Etichetă: cocalar

  • Fiţe noi de pe Litoral! Cine e cocalarul care a intrat cu elicopterul în mare?

    Poliţiştii constănţeni care nu au putut interveni ieri în cazul afaceristului care şi-a parcat elicopterul în mare, la Mamaia, au explicat în această dimineaţă că omul de afaceri nu a putut fi sancţionat din pricina lacunelor legislative, OUG 19/2006, în baza căreia s-ar fi putut aplica sancţiuni, prevăzând că reprezintă contravenţie circulaţia sau staţionarea doar a autovehiculelor pe plajă, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor. 

    Nixon Sentiment, un apropiat al fostului primar constănţean Radu Mazăre, a aterizat marţi după amiază cu elicopterul în mare, în Mamaia Nord, la doar 10 metri de plajă, refuzând toate invitaţiile salvamarilor de a scoate din apă aparatul de zbor. Cu o atitudine persiflantă, fostul partener al lui Mazăre a explicat oamenilor legii şi reporterilor sosiţi la faţa locului că a preferat inedita zonă de parcare şi din motive de siguranţă: ”Nu pot, boşilor, să las elicopterul la şezlong, că mi-l ciordeşte bulangiii cât fac o tură pân-la geamandură şi-napoi!”.

  • Pentru că în Piatra Neamț nu circulă tramvaiul, un cocalar se dă cu BMW-ul doar pe trotuare și pe trecerile de pietoni!

    Un fost cocalar bucureștean, mutat recent în provincie, a ajuns de râsul comunității jmecherilor cu BMW din România, după ce a fost filmat circulând cu ”IX”-ul din dotare pe trecerile de pietoni și pe trotuarele municipiului Piatra Neamț.

    Ghiță Merel, supranumit Nixon Bombardieru’, s-a apărat în fața valului de ironii de pe facebook, acuzând lipsa infrastructurii rutiere din Piatra Neamț, fapt care dezorientează în trafic cocalarii cu BMW din Moldova și îi face să adopte soluții neobișnuite pentru a se deplasa.

    ”Ați dato în draganele pupavași pe dinți cu coarba dă la BMVeu care e vina mea sărăciilor căna băgat eștia șină dă tranvai sa ajung si io ca omu de la gară pân la școală, amala?”, le-a răspuns, în plină despresie, pe facebook, Bombardierul, tuturor celor care l-au luat la mișto.

  • VIDEO! Educație rutieră pentru cocalari: Crash of the Titans


    Barikada

    Menu


    Switch skin

    Switch to the dark mode that’s kinder on your eyes at night time.

    Switch to the light mode that’s kinder on your eyes at day time.


    Search


    Cart
    0

    Add post

    Story

    Image

    Audio


    View all formats

    Barikada

    Menu

    Switch skin

    Switch to the dark mode that’s kinder on your eyes at night time.

    Switch to the light mode that’s kinder on your eyes at day time.


    Cart
    0

    Add post

    Story

    Image

    Audio


    View all formats

    5 ianuarie 2020, knock – out stradal în zona Piața Chirigiu. Cocalarul cu BMW rămâne și fără carnet, și cu amendă și bun de plată pentru pagube.

    What do you think?

    2 points
    Upvote
    Downvote




    Comments

    Loading…

    0

    baba topor vaslui


    tramvai vs bmw



    © 2020




    Back to Top

    Close


    Add post

    Close

    Add to Collection

    No Collections

    Here you’ll find all collections you’ve created before.

    Hey Friend!
    Before You Go…

    Get the best viral stories straight into your inbox before everyone else!


    Close

    Close

    Send this to a friendSendCancel

  • Distracții românești în Postul Paștelui: azi, shopping maratonul

    Îmi place să fac cumpărături, că-i asemenea practicării sportului să mergi prin hipermarket. Ce atâta alergătură prin parc? Pe bune de nu mă enervează până la a le pune piedică ăia care transpiră-n trening pe lângă micii mei fumegânzi…

    Mie-mi place să transpir în magazine. Să trag acolo de fierul ăla de căruț, să mă strecor în depășiri riscante printre promoții. Dacă n-aș mânca înainte, în timpul și după cumpărături, cred că aș pierde ceva kilograme.

    Distracția începe încă din parcare, și să nu mă-nțelegeți greșit, că nu-s dintr-ăia care parchează pe locul handicapaților. Dar o urc undeva pe bordură mai aproape de intrare. Adică-i respect și pe ei, dar mă respect și pe mine. Și nu-mi place să caut căruț, d-aia stau și mă uit printre mașini după unul. Dacă nici așa nu merge, pe cine văd că-l golește îl asaltez: „Îmi cer scuze, îmi puteți da și mie căruțul? Dar n-am 50 de bani, ci doar bancnota asta de 200 de lei”. Și cât de țăran să fie să nu-mi dea, nu?

    Încă de la intrare îmi fac un traseu clar în minte. Trec pe la mâncare și promoții. Îmi iau un pui prăjit, dar nu-l plătesc pe loc. Mă plimb cu el printre rafturi că-i degustare. Și dacă-mi place, mai iau unul înainte să ajung la casă. Dar rar se-ntâmplă asta că-s mai mereu sătul de degustare. Unde mai pui că-s și fătucile alea drăguțe cu salam, parizer și cașcaval. Degust și de acolo până mă decid că nu mai pot și plec să-mi fac cumpărăturile. Nu-mi plac ciorapii din hipermarketuri că nu-i pot proba bine. Cât despre încălțăminte, așa cum e normal, îmi iau o pereche pe care o port câteva ture prin magazin. Să văd dacă mă simt bine-n ei. Dar mereu se supără câte unu de la pază, că cică-i uzez și nu-i mai cumpără nimeni. „Dacă face fiecare așa?”, îmi zice. Păi dacă fiecare face așa, cum de are pretenția să-i mai cumpăr eu?

    Niciodată nu-i coadă la fructe de mare. Păi, dacă-s mici și scumpe. Cum să mănânce lumea piticaniile alea? Face tot românul coadă la carnea de vită cabalină, că-i multă și ieftină. Și ușor de gătit. Ori nu știu eu că nu-s plimbat prin străinătățuri, dar cum e micul din creveți? Și-mi plăcea într-o perioadă când aveau console de jocuri și puteai să te relaxezi. Pfuai ce mai Fifa sau „bătăi” băgam după cumpărături. Îmi păstram niște pui d-acela de degustat, un suc de la casă și mă uitam două-trei ore-n fața plasmei. Dar e greu să reziști mai mult, că-ncep toți să urle că vezi, dom’le, „am o vârstă, bla bla”. N-ai cu cine, copii de țărani!

    Citește și Grătarul ca fruct suculent al primăverii