Inainte
de 1989, cu exceptia protipendadei comuniste, toti romanii erau la fel si se
putea vorbi de o singura Romanie. Odata cu castigarea libertatii de a-si arata
fiecare crestin ce are in tartacuta a inceput impartirea in tabere: prosti vs
destepti, nostalgici vs progresisti, saraci vs bogati, cinstiti vs penali. In
aceasta teribila perioada de pandemie avem ocazia sa ne mai dividem in alte
doua multimi: inconstientii care nu respecta reglemetarile autoritatilor si cei
care-si vad de izolare, realizand pericolul la care se expun in comunitatea din
exteriorul locuintei.
Culmea
cretinismului a fost atinsa, cum era de asteptat, in week-end cand turme de oi
imbracate ca oamenii au iesit sa manance porc la iarba verde. Nu se stie daca
micii si ceafa prajita a aparut in ADN-ul romanilor din timpul lui Decebal sau
a ramas ca semn de opulenta din perioada cozilor comuniste insa un lucru este
clar: poate sa dea cu bombardeaua ca pe roman n-o sa-l dezlipeasca nimeni de
gratarul incins si de berea rece.
Acum,
dupa ce oficialitatile au vazut ca n-au cu cine vorbi si au inasprit regulile
jocului atragem si noi atentia cu o cugetare: coronavirusul nu se omoara dupa
mici cu mustar dar se da in vant dupa tembelii care stau bot in bot, scurma cu
mainile nespalate prin gramada de carnati, ragaie, canta si danseaza in jurul gratarului
ca in cea mai linistita vacanta.