Intamplarile
bizare petrecute in perioada de pandemie au intrecut orice inchipuire insa
incidentul petrecut saptamana trecuta in comuna Osica de Jos, judetul Olt, i-a
lasat masca pe toti localnicii.
Georgica
Stalpu, in varsta de 37 de ani, este unul din gospodarii cu care micuta
localiate se mandreste fiind considerat „cel mai ambitios oltean din cati s-au
vazut pana acum”. Dupa ce a lucrat in constructii aproape opt ani in India, s-a
intors acasa plin de bani si cu religia schimbata. Experientele traite în
Suigam, un cartier din Taluka Banaskantha, Gujarat l-au facut pe Georgica al
nostru sa treaca la Budism si sa priveasca lumea cu alti ochi.
Vazand
cate necazuri a pricinuit teribila pandemie si observand, cu tristete, ca
eforturile medicilor romani sunt insuficiente in lupta anti-coronavirus,
Gerogica si-a luat inima in dinti si a pus in practica tot ce a invatat din filozofia
budista.
Fara
sa stea prea mult pe ganduri el si-a taiat limba in semn de ofranda fata de
zeii in care crede si, inainte de a amuti, i-a rugat cu lacrimi pe obraji, sa
ne scape de acest mare necaz.
Nu
stim cata putere va avea procedura indiana folosita de Georgica dar, din
nefericire, el a ajuns in stare foarte grava la Spitalul Municipal din Caracal
iar pandemia nu a dat nici un semn ca s-ar fi potolit.
Dupa
ce ca „Covid-19” este un virus nou pentru care inca nu exista un vaccin care
sa-l extermine, proprietatile lui de-a
dreptul extra-terestre de a se schimba ultra-rapid si de a se adapta la
situatii surpriza le ingreuneaza foarte mult munca cercetatorilor care se
strofoaca sa-i vina de hac. Problema este ca nici dupa cateva luni de studiu
aprofundat pe sutele de mii de cazuri nu s-a putut concluziona cu exactitate
care sunt victimele preferate ale micutului dusman. S-a vehiculat ca cei mai
afecati ar fi varstnicii, apoi cardiaci si diabeticii, fumatorii si obezii,
alcolicii si nespalatii. Din pacate, la fiecare doua zile, rezultatele sunt
contrazise de noi descoperiri care ii fac pe doctori sa o apuce pe alta cale.
Un
studiu realizat de specialişti de la Montefiore Health System şi Albert
Einstein College of Medicine din SUA împreună cu spitalul de boli infecţioase
Kasturba din Mumbai sugerează că numărul deceselor provocate de Covid-19 în
rândul bărbaţilor este mai mare decât cel al femeilor ucise de această boală
pentru că noul coronavirus „se refugiază” în testicule. Potrivit cercetătorilor,
glandele sexuale masculine ar reprezenta un fel de „ bastion” in care virusul
se refugiaza când este atacat.
De
aceea, recomandarile legate de acest socant aspect sunt extrem de dure si
obligatorii.
„Toti barbatii planetei vor trebui sa poarte de acum inainte niste chiloti speciali, prevazuti cu un fel de „Cusca Faraday”, care sa le protejeze testiculele de lacomia virusului ahtiat dupa contact sexual. Practic, dupa aceasta pandemie, barbatii vor avea o masca pe figura si alta pe aparatul intim. Vestea buna este ca sunt acceptate si improvitatii facute in casa, important este ca ouale sa stea ca intr-un cuib de paie si ramurele precum pasarelele. De asemenea, lucratorii din domeniul felatiei, barbati sau femei, vor fi obligati sa presteze oralul tinand un paracetamol sub limba ca o protectie in plus fata de cornavirusul pe care-l pot trage in cavitatea bucala”, se specifica in adresa semnata de meseriasii indieni.
Comuna Bărbulești, din imediata vecinătate a municipiului
Urziceni, are suficiente șanse să fie a
doua localitate ialomițeană care va intra în carantină în zilele următoare, ca
urmare a exploziei focarelor de coronavirus. Primăria monitorizează în aceste
zile aproximativ 100 de persoane aflate în izolare la domiciliu, adică un
procent de peste 10% din populația localității, asigurând cu resurse proprii și
prin implicarea echipajelor de Poliție și Jandarmerie din Urziceni respectarea
măsurilor de de izolare și de distanțare socială.
În ciuda gestiunii locale, potrivit unei adrese
înregistrate de Primăria comunei Bărbulești în data de 23 aprilie, autoritățile
locale sunt somate de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița să asigure
respectarea normativelor aferente stării de urgență, fiind avertizate asupra
faptului că focarele de coronavirus sunt în plină expansiune în localitate.
”Prin prezenta vă comunicăm faptul că, începând din data
de 06.04.2020, au fost depistate un număr de 22 de persoane infectate cu Covid
19, din care 20 de persoane se află și acum internate în Spitalul Municipal
”Anghel Saligny” din Fetești. Vă informăm că, în cazul în care nu luați
măsurile legale de distanțare socială și de izolare la domiciliu, se va dispune
măsura de carantinare a localității Bărbulești”, se arată în adresa DSV cu
numărul 5080 din 22.04.2020, înregistrată la Primăria comunei Bărbulești o zi
mai târziu.
Deși statistica îmbolnăvirilor la Bărbulești amenință să
atingă în curând situația înregistrată la Țăndărei, în data de 4 aprilie,
atunci când orașul a intrat în carantină prin ordonanța militară nr.7 din 4
aprilie, decizia fiind luată avându-se în vedere numărul mare de persoane
infectate, 31, totuși, faptul că între cele 22 de cazuri de îmbolnăvire de la
Bărbulești nu există legătură epidemiologică stabilită, coroborat cu lipsa
mortalității cauzate de coronavirus în plan local, ar putea să amâne decizia
extremă de carantinare, totul depinzând de eficiența metodelor autorităților
locale
100 de romi se
află în izolare la Bărbulești
Aflată la doar 4 kilometri de municipiul Urziceni, comuna Bărbulești este o localitate cu populație majoritar de etnie romă (80%). Cu un ritm vertiginos de creștere a populației – 4.779 în 2002 și 5.902 în 2011, conform recensămintelor din anii respectivi – Bărbuleștiul are în prezent, după aprecierile primarului Dumitru Bacriță, între 8.000 și 9.000 de locuitori, mulți dintre cei care se aflau în mod obișnuit în străinătate întorcându-se în țară după izbucnirea pandemiei. Ca urmare a acestui fapt, conform edilului localității, aproximatv 100 de persoane se află în prezent în izolare la domiciliu, pentru alte 21 de persoane luându-se măsura carantinării în Centrul Județean de la Amara.
Spre deosebire de Direcția de Sănătate Publică Ialomița,
care se rezumă, conform normativelor, la a comunica date și informații exclusiv
Prefecturii și Grupului de Comunicare Strategică, Primăria din Bărbulești a
confirmat statistica relevată de documentul publicat în facsimil, primarul
localității specificând faptul că situația se află la momentul de față într-un
control integrat, asumat de către autoritățile administrative, medicale și de
ordine publică.
”Monitorizăm zilnic cei aproape 100 de oameni pe care îi
avem în izolare la domiciliu, împreună cu medicii de familie și cu organele de
Poliție și Jandarmerie. Pot să vă spun că trei sau patru dintre persoanele
internate la spitalul suport din Fetești au fost deja externate, iar familiile
lor au fost testate negativ. De asemenea, 14 dintre cele 21 de persoane
carantinate la Centrul Județean de la Amara revin astăzi în localitate”, ne-a
declarat primarul Dumitru Bacriță.
Urziceni și
Țăndărei, variante pentru noi spitale suport în județul Ialomița
Invocând ocuparea, în curând, a tuturor spațiilor destinate internării și tratării bolnavilor de Covid la Spitalul Municipal din Fetești, surse administrative județene studiază în aceste zile, la Urziceni și Fetești, variante de transformare a instituțiilor spitalicești locale în unități suport pentru îngrijirea persoanelor infectate cu coronavirus. (Citește întreg articolul în România Liberă!)
Pentru
inconstientii care trateaza coronavirusul ca pe o simpla gluma si isi vad
linistiti de vechile obiceiuri de viata ca si cand pe ei nu-i va atinge
necazul, avem inca o stire urata. Daca nu se sperie de chinurile teribile la
care sunt supusi cei infestati iar moartea li se pare doar o etapa fireasca a
vietii, ar fi de dorit ca macar povestea cutremuratoare a doi medici chinezi
sa-i faca sa-si reconsidere atitudinea.
Medicii
Yi Fan şi Hu Weifeng, ambii în vârstă de 42 de ani, au contractat noul
coronavirus în ianuarie, în timp ce îngrijeau pacienţi de covid-19 la Spitalul
Central din Wuhan, oraşul de unde a izbucnit actuala criză de sănătate. Grav
atinşi, cei doi au fost conectaţi la ECMO (oxigenarea extracorporală
arterio-venoasă cu membrană), un dispozitiv folosit în cazul insuficienţei
cardiace sau insuficienţei respiratorii. Acum imaginile cu ei fac înconjurul
lumii. Cei doi s-au trezit din comă, dar au pielea de culoare neagra.
Desigur,
pentru unii acest aspect pare un simplu detaliu legat de estetica, ba, pe
foarte multi pamanteni albi i-ar si bucura sa-si vada inplinit visul de a fi
negri insa specialistii fac o precizare deloc imbucuratoare:´´ Numai pielea se
innegreste, membrele nu-si schimba dimensiunile, restul corpului ramane ca
inainte de infestare”.
Ministrul
Sanatatii, Nelu Tataru, a facut un anunt
pe cat de incurajator pentru unii pe atat de socant pentru altii. Potrivit
declaratiei sale, o noua metoda de vindecare a cetatenilor infestati cu
coronavirus se va aplica in trei centre medicale din tara. Deja s-a pus la
punct semnarea Ordinul de Ministru prin care este stabilit protocolul de
recoltare de plasmă autoimună de la pacienţii vindecaţi de COVID-19.
„Astăzi
vom da Ordinul cu protocolul de recoltare, nu ştiu şi dacă de administrare că
aici sunt discuţii între anestezişti şi infecţionişti, să vedem cât de repede
vom avea şi un protocol de administrare”, a precizat ministrul Tataru.
Discutiile
in contradictoriu pe tema administrarii au aparut intre diversi specialisti si
cetatenii simpli atunci cand s-a precizat sursa de la care se va recolta plasma
respectiva.
„Am
inteles ca foarte multi infectati cu coronavirus sunt in Tandarei si de la ei
se va trage plasma d-aia imuna. Va rog sa ma iertati, n-am nimic cu oamenii de
acolo, da´ io n-o sa las pe nimeni sa bage in fiul meu, internat la Matei Bals,
samanta de centaur dupa care sa aud ca
se apuca de furat si de alte alea”, a declarat mama unui tanar infestat cu
covid-19.
Dintre specialistii care s-au remarcat cel mai mult cu trista ocazie a pandemiei trebuie sa-i amintim pe „ medicul lui Michael Jackson”, romanul stabilit in SUA si, bineinteles, pe celebrul profesor Adrian Streinu Cercel.
„Americanul” sigur este o somitate in domeniul medicinii atata timp cat pacientul lui, regele pop-ului, plesneste de sanatate iar el, ca medic sef, este atat de solicitat incat se muta in fiecare seara de pe o televiziune pe alta mai ceva ca Ion Cristoiu. Legat de cealalta vedeta tv, dom´ Cercel, putem, de asemenea, sa-i luam de buna fiecare vorba chiar daca isi schimba mesajul la fiecare schimbare de forma si comportament a coronavirusului, adica la fiecare cinci minute.
Dupa ce a scapat in fata camerelor, normal, cum ca ar fi ideal sa-i izolam pentru tot restul zilelor pe varstnicii care ne-au crescut si ne-au tinut in facultati, reactiile acestora nu s-au lasat prea mult asteptate, amintindu-i ca zicala stramoseasca nu a avut niciodata forma :”Cine are batrani, sa-i izoleze de restul populatiei”.
Fosta
invatatoare a indragitului star tv medical i-a transmis un mesaj pe cat de dur
pe atat de induiosator.
„
Adriene, daca stiam ce sarpe am crescut la clasa mea, nu te-as fi invatat nici
macar primele doua litere ale alfabetului. Mai bine te faceai popa ca bunicii
tai, ca poate asa, ne bagai direct in groapa, fara sa mai pierzi vremea cu
explicatii de doctor”, i-a transmis doamna invatatoare.
Pe
langa fumatori, cardiaci si diabetici studii aprofundate au demonstrat ca
virusul chinezesc traieste in parul facial mai mult decat pe suprafetele
netede. Concluzia a fost fundamentata pe o teorie mai veche conform careia
barba si mustata omului creaza conditii mai bune de trai pentru microbi decat
blana oricarui caine maidanez.
Legatura
cu coronavirusul a fost facuta la Spitalul de Bolii infectioase din Berlin
unde, zilele trecute, a fost internata o artista de circ depistata pozitiv si
care este cunoscuta in lumea spectacolului sub numele de „femeia cu barba”.
Medicii
recomandă ca, pe durata epidemiei, barba și mustața să fie tunse până când
părul facial nu mai este vizibil. Acesta este mesajul transmis fără echivoc de
Patrick Pelloux, președintele Asociației medicilor de urgență din Franța, care
isi sustine avertismentul cu argumente imbatabile.
„Virusul
poate rămâne în barbă sau în mustață, după ce persoana tușește sau strănută si
traieste acolo mai linistit decat o barza in cuibul ei.
Nu
vreau să duc o campanie împotriva bărbilor și mustăților, dar în orice caz tot
timpul am spus că acestea sunt de regulă foarte murdare”, a mai spus medicul,
care a adăugat că virusul poate rezista câteva ore pe părul facial.
De
cand planeta a fost lovita de necazul cu pandemia toata lumea isi da cu
presupusul numai pe aceasta tema uitand parca de subiecte la fel de importante
precum sexul, fotbalul sau politica. Cu toate astea mai sunt locuri pe Pamant
unde viata isi vede linistita de curgerea ei fireasca iar oamenii se bat, urla,
canta si danseaza ca si cand Covid-19 n-ar fi parasit niciodata guritele
liliecilor chinezi ca sa ingenungheze mapamondul.
In
comuna olteneasca Visina Noua, primarul Cristian Tol stie sa gestioneze criza
cu o mana de fier a carei duritate a probat-o direct pe botul sefului local al PNL in ziua cand acesta impartea pomeni pe ulite.
Invocand
restrictiile ordonatelor militare care interzic deplasarea in grupuri mai mari
de trei persoane, edilul i-a spart mecla liberalului care, alaturi de alti
douazeci de colegi, incerca sa inveseleasca viata consatenilor izolati in case
cu o masca anti-virusi, un mar, o maslina sau un tub de mentosane. Chiar daca
la prima vedere ai zice ca este vorba de lupta intre doi binefacatori care sunt
nerabdatori sa-si ajute semenii, de fapt, la mijloc sunt doar interese si ambitii
politice iar pungile cu mocangeli tin de campania electorala.
„Până
la urmă, în politică oricine foloseşte orice mijloc ca să-şi atingă scopul, şi
a degenerat. Atâta, buza spartă, el e la perfuzie într-un salon, eu într-un
salon. O singură lovitură i-am dat, nu l-am omorât. Într-adevăr, că-i
curgea… El mi-a rupt hainele după
mine, mi-a sucit mâna, m-a luat de gât, înţelegeţi… “, a relatat primarul.
Oare
in lupta dintre omenire si coronavirus tine careva socoteala jucatorilor
faultati din cele mai importante echipe, biserica si medicina? Stie cineva cate
fete bisericesti si cate cadre medicale au fost scoase de pe teren ca sa stim
si noi, muritorii de rand, in cine sa ne incredem mai abitir? Despre bravii
lucratori ai sistemului de sanatate s-a aflat ca, indiferent de nivelul de
dezvoltare al unei tari, au fost victime cu duiumul. Legat de trimisii Domnului
pe Pamant, cei care sunt convinsi ca rugaciunile lor pun pe fuga orice dusman
al tihnei omenesti, aflam doar cand mai pleaca cate unul in delegatie ´´pe
lumea ailalata´´, sa le spuna si inaintasilor nostri cat de eficiente au fost
metodele traditionale folosite de ei in
tranta cu pandemia.
Episcopul
Gerald Glenn, pastorul unei biserici evanghelice din statul american Virginia,
care a sfidat recomandările autorităților și spus că nu se teme de coronavirus,
a murit după a fost diagnosticat cu COVID-19. La o slujba tinuta cu o luna
inainte el le explica oitelor din corcumscriptia lui ca nu se teme de moarte
intrucat „ Dumnezeu este mai mare si mai puternic decat acest blestemat virus.
Veniti la biserica, oameni buni ca de aici au plecat toti sanatosi”, cuvanta,
sigur pe cunostiintele lui medicale, preotul Glenn.
O celebră mănăstire din Ucraina a devenit prinicipalul focar de infecție din Kiev, după ce credincioșii au fost chemați să vină la slujbe.
Cu câteva săptămâni în urmă, când Ucraina era deja închisă pentru a bloca răspândirea COVID-19, celebra mănăstire Lavra Pechersk de la Kiev și-a chemat credincioșii să sfideze carantina națională și să vină la slujbe pentru a se ruga și a trăi în comuniunea religiaosă. „Nu este epidemia înfricoșătoare, ci păcatul cel care distruge natura umană și mănâncă sufletul uman”, a spus Mitropolitul Pavel, care conduce mănăstirea într-o adresă video pe 13 martie.
El a spus că pandemia a fost un rezultat al păcatului uman: „Nu te deranjează dacă este vorba despre generația mai veche sau cea mai tânără, toți se grăbesc spre mănăstire și se îmbrățișează, acoperă totul cu dragoste.”, scrie forbs.com.
Dar nu a fost dragostea cea care s-a răspândit în mănăstire. Până la jumătatea lunii aprilie, acesta a devenit cel mai mare punct focar de coronavirus din Kiev, reprezentând aproximativ o cincime din infecțiile capitalei Ucrainei. Începând cu 14 aprilie, orașul Kiev avea în total 551 de cazuri confirmate de COVID-19.
Doi călugări au murit și mai mulți de 90 au fost testați pozitivi pentru COVID-19, iar mitropolitul însuși a fost internat cu simptome acute și afecțiuni subiacente, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul, a declarat serviciul său de presă.
Primul călugăr care a murit a avut pneumonie și s-a dovedit a fi inițial negativ pentru noul coronavirus, medicii l-au diagnosticat însă cu Covid-19 în urma simptomelor, a spus Arhiepiscopul Clement Vecheria pentru AFP.