Autor: Steliana Costea

  • „Au ales să fugă”. Radu Miruță critică AUR după ce parlamentarii săi nu au votat amplasarea avioanelor americane în România

    martie 12, 2026 0 Comentariu
    „Au ales să fugă”. Radu Miruță critică AUR după ce parlamentarii săi nu au votat amplasarea avioanelor americane în România
    de Steliana Costea
    Ministrul Apărării, Radu Miruță, a reacționat miercuri după ce parlamentarii AUR nu au votat solicitarea CSAT privind amplasarea în România a unor avioane americane de realimentare, retrăgându-și cartelele din sistemul de vot.


    Candidatura lui Călin Georgescu la președinție va fi probabil respinsă, spun două surse pentru Financial Times / „Bucureștiul pare hotărât să-l împiedice, în ciuda presiunilor din Rusia și SUA”


    Una dintre cele mai mari companii din lume închide fabrica din Bulgaria și se mută în România. Toți folosesc produsele sale





    „Din păcate, unii parlamentari care se declară zgomotos «naționaliști» au ales să fugă de la vot. Încasează indemnizația de parlamentar, dar când vine momentul responsabilității… dispar”, a declarat Miruță.

    Totuși, proiectul de hotărâre a fost aprobat de plenul comun al Parlamentului, cu 272 de voturi pentru, 18 împotrivă, 5 abțineri, iar doi parlamentari nu au votat.

    Ministrul a subliniat importanța acestei decizii pentru consolidarea capacității de apărare a României: „Creșterea capacității de apărare a României nu este un moft. Este o responsabilitate. România nu își lasă securitatea pe mâna gălăgiei și a propagandei, doar pentru că unii politicieni le dau satisfacție celor care și-ar dori o Românie mai slabă. Pentru a fi mai puternici și pentru a descuraja orice agresor, nu sunt suficienți doar militarii. Este nevoie și de capacități tehnice de apărare.”

    El a precizat că tehnica militară suplimentară care va ajunge în România va întări descurajarea împotriva oricărui potențial agresor și va demonstra angajamentul țării ca aliat responsabil al Statelor Unite.

    „Astăzi, România a trecut un test de seriozitate și maturitate politică. Am demonstrat că suntem un aliat responsabil și un partener de încredere al Statelor Unite. Solicitarea de dislocare a unor capabilități militare suplimentare pe teritoriul României a fost analizată în CSAT și aprobată de Parlament, exact așa cum funcționează o democrație”, a scris acesta pe Facebook. 

    Radu Miruță a reiterat criticile față de parlamentarii care nu s-au prezentat la vot: „Întrebarea firească este: dacă de un vot au fugit, ce ar face dacă ar trebui să ia decizii cu adevărat grele pentru România? Aceasta este «maturitatea» lor politică: trimiși de oameni să reprezinte interesele României, aleg să nu se prezinte. Sau poate au preferat să asculte alte «instrucțiuni», venite din alte capitale. Să fie foarte clar: votul de astăzi înseamnă mai multă capacitate de apărare pentru România, nu intrarea în război.”

    Ministrul a subliniat că păstrarea păcii depinde de capacitatea de apărare și de descurajarea agresorilor, nu de sloganuri sau panică.

    „Tocmai de aceea, discuțiile trebuie purtate cu argumente și responsabilitate — nu cu panică și nu cu minciuni. Guvernarea responsabilă înseamnă să ai curajul să iei deciziile corecte pentru România, chiar și atunci când alții preferă să sufle minciuni în vuvuzele”, a încheiat ministrul. 


    Politică
    aur

  • Singura reacție a familiei Negoiță la investigația despre proprietățile de 2,8 milioane de euro din Italia

    martie 12, 2026 0 Comentariu
    Singura reacție a familiei Negoiță la investigația despre proprietățile de 2,8 milioane de euro din Italia
    de Steliana Costea
    Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, nu a răspuns întrebărilor trimise de reporterii redacțiilor Snoop și Public Record, care au publicat materialul. A răspuns fratele său, omul de afaceri Ionuț Negoiță, care a declarat că el și părinții sunt asociați în firme „unde sunt profituri de niște zeci de milioane”.


    Chișinăul acuză Moscova că încearcă să recruteze moldoveni pentru suplimentarea forțelor din Transnistria


    Ce pensie are Dumitru Dragomir, fost șef al LPF. „Nu mai am nevoie de niciun ban”





    În iunie 2024 și ianuarie 2025, pensionarii Ilie și Lidia Negoiță, părinții primarului  Robert Negoiță, au achiziționat două proprietăți în Civitavecchia, oraș aflat la o oră de Roma, pe litoralul Mării Mediterane.

    Părinții lui Negoiță au plătit 2,8 milioane de euro pentru cele două proprietăți. Ionuț Negoiță, fratele primarului Sectorului 3, a confirmat sumele într-o discuție cu jurnaliștii.

    A fost singurul membru al familiei care a răspuns la întrebări.

    Robert Negoiță și Ionuț Negoiță. Foto: Cristian Nistor / Agerpres

    Contactat de redacțiile Public Record și Snoop, Robert Negoiță nu a răspuns apelurilor. Inițial, telefonul său a răspuns tot cu robotul din Italia. El n-a răspuns nici mesajelor. 

    Primarul Sectorului 3 este cercetat în cazul drumurilor construite peste conducte de gaz, deschis după o investigație Recorder.

    „Am fost în Italia de 10-15 ori”

    Ionuț Negoiță a confirmat sumele și a declarat că a fost în Italia de 10-15 ori. Întrebat dacă l-a însoțit și primarul Sectorului 3, Ionuț Negoiță a spus: „Probabil, nu mi-aduc aminte, dar probabil. O dată, de două ori”.

    Tot cu „probabil” a răspuns și la întrebarea referitoare la vizita italienilor și cazarea lor la hotelul familiei sale.

    „Intrați și dumneavoastră și vedeți că eu împreună cu părinții mei suntem acționari în RIN Grand Estate, în RIN Resort & Spa, unde sunt profituri de niște zeci de milioane”, a argumentat el proveniența banilor.

    „Să nu vă faceți griji pentru noi. Ați făcut o obsesie pentru noi” – Ionuț Negoiță

    Întrebat despre problemele legale ale firmelor în care apar părinții săi, inclusiv de dosarul penal de la Tribunalul București, unde e inculpat el și alte patru firme, Negoiță a spus că e vorba despre „o făcătură de-asta, pe care le mai croșetați dumneavoastră. Care în instanță sunt cam demontate”.

    „Dosarul ăsta care e foarte, să zic așa, de lungă durată, va fi în același punct. Pentru că nu e real ce se spune acolo. Dar asta va dovedi instanța” – Ionuț Negoiță

    Lidia și Ilie Negoiță nu au putut fi contactați.


    Politică
    firme, negoita

  • Volodimir Zelenski, vizită oficială, astăzi, în România. Ucraina și România pregătesc producția comună de drone

    martie 12, 2026 0 Comentariu
    Volodimir Zelenski, vizită oficială, astăzi, în România. Ucraina și România pregătesc producția comună de drone
    de Steliana Costea
    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski face, joi, o vizită oficială în România, urmând a discuta cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan. Liderul de la Kiev va sosi la Palatul Cotroceni la ora 13:30.

    djokovic scutire taxe impozite serbia australia
    Supărat după expulzarea din Australia, Novak Djokovic s-ar fi vaccinat


    Polițista fraților Tate ar fi accesat bazele de date ale MAI. Andrew Tate i-ar fi cerut să afle cine l-a percheziționat





    Potrivit Administrației Prezidențiale, Volodimir Zelenski va fi primit la Palatul Cotroceni într-o ceremonie oficială programată pentru ora 13:30. Până acum, ora nu a fost menționată, din motive de securitate. La eveniment au participat convorbiri tête-à-tête și discuții oficiale între delegațiile celor două state.

    Cei doi președinți ar urma să semneze un memorandum, un acord politic pentru ca România și Ucraina să producă în comun drone și contra drone, în cadrul programului european de finanțare în apărare SAFE, susțin mai multe surse politice și diplomatice pentru Știrile ProTV.

    Fotografia oficială a vizitei va fi realziată imediat după ceremonia de primire, iar convorbirile vor aborda teme bilaterale importante. Declarațiile comune de presă sunt programate pentru aproximativ ora 15:00, când președinții celor două țări vor răspunde și întrebărilor jurnaliștilor

    „Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, a anunţat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat oficial.

    Potrivit Cotroceniului, ”România a oferit, încă din primele zile, sprijin multidimensional Ucrainei şi contribuie în prezent la eforturile internaţionale pentru o pace justă şi durabilă, însoţită de garanţii de securitate solide pentru Ucraina”.

    ”Agenda discuţiilor dintre Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei va include teme care să faciliteze consolidarea unei relaţii bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor. Discuţiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia şi industriile de apărare, dezvoltarea conectivităţii şi de proiecte transfrontaliere, şi pe rolul României în procesul de reconstrucţie a Ucrainei”, se arată în comunicat.

    De asemenea, cei doi şefi de stat vor avea un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relaţia transatlantică, situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi evoluţiile de ultimă oră la nivel regional şi global.

    ”În egală măsură, Preşedintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv dreptul la educaţie în limba maternă”, menţionează Administraţia Prezidenţială.

    De asemenea, preşedintele ucrainean va fi primit la Palatul Victoria de către premierul Ilie Bolojan. Din motive de securitate, ora întâlnirii nu a fost făcută publică.

    Zelenski a mai fost într-o vizită oficială în România în data de 10 octombrie 2023, când a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele de la acea vreme, Klaus Iohannis. 

    Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, la împlinirea a patru ani de război în Ucraina, că Rusia a declanşat ”un război fără milă împotriva unei naţiuni care a refuzat să se lase înfrântă”.

    ”Ucraina luptă pentru noi toţi şi menţine securitatea întregului nostru continent, cu un curaj şi o rezistenţă admirabile”, sublinia el.

    ”În urmă cu patru ani, unul dintre cele mai teribile scenarii pentru Europa devenea realitate. Rusia a atacat Ucraina, declanşând un război fără milă împotriva unei naţiuni care a refuzat să se lase înfrântă. De atunci, Ucraina luptă pentru noi toţi şi menţine securitatea întregului nostru continent, cu un curaj şi o rezistenţă admirabile. Familii destrămate, drame inimaginabile, vieţi pierdute, toate acestea reprezintă sacrificii şi eforturi uriaşe, pentru care suntem recunoscători poporului ucrainean”, a transmis Nicuşor Dan.

    El a subliniat că România va sprijini Ucraina ”oricât timp este necesar”.

    ”Împreună cu partenerii noştri din Uniunea Europeană, susţinem că negocierile pentru încheierea războiului trebuie să continue până când se vor îndeplini condiţiile pentru o pace justă, cu garanţii de securitate care să prevină posibilitatea oricărui nou conflict. Pacea în Ucraina înseamnă pace pentru Europa. Oricine ameninţă cetăţenii noştri trebuie să ştie că forţa noastră stă în unitate. Iar Uniunea Europeană devine tot mai puternică şi mai solidară”, a arătat atunci şeful statului.


    Politică
    romania, zelenski

  • FOTO Icre negre și sturioni în valoare de 155.000 de lei, confiscate în IALOMIŢA de polițiștii de frontieră

    martie 12, 2026 0 Comentariu
    FOTO Icre negre și sturioni în valoare de 155.000 de lei, confiscate în IALOMIŢA de polițiștii de frontieră
    de Steliana Costea
    Poliția de Frontieră a confiscat, marți, 15 kg de icre negre și aproape 50 de kg de sturion cu o valoare totală de 155.000 de lei în județul Ialomița


    Când vor primi românii ajutorul de 50 de lei pentru plata facturii la energie. Furnizorii cu cele mai mici prețuri la curent


    Șef de ocol silvic bătut chiar în birou. Un bărbat a devenit violent „fără motiv” – FOTO





    În timpul acțiunii, care a implicat patru percheziții domiciliare în Făcăieni, au mai fost ridicate sume de 2100 de euro și 1200 de lei, se mai arată în comunicat.

    În cele 4 locuri verificate au fost găsite borcane pline cu icre negre şi carne de sturion porţionat.

    “Întreaga cantitate de pește și icre a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar polițiștii de frontieră desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol”, mai precizează sursa citată.

    Context – sturionii în Delta Dunării

    Morunul, păstruga, nisetrul și cega sunt cele patru specii de sturioni care înoată în apele Dunării. Icrele negre pe care le produc, considerate o delicatesă, sunt motivul pentru care sunt cele mai braconate specii din România, explică ONG-ul World Wide Fund for Nature.

    În contextul în care sturionii sunt printre cei mai amenințați pești la nivel mondial, sunt incluși încă pe lista speciilor pentru care pescuitul este interzis tot timpul anului, conform Portalului Legislativ al Ministerului Justiției. Singura excepție o face pescuitul în scop științific, conform legii.

    În ciuda eforturilor de conservare, însă, sturionii sunt în continuare amenințați de braconaj, nu doar în țara noastră. O analiză publicată de World Wide Fund for Nature în 2024 a descoperit aproape 400 de cazuri de braconaj și comerț ilegal în România, Bulgaria și Ucraina în perioada 2016-2023.


    Actualitate
    Ialomita, icre negre

  • A murit Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf. Celebrul muzician avea 70 de ani

    martie 12, 2026 0 Comentariu
    A murit Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf. Celebrul muzician avea 70 de ani
    de Steliana Costea
    Basistul trupei Holograf, Iulian Vrabete, a murit la vârsta de 70 de ani. „Da, din păcate este adevărat”, au spus pentru Știrile PRO TV surse apropiate trupei.


    Sindicat: Guvernul pregătește pe ascuns un plan de austeritate


    Percheziții DNA la Vama Sculeni: polițiști și vameși, acuzați că luau mită de la șoferi





    Muzicieni celebri și personalități din lumea rock-ului au reacționat pe rețelele de socializare. 

    „Ce primăvară tristă. Ne-a părăsit Iulian Mugurel Vrabete lăsând un mare gol în muzica inimilor noastre. Drum lin, Mugurel, Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag!”, a scris Nicu Alifantis.

    „Drum lin, Mugurel. Ce de povești rămân în urma ta… Condoleanțe familiei. Condoleanțe fraților din Holograf” – Alin Dincă (Trooper).

    „În anul 2009 am fost coleg de scenă cu Iulian “Mugurel” Vrabete (bassistul trupei Holograf) și am înregistrat pentru același proiect “State of mind” al chitaristului Cristi Gram de la trupa Phoenix. Cu durere în suflet am aflat în această dimineață cumplita veste a trecerii în neființă a lui Mugurel. Trist, cumplit…un om atât de bun, un instrumentist excepțional, muzician desăvârșit. Ultima oară am stat la povești ore bune în holul hotelului în Cluj împreună cu Edi și ne-am îmbrățișat la plecare. Cine ar fi știut că-i ultima… Odihnă veșnică, Mugurel și drum lin spre Lumină! 😓😓Condoleanțe familiei și trupei Holograf!” – Ionuț „John” Micu (toboșarul trupei Compact)

    „A plecat Mugurel Vrabete de la Holograf. E o veste foarte tristă. Mugurel era un om foarte distins, cultivat, blând, bun și un membru de bază al trupei, un basist talentat. Las un gând aici pentru cei dragi care au rămas în urma lui. Tinerețea noastră a însemnat și Holograf, deci și Mugurel. Dumnezeu să-l odihnească!” – Tudor Chirilă (Trupa VAMA).

    „Nu l-am cunoscut bine pe Iulian decât în pandemie, deși am tot colaborat în diverse contexte din 2000 încoace, culminând cu portretul din 2018, când l-am prins mai liber, prin TVR, și l-am intervievat. Dar pandemia ne-a unit pur și simplu, la ideea lui Gabi Pipai Andrieș, să facem ceva pentru branșa care se resimțea din plin. (Retro) Rockul Carantinei a unit mai multe generații de soliști și instrumentiști din muzica noastră, nu ca să se afle în treabă și să plângă unul pe umărul altuia, ci pentru acele restituiri muzicale istorice. El a fost practic producătorul muzical al proiectului, cel care a schițat multe știme, iar când nu a apărut basist, firește că a susținut partitura respectivă pe loc. Dar și până atunci, dincolo de Holograf (ori Basorelieful tinereții revenit pentru mai multe concerte și disc, plus Trinity), a ajutat în atâtea proiecte, sunt vreo 80 de discuri notate pe discogs. De asemenea, era în boardul UCMR și a făcut și acolo mult bine. Ca și în cazul lui Florian Pittiș și al altor câțiva Oameni de Muzică, nu se poate cuantifica pierderea sa, dar rămân atâtea amintiri, în cazul subsemnatului arhisuficiente pentru încă un portret.  Melodia “În loc de bun rămas”, cu acel bas intro e imediată, din păcate: Nu e ușor, nu e nici greu / să încerci acum să te întorci din drum / poate că eu, cu sufletul meu / aș avea atât de multe să îți spun. / Însă ochii tăi se vor pierde în noapte / lăsându-mă pe mine-n urma lor / știu că ochii tăi vor fi două șoapte / și mi-e foarte dor, mi-e tare dor de ei…” – Doru „Rocker” Ionescu.

    Dumnezeu să îl odihnească în pace!

    Cine a fost Iulian Vrabete

    Născut la 14 octombrie 1955, la Craiova, Iulian Vrabete a urmat Facultatea de Arhitectură. În timpul studiilor, el a înfiinţat formaţia Basorelief, la Club A.

    După absolvire, în 1982, s-a mutat la Alba Iulia, unde a cântat cu trupa Mass Media, după care s-a stabilit la Bucureşti.

    Ulterior, s-a stabilit la Bucureşti şi s-a alăturat Holograf în 1987, fiind compozitor şi textier.


    Monden
    deces, holograf, iulian vrabete

  • Emil Hurezeanu, despre pericolul rachetelor iraniene în România: „Sperăm ca Deveselu să nu intre niciodată în funcțiune”

    martie 11, 2026 0 Comentariu
    Emil Hurezeanu, despre pericolul rachetelor iraniene în România: „Sperăm ca Deveselu să nu intre niciodată în funcțiune”
    de Steliana Costea
    Fostul ministru de externe Emil Hurezeanu atrage atenția că România se află în raza rachetelor iraniene, dar acestea pot fi interceptate de alte structuri NATO: „Sperăm ca Deveselu să nu intre niciodată în funcțiune”.

    nicolae-ciuca
    Ciucă: Limitarea tranzacțiilor cash trebuie revizuită cât mai rapid. Ori se revine la plafonul de 10.000 de lei, ori cu altă soluție

    dorian popa
    Dorian Popa, după ce a fost prins drogat la volan: „Nu voi mai aprinde un cui de aici încolo cât voi mai trăi”





    Geografic, militar și geopolitic, Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța este la capătul „estuarului Orientului Mijlociu extins” și este cel mai mare aeroport din regiune care poate fi folosit de avioanele americane, a explicat fostul diplomat Emil Hurezeanu într-un interviu pentru Știrile PROTV. Precizările lui Hurezeanu vin în contextul solicitării SUA analizate în CSAT pentru a fi folosit acest aeroport de armata americană în conflictul din Orientul Mijlociu.

    „Se vorbește și de avioanele care vor sosi la Mihail Kogălniceanu. Aeroportul e cel mai mare din regiune. Este, într-adevăr, la capătul estuarului Orientului Mijlociu extins, cum a numit administrația Bush junior la un moment dat. Această nouă regiune, care geografic a rămas aceeași, dar militar și geo-politic, pentru că a început acest conflict în Iran, în Regiunea Golfului, și pentru că nu știm cât va dura. Sigur că există aceste puncte de sprijin ale armatei americane deja cunoscute, practicate” a spus Emil Hurezeanu.

    Fostul ministru recunoaște că o decizie în favoarea armatei americane ar putea expune România rachetelor iraniene, pentru că geografic, suntem în raza acestora de acțiune. „Sperăm ca Deveselu să nu intre niciodată în funcțiune” a spus Hurezeanu.

    Însă alte structuri NATO sunt gata să le intercepteze, a consideră el: „Noi suntem pe harta posibilităților, în raza de acțiune medie și mai ales lungă a rachetelor balistice iraniene care ating 2.500 km, ele, de fapt, în cel mai rău caz, ajung până în Belarus, aproape până la granița cu Germania.

    Iar la momentul aderării României la NATo trebuia să ne punem întrebarea dacă vom deveni ținte sau vom fi mai protejați, a adăugat diplomatul. „Trebuia să ne punem întrebarea asta atunci, când am intrat în NATO, atunci când am intrat în Uniunea Europeană. NATO este o alianță defensivă, dar o alianță defensivă presupune că la un moment dat este capabil să se apere. Este o alianță care a apărut la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1949, Germania intră în 1955”.


    Actualitate
    deveselu

  • O firmă misterioasă din Râșnov, fără angajați, vrea să producă drone militare. Legături cu un fost ofițer SRI condamnat

    martie 11, 2026 0 Comentariu
    O firmă misterioasă din Râșnov, fără angajați, vrea să producă drone militare. Legături cu un fost ofițer SRI condamnat
    de Steliana Costea
    O societate comercială din Râșnov, județul Brașov, fără angajați declarați și fără capacitate industrială reală până în 2025, și-a schimbat, la scurt timp după adoptarea programului european Security Action for Europe (SAFE), obiectul de activitate în „fabricarea de aeronave și nave spațiale militare”, ceea ce în practică ar include drone militare, deși până acum nu produce efectiv astfel de echipamente, potrivit Pressone.ro.

    liviu dragnea
    Dragnea confirmă că Antena 3 și RTV execută ordinele PSD: „Marcel Ciolacu le-a zis că nu am voie să apar la ei” – VIDEO


    Percheziţii în Ilfov şi Bucureşti, într-un dosar de trafic de persoane, act sexual cu un minor. Sunt vizați frații Tate





    Firma se numește IntellDrones SRL și a fost înființată în februarie 2024. Inițial, compania importa drone agricole din China și oferea servicii de stropire a terenurilor. În 2024, compania nu avea angajați, zero cifră de afaceri și datorii de aproximativ 19.000 de lei., potrivit sursei citate.

    În iulie 2025, IntellDrones și-a modificat obiectul principal de activitate în „fabricarea de aeronave și nave spațiale militare”, aratăPressone. 

    Modificarea a avut loc la scurt timp după lansarea programului european SAFE – Security Action for Europe, un fond de 150 de miliarde de euro destinat achizițiilor comune în domeniul securității și apărării, din care României îi revin aproximativ 16,6 miliarde de euro până în 2030, potrivit Pressone.    

    Într-un dialog cu un reporter al publicației menționate care s-a prezentat ca potențial client, administratoarea firmei, Ioana-Hermina Păiuș, ar fi declarat că în prezent activitatea se limitează la importul de drone comerciale și agricole și prestarea de servicii asociate, însă „în câteva luni va începe producția de drone militare”.

    La înființare, compania era deținută de Ioana-Hermina Păiuș (30%), soțul ei, fost angajat al Poliției Române (20%), și familia Dorobanțu (30% și 20%). Ulterior, cei doi acționari s-au retras, iar Păiuș ar fi adus-o ca asociată pe Andreea Codruța Nicoară (49%), fiica unui om de afaceri din Brașov cercetat pentru dare de mită.

    Sediul juridic al IntellDrones este într-o zonă rezidențială din Râșnov, în aceeași casă care a găzduit în trecut și sediul firmei Food by Ioana, un restaurant administrat de Ioana Păiuș.

    Administratoarea firmei, legături cu un fost ofițer SRI condamnat

    Potrivit sursei citate, înainte de a înființa IntellDrones, Ioana Păiuș ar fi administrat alte două afaceri în județul Brașov: restaurantul Food by Ioana și o firmă de fabricare a șuruburilor.

    Parcursul profesional al Ioanei Păiuș nu include experiență în industria aerospațială sau de apărare, însă aceasta a urmat multiple programe de masterat și doctorat în domeniul securității și relațiilor internaționale, inclusiv la Academia Națională de Informații, aflată în subordinea SRI.

    Totodată, Păiuș apare frecvent în compania lui Sorin Dobîrcianu, fost ofițer SRI condamnat pentru trafic de influență, care se recomandă „influencer NATO”. Păiuș a activat în Partidul Național Liberal și a candidat la alegeri locale, însa susține ca nu mai are legatură cu politic. Sursa citată sustine cǎ ar avea legături de familie cu liberalul Adrian Vestea, confirmate chiar de acesta.

    A participat la evenimente pe apărare

    Ioana Păiuș și-a construit vizibilitate în domeniul securității prin participări la conferințe și forumuri internaționale, printre care Warsaw Security Forum 2025, un eveniment dedicat securității europene și cooperării transatlantice, unde a fost prezentă alături de oficiali militari și politici, dar și de reprezentanți ai industriei de apărare din România.

    De asemenea, a avut întâlniri cu reprezentanți ai unor companii precum Carfil, IAR Ghimbav, AIBG sau U.M. Zărnești, precum și prezență la evenimente româno-americane pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – SUA, alături de foști și actuali parlamentari, miniștri și lideri din mediul privat.

    Programul european SAFE prevede acordarea de împrumuturi avantajoase pentru dezvoltarea industriei de apărare. Ministerul Apărării a explicat că accesul la fonduri nu se face prin apeluri publice, ci prin identificarea și mobilizarea directă a operatorilor considerați strategici, care vor fi integrați în lanțurile de producție. Procedurile finale vor fi aprobate de Guvern și de CSAT, iar lista firmelor care vor primi finanțare nu este publică.

    Conform Legii nr. 232/2016, orice companie care vrea să fabrice armament trebuie să dețină autorizații emise de stat, să demonstreze infrastructură industrială reală, personal calificat, proceduri de securitate și un lanț de aprovizionare compatibil cu standardele NATO. Registrul firmelor autorizate este clasificat, iar verificarea profilului acționarilor și capacităților tehnice se face de serviciile de informații și de structuri din MApN și MAI.


    Actualitate
    drone militare

  • Încă două amenzi pentru postul România TV. Derapajele lui Dumitru Pelican „Bă, Ilie Sărăcie” și „Băi, pupincuriști”, sancționate de CNA

    martie 11, 2026 0 Comentariu
    Încă două amenzi pentru postul România TV. Derapajele lui Dumitru Pelican „Bă, Ilie Sărăcie” și „Băi, pupincuriști”, sancționate de CNA
    de Steliana Costea
    Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat postul România TV cu două amenzi după derapajele verbale ale unuia dintre invitați, Dumitru Pelican, în timpul unei emisiuni, dar și pentru alte nerespectări ale legii.


    Maia Sandu îi liniștește pe moldoveni: Nu există pericole iminente la adresa Republicii Moldova


    Dmitri Medvedev îl amenință pe Trump cu Al Treilea Război Mondial, după afirmația despre Putin. „Sper că înțelege asta”





    România TV a fost sancționată de CNA după ieşirea nervoasă a unuia dintre invitaţi, Dumitru Pelican, la adresa USR şi a unei reprezentante PNL. 

    ”Amendă de 5.000 de lei postului România TV pentru emisiunea “România exclusiv” din data de 21.02.2026, difuzată fără a fi respectate dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora “Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”. Printre afirmaţiile invitatului Dumitru Pelican: “Bă, Ilie Sărăcie, bă, eşti cel mai penibil om politic pe care l-a avut România! Te detestă România, te detestă toţi! Du-te, mă, învârtindu-te unde te-o ţine şi unde te-o duce iapa! Acolo să ajungi tu, Ilie Sărăcie! (): Îl detest, doamnă! Şi îl detestă, românii, doamnă! Este jalnic. Ne-a adus genocid. () Băi, trădători de ţară şi de neam! Băi, pupincurişti! Băi, agenţi francezi, oamenii lui Coldea, împuşcaţi-vă că o să vă mănânce românii, bă!”, se arată în sancțiunea CNA.

    Tot România TV a fost amendată cu 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 82 alin. (1) lit. b) şi 84 din Codul audiovizualului, la difuzarea ediţiilor din 21 şi 22.01.2026 ale emisiunii “Punctul Culminant”.

    ”Titluri afişate: “Dezvăluiri bombă din comitetul de acaparare a justiţiei“; “Omul infiltrat de rezişti să facă legile justiţiei”; “Mituieşte Bolojan familiile judecătorilor cu funcţii?”; “Documentul exploziv: banii statului ajung la propagandişti, cu cât e plătită propaganda să atace şi să destabilizeze”. Printre afirmaţiile moderatorului: “() vă prezint o listă surprinzătoare care scoate la iveală cât de benefic este să ai o asociaţie în România şi câţi bani pot face doar din impozitul pe venit. Acei 3.5% redirecţionaţi de români prin grija satului. () Conform acestei liste sumele care au ajuns la asociaţii şi fundaţii doar din impozitul pe venit din 2024 sunt impresionante. Printre numele de pe listă găsim instituţii media, precum şi cunoscute oficine ale propagandei rezist“, se mai arată în sancțiunea CNA.

    În aceeaşi şedinţă, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi a prevederilor art. 43 alin. (5) din Codul audiovizualului, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acţiona împotriva conţinutului ilegal pentru materiale postate şi redistribuite pe marile platforme de pe conturile lui Cristian Rizea (ex. spovedanialuirizea, RizeaTV). Materialele audiovizuale sunt cuprinse într-o serie de rapoarte întocmite de direcţiile de specialitate ca urmare a autosesizării Consiliului.


    Actualitate
    amenzi, romania tv

  • Simion susține că sosirea lui Zelenski la București ar avea două intepretări: „vizită la sponsori” sau „venirea stăpânului în vizită la slugi”

    martie 11, 2026 0 Comentariu
    Simion susține că sosirea lui Zelenski la București ar avea două intepretări: „vizită la sponsori” sau „venirea stăpânului în vizită la slugi”
    de Steliana Costea
    Liderul AUR, George Simion, spune despre vizita președintelui Volodimir Zelenski în România de joi, 12 martie, că ar avea două interpretări: „vizită la sponsori” sau „venirea stăpânului în vizită la slugi”.


    Captura din vama Albița alarmează Moscova. Zaharova avertizează că Moldova ar folosi arme rusești pentru a provoca Rusia


    De ce a fost relocat în România, în județul Tulcea, un radar NATO de ultimă generație





    În contextul anunțului vizitei președintelui Ucrainei, Simion a publicat pe Facebook mesajul: „Vrem Pace!”. În comentarii, acesta a sugerat că vizita ar avea două interpretări.

    „Venirea lui Zelenski joi la București este una din două: 1. Vizită la sponsori 2. Venirea stăpânului în vizită la slugi. Care credeți?”, a afirmat acesta.

    Președintele Volodimir Zelenski ajunge joi, 12 martie, în România pentru o vizită oficială, în contextul în care tensiunile din regiune continuă să crească, iar sprijinul european pentru Ucraina rămâne un subiect prioritar.

    Conform surselor diplomatice, liderul de la Kiev va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan. 

    Detaliile vizitei, inclusiv agenda completă și temele precise ale discuțiilor, sunt încă în curs de stabilire de către echipele diplomatice ale ambelor părți.

    Oficialii români și ucraineni lucrează la finalizarea programului de întâlniri, pe fondul interesului continuu pentru consolidarea cooperării în domenii strategice, cum ar fi securitatea la granițele estice ale Uniunii Europene și asistența oferită Ucrainei în contextul conflictului prelungit cu Rusia.


    Politică
    aur, simion

  • Polițiști din Oradea, trimiși în judecată după ce au fost filmați făcând sex în văzul clienţilor dintr-un club

    martie 11, 2026 0 Comentariu
    Polițiști din Oradea, trimiși în judecată după ce au fost filmați făcând sex în văzul clienţilor dintr-un club
    de Steliana Costea
    Doi polițiști din cadrul BCCO au fost trimiși în judecată după ce au fost surprinși întreținând acte sexuale explicite într-un club din centrul orașului Oradea, în prezența clienților. Imaginile suprinse de camerele de supraveghere sunf dovezi în instanţă.


    „A venit vremea ca Europa să intre în panică”, titrează The Telegraph


    Călin Georgescu, urmele banilor: un influencer de pe TikTok recunoaște că a fost plătit pentru campanie





    Scandalul care zguduie Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) din Oradea a ieșit la iveală după ce presa locală a publicat informații conform cărora doi polițiști (o femeie şi un bărbat) ar fi fost surprinși în timp ce întrețineau acte sexuale explicite în clubul Columbus din centrul orașului. Incidentul a avut loc în noaptea de 20 decembrie 2024, între orele 1:00 și 2:00, și a fost surprins atât de clienții prezenți în local, cât și de camerele de supraveghere, imaginile constituind probe esențiale în dosar.

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a confirmat trimiterea celor doi polițiști în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce publicaţia Bihoreanul a solicitat un extras din rechizitoriu.

    În răspunsul oficial, procurorii au indicat faptul că cei doi inculpați, C.A.F. și D.C.E., sunt „foști lucrători de poliție în cadrul BCCO Oradea”, însă reprezentanții Poliției Bihor susțin că aceștia rămân polițiști activi, fiind puși la dispoziția inspectoratului pe durata procesului.

    Sex şi exibiţionism sub ochii clienţilor

    Potrivit rechizitoriului emis pe 20 februarie 2026, în timpul incidentului „cei doi au săvârșit acte sexuale explicite, acte de satisfacere a sexualității, precum și acte de exhibiționism”, în prezența mai multor persoane aflate în clubul Columbus.

    Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, alături de declarațiile martorilor, constituie probe cheie împotriva celor doi polițiști, arătând clar desfășurarea faptelor în zona barului și modul în care au fost observați de clienți.

    Scandalul a fost amplificat de reacția angajaților localului.

    Potrivit relatărilor din presă, barmanul i-ar fi scos imediat pe cei doi din local, iar incidentul a continuat în pasajul unde se află clubul, determinând personalul să sune la 112. Aceasta a declanșat o anchetă penală care a dus, la câteva luni distanță, la trimiterea celor doi în judecată.

    Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Oradea săptămâna trecută, însă, începând cu 9 martie, nu mai este vizibil pe portalul instanței, întrucât cei doi poliţişti de la  BCCO au solicitat ca procesul să fie judecat fără public, o măsură permisă de lege pentru protejarea părților implicate și a imaginii acestora.

    Parchetul și Poliția Bihor continuă ancheta, iar procesul va stabili dacă cei doi polițiști vor fi sancționați conform legii penale și dacă măsurile administrative suplimentare vor fi impuse în cadrul structurii BCCO.


    Actualitate
    politisti, sex