Autor: Luca Dinulescu

martie 25, 2024 0 Comentariu
Circoteca Negoiță-Nicușor Dan îi lasă perplecși pe bucureșteni
de Luca Dinulescu
În urmă cu câteva zile, Robert Negoiță se lua de piept cu poliția locală pe calea Dudești, pentru că nu era lăsat să lucreze la șantierul de lărgire a infrastructurii. A urmat o șaradă fără seamăn, cu Negoiță care s-a dus cu o falcă în cer și una în pământ la Parchetul General să depună plângere penală pe numele lui Nicușor Dan.

Toată această dramoletă ieftină nu ar fi fost însă atât de vizibilă dacă nu am fi avut alegerile locale care bat la ușă.

Mânat de surescitarea care plutește în aer ca urmare a acestui subiect, prin urmare, edilul de la 3 a preferat să dospească aluatul scandalului până s-a făcut cât pâinea turcească, deși poate că și Nicușor Dan a avut grijă să-l stârnească trimițându-i poliția locală pe cap. Asta nu justifică însă faptul că Negoiță a țipat la agenții Poliției Locale a Municipiului București care au intervenit să oprească lucrările de lărgire a străzii.

Dându-și până și el seama că a exagerat, prin urmare, acesta a explicat apoi că “Nimeni nu are nevoie de scandal, nu-mi doresc așa ceva”, numai că era deja prea târziu. Răul fusese deja făcut și scandalul pornit. Cert este că Negoiță nu s-a lăsat până n-a chemat toată presa în conferință la Parchetul General patru zile mai târziu, unde bineînțeles că nu avea ce declarații să facă, presa nefiind necesară pentru a fi depusă o plângere penală, dar așa a înțeles el să se achite de subiect. Ba mai mult, ce să vezi, Robert Negoiță a fost întâmpinat și de protestatarii USR, care nu s-au lăsat până nu i-au urat de bine, cu tot cu vestitul Marian Ceaușescu, care urla mai tare decât toți.

În finalul scandalului, replica lui Nicușor Dan a fost de altfel chiar bună, punând cumva punct întregului episod, sigur, dincolo de cursul pe care îl va urma plângerea penală a lui Negoiță. “E un om foarte curajos, îl felicit, să se apropie de Parchet singur… foarte curajos”, i-a transmis edilul de la PMB lui Negoiță, o replică, să recunoaștem, amuzantă. Altfel, o circotecă de care bucureștenii nu aveau nicio nevoie, dar care, având în vedere, așa cum spuneam, surescitarea care plutește în prag de locale, era, se pare, inevitabilă.

Actualitate

martie 20, 2024 0 Comentariu
Epopeea validării a luat sfârșit: ”Alianța” ÎCCJ a salvat ”Dreapta Unită”
de Luca Dinulescu
În momentul în care BEC a respins Alianța Dreapta Unită de pe buletinele de vot, Drulă a strigat că e mâna PSD. Dar de fapt era o situație mult mai românească.

”Alianța” ÎCCJ a validat, mai de voie, mai de nevoie, proaspăt-născuta Alianță a Dreptei Unite, asta după ce BEC a spus inițial că Eugen Tomac nu apare ca președinte PMP în Registrul partidelor politice. A fost necesar, prin urmare, ca membrii alianței politice amintite, Cătălin Drulă, Ludovic Orban și Eugen Tomac, să facă un adevărat tur de forță pe la ICCJ, cu tot cu avocații aflați la dispoziție, pentru ca decizia să fie în cele din urmă întoarsă.

Cum s-a ajuns însă la o asemenea babilonie juridică? Păi s-o luăm cu începutul, adică momentul când Eugen Tomac a demisionat din funcţia de preşedinte al PMP după ce partidul a ratat intrarea în Parlament la alegerile din 2020, în locul său fiind ales Cristian Diaconescu. A venit apoi congresul PMP din 19 februarie 2022, în urma căruia Eugen Tomac era ales președinte al PMP, după ce Cristian Diaconescu încercase o fuziune cu AUR.

O lună mai târziu, același Tomac anunța excluderea din PMP a lui Cristian Diaconescu, numai că nici acesta nu se lăsa mai prejos. „Aşa-zisa mea excludere din PMP este nulă, deoarece decizia a fost luată de o adunare de persoane nestatutar constituită, nerecunoscută de justiţie”, tuna și fulgera Diaconescu. După încă un an a venit momentul unei aparente înclinări a balanței înapoi spre fostul ministru de Externe, când Curtea de Apel București decidea rejudecarea procesului prin care a fost contestat congresul din 19 februarie 2022. Iar dacă vi se pare că sună complicat… chiar este, din moment ce din formularea anterioară ambele părți puteau interpreta decizia judecătorilor ca fiind una care le dădea dreptate. Ceea ce s-a și petrecut, desigur.

Această ambiguitate juridică a continuat de altfel chiar până recent, fiind cunoscut faptul că, deși era teoretic președintele PMP, Tomac nu avea încă, printre altele, drept de ștampilă.

În concluzie, un episod cel puțin bizar al politicii post-decembriste, care arată că, deși România are pretenții de justiție funcțională, totuși ea încă are tendința de a fi influențabilă. Din păcate fix într-un moment de maximă importanță, cum este cel al debutului primei runde de alegeri în anul electoral 2024.

În USR continuă hemoragia de resursă politică

Alianța Dreapta Unită a reușit, în cele din urmă, să se înregistreze la BEC, dar asta nu înseamnă că problemele nu continuă pentru USR.

Astfel, abia ce s-au stins ecourile momentului în care europarlamentarului USR Vlad Gheorghe i s-a interzis intrarea în sediul partidului, când, iată, un nou scandal de răsunet are loc. Este vorba despre un alt europarlamentar, Nicu Ștefănuță (foto), care spre deosebire de Vlad Gheorghe, însă, și-a dat demisia de-a binelea din USR. “Este ca o căsnicie toxică. Nu puteți să-mi cereți să rămân în aceeași căsnicie cu femeia care m-a înșelat”, a declarat acesta.

Alături de Ștefănuță, parte a celei mai recente hemoragii useriste sunt primarii care au trecut recent la PSD, mai precis Camelia Bertea, primar al orașului Victoria, plus Timotei Păcurar, primar în comuna Micăsasa, acesta din urmă plecând la PSD cu tot cu viceprimarul la fel de userist, mai precis Adrian Suciu.

Fapt pentru care, că tot vorbeam de alianțe, Forța Dreptei, PMP și USR par ori să nu știe cu cine intră în căsnicie, ori să accepte pur și simplu acest veritabil ménage à quatre cu omniprezentul PSD.

Politică
buletine vot, dreapta unita, iccj

martie 18, 2024 0 Comentariu
Maria Ressa. O mână de femeie dă cu dictatorii de pământ
de Luca Dinulescu
În general, când se gândesc la cei care le țin piept dictatorilor, oamenii se gândesc la bărbați. Maria Ressa, colaureată a premiului Nobel în anul 2021, contrazice însă această prejudecată.

Într-o apariție editorială recentă semnată ZYX Books, cititorii români fac cunoștință cu Maria Ressa, o mână de femeie, la propriu, la cei 1,57 metri pe care îi măsoară, dar cu un curaj invers proporțional, dacă se poate spune așa, cu apariția ei fizică. Altfel nu se poate explica cum a fost posibil să îi țină piept nimănui altcuiva decât lui Rodrigo Duterte, un om care a declarat că el, personal, a ucis presupuşi infractori pe vremea când era primar, pentru a da exemplu poliţiei locale.

Mai mult, într-o istorie personală care amintește cumva de cea a lui Aleksei Navalnîi, Ressa, care a studiat în America și care putea foarte bine să rămână acolo, a ales totuși să revină în Filipine, o țară unde dictatura este la ordinea zilei, iar libertatea presei aproape că nu există. Acesta este de altfel și motivul pentru care jurnalista a ales să fondeze portalul de știri online Rappler, care a ajuns de altfel ținta omului amintit mai sus, Rodrigo Duterte.

Cum să înfrunți un dictator

În altă ordine de idei, însă, în cartea amintită, “Cum să înfrunți un dictator”, Maria Ressa chestionează la modul cel mai aplicat felul în care rețelele sociale au ajuns să distorsioneze percepția publică și chiar să ajungă să influențeze rezultatele alegerilor, un lucru cu atât mai important având în vedere anul electoral în care ne aflăm, iar aici bineînțeles că trebuie remarcat timing-ul perfect în care apare cartea.

Autoarea, prin urmare, ne transmite un mesaj extrem de important într-o perioadă în care dezinformarea se face simțită la cote maxime, în care armatele de troli și uneori de boți lucrează la turație maximă și în care, în fine, aceia care nu au discernământ în mediul online, care nu știu cu alte cuvinte cum să interpreteze anumite mesaje aruncate în hăurile marelui internet, vor ajunge, din păcate, victimele actorilor politici rău intenționați.

Maria Ressa nu se oprește însă aici, pentru că pe parcursul cărții ea chiar descrie instrumentele de care are nevoie un jurnalist pentru a face diferența în societate, un lucru, din nou, foarte necesar având în vedere vremurile pe care le traversăm și în care informația de calitate cu greu poate fi cernută din noianul de balast informațional.

“Cum să înfrunți un dictator”, prin urmare, este o carte mai mult decât necesară în anul electoral 2024, an în care vom ajunge din nou să ne dușmănim unii cu ceilalți pentru preferințele noastre politice și care, în final, ar putea să arate cu totul diferit față de momentul actual. Iar lectura cărții Mariei Ressa, credeți sau nu, poate influența felul în care acest an greu se va prezenta atunci când vom trage linie la finalul lui 2024.

Cine crede că scenariul Cambridge Analytica nu se poate repeta, se înșeală

Volumul “Cum să înfrunți un dictator”, al autoarei Maria Ressa, readuce în memoria publică scandalul Cambridge Analytica, izbucnit în plin an electoral 2016, și care a avut ca protagonist firma care a lucrat pentru campania de atunci a lui Donald Trump, dar și pentru Leave.EU. Campanie care a dus, în cele din urmă, la Brexit, a fost, pentru cei care își aduc aminte, una dintre cele mai ample operațiuni de dezinformare duse vreodată.

Câteva cifre: datele personale a până la 87 de milioane de utilizatori Facebook au fost achiziționate prin intermediul a 270.000 de utilizatori care au folosit o aplicație numită “This is Your Digital Life”, lucru care a dus, în cele din urmă, la targetarea foarte precisă a acestora, pe baza preferințelor și simpatiilor lor, cu mesaje politice părtinitoare, sau, în cel mai bun caz, trunchiate.

Un astfel de scenariu se poate repeat oricând și în 2024, cu consecințe greu de prevăzut, având în vedere că acum mizele sunt mult mai mari: pe de o parte alegerile din SUA, iar pe de alta însăși ordinea mondială, care cu greu va mai rezista unei noi campanii de o asemenea amploare.

Actualitate
cum sa infrunti un dictator, luca dinulescu, maria ressa

martie 8, 2024 0 Comentariu
Negoiță crede că se poate trăi cu 1000 de euro lunar, în București. De ce nu putem fi de acord?
de Luca Dinulescu
Salariul pe care ar trebui să-l aibă un cetățean pentru a trăi decent în București este de 1000 de euro, a declarat recent Robert Negoiță. În cele ce urmează, voi demonstra că edilul este departe de adevăr.

De ce? Pentru că suma frizează în primul rând minima rezistență când vine vorba de cheltuielile curente. Căci una e să plătești întreținere, spre exemplu, în Militari și alta în Romană. Apoi mai sunt o sumedenie de argumente. Dar să le luăm pe rând…

Începem cu mâncarea…

Fără ea nu poți. Bugetul MINIM necesar pentru a mânca doar prânzul în București este de 35 de lei pe zi. Sigur, și asta e o sumă foarte mică pentru mulți, în vreme ce alții o să spună probabil că se descurcă și cu 20… Poate doar dacă mănâncă pâine albă cu salam și cașcaval feliat.

În fine. Să luăm orientativ suma de 35 de lei, pe care dacă o înmulțim cu 30 de zile ne iese un total de 1050 de lei, rotunjit la 1000, de dragul discuției. Deci dintr-un foc am și tăiat 1000 de lei din bugetul de 5000 al lui Negoiță. Și asta, repet, doar pentru mâncarea de prânz. Mai punem obligatoriu un 20 de lei micul dejun, plus alți 20 de lei ce mai mănânci seara și ai sărit în încă 1200 de lei care se adaugă la ăia 1000 amintiți anterior. Total 2200. 2200 de lei doar mâncarea, domnule primar! Și așa am mai rămas, dintr-odată, cu 2800 de lei din bugetul lui Negoiță.

Mai departe mergem cu întreținerea…

Păi o întreținere minimă la un apartament cu două camere n-are cum să fie sub 250 de lei, dar asta în cazuri rarisime. Mergem pe o medie decentă, cum zice dom’ primar? Să zicem 300 de lei, la două camere, în medie? Mergem. Și dintr-o dată, ajungând la 2500, bugetul lui Robert Negoiță s-a dus pe jumate.

După care, vrei, nu vrei, adaugi lumina. La 2 camere n-ai cum în veci să scazi sub 100 de lei, sigur asta la minima rezistență. Adaugă internetul și telefonul și dintr-o dată mai punem aproape 100 de lei, Cu aceste benficii ale civilizației ajungem la 2700 de lei din frumosul buget al edilului de la 3.

Socoteala merge ”ca pe roate” cu transportul…

Că doar n-o să stăm numai în casă. Ai mașină, e nasol, că litrul de benzină e 7,15 lei, ori la un plin de 50 de litri, asta înseamnă, rotunjit, 350 de lei. Dar hai să spunem că nu ai mașină, ci mergi cu metroul. Ieșim tot pe acolo, că nu văd cum ai putea să te descurci fără 10 cartele de 10 călătorii care, așa cum știm, sunt 25 de lei bucata. Aplicăm o medie între transportul individual și cel în comun și ne ies 300 de lei. Cu care, bref, constatăm că ajungem la 3000 de lei din bugetul lui Negoiță, dați doar pe cheltuieli.

Cât ne mai rămâne? 2000 de lei. Cu care trebuie să te și îmbraci Sigur, nu-ți iei un rând de haine noi la fiecare lună, dar de un tricou, un pantalon ceva, tot te mai lipești și atunci mai pui și aici măcar 100 – 200 de lei. Plus că poate că vrei și tu să ieși cu partenerul/partenera în weekend la un film, să zicem, ori nicio intrare la filmele din mall nu mai e sub 40 de lei. Ori două persoane, asta înseamnă 80, ori două weekend-uri, ca să nu zicem chiar patru, plus niște floricele ceva, te duci în 200. Cu tot cu transportul de care aminteam anterior, ajungem lejer la 3400 din bugetul lui Robert Negoiță.

Păi da, deci are dreptate omul…

…o să spui tu, pentru că mai rămâi cu 1600. Deci trăiești bine, mai pui și deoparte. Din banii ăștia îți poți lua o carte, poți merge la un concert, și poți achta o rată la creditul bancar făcut pentru concediul estival. Sigur, asta dacă presupunem că nu te îmbolnăvești niciodată. Căci dar dacă ai ghinion și te-a prins gripa sau viroza, ăia 1600 de lei se înjumătățesc rapid pe una bucată consultație plus ce medicamente ți-o prescrie acolo doctorul.

Concluzia? Da, se poate trăi foarte bine cu 1000 de euro în București. Dar doar în Bucureștiul imaginar din mintea lui Robert Negoiță…

Social
1000 de euro, buget, calcul, robert negoita