Șoc în curtea lui Iohannis! Legătura dintre demisia Mădălinei Dobrovolschi și Dosarul Ayahuasca!

Written by

in

In
ziua in care a parasit postul de purtator de cuvant al Administratiei
Prezidentiale, Madalina Dobrovolschi a invocat motivul clasic al jurnalistilor
atunci cand li se arata usa: ”s-au strans multe proiecte personale pe care vreau
sa le rezolv cat mai repede”. Chiar si delaratia presedintelui Iohannis, cum ca
nu cunoaste cauza plecarii si ar fi indicat sa fie intrebata direct Madalina, a
nascut suspiciuni in randul opiniei publice.

Dosarul
„Ayahuasca”, în care procurorii cercetează ritualuri șamanice, îl are în vârful
piramidei pe fostul șef al serviciului de informații din Ministerul de Interne,
Gelu Oltean, iar printre cei implicați este și fostul adjunct al Serviciului de
Pază şi Protecţie (SPP), Gabriel Creţu.

Surse
judiciare susțin că lista celor implicati in dosarul „Ayahuasca” e de peste 130
de persoane, inclusiv foști demnitari de rang înalt. Cu toate ca nu a fost
gasita la ”tratament” in ziua descinderii, numele Mădălinei Dobrovolschi este
vehiculat neoficial printre cei care s-ar fi destresat cu Ayahuasca, iar
indepartarea ei de la Cotroceni pare sa fi fost luata ca masura de urgenta
pentru ca prezenta ei sa nu ”vulnerabilizeze” Administratia Prezidentiala.

Jurnalista
nu a putut fi contactata pentru eventuale explicatii iar informatia este in
curs de actualizare.