Direcția de Sănătate Publică confirmă dezinformarea care a pus pe jar, de aproape 24 de ore, populația municipiului Urziceni.
Lansat
ieri, în plină panică pricinuită de oficializarea celui de-al treilea caz de
infectare confirmat în Ialomița, în comuna Sălcioara, satul Rași, fake-news-ul rostogolit
pe grupuri de către oamenii cu mult timp și minte puțină, și de către posesorii
iresponsabili de conturi de socializare dădea ca sigură îmbolnăvirea cu
Covid-19 a uneia dintre angajatele Fast Food-ului Hadid.
Fără
date oficiale, anunțul a fost învestit în câteva ore cu titlul de certitudine,
propagându-se cu viteză, pe Facebook și prin serviciile de mesagerie, cu
sprijinul câtorva fervenți factori de diseminare a fake – news-urilor, ce au
clamat faptul că se află în posesia confirmării instituționale a cazului, fără
se fie preocupați de prejudiciile comerciale produse la nivel de agent economic,
ori de starea de nesiguranță publică indusă la nivel de comunitate.
Venind
în întâmpinarea nevoii de comunicare a colectivității, Direcția de Sănătate
Publică a infirmat existența vreunui caz de îmbolnăvire cu Covid-19 la
Urziceni. ”Nu există la această oră, în Urziceni, niciun caz de infectare cu
coronavirus, nicio persoană care să fi fost testată pozitiv”, au declarat
reprezentanții DSP Ialomița, făcând apel către populație să se informeze doar
din surse oficiale asupra stadiului răspândirii focarelor epidemice.