barikada.ro

Autor: Petre Inspirationescu

  • Distracții românești în Postul Paștelui: azi, shopping maratonul

    Îmi place să fac cumpărături, că-i asemenea practicării sportului să mergi prin hipermarket. Ce atâta alergătură prin parc? Pe bune de nu mă enervează până la a le pune piedică ăia care transpiră-n trening pe lângă micii mei fumegânzi…

    Mie-mi place să transpir în magazine. Să trag acolo de fierul ăla de căruț, să mă strecor în depășiri riscante printre promoții. Dacă n-aș mânca înainte, în timpul și după cumpărături, cred că aș pierde ceva kilograme.

    Distracția începe încă din parcare, și să nu mă-nțelegeți greșit, că nu-s dintr-ăia care parchează pe locul handicapaților. Dar o urc undeva pe bordură mai aproape de intrare. Adică-i respect și pe ei, dar mă respect și pe mine. Și nu-mi place să caut căruț, d-aia stau și mă uit printre mașini după unul. Dacă nici așa nu merge, pe cine văd că-l golește îl asaltez: „Îmi cer scuze, îmi puteți da și mie căruțul? Dar n-am 50 de bani, ci doar bancnota asta de 200 de lei”. Și cât de țăran să fie să nu-mi dea, nu?

    Încă de la intrare îmi fac un traseu clar în minte. Trec pe la mâncare și promoții. Îmi iau un pui prăjit, dar nu-l plătesc pe loc. Mă plimb cu el printre rafturi că-i degustare. Și dacă-mi place, mai iau unul înainte să ajung la casă. Dar rar se-ntâmplă asta că-s mai mereu sătul de degustare. Unde mai pui că-s și fătucile alea drăguțe cu salam, parizer și cașcaval. Degust și de acolo până mă decid că nu mai pot și plec să-mi fac cumpărăturile. Nu-mi plac ciorapii din hipermarketuri că nu-i pot proba bine. Cât despre încălțăminte, așa cum e normal, îmi iau o pereche pe care o port câteva ture prin magazin. Să văd dacă mă simt bine-n ei. Dar mereu se supără câte unu de la pază, că cică-i uzez și nu-i mai cumpără nimeni. „Dacă face fiecare așa?”, îmi zice. Păi dacă fiecare face așa, cum de are pretenția să-i mai cumpăr eu?

    Niciodată nu-i coadă la fructe de mare. Păi, dacă-s mici și scumpe. Cum să mănânce lumea piticaniile alea? Face tot românul coadă la carnea de vită cabalină, că-i multă și ieftină. Și ușor de gătit. Ori nu știu eu că nu-s plimbat prin străinătățuri, dar cum e micul din creveți? Și-mi plăcea într-o perioadă când aveau console de jocuri și puteai să te relaxezi. Pfuai ce mai Fifa sau „bătăi” băgam după cumpărături. Îmi păstram niște pui d-acela de degustat, un suc de la casă și mă uitam două-trei ore-n fața plasmei. Dar e greu să reziști mai mult, că-ncep toți să urle că vezi, dom’le, „am o vârstă, bla bla”. N-ai cu cine, copii de țărani!

    Citește și Grătarul ca fruct suculent al primăverii

  • Basmul şi erorile educative: studiu de caz cu Harap

    În manualele de şcoală primară există o sumedenie de poveşti despre care se pretinde că ar avea rol educativ în formarea copiilor de la vârste fragede. Ele îi învaţă pe elevi să se poarte în viaţă, dar oare îi învaţă de bine? Azi, studiu de caz: Harap-Alb.

    Se dă una bucată prinţ răsfăţat, care e trimis la unchiul lui, Împăratul Verde, să-i moştenească împărăţia. Ca să ajungă acolo, prinţişorul se bate mai întâi cu un urs (de fapt tac-so deghizat în urs). Ăsta-i act de curaj? Păi aşa şi eu am curaj să mă bat cu tata, poate să fie costumat şi-n T-Rex! Copilul de bani gata vrea să plece la drum cu cele mai moderne săbii şi echipamente, dar noroc că-l sfătuieşte Sf. Duminică să ia hainele, armele şi calul din tinereţe al tatălui. Vi se pare credibil? Cât de tare poţi să fii în nişte bulendre vechi de cel puţin 30 de ani, cu nişte arme date de mult la casat şi pe un cal care a depăşit orice record de longevitate în lumea cabalină? Nu mai zic de faptul că mârţoaga asta, care teoric crăpa la prima curbă, e şi poliglotă, ştie graiul omenesc şi-l sfătuieşte pe erou. Când ajungi să vorbeşti cu caii nu ştiu care din voi e pe iarbă…

    Prinţul pleacă, dar pe drum e păcălit de Spân, care-i fură identitatea şi-l transformă în sclav, trimiţându-l să aducă, pentru Verde Împărat, sălăţile din Grădina Ursului, nestematele din Pădurea Cerbului şi pe fata Împăratului Roş. Evident, Harap-Alb le rezolvă pe toate, mai ceva ca Văru’, dar tot cu ajutorul Sf. Duminici, respectiv a următorilor, în ordinea numerelor de pe tricou: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Crăiasa Albinelor, plus nişte furnici figurante, care-i separă nisipul de mac. Ce pricep copiii de aici? Că degeaba eşti tu inteligent, onest şi cu certificat Cambridge, dacă n-ai anturaj şi nişte pile sus-puse nu rezolvi nimic în viaţă.

    În fine, după ce bifează toate task-urile înainte de deadline, Harap-Alb este ucis de Spân, dar înviat prin magie (nu ştim dacă cu sfoară de la mort şi găină neagră, căci Creangă nu precizează) de fata lui Roş Împărat. Proaspăt revenit la viaţă, fătălăul nu e nici măcar în stare să se bată, parte-n parte, cu Spânul şi tot calul poliglot îl rezolvă: bidiviul îl apucă cu dinţii pe Spân, decolează cu el şi-l aruncă din înaltul ceriului, de unde ipochimenul cade şi se face praf, neavând paraşută, întrucât fata împăratului rămăsese la sol. Punct!