Etichetă: hoti

  • Sindicatul Europol: Rugăm hoții să nu fure după ora 18:00

    Rugăm hoții să nu fure după ora 18:00. Este mesajul reprezentanților sindicatului Europol care comentează în mod ironic o decizie a șefilor IPJ Harghita care au stabilit că polițiștii vor lucra de luni până sâmbătă, între 06:00 și 18:00.

    Potrivit sindicaliștilor de la Europol, șefii de la IPJ Harghita i-au anunțat pe subalterni că de acum încolo vor munci câte 12 ore, de luni până sâmbătă, între 06:00 – 18:00. În cazul unor urgențe, polițiștii vor fi chemați de acasă.

    Mesajul integral:

    „Rugăm hoții să nu fure după ora 18:00

    Acesta este mesajul ferm al șefilor din IPJ Harghita care i-au anunțat pe subalterni că de azi vor munci câte 12 ore, de luni până sâmbătă, între 06:00 – 18:00.

    Dacă totuși infractorii vor fi nesimțiți și nu vor înțelege că trebuie să opereze exclusiv în intervalul orar de mai sus și vor fi sesizate spargeri, tâlhării, violuri ș.a.m.d., polițiștii vor fi chemați de acasă să intervină.

    Acest model de „menegeri”, nu numai că își bat joc de polițiștii care după 12 ore vor trebui să doarmă îmbrăcați în uniformă pentru ca atunci când le sună telefonul să ajungă cât mai repede la caz, dar demonstrează că siguranța cetățeanului este un deziderat de fațadă.

    Nu știm care sunt interesele din spatele acestei decizii sau cine nu vrea polițiști în serviciu după ora 18:00 și în weekend, însă suntem convinși că va fi mare fericire în rândul celor care taie ilegal pădurea și exploatează materialul lemnos în mod fraudulos, principala îndeletnicire din zonă.

    Am sesizat și conducerea Poliției Române să vedem dacă agreează astfel de decizii care pun în pericol cetățenii din mun. Toplița și încurajează infractorii să exploateze lipsa polițiștilor din teren. #Prostie_la_superlativ”

  • O firmă specializată în furtul din camioanele aflate în mers și-a închis porțile, trimitând 100 de hoți în izolare!

    Criza
    economica declansata de pandemia coronavirusului a lovit napraznic in cele mai
    neasteptate domenii de activitate. Zielele acestea o serioasa grupare de hoti romani
    care actionau pe intreg cuprinsul Europei a fost nevoita si obligata de Europol
    sa-si inchida activitatea, trimitand la izolare aproape 100 de angajati.
    Aplicand reteta din celebrul film ´´Fast and Furious”, inimosii meseriasi
    talhareau camioanele cu marfa scumpa cand acestea se deplasau cu cea mai mare
    viteza. Daca tinem cont ca in urma unui singur astfel de proiect au ciordit
    telefoane de jumatate de milion de euro, putem spune ca firma era deosebit de
    profitabila. Din pacate pentru familiile lor, dupa ce ca odata cu restictiile
    cauzate de coronavirus se imputinasera si deplasarile TIR-urilor cu marfa,
    acum, colac peste pupaza, le-a venit si beleaua pregatita de Europol, una
    dintre putinele fabrici care mai lucreaza in aceasta perioada.

    Fara
    a le lua apararea unor infractori periculosi, romani neaosi de-ai nostri,
    trebuie totusi sa recunoastem ca actiunile lor implicau o vasta pregatire
    sportiva si tehnica, curaj si talent cu carul ceea ce, la hotii din politica,  nu gasesti nici daca dai cu parul.

  • Spărgătorii de locuințe protestează: ”Nici noi să nu mai ieșim din case?”

    Daca
    este sa urmam exemplul tarilor in care situatia este deja mult mai grava,
    instituirea Starii de urgenta in Romania este o masura care trebuia impusa
    poate mai demult. Normal ca oamenii vor fi foarte burlversati dupa ce se vor
    trezi ca traiesc un cu totul alt stil de viata fata de cel cu care erau
    obisnuiti din ziua in care au vazut lumina soarelui insa trebuie sa intelegem
    cu totii ca alta cale nu exista si ca e musai sa ne conformam acestor masuri
    extreme.

    Printre
    categoriile socio-profesionale afectate de hotararea prin care se interzice
    deplasarea in afara casei fara vreo urgenta stringenta, se numara si
    spargatorii de locuinte care au anuntat ample miscari de protest.

    ”Io
    inteleg sa stea in casa oamenii bolnavi si aia care nu vrea sa ia virusu´ de la
    altii. Da´ pentru noi, spargatorii care lucram mai mult prin casele altora,
    masura este de-a dreptul criminala. Pai, cum sa nu iesim din case dupa ce ne-am
    terminat treaba? Sa stam ca prostii pe loc pana ne infestam cu virusi din aia
    cu pulane si catuse?”,  s-a plans Marian
    Pontoarca, un celebru spargator de locuinte.

  • Hoțul neprins, politician cinstit!


    Barikada

    Menu


    Switch skin

    Switch to the dark mode that’s kinder on your eyes at night time.

    Switch to the light mode that’s kinder on your eyes at day time.


    Search


    Cart
    0

    Add post

    Story

    Image

    Audio


    View all formats

    Barikada

    Menu

    Switch skin

    Switch to the dark mode that’s kinder on your eyes at night time.

    Switch to the light mode that’s kinder on your eyes at day time.


    Cart
    0

    Add post

    Story

    Image

    Audio


    View all formats

    macheta glume 1

    Românii care au furat bijuterii de sute de mii de lire în Londra au fost prinși a doua zi. Asta înseamnă să furi de capul tău, fără un partid mare în spate…

    What do you think?

    -1 points
    Upvote
    Downvote




    Comments

    Loading…

    0

    godina-pintea


    berbeceanu ciutacu cafea



    © 2020




    Back to Top

    Close


    Add post

    Close

    Add to Collection

    No Collections

    Here you’ll find all collections you’ve created before.

    Hey Friend!
    Before You Go…

    Get the best viral stories straight into your inbox before everyone else!


    Close

    Close

    Send this to a friend

    Your emailRecipient emailSendCancel

  • Brexit! De mâine, Regatul Unit renunță la colaborarea cu musafirii hoți și frecangii!

    Parlamentul European a votat, cu lacrimi in ochi, despartirea de Marea Britanie care a ales sa se descurce singura, cum a facut-o de-a lungul mileniilor. Premierul Boris Johnson ii linisteste pe strainii care muncesc corect si traiesc civilizat in insula, asigurandu-i ca numai cei necalificati in vreaun domeni de activitate, hotii, trantorii si vagaboandele vor fi trimisi la mamica acasa, unde s-au nascut.

    Nici nu stim daca aceasta stire ar trebui sa ne bucure sau ne inlacrimeze pe noi, patriotii care am preferat sa ramanem infipti cu tenisii in glia trudita de plugurile strabunilor nostri! Pe de o parte e bine ca fratii si surorile noastre din UK scapa de pleava care-i facea de ras.

    Pe de alta parte trebuie sa constientizam ca miile alea de pesti, ciorditori, violatori, ciocanitori si scandalagii care au speriat Anglia vor veni, de maine, pe capul nostru.

    „Nu ma asteptam ca Boris sa ne faca una ca asta. Am facut treaba buna in Londra si nici nu concep sa ma intorc la sarakii din Romania. Daca ma prinde si ma da afara din Anglia, o sa aleg tot un centru financiar important al lumii asteia, unde oamenii are ceva in buzunare sau la bancomate”, a declarat plin de speranta liderul clanului Caragiale, stabilit de opt ani in Kensington, Londra.

  • În București apar primele proteste împotriva beculețelor de Sărbători!

    S-au aprins
    cele 10 milioane de beculete care fac din Bucuresti o adevarata feerie,
    anuntand ca incep sarbatorile de iarna. Copiii ciricaie de fericire ca se
    apropie data cand trebuie sa soseasca mosul cel darnic iar parintii se bucura
    ca, de la lumina instalatiilor magice, vad sa ocoleasca gropile din carosabil.

    La prima
    impresie ai zice ca toti credinciosii din marile orase ale patriei tremura de
    placere si , cu milioanele de luminite deasupra capului,  lacrimeaza de emotia retrairii clipelor fara
    griji din copilarie.

    Si totusi
    exista si romani care sunt foarte deranjati de aceast nou obicei occidental de
    a invada cu lumina strazile chiar si pe timpul noptii. Sindicatul hotilor
    crestini si democrati din Romania a anuntat deja un protest de mare anvergura
    la care se vor striga lozinci anti-primarie si contra instalatiilor de becuri.

    ”Cu
    luminitele astea aprinse prin tot orasul primaria ne ia painea de la gura.
    Decembrie era luna in care ne faceam si noi plinul ca, de , tot crestinul umbla
    cu ceva malai in buzunare si isi umple casa de cadouri.Pentru noi, hotii, in
    perioada asta minunata era de lucru cacalau dar de cand cu becurile astea
    blestemate cred ca o sa intram in somaj, ca toti fraierii”, s-a plans Ion
    Pontoarca, maistru categoria a VI-a la furat portofele.