Îmi place să fac cumpărături, că-i asemenea practicării sportului să mergi prin hipermarket. Ce atâta alergătură prin parc? Pe bune de nu mă enervează până la a le pune piedică ăia care transpiră-n trening pe lângă micii mei fumegânzi…
Mie-mi place să transpir în magazine. Să trag acolo de fierul ăla de căruț, să mă strecor în depășiri riscante printre promoții. Dacă n-aș mânca înainte, în timpul și după cumpărături, cred că aș pierde ceva kilograme.
Distracția începe încă din parcare, și să nu mă-nțelegeți greșit, că nu-s dintr-ăia care parchează pe locul handicapaților. Dar o urc undeva pe bordură mai aproape de intrare. Adică-i respect și pe ei, dar mă respect și pe mine. Și nu-mi place să caut căruț, d-aia stau și mă uit printre mașini după unul. Dacă nici așa nu merge, pe cine văd că-l golește îl asaltez: „Îmi cer scuze, îmi puteți da și mie căruțul? Dar n-am 50 de bani, ci doar bancnota asta de 200 de lei”. Și cât de țăran să fie să nu-mi dea, nu?
Încă de la intrare îmi fac un traseu clar în minte. Trec pe la mâncare și promoții. Îmi iau un pui prăjit, dar nu-l plătesc pe loc. Mă plimb cu el printre rafturi că-i degustare. Și dacă-mi place, mai iau unul înainte să ajung la casă. Dar rar se-ntâmplă asta că-s mai mereu sătul de degustare. Unde mai pui că-s și fătucile alea drăguțe cu salam, parizer și cașcaval. Degust și de acolo până mă decid că nu mai pot și plec să-mi fac cumpărăturile. Nu-mi plac ciorapii din hipermarketuri că nu-i pot proba bine. Cât despre încălțăminte, așa cum e normal, îmi iau o pereche pe care o port câteva ture prin magazin. Să văd dacă mă simt bine-n ei. Dar mereu se supără câte unu de la pază, că cică-i uzez și nu-i mai cumpără nimeni. „Dacă face fiecare așa?”, îmi zice. Păi dacă fiecare face așa, cum de are pretenția să-i mai cumpăr eu?
Niciodată nu-i coadă la fructe de mare. Păi, dacă-s mici și scumpe. Cum să mănânce lumea piticaniile alea? Face tot românul coadă la carnea de vită cabalină, că-i multă și ieftină. Și ușor de gătit. Ori nu știu eu că nu-s plimbat prin străinătățuri, dar cum e micul din creveți? Și-mi plăcea într-o perioadă când aveau console de jocuri și puteai să te relaxezi. Pfuai ce mai Fifa sau „bătăi” băgam după cumpărături. Îmi păstram niște pui d-acela de degustat, un suc de la casă și mă uitam două-trei ore-n fața plasmei. Dar e greu să reziști mai mult, că-ncep toți să urle că vezi, dom’le, „am o vârstă, bla bla”. N-ai cu cine, copii de țărani!
Citește și Grătarul ca fruct suculent al primăverii
