Etichetă: coronavirus

  • Elena Udrea, infectată cu Coronavirus! Vezi în ce stare se află.

    Încă o victimă celebră a SARS-COV-2. Celebra Elena Udrea a fost infectată cu noul coronavirus.

    Procesul Elenei Udrea se amână. Fostul ministru are COVID

    Începutul noului an a venit cu o veste proastă pentru Elena Udrea. Fosta deputată a fost depistată pozitiv pentru Covid-19. Surse din anturajul celebrei blonde au declarat pentru WOWBIZ.ro că fosta politiciană se află într-o stare bună, chiar dacă a fost infectată cu virusul ucigaș din China. Momentan, nu se cunosc mai multe detalii despre starea sa de sănătate sau a celor apropiați Elenei Udrea, însă vom reveni cu amănunte.

    Recent, Udrea a fost pusă în fața unei întrebări extrem de contorversate, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D. Fosta politiciană a dezvăluit că cea mai importantă persoană din viața ei, după familie, este Traian Băsescu. Elena Udrea a mărturisit că îi datorează întreaga sa carieră. În presă s-a vehiculat că cei doi ar fi avut mai mult decât o relație strictprofesională, însă blondina a încercat să pună capăt zvonurilor.

    „Nu. Eu sunt o persoană foarte glumeață. Nimeni nu-și dă seama cât de mult umor am și de multe ori când fac o glumă, oamenii se uită la mine și se gândesc ce a vrut să spună cu asta. Eu atunci am făcut o glumă pentru care am plătit scump, lumea a interpretat răspunsul meu și, după aceea concluzia a fost căa fost atât de nepotrivit răspunsul meu că mi-a părut rău că am făcut gluma. Traian Băsescu a fost cel mai important om din viața mea, după părinții mei. Pentru că tot ce am realizat eu în cariera mea politică, am realizat datorită președintelui Traian Băsescu. Deci este cel mai important om din viața mea, dar relația a fost una extraordinară, de mare încredere, un parteneriat extraordinar, sunt fericită căam avut ocazia să fiu discipolul lui Traian Basescu , să cresc politic cu Traian Băsescu, însă asta a fost tot”,a răspuns Elena Udrea în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.

  • Fetița Alessandrei Stoicescu, infectată cu coronavirus la doar 1 an și 5 luni

    Soțul și fiica Alessandrei Stoicescu au fost confirmați pozitiv cu coronavirus.

    După ce a anunţat că soţul ei, Sergiu Constantinescu, a fost testat pozitiv cu coronavirus, se pare că şi fetiţa celor doi, micuţa Sara, s-a infectat.

    „Si a venit si acel moment.Incepand de astazi sunt ceea ce, sec si impersonal, numim de 10 luni: contact direct. Sergiu, sotul meu, a primit un rezultat care certifica ceea ce stiam despre el de cand il cunosc: ca este pozitiv. Eu, ca doar nu degeaba lucrez la stiri, sunt negativa insa regulile sunt reguli pentru toata lumea: sunt contact direct deci ne izolam impreuna, ca familie. E poate un semn al destinului ca, dupa un an nebun cum nu am mai trait niciodata, sarbatorile chiar sunt un moment care trebuie trait in familie, alaturi de cei mai dragi oameni. Izolarea fizica nu inseamna decat lipsa contactului cu cei din afara familiei noastre”, a scris prezentatoarea Antena 1 pe Facebook.

    Fiica Sandrei Stoicescu are COVID

    Vedeta a dezvăluit că simptomele COVID-19 includ la micuță doar febră și stare de somnolență.

    „Ziua a treia. Este destul de complicat. Și Sara și Sergiu au testele pozitive. Sara a făcut puțin de febră aseară, un 38 cu 7. Spun asta pentru mamele care mă urmăresc. Alte simptome nu au fost. E mârâită, e somnolentă, febră atunci, în rest n-a mai făcut. (…) Stau așa, cu mască, ca să pot să am grijă de ei, chiar dacă la un moment dat probabil că și eu voi fi pozitivă.

  • Președintele Franței Emmanuel Macron are COVID-19

    Emmanuel Macron a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat joi Preşedinţia franceză.

    Președintele Franței a fost confirmat cu COVID-19 după ce a început să dezvolte simptomele bolii. Președintele francez a intrat în izolare în urma diagnosticului. Emmanuel Macron „va continua să lucreze” de la distanță.

    Franța a început relaxarea graduală a restricțiilor

    Peste 58.000 de persoane au decedat în Franţa din cauza îmbolnăvirii cu Covid-10 de la începutul pandemiei şi în medie cel puţin 10.000 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus sunt raportate în fiecare zi.

    Franța a început relaxarea graduală a restricțiilor și lockdown-ului impus la finalul lui octombrie.Oamenii pot de acum să își părăsească locuințele indiferent de motiv, însă doar pe timp de zi. 

    Totuşi, a fost decisă o interdicţie parţială de circulaţie pe timpul nopţii: oamenii pot ieşi din case doar pentru anumite motive în intervalul orar 20:00 – 06:00 şi trebuie să completeze un formular online în acest scop. Aceste motive includ deplasarea până la locul de muncă, îngrijirea copiilor sau urgenţele medicale, precum şi plimbarea animalelor de companie. Nu sunt autorizate însă activităţile sportive în spaţii deschise.

    Cinematografele, teatrele şi muzeele urmau să se deschidă în această săptămână, dar acest lucru a fost amânat până la o nouă scădere a ratei de infectate şi este de aşteptat să aibă loc la 7 ianuarie.

    Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că la 20 ianuarie vor fi redeschise restaurantele.

  • Gest urât! Dragnea nu s-a putut abține și a furat Covid de la un coleg de celulă!

    Dragnea nu s-a putut abține și a furat Covid de la un coleg de celulă, anunță Academia Cațavencu.

    Cel puțin aceasta este concluzia reprezentanților penitenciarului Jilava care, astăzi, după internarea lui Liviu Dragnea la spitalul Penitenciarului Jilava, au soluționat plângerea unui deținut cazat la distanță de doar un pat de cel al fostului președinte PSD.

    Închis la Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeaspă de 3 ani și șase luni, după ce a fost condamnat definitiv în Dosarul Protecția Copilului Teleorman, Liviu Dragnea ar fi încercat de mai multe ori, fără sorți de izbândă, să fure câte ceva de pe la colegii de dormitor, fără sorți de izbândă, însă.

    ”Domne, zicea că nu se poate abține și că, dacă n-ar fura o zi, s-ar usca, s-ar ofili”, spune, despre Liviu Dragnea, colegul său de cameră, Daniel Șoștoacă, președinte executiv al Organizației Hoților de Buzunare Social – Democrați, filiala Jilava.

    ”Dar la noi aici, nu a prea avut sorți de izbândă, că e plini de șuți, de șmenari, care știu meserie, nu glumă. A încercat el ba să julească un săpun, ba să șutească un prosop, ba să fure măcar o carabă după ceafă sau un șut în cur de la șeful de cameră. Nimic. Uite totuși că, azi noapte, i-a reușit, că s-a gândit că… (citește continuarea pamfletului în Academia Cațavencu)

  • Alexandru Rafila a anunțat că are COVID

    Alexandru Rafila, propus de PSD pentru funcția de prim-ministru a anunțat joi, la Antena 3, că a fost confirmat pozitiv la testul pentru coronavirus.

    Rafila a precizat că se simte bine.

    „Am făcut testul, este pozitiv. Deocamdată, mă simt bine”, a spus el.

    „Deocamdată mă simt bine. (…) Am purtat mască, problema a fost contactul cu un alt coleg care se testase cu foarte puţin timp în urmă. Am mâncat împreună, copiii noştri s-au jucat împreună. Acesta a fost momentul în care am aflat, după câteva zile, că aş putea să fiu infectat, pentru că în cazul acelui coleg se confirmase infectarea cu coronavirus”, a mai spus Alexandru Rafila.

    Alexandru Rafila se afla în izolare după ce soția sa a fost confirmată cu COVID-19.

  • Sorin Lavric, senator AUR: „Țiganii au adus Coronavirusul în România!’

    Sorin Lavric, membru în conducerea AUR, partid care a obținut 9% din voturile românilor la alegerile parlamentare, va ocupa un loc în Senatul României, situație în care, pentru următorii 4 ani, va legifera și în privința minorităților naționale.

    „Niciun om sănătos nu va muri în urma infestării directe cu virusul”, spunea Lavric.

    Dar restul? Restul este o consiprație pentru că Lavric nu crede în „virulența mortală a acestei epidemii, o virulență care, din cauza presei, a ajuns să fie percepută ca o plagă trimisă de Dumnezeu pentru păcatele omenirii.”

    Din spusele lui Lavric, ritmul alert al îmbolnăvirii românilor cu COVID-19 nu s-a datorat nerespectării normelor sanitare de protecție, introduse în întreaga lume, ci faptului că romii au fost cei care au adus cu ei virusul din statele din care s-au întos, în luna martie, înainte de lockdown.

    „Cei care s-au repezit să se întoarcă au fost țiganii cărora amenințarea virusului le-a secat imboldul de a cerși, a fura și a codoși în țările europene.”, declara Sorin Lavric.

    Iar declarațiile rasiste nu se opresc aici: „Inșii aceştia sunt o plagă socială pe care numai ipocrizia politicienilor şi numai duplicitatea gazetarilor o trec sub tăcere.”

  • Dan Barna are Covid! PSD a transmis mesaje de susținere coronavirusului, în lupta sa cu șeful USR!

    Partidul Social Democrat dar și o serie de politicieni pesediști, precum Gabriela Firea și Viorica Dăncilă, au trimis cele mai bune urări către virusul SAR-COV-2 după ce au aflat că se luptă cu un caz potențial terminal în cazul infectării lui Dan Barna.

    Vestea incredibilă, potrivit căreia, la București, Covid – 19 a fost infectat zilele trecute de extrem de puternicul virus BARNA – 45, i-a mobilizat pe oponenții președintelui USR, aceștia umplând paginile de socializare cu mesaje de solidaritate și sprijin adresate sursei pandemiei mondiale.

    ”Cu siguranță că aceasta va fi o bătălie extrem de dificilă pentru COVID-19. De aceea, cu toții trebuie să ne adunăm și să îi oferim sprijinul necesar pentru a-l depăși pe Dan Barna”, a declarat agenției Sputnik.md fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, în timp ce fosta contracandidată a lui Barna la președinția României, Viorica Dăncilă, a postat pe facebook un mesaj de susținere pentru coronavirus extrem de mobilizator: ”COVID – 19, suntem alături de tine și știm că poți trece peste încercarea asta! Dă-i lui Barna tot ce poți și România îți va fi recunoscătoare!”.

  • 40 de suporteri infectați cu coronavirus, după ce au asistat la meciul Irlanda de Nord

    40 de suporteri de carton, prezenți în tribunele Windsor Park din Belfast, în ultimul meci al Grupei 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor, s-au îmbolnăvit de Covid după ce au asistat la meciul Irlanda de Nord – România, relatează Academia Cațavencu, citând ȘtirineOficiale.ro, site-ul Grupului pentru Interacțiune Strategică condus de Radet Calafat.

    Manechinele au fost instalate săptămâna trecută la peluzele stadionului de către oficialii irlandezi, în dorința de a oferi o aparență de normalitate în desfășurarea confruntării fotbalistice între cele două echipe.

    ”Ne-am gândit să testăm această populare cu public fals a tribunelor în perioada pendmică și, dacă ea va funcționa, să apelăm la ea și după ce lucrurile vor reveni la normal. În felul acesta ne-am gândit că putem reduce și riscul amenzilor de la UEFA, după partidele internaționale, pentru că suporterii de carton nu mai pot striga ”Mori, țigane!” la fiecare acțiune a vreunui jucător din România”, a precizat Galery Varga Seala, ofițerul de presă al nord irlandezilor.

    Din nefericire, însă, 40 dintre suporterii falși au fost testați pozitiv după meciul dintre Irlanda de Nord si România, cauza probabilă a infectării fiind vehiculată a fi vizita, în sectorul cu manechine de carton, a unor oficiali români cuceriți de frumusețea câtorva dintre falsele suporterițe irlandeze.

    Reprezentanții Federației de Fotbal Nord Irlandeze dau de înțeles că manechinele infestate vor fi supuse unui atent proces de dezinfectare cu biocid și, de la următoarele confruntări ale alb – verzilor, vor fi dotate corespunzătoe cu măști de protecție. În plus, suporterițele sexy de carton vor fi păzite și de câteva plutoane de personal de securitate… (Citește întregul pamflet în Academia Cațavencu)

  • Corina Chiriac a găsit leacul anti-covid: „La peste 56 de grade, virusul Corona moare’

    Corina Chiriac se alătură celor care consideră că cifrele legate de coronavirus sunt exagerate și mai spune că vremurile trăite înainte de 1989 ”sunt ca un sugar cu suzeta în gură, pe lângă ce trăim acum”.

    Interpreta de muzică ușoară este de părere că această criză sanitară nu este atât de gravă precum relatează autorităţile şi crede că cifrele care indică noile infectări cu coronavirus sunt „umflate”.

    A găsit leacul ANTI-COVID

    Pe contul de Facebook, artista dezvăluie secretul care o ține departe de coronavirus. A împărtășit cu fanii, alături de fotografii edificatoare, întregul procedeu. Corina Chiriac spune că face baie de abur cu ceai de mentă și aspirină și își pune un prosop pe cap.

    „Dragii mei, pentru ca suntem in anotimpul „racelilor” vreau sa va amintesc un leac fara virsta pe care il practic eu si care este un excelent AntiCovid. Raceala este o hipotermie, deci trebuie inainte de toate sa reincalzim corpul . Daca deja ne curge nasul, ne ustura ochii si ne „tin” muschii spatelui, trebuie sa incalzim capul. Iata cum ma vindec eu si ce „secrete” folosesc. Multumesc pentru atentie si va doresc Sanatate.”

    Corina Chiriac explică pas cu pas cum își face tratament anti-covid:

    „Seara, dupa ce am aerisit, fierb apa intr-o cratita, cu frunze de menta, levantica sau frunze de ceai. Adaug in apa fierbinte o aspirina si ma asigur ca s-a topit.

    Dau cu crema in jurul ochilor si pe fata, ma leg cu o basma de bumbac pentru ca voi transpira si ma ” imprietenesc” citeva minute cu temperatura apei fierbinti.

    Ma acopar cu un prosop mare si gros,

    Apoi ma aplec peste apa fierbinte. Stau deasupra apei 30, 40 de minute. Inspir pe nas si pe gura, pa rand. La peste 56 de grade, virusul corona moare. Optional ascult in acest timp muzica de relaxare si imi inchipui numai stari frumoase…

    La final, ma usuc pe par, schimb basmaua cu o caciulita si pun un prosop uscat in jurul gitului. Dorm cit mai infofolita, intr-o camera incalzita (calorifer electric?! ) iar a doua zi caut sa nu ies in frig. Daca e nevoie, seara urmatoare repet procedura. Sa fiti Bine”

  • Coronavirusul închide Slobozia! Municipiul intră în carantină zonală din 12 noiembrie!

    Coronavirusul închide Slobozia! Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a luat în această după-amiază decizia carantinării zonale a municipiului reședință de județ, în urma înregistrării unei rate a infectării record de 7,63 persoane la mia de locuitori.

    Decizia a fost comunicată Departamentului pentru Situații de Urgență care, potrivit informațiilor primite la redacție, a avizat-o în această seară, ansamblul măsurilor restrictive urmând să devină operațional începând cu 12 noiembrie, data publicării deciziei de carantinare în Monitorul Oficial.

    Carantinare zonală a Sloboziei se realizează în condițiile unui trend crescător al îmbolnăvirilor pentru ultimele 14 zile, în condițiile în care rata de infectare este situată peste dublul nivelului de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori) și luându-se în calcul ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunității față de focarele înregistrate în comunități închise (centre rezidențiale, unități sanitare);

    De asemenea, autoritățile au avut în vedere, conform normativelor, personalul insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate,  personal sanitar insuficient în spitalele care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare cu echipamente personale de protecție, și gradul de ocupare al paturilor, atât pe secțiile COVID, cât și pe secțiile ATI – peste 90%, cu pacienți din zona respectivă.

    În municipiul Slobozia, pe perioada de carantină zonală se aplică în mod corespunzător toate interdicţiile şi restricţiile stabilite în perioada stării de alertă, prevăzute în Legea nr. 55 din 15 mai privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare şi respectiv H.G. nr. 782 din 14 septembrie privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată şi completată cu Hotărârea de Guvern nr. 841 din 8 octombrie 2020.

    Ca măsuri obligatorii, în cele 14 zile de carantină, în toate spaţiile publice, atât cele interioare cât şi cele exterioare este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura; intrarea-ieşirea persoanelor şi vehiculelor în/din localitate se va efectua doar prin filtrele instituite de forţele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; se interzice cu desăvârşire deplasarea persoanelor aflate în izolare / carantină în afara domiciliului, reşedinţei, ori adresei declarate pentru izolare/carantină; se interzice circulaţia persoanelor şi a vehiculelor în intervalul orar 23,00 – 5,00, cu excepțiile cunoscute; se permite deplasarea pentru aprovizionare cu marfă a operatorilor economici de pe raza comunei carantinate în intervalul orar 5,00 – 23,00 pe baza declaraţiei pe proprie răspundere; se interzice intrarea în zona carantinată a operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de curierat şi care livrează/preiau comenzi la/de la cetăţenii unităţii administrative-teritorială carantinate; în acest caz, predarea-preluarea coletelor se va efectua în zonele unde sunt amplasate filtrele structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

    Carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU, ulterior, propunerea de ridicare a măsurii urmând a se face pe baza analizei situației epidemiologice efectuate de către DSP la 14 zile de la instituirea acesteia. Analiza va fi evaluată de către INSP și în cazul avizării favorabile, va fi transmisă către CJSU.

    Decizia de ridicare a carantinei se va dispune prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.

    (Știre în curs de actualizare)

    Click dreapta pe fotografie (open in new window) pentru a descărca Declarația pe proprie răspundere pentru perioada Carantinării Zonale