Autor: Petre Inspirationescu

  • 5 cărți despre meditație și mindfulness pentru echilibrul interior, în contextul actual

    În această perioadă, atenția, concentrarea și prezența ne sunt suprasolicitate de ecrane și tehnologie. Mai mult ca oricând, practica simplă a meditației ne poate ajuta să stabilim limite exterioare, să ne găsim echilibrul interior și să dezvoltăm o conectare mai bună cu noi înșine și cu ceilalți, în fața presiunii exercitate de mediul online.

    Iar acum este și mai dificil să moderăm frecvența utilizării acestuia. Și, cu atât mai mult, este nevoie să devenim conștienți de efectele pe termen lung ale acestei utilizări constante și de o reechilibrare cu alte activități sau practici, cum este cea a meditației. Psihoterapeutul francez Christophe André propune să tratăm „ecranele” așa cum tratăm alcoolul sau deserturile: în general sunt delicioase, acum sunt și necesare, dar periculoase. Și tre­buie, deci, să le consumăm cu moderație, cu prudență și inteligență. „Depinde de noi să facem în așa fel încât ecranele să nu fie un obstacol între noi și lume, ci o legătură printre multe alte legături.”, încheie autorul cărții 3 Minute de meditație.

    Cum putem descoperi practica meditației și ce este mindfulness-ul, dar și ce beneficii ne aduc, cei interesați pot descoperi în 5 cărți esențiale scrise de specialiști în domeniile psihologiei, psihoterapiei sau neuroștiințelor.

    1. 3 Minute de meditație –  Christophe André

    Psihiatrul și psihoterapeutul francez Christophe André aduce în „3 Minute de meditație” o lectură foarte frumoasă și profundă despre conectarea cu momentul prezent și conștientizarea de sine prin practica meditației, într-o epocă accelerată a tehnologiei, rețelelor sociale și multitaskingului. Cristophe André explică ce este și ce beneficii oferă meditația, atât la nivel general, cât și punctual, în situații și provocări concrete cu care ne confruntăm zilnic, analizând nenumărații stimuli la care suntem expuși în mediul profesional și în timpul liber.

    Dar, mai presus de toate, „3 Minute de meditație” este despre alegerile noastre în aceste situații și despre cum decidem să ne raportăm în primul rând la noi, să ne „ascultăm” și să reacționăm în consecință atunci când volumul informațional și sarcinile ne depăseșc capacitatea de adaptare și confort. În acest scop, el însoțește informațiile oferite cu sfaturi și exerciții de meditație, care să ne ajute să conștientizăm că dispunem de toate „uneltele” de care avem nevoie pentru a fi mai prezenți în viața și în acțiunile noastre și pentru a îmbunătăți relația cu noi înșine și cu cei din jur.

    2. Meditați cu noi – Christophe André

    „Meditația înseamnă prezență, înseamnă să fim prezenți la tot ce se întâmplă, la ce facem chiar în acest moment, dar și la tot ce survine în viața noastră.” Scopul meditației nu este să ne decupleze de la realitate, ci să ne ajute să reînnodăm o legătură și mai strânsă cu realitatea, o legătură marcată de luciditate, echilibru și bunăvoință. Meditația ne hrănește viața interioară și astfel ne ajută să înfruntăm mai bine violența din această lume, să-i admirăm și să-i savurăm mai bine frumusețea, să găsim o mai bună consolare pentru suferințe. Christophe André împreună cu Guido Bondolfi, Jacques Castermane, Gaëtan Cousin, Patricia Dobkin, Christian Gay, Patrice Gourrier, Sébastien Henry, Corinne Isnard Bagnis, Alexandre Jollien, Jean-Philippe Lachaux, Michel Le Van Quyen, Yasmine Liénard, Edel Maex, Christophe Massin, Fabrice Midal, Dominique Page, Claire Petitmengin, Pierre Philippot, Jeanne Siaud-Facchin, Marc de Smedt oferă în cartea „Meditați cu noi” o varietate de căi formative, de convingeri și de sfaturi ale unor maeștri ai meditației, ale unor persoane din sistemul de sănătate sau specialiști deschiși la contemplare, filosofie și religie.

    3. Mindfulness pentru începători – Jon Kabat-Zinn

    În ultimii ani, termenul „mindfulness” a început să fie tot mai des întâlnit în cărţile de psihologie şi de self-help. Mindfulness este starea de prezenţă, de conştientizare, de atenţie nemijlocită, acum şi aici. În acelaşi timp, este o tehnică de meditaţie. Studiile au relevat impactul său pozitiv asupra stării de sănătate, prin reducerea stresului şi, implicit, a incidenţei bolilor provocate de acesta. Cartea lui Jon Kabat-Zinn se adresează începătorului din fiecare. Ea poate fi privită ca o colecţie de reflecţii şi exerciţii, de deschis şi de explorat la întâmplare; ca o lectură incitantă şi înălţătoare, dacă e citită din scoarţă-n scoarţă; sau ca un set de lecţii zilnice despre practica mindfulness. Autorul comunică esenţa învăţăturilor sale, cum ar fi: felul în care vindecă mindfulness-ul, cele trei cauze ale suferinţei şi antidoturile lor, fixarea atenţiei asupra activităţilor zilnice, ieşirea din propria „poveste”, valoarea pe care o are întoarcerea repetată asupra corpului şi a simţurilor noastre… şi multe altele.

    Jon Kabat-Zinn este profesor de medicină la Universitatea din Massachusetts, unde a înfiinţat Clinia de Reducere a Stresului şi Centrul pentru Mindfulness în Medicină, Îngrijirea Sănătăţii şi Societate. A studiat budismul şi zenul cu maeştri renumiţi. De asemenea, a publicat numeroase cărţi despre meditaţie şi mindfulness.

    4. Meditația integrală. Mindfulnessul ca modalitate de creștere, trezire și revelare în propria viață – Ken Wilber

    Ken Wilber descrie în „Meditația integrală. Mindfulnessul ca modalitate de creștere, trezire și revelare în propria viață” cum se poate produce o transformare personală dintre cele mai bogate, pornind de la descoperirea și conștientizarea potențialului și resurselor interioare de care dispunem. Prin exerciții de introspecție și meditație, recurgând la mindfulnessul integral ca la un instrument valoros de autodevenire, autorul își poartă cititorii pe rând prin cele opt etape ale creșterii și cele cinci stări ale conștiinței identificate până în prezent, realizând, în final, o sinteză a acestora la nivel individual. „Meditația integrală” este o carte de referință a psihologiei transpersonale, acea psihologie care promite depășirea barierelor timpului și spațiului. Ken Wilber este scriitor american, promotor al psihologiei transpersonale și fondator al teoriei integrale, un sistem filosofic ce propune sinteza întregii cunoașteri și experiențe umane.

    5. Mindfulness şi leadership – Matt Tenney, Tim Gard

    Doar o mică schimbare în stilul nostru de viaţă, în activităţile pe care le facem oricum zilnic, poate aduce o transformare de proporţii în viaţa profesională şi personală, spun autorii cărții „Mindfulness și leadership”. Iar această schimbare se numeşte mindfulness, conştientizarea momentului prezent, atenţia concentrată clipă de clipă pe aici şi acum. Matt Teney şi Tim Gard le dezvăluie cititorilor cum pot, practicând mindfulness, să devină mai inovativi, să atragă şi să menţină în echipă colegi dedicaţi, să își dezvolte inteligenţa emoţională necesară pentru a crea o cultură a învingătorului, să fie un lider care-i inspiră pe ceilalţi. Matt Tenney este antreprenor, autor, speaker şi consultant în mediul de afaceri. Tim Gard este doctor în neuroştiinţe, speaker şi instructor de mindfulness.

  • Zile libere 2020. Minivacanță la sfârșitul lui noiembrie. Câte libere vom avea de sărbători

    noiembrie 23, 2020 0 Comentariu
    Zile libere 2020. Minivacanță la sfârșitul lui noiembrie. Câte libere vom avea de sărbători
    de Petre Inspirationescu
    Salariații din România se vor bucura de un weekend prelungit la finalul lunii noiembrie. Astfel, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie salariaţii vor sta acasă. Pentru angajații a căror muncă nu poate fi întreruptă din cauza specificului activității nici în zilele precizate mai sus, angajatorul este obligat să compenseze cu zile libere în următoarele 30 de… Citește mai mult

    black friday
    Cum să te pregătești pentru noaptea de Black Friday 2020, în 13 puncte


    Află dacă te-ai născut cu noroc la bani! E atât de simplu! – FOTO




    Salariații din România se vor bucura de un weekend prelungit la finalul lunii noiembrie. Astfel, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie salariaţii vor sta acasă.

    Pentru angajații a căror muncă nu poate fi întreruptă din cauza specificului activității nici în zilele precizate mai sus, angajatorul este obligat să compenseze cu zile libere în următoarele 30 de zile.

    De asemenea, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sarbatori legale, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza, potrivit datelor din Codul Muncii.

    Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare și sunt altele decât cele de weekend. În aceste zile de sărbătoare legală nu lucrează nimeni, în afară de unitățile sanitare sau de companiile în care activitatea nu poate fi întreruptă. Un exemplu de astfel de companii sunt anumite fabrici sau cele cu activități specifice.

    ZILE LIBERE 2020

    30 noiembrie — Sfântul Andrei

    1 decembrie — Ziua Națională a României

    25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

    ZILE LIBERE 2021

    Noul an vine cu 15 zile libere legale, declarate prin lege până în acest moment. Iar dacă 2020 a fost un an darnic cu angajații și unsprezece zile libere au picat în timpul săptămânii, în 2021, 8 sărbători legale vor pica în weekend, care oricum era liber.  Iată lista cu sarbatori legale în 2021:

    • 1 ianuarie (Anul Nou) – vineri,
    • 2 ianuarie (A doua zi după Anul Nou) – sâmbătă,
    • 24 ianuarie (Ziua Principatelor Române) – duminică,
    • 30 aprilie (Vinerea mare) – vineri,
    • 1 mai (Ziua Muncii) – sâmbătă,
    • 2 mai (Paște Ortodox) – duminică,
    • 3 mai (A doua zi de Paște Ortodox) – luni;
    • 1 iunie (Ziua Copilului) – marți,
    • 20 iunie (Rusalii) – duminică,
    • 21 iunie (A doua zi de Rusalii) – luni,
    • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – duminică,
    • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – marți,
    • 1 decembrie (Ziua Națională a României) – miercuri,
    • 25 decembrie (Crăciunul) – sâmbătă,
    • 26 decembrie (A doua zi de Crăciun) – duminică.

    SHARE
    Actualitate, Info – Util
    minivacanta, zile libere 2020, zile libere 2021

  • Cea mai bună veste a anului 2020: imunitatea la COVID durează ani de zile

    Imunitatea la coronavirus durează mult mai mult decât se credea până acum.

    Imunitatea la coronavirus ar putea să dureze ani de zile, poate chiar decenii, sunt concluziile unui studiu realizat de virusologi ai Institutului de Imunologie La Jolla, din California.

    Citește și: Starea de urgență, posibilă după alegeri. Ce spune premierul Ludovic Orban

    La opt luni de la infectarea cu noul coronavirus, majoritatea persoanelor care s-au recuperat au încă suficiente celule imune care să-i apere de o posibilă reinfectare, transmite The New York Times.

    Chiar dacă ele par să dispară pe termenul scurt, așa cum arătau studiile de până acum, aceste celule persistă în organism pentru mult timp de acum înainte. “Această memorie a celulelor imune face ca oamenii care au avut deja coronavirusul să nu mai facă forme severe ale bolii, care necesită spitalizare, timp de mulți ani” spune Shane Crotty, virusolog la La Jolla Institute of Immunology, co-autor al studiului.

    Studiul este primul realizat pe termen lung până acum. Concluziile acestui studiu sunt în concordanță cu o altă constatare recentă: pacienți recuperați după pandemia SARS din 2002-2003, provocată tot de un coronavirus, prezintă imunitate și acum, la 17 ani după boală.

  • De ce nu slăbim? Ce spun nutriționiștii și psihologii

    Comportamentul alimentar incorect duce la acumularea kilogramelor în plus și are un impact negativ asupra sănătății pe termen lung.

    Prevalența supragreutății în România la persoanele cu vârsta peste 18 ani a fost de peste 57% atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, iar în ceea ce privește obezitatea, a fost înregistrată o prevalență între 20% și 30% la adulții de ambele sexe, conform unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății, citat de Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.

    Cele mai frecvente greșeli de alimentație

    Din punctul de vedere al specialiștilor, obezitatea este cel mai adesea rezultatul mai multor factori de risc printre care dieta nesănătoasă, cu un aport scăzut de fructe și legume, dar bogată în alimente de tipul fast food. Potrivit Dr. Anamaria Iulian (doctor și psiholog, expert în nutriție comportamentală și în tratamentul obezității infantile, și parte a echipei LifeBox), printre cele mai frecvente greșeli de alimentație care au drept consecință creșterea semnificativă în greutate se numără: absența micului dejun, a celor trei mese principale ale zilei și încercarea de a le recupera seara, mâncatul “pe fugă”, dependența de dulce sau preferința pentru alimente bogate în calorii de tip fast-food în detrimentul alimentelor nutritive.

    Ce spune nutriționistul

    Stilul de viață sedentar, lipsit de mișcare sau sport, este, de asemenea, considerat un factor de risc major pentru creșterea în greutate. Peste 90% dintre respondenții unui studiu recent au un stil de viață sedentar, mai ales din cauza job-urilor de birou, procent potențat de perioada de lock-down, când tot mai multă lume lucrează de acasă. Mai mult, un procent de 82% de femei și 69% dintre bărbați sunt mai puțin activi – nu fac sport niciodată sau fac sport de 1-2 ori pe săptămână.

    Ce recomandă psihologul

    Un alt factor de risc în ceea ce privește obezitatea este stilul de viață al familiei, care poate influența negativ și comportamentul alimentar al copiilor. Conform Dr. Anamaria Iulian, dacă unul dintre părinți este obez, atunci copilul are 40% șanse să devină un adult cu probleme de greutate. În cazul în care ambii părinți sunt obezi, atunci procentul se dublează, ajungând la 80%. 

    „Obezitatea este din nefericire un fenomen care afectează tot mai multe persoane indiferent de vârstă, chiar și copii care de la vârste mici învață din familie un comportament alimentar nesănătos și un stil de viață sedentar. Abordarea obezității doar din perspectiva numărului de kilocalorii zilnice nu este suficientă. De aceea, în lupta împotriva kilogramelor în plus trebuie să ne concentrăm pe dobândirea unui stil de viață sănătos, pe corectarea comportamentului alimentar, adoptarea unei atitudini pro-mișcare și cultivarea emoțiilor pozitive”, a declarat Anamaria Iulian, doctor și psiholog, expert în nutriție comportamentală și în tratamentul obezității infantile, psiholog clinician și psihoterapeut.

  • Limbajul corpului – Ce și cât comunicăm conștient și inconștient?

    Comunicarea nonverbală este actul de a transmite un gând, un sentiment sau o idee prin gesturi fizice, postură și expresii faciale. Similar cu modul în care cursivizarea accentuează limbajul scris, comportamentul nonverbal poate accentua părți ale unui mesaj verbal.

    Acest tip de comunicare – nonverbală – diferă de comunicarea verbală în mai multe moduri: în primul rând, în timp ce comunicarea verbală este directă și implică utilizarea unui singur canal (cuvânt rostit, cuvânt scris), comunicarea nonverbală este continuă și implică mai multe canale care comunică simultan.

    “Comunicarea nonverbală fără legături obligatorii cu limbajul este de departe cea mai diversă categorie și poate fi vocală, implicând sunete originare din tractul vocal sau nonvocale. La rândul lor, semnele nonvocale se pot baza pe producerea și interpretarea sunetului sau pot implica orice altă modalitate de simț – cum ar fi vederea, mirosul, gustul și atingerea, fie prin gesturi, stiluri vestimentare sau arhitectură. Comunicarea nonverbală joacă un rol semnificativ în viața noastră, deoarece poate îmbunătăți capacitatea unei persoane de a relaționa, de a se angaja și de a stabili interacțiuni semnificative în viața de zi cu zi. O mai bună înțelegere a acestui tip de comunicare poate determina oamenii să dezvolte relații mai puternice cu ceilalți.

    Adesea, denumită limbaj corporal, comunicarea nonverbală poate lua multe forme și poate fi interpretată în mai multe moduri de către diferite persoane. Chiar și lipsa unor astfel de indicii nonverbale poate fi semnificativă și, în sine, o formă de comunicare nonverbală”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

    Totodată, specialistul este de părere că fiecare mișcare sau combinație de mișcări ale corpului – cum ar fi schimbările de postură, direcția ochilor, gesturile membrelor și expresiile feței – oferă semnale altora, iar aceste indicii pot fi subtile sau evidente și pot fi contradictorii: o persoană ar putea spune un lucru în timp ce limbajul corpului transmite un mesaj complet diferit. Acest lucru ar putea fi adevărat mai ales atunci când o persoană nu spune adevărul; deoarece comunicarea nonverbală este adesea instinctivă și de obicei nu este ușor de falsificat, este, în general, mai indicativă a sentimentelor adevărate ale unei persoane.

    Rolul comunicării nonverbale în relații

    Indiciile nonverbale ale unei persoane ar putea fi citite mai ușor de un prieten apropiat, partener sau membru al familiei. În relațiile strânse, această înțelegere mai profundă la nivel nonverbal ar putea facilita o mai mare apropiere și întări legăturile, mai ales atunci când completează ceea ce spune de fapt un prieten sau un partener într-o relație.

    “Cu toate acestea, atunci când ceva nu este în regulă, poate fi mai dificil pentru oameni să ascundă lucrurile de cei de care sunt apropiați, iar încercările de a face acest lucru pot duce la comunicări greșite sau conflicte în relație. Deoarece comunicarea nonverbală este adesea inconștientă, modul în care indivizii comunică nonverbal poate furniza primul indiciu al unei probleme de bază care nu este evidentă în relație”, susține psihologul

    Comunicarea nonverbală în terapie

    Oamenii spun adesea lucruri pe care nu le cred cu adevărat, dar este posibil să nu recunoști întotdeauna când cineva minte. Este posibil ca persoana care minte să nu-și dea seama, mai ales când vine vorba de emoții dureroase sau experiențe dificil de discutat. Limbajul corpului devine atât de important pentru terapie tocmai din acest motiv.

    “O parte din rolul unui terapeut implică acordarea de atenție inconsecvențelor din povestea cuiva și atragerea ușoară a atenției asupra acestor detalii. Oamenii își povestesc trăirile nu numai prin cuvinte, ci și prin limbajul corpului. Când terapia se concentrează în principal pe comunicarea verbală, terapeutul poate rata o mulțime de informații nonverbale care oferă o imagine mai completă a stării emoționale a clientului.

    Să spunem că lucrați cu un client pentru a aborda o fobie a câinilor. Primul pas în terapia de expunere graduală poate presupune vizionarea fotografiilor și vorbirea despre câini. Atunci când desfășurați o ședință față-în-față este posibil să observați că acel client se mișcă în scaun, se agită sau respiră mai rapid. Este posibil ca aceste mici modificări să nu fie vizibile cu ușurință într-o sesiune online”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

    Oamenii se pot exprima într-o gamă aproape infinită de moduri, iar semnificația unor expresii sau gesturi specifice poate varia de la o persoană la alta. Cu toate acestea, recunoașterea micilor schimbări în postură, expresii faciale, mișcări ale ochilor și multe altele vă poate ajuta să observați când ar putea exista mai multe lucruri pe care le spune clientul.

    Postura

    Oamenii indică adesea cum se simt prin felul în care se poartă. O persoană care se simte neliniștită, nervoasă sau se teme de ceva, poate:

    • să se retragă în scaun;
    • să se  aplece înainte;
    • să își întoarcă ușor corpul în lateral

    Schimbarea frecventă a poziției sau înclinarea îndepărtată pot sugera, de asemenea, disconfort sau neliniște.

    Mâinile

    Mâinile clientului vă pot oferi indicii despre modul în care reacționează la ceea ce apare în ședința de terapie;

    • degetele tremurând pot indica anxietate sau frică;
    • pumnii care se strâng sau strâng marginile hainelor sau ale mobilierului pot sugera furie;
    • mâinile agitate (răsucirea, jocul cu obiecte) pot sugera anxietate sau nervozitate; în timp ce unii oameni fac aceste comportamente atunci când mint sau înfrumusețează o poveste, nu este întotdeauna cazul;
    • plasarea unei mâini pe cap sau frecarea capului, gâtului – pot fi toate gesturi liniștitoare, dar pot sugera, de asemenea, neliniște sau nervozitate;
    • ținerea unui obiect ca barieră (geantă de mână, servietă, pernă sau carte) poate sugera necesitatea de a se proteja sau de a-i bloca pe ceilalți.

    Expresie faciala

    Mulți oameni nu au probleme în a afișa expresii faciale evidente. Dar, practicând, este în general ușor să-ți controlezi expresiile faciale și să ascunzi ceea ce simți cu adevărat, zâmbind pe jumătate când ești trist sau supărat, râzând când ești dezamăgit și așa mai departe.

    Cu toate acestea, microexpresiile sunt expresii rapide, care sunt foarte greu de falsificat. S-ar putea să observați ceva care se schimbă pe fața altei persoane, dar sunteți mai puțin siguri despre ceea ce s-a întâmplat de fapt. Dacă surprinzi o microexpresie, știi că aceasta transmite de obicei ceea ce simte cineva cu adevărat:

    • sprâncenele ridicate sau trase împreună – pot sugera frică sau dezgust;
    • sprâncenele coborâte, buzele tensionate și maxilarul fixat – pot sugera furie;
    • obrajii ridicați, colțurile buzelor trase în spate și ridurile dintre exteriorul nasului și buzei – pot sugera fericire;
    • colțurile buzelor joase, buza inferioară înfundată și o cută între sprâncene – pot sugera tristețe;
    • mușcăturile buzelor ar putea indica nervozitate, în timp ce buzele strânse ar putea sugera dezacord sau dezaprobare.

    Contactul vizual

    Cineva care nu poate poate face contact vizual cu tine, ar putea fi nervos, mai ales dacă privește în jos. De asemenea, ar putea fi plictisit, să se simtă inconfortabil sau să aibă îndoieli.

    “Privirea în altă parte și în partea dreaptă ar putea indica o minciună. Unele cercetări sugerează că oamenii pot privi spre dreapta atunci când inventează lucrurile și spre stânga atunci când își amintesc ceva. Dar, din nou, aceasta nu este o garanție sigură a înșelăciunii. Urmăriți privirea unei persoane. Oamenii privesc adesea spre ceva semnificativ pentru experiența lor actuală. Privirea la fereastră sau ușă ar putea sugera că ar prefera să fie în altă parte. Privirea la ceas ar putea însemna că vor ca întâlnirea să se termine. De asemenea, ajută să observați modele intermitente. Clipirea rapidă ar putea indica stres, astfel încât cineva care vorbește calm, dar clipește rapid, ar putea fi mai supărat decât spune sau arată”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

    Mâini și picioare

    Poziția și mișcarea picioarelor și mâinilor pot oferi, de asemenea, informații:

    • brațele încrucișate pot sugera defensivitate, dorința de a se proteja sau lipsa disponibilității de a împărtăși informații;
    • brațele deschise sau relaxate ar putea sugera disponibilitatea de a comunica;
    • picioarele încrucișate, ar putea sugera că persoana respectivă se simte inconfortabil cu tine sau cu direcția în care merge ședința de terapie;
    • o persoană ar putea să își încrucișeze picioarele atunci când dorește să încheie discuția sau nu are chef să discute un anumit subiect;
    • bătând sau zgâlțâind picioarele – poate indica nervozitate, neliniște, plictiseală sau chiar iritare.

    Tonul vocii

    Tonul vocii poate fi, de asemenea, informativ. Este un client concis, vorbește repezit, punând accent pe anumite cuvinte?- ar putea fi supărat sau frustrat. Vorbește încet, de parcă ar cântări fiecare cuvânt? – s-ar putea să ia în considerare ceva nou sau să împărtășească ceva dureros. Un ton redus și liniștit al vocii ar putea indica tristețe sau jenă. Vorbirea pe un ton mai răspicat sau mai rapid decât de obicei ar putea sugera nervozitate, rea-credință sau teamă.

    Atenția unei persoane poate contribui la dezvoltarea înțelegerii comunicării personale nonverbale, precum și a stilurilor de comunicare ale altora.Înțelegerea și conștientizarea propriilor expresii faciale sau posturi poate spori conștiința de sine și te poate ajuta să comunici mai eficient cu ceilalți. De exemplu, în timp ce vorbește, o persoană s-ar putea gândi activ la gesturi, tonul vocii, contactul vizual și mișcarea corpului și să ia în considerare reacția celeilalte persoane la aceste aspecte ale comunicării.

    Stresul joacă, de asemenea, un rol important în comunicarea nonverbală. Persoanele stresate tind să interpreteze greșit oamenii mai ușor și pot trimite semnale verbale care îi încurcă pe ceilalți. O mai bună gestionare a stresului poate îmbunătăți comunicarea verbală și relațiile.
    Menținerea conștientizării emoțiilor personale și ale altora este, de asemenea, importantă în recunoașterea și înțelegerea indicilor nonverbali ai altei persoane.

    “Atunci când comunicarea nonverbală este adesea incongruentă cu cuvintele rostite, alții s-ar putea să nu fie siguri de intenții și ar putea fi dificil să aibă încredere în ceea ce spune o persoană. Un individ poate transmite, de asemenea, nonverbal, o anumită emoție pe care alții o consideră descurajantă, cum ar fi un sentiment de judecată sau agresivitate. Este posibil ca acest lucru să nu apară în cuvintele rostite ale individului și este posibil ca indivizii să nu fie conștienți de mesajul trimis de indicii nonverbali. Prin urmare, evaluarea reacțiilor altora și deschiderea liniilor de comunicare poate oferi o perspectivă asupra modalităților de a alinia mai bine comunicarea verbală și nonverbală”

  • Inhalațiile de aburi sunt eficiente împotriva coronavirusului? Adevărul despre leacurile băbești

    Recent Corina Chiriac a făcut o dezvăluire inedită pe rețelele de socializare. Artista susține sus și tare că a găsit leacul ANTI-COVID. Corina Chiriac spune că face baie de abur cu ceai de mentă și aspirină, își pune un prosop pe cap și face inhalații aproximativ 60 de minute.

    Specialiștii trag un semnal de alarmă asupra efectelor nocive ale acestor leacuri băbești.

    Citește și: Corina Chiriac a găsit leacul anti-covid: „La peste 56 de grade, virusul Corona moare” – FOTO

    În emisiunea „La Măruță” medicul Mihail Pautov a vorbit despre inhalațiile de abur și eficiența lor în lupta cu COVID 19:

    “Se pare că aceasta tehnică este des folosită în mai multe țări din lume. Cercetătorii au descoperit următorul lucru: dacă iau două loturi de oameni răciți, indiferent că e gripă sau o răceală simplă și un lot face tratamentul obișnuit și altul face aceste inhalații. Primul lot care nu face inhalații se vindecă în șapte zile, iar celălalt se vindecă tot într-o săptămână. De ce? Pentru că aceste inhalații nu te ajută absolut la nimic în a trata boala. Boala este dată de patogen, iar patogenul acela nu moare la acei aburi. Doamna Corina Chiriac face o observație medicală (…) 

    Virusul acela nu moare la 56 de grade Celsius. Dacă inhalăm aburul la 56 de grade Celsius o să ne ardem noi mucoasele. Asta se întâmplă! (…) Ce mai este în neregulă în aceea recomandare este faptul că doamna Chiriac ne spune că face asta timp de 50, 60 de minute. Complet greșit! Este periculos. Deci pentru căile tale respiratorii, pentru corpul tău, pentru plămânii tăi care trebuie să elimine toată apa aia, este periculos să faci abur mai mult de cinci minute. Aburul nu va preveni în niciun caz nicio răceală, nicio gripă și niciun covid. Acel abur doar dacă ne place nouă ca senzație ne poate liniști și ne poate ameliora pentru o perioadă scurtă simptomele”, a declarat medicul Mihail Pautov.

  • Corina Chiriac a găsit leacul anti-covid: „La peste 56 de grade, virusul Corona moare’

    Corina Chiriac se alătură celor care consideră că cifrele legate de coronavirus sunt exagerate și mai spune că vremurile trăite înainte de 1989 ”sunt ca un sugar cu suzeta în gură, pe lângă ce trăim acum”.

    Interpreta de muzică ușoară este de părere că această criză sanitară nu este atât de gravă precum relatează autorităţile şi crede că cifrele care indică noile infectări cu coronavirus sunt „umflate”.

    A găsit leacul ANTI-COVID

    Pe contul de Facebook, artista dezvăluie secretul care o ține departe de coronavirus. A împărtășit cu fanii, alături de fotografii edificatoare, întregul procedeu. Corina Chiriac spune că face baie de abur cu ceai de mentă și aspirină și își pune un prosop pe cap.

    „Dragii mei, pentru ca suntem in anotimpul „racelilor” vreau sa va amintesc un leac fara virsta pe care il practic eu si care este un excelent AntiCovid. Raceala este o hipotermie, deci trebuie inainte de toate sa reincalzim corpul . Daca deja ne curge nasul, ne ustura ochii si ne „tin” muschii spatelui, trebuie sa incalzim capul. Iata cum ma vindec eu si ce „secrete” folosesc. Multumesc pentru atentie si va doresc Sanatate.”

    Corina Chiriac explică pas cu pas cum își face tratament anti-covid:

    „Seara, dupa ce am aerisit, fierb apa intr-o cratita, cu frunze de menta, levantica sau frunze de ceai. Adaug in apa fierbinte o aspirina si ma asigur ca s-a topit.

    Dau cu crema in jurul ochilor si pe fata, ma leg cu o basma de bumbac pentru ca voi transpira si ma ” imprietenesc” citeva minute cu temperatura apei fierbinti.

    Ma acopar cu un prosop mare si gros,

    Apoi ma aplec peste apa fierbinte. Stau deasupra apei 30, 40 de minute. Inspir pe nas si pe gura, pa rand. La peste 56 de grade, virusul corona moare. Optional ascult in acest timp muzica de relaxare si imi inchipui numai stari frumoase…

    La final, ma usuc pe par, schimb basmaua cu o caciulita si pun un prosop uscat in jurul gitului. Dorm cit mai infofolita, intr-o camera incalzita (calorifer electric?! ) iar a doua zi caut sa nu ies in frig. Daca e nevoie, seara urmatoare repet procedura. Sa fiti Bine”

  • Sassy Water, băutura care te ajută să slăbești 7 kilograme într

    Sassy Water face parte din dieta ”Flat Belly Diet” creată de Liz Vaccariello, editorul revistei Prevention împreună cu Cynthia Sass. Acest preparat din castraveţi şi lămâie ajută organismul să ardă rapid grăsimile. Poți pierde până la 7 kilograme într-o lună.

    O persoană care vrea să urmeze această dietă trebuie să bea în primele patru zile 2 litri de Sassy Water şi să consume doar 1200-1400 de kilocalorii zilnic.

    Cum se prepară Sassy Water:

    Avem nevoie de 2 litri de apă plată, 1 lingură de ghimbir ras, 1 castravete mediu (decojit şi tăiat mărunt), 1 lămâie de dimensiune medie (tăiata felii) şi 12 frunze de mentă.

    Se combină toate ingredientele şi se lasă la frigider, o noapte întreagă. Apoi această băutură se va servi toată ziua următoare.

    Apă infuzată pentru abdomen plat

    Întreaga dietă presupune să se consume 1600 de kilocalorii pe zi (după cele 4 zile de început) şi să urmeze un regim alimentar care include cereale integrale, fructe, legume, fasole şi nuci.

  • Rețetă: cea mai bună supă cremă de cartofi copți

    Cartofii reprezintă una dintre cele mai iubite legume. Sunt gustoși aproape în toate modurile în care sunt preparați: prăjiti, fierți, la cuptor. Vestea bună este că îi poți transforma și într-o supă apetisantă, cu efort minim.

    Aparent banală, supa cremă de cartofi copţi, asezonată cu smântână, ceapă de tăiat şi un praf de piper negru proaspăt râşnit,  este delicioasă.

    Rețetă supă cremă de cartofi copți cu parmezan

    Ingrediente:
    3 cartofi mari
    40 grame unt
     1 ceapă
     coajă de parmezan
     1,5 litri supă de legume clară
     smântână
     1 legătură de ceapă

    Mod de preparare:

    Pune cartofii la cuptor şi, după ce s-au copt bine, scoate-i la răcit. Între timp, într-o oală, căleşte ceapa, tocată mărunt, în unt, pentru aproximativ 10 minute. Taie cartofii, cu tot cu coajă, în bucăţi de doi centimetri. Apoi pune cartofii în oală, peste ceapă, împreună cu coaja de parmezan, şi mai căleşte încă 10 minute. Adaugă supa de legume şi adu supa de cartofi la punctul de fierbere, apoi micşorează focul şi fierbe pentru încă 30 de minute. Scoate coaja de parmezan din oala, apoi pasează supa în blender, până devine o cremă lichidă. Adaugă, la servire, ceapă de tăiat  şi piper negru.

  • Inimă intangibilă. Prăbușită cu elicopterul și scăpată pe jos de un medic împiedicat

    Scene de infarct! Un elicopter care transporta o inimă pentru un transplant de urgență, s-a prăbușit pe acoperișul spitalului chiar înainte de aterizare. Întreaga scenă dramatică s-a petrecut la spitalul Keck din Los Angeles.

    Pompierii au intervenit imediat, iar cele trei persoane aflate în elicopter în acel moment au supraviețuit accidentului, pilotul suferind doar răni ușoare, iar doi pasageri refuzând tratamentul.

    Deznodământ demn de filme

    Din fericire, inima destinată pacientului pentru un transplant, nu a fost deteriorată, chiar dacă ulterior, unul dintre medici, care a preluat organul, s-a împiedicat și a scăpat-o pe jos.

    Transplantul a fost efectuat cu succes.