Demiterea guvernului Orban pare să fie bomboana de pe
coliva PSD, strategia liberalo – prezidențială de a se ajunge la anticipate
având ca efect ruperea partidului și revolta unei părți consistente din
organizațiile din teritoriu.
După ce Klaus Iohannis a dat de înțeles că moțiunea a
fost de fapt un instrument acceptat și urmărit întru atingerea dezideratului
anticipatelor, variantă altfel respinsă de fostul partid de guvernământ,
senatorii și deputații din PSD care își vor încheia mandatul prematur, în vară,
nemaiavând șanse în lipsa lui Dragnea să prindă locuri eligibile pe liste, i-au
sărit în freză lui Marcel Ciolacu, cerându-i nici mai mult nici mai puțin decât
să rezolve cât mai rapid problema.
Ciolacu este amenințat cu demisia în bloc a zeci de
organizații județene și cu disoluția partidului în cazul în care nu va obține
îndepărtarea spectrului anticipatelor, la doar câteva ore după moțiune
neîndemânaticul șef al PSD întrând în ședință cu Ponta, Hunor și Tăriceanu
pentru a gândi și negocia o variantă care să le salveze practic partidele.
Cum jocul tandemului Iohannis – Orban este îndreptat
tocmi către atingerea anticipatelor, este de așteptat ca următoarele două
structuri guvernamentale pe care președintele, împreună cu noile sale nominalizări
de premieri, le vor propune, să nu se deosebească decât la nivel de minimă
nuanță de cabinetul care tocmai a fost demis prin moțiune. În atare situație,
dacă Ciolacu și aliații săi ar dori să evite etichetarea lor ca demagogi de
mare clasă, firește că votul majorității parlamentare ar fi unul de respingere,
caz în care lucrurile ar merge, rapid și sigur, așa cum au planificat actorii
de dreapta ai scenei politice, către anticipate.
Două sunt, numai, variantele prin care PSD ar putea evita
planul liberalo – prezidențial.
Prima variantă ar fi ca proxima structură guvernamentală
să fie aprobată cu orice preț în Parlament, culmea, chiar de către cei care au
demis-o pe precedenta, chiar și în ipoteza în care Iohannis ar propune un
cabinet Orban 2 cu structură identică cu cea a primului. În această ipoteză,
PSD-ul și aliații s-ar face cu siguranță de râs, motivele pentru care aprobă în
repriza a doua a unei confruntări politice un guvern identic cu cel demis în
prima parte nemaiputând fi explicate dincolo de demagogie.
O a doua variantă ar fi ca, prin instrumente proprii,
majoritatea parlamentară nou creată să tergiverseze în fel și chip procedurile necesare
reunirilor pentru dezbaterea și pentru votarea noilor propuneri de premieri și
guverne, astfel încât termenul necesar organizării simultane a alegerilor locale
cu cele parlamentare să fie depășit.
Una peste alta, confruntarea de azi dintre liberali și
președinte, pe de o parte, și social –
democrați, pe de alta, a părut aidoma unui meci de șah în care marele maestru,
Președintele, oferă challangerului, PSD, la început, pe post de capcană, un
sacrificiu facil – alegereilor locale in două tururi – tocmai pentru a-l atrage
apoi în cursa propriei incompetențe și inabilități politice și a-l trimite
către combustie internă și desființare.