Filme emblematice pe bandă rulantă în decembrie

Written by

in

AMC difuzează în luna decembrie o serie de producții emblematice, care au devenit etalon în istoria cinematografiei: filmele Kill Bill 1 și 2 – un omagiu cât si o revenire în atenția publicului a western-urilor spaghetti, a filmelor chinezești de arte marțiale, a celor japoneze cu samurai, precum și a genului anime, SF-ul Terminator 3: Supremația roboților – pentru care s-a creat o tehnologie robotică dincolo de orice graniță existentă la acea dată pe glob, depășind inclusiv tehnologia NASA și Lacrimi din Soare (Tears of the Sun) – emblematic prin faptul că a adus în atenția întregii lumi (printr-un scenariu fictiv), cazul exodului „copiilor pierduți din Sudan”, încearcând totodată să gãseascã sensul a ceea ce poate fi eroismul.

Trilogia
Matrix
este de asemenea în programul lunii decembrie a postului AMC. A însemnat o
revoluţie vizuală, cu o estetică unică și un univers ideatic ce surprind
cinefilii și la 20 de ani de la data lansării. În săptămâna Crăciunului puteţi
vedea şi filmele din seria Harry Potter.

Kill
Bill: Volumul 1 (2003), marți, 31 decembrie, ora 22:00, AMC

Kill
Bill: Volumul 2, miercuri, 1 ianuarie, AMC

Seria Kill Bill – prin ce este
emblematică

Seria
Kill Bill readucea în anii 2000 în atenția
publicului genuri mai greu accesibile, blaxpoitation și kung fu. Fiecare dintre
cele două episoade ale producției lui Quentin Tarantino are propriul ton și
strategii narative, iar în privinta influențelor asiatice, Vol. 1 este clar
dominat de Japonia și de codul bushido, prezentat de Sonny Chiba (The Streetfighter).
Vol. 2, pe de altă parte, se află sub influența puternică a culturii marțiale
chineze, asa cum a fost prezentată de legenda în artele marțiale Gordon Liu
Jia-hui (The Master Killer).

Lacrimi
din Soare/Tears of the Sun (2003), vineri, 6 decembrie, ora 19:45, AMC

Sâmbătă,
7 decembrie, ora 19:35, AMC

Prin ce este emblematic

Un film cu Bruce Willis în rolul principal, despre eroismul soldaţilor americani pentru salvarea populaţiei civile din Africa afectată de războiul civil dintre diferite triburi. Scenariul Lacrimi din soare a atras atentia producătorului executiv Joe Roth prin aceea că, deși la prima vedere părea o poveste standard despre o misiune de salvare, pe parcurs se transformă într-o epopee cutremurătoare plina de umanism.

Terminatorul
3: Supremația roboților (2003), sâmbătă, 28 decembrie, ora 20:05 AMC

Prin ce este emblematic:

O
echipã de 150 de artiști de la Stan Winston Studio au lucrat la crearea,
producerea și depășirea limitelor roboticii și a tehnologiei animatronice
pentru acest film. ”Pentru Terminator 3 am creat o tehnologie roboticã dincolo
de granițele existente la această oră pe glob, în termenii mișcării și
controlului acestora, depășind inclusiv tehnologia NASA”, au declarat
reprezentanții  studioului la data
lansării filmului. Winston și echipa lui s-au ocupat și de proiectarea și
realizarea celui mai avansat model de robot T-X , care sã arate seducãtor în
învelisul sãu exterior de metal lichid, ca și armele sale, inclusiv tunul cu
plasmă ascuns în brațul său drept.

Trilogia Matrix a
marcat istoria SF-ului într-o manieră profundă. Produs hibrid, la graniţa
dintre cinema, bandă desenată şi joc video, seria The Matrix a devenit şi
etalonul în materie de thrillere cyber-futuriste. A generat, asemenea seriei Star Wars, o mitologie proprie. Neo,
protagonistul, sfida timpul, gravitația, esenţa însăşi a realităţii, iar
ecranul a fost umplut de cele mai remarcabile secvenţe de luptă văzute
vreodată.

The Matrix
este programat la AMC luni, 2 decembrie, ora 19:25 și în reluare, The Matrix Reloaded e difuzat de AMC luni,
9 decembrie, ora 19:30 și în reluare iar The
Matrix Revolutions
e programat luni, 16 decembrie, ora 19:30.

Pe
de altă parte, iubitorii ultra-popularei serii fantasy Harry Potter au acum
ocazia de a urmări evoluția simpaticului vrăjitor, de la prima lui întâlnire cu
magia, la vârsta de 11 ani, în Harry
Potter și Piatra Filozofală
(2001), până la confruntarea cu  Lordul Voldemort. Personaje amuzante, cu care
empatizezi, un univers fantasy ce funcționează credibil după propriile legi,
twisturi, o luptă pe viață și pe moarte între Bine şi Rău, toate au făcut ca
seria să devină una emblematică.

Filmele din seria Harry Potter sunt programate în
săptămâna Crăciunului, de luni până vineri.