectările cu coronavirus, total care, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, ajunsese în data de 5 mai la 244 de persoane.