Provocare sau regie FSB? Cavcaliuc, liderul PACE din Moldova, reținut la Moscova

Written by

in

cavcaliuc

iulie 5, 2021 0 Comentariu
Provocare sau regie FSB? Cavcaliuc, liderul PACE din Moldova, reținut la Moscova
de Barikada
Lider al partidului PACE, Cavcaliuc a fost reținut în dimineața de 4 iulie pe aeroportul Sheremetievo, colegii săi de partid spunând ulterior într-o conferință de presă la Chișinău, că vor organiza proteste pentru eliberarea sa.


Gabriela Cristea a făcut anunțul! A semnat contractul pentru o nouă emisiune – FOTO


Victor Ponta își anunță retragerea





„Mi-au luat documentele și au spus că trebuie să facem un control suplimentar. Probabil ceva se întâmplă, ceva nu-i clar, așteptăm să vedem ce o să facă, dar nu-i în regulă comportamentul celor de la poliția de frontieră”, a declarat Cavcaliuc din Aeroportul Sheremetyevo.

Cavcaliuc a scris pe o pagină de socializare că atât el, cât și ceilalți membri din partidul său sunt vaccinați împotriva Covid-19 și au teste negative, astfel el a fost condus de oamenii în uniformă într-o cameră separată.

Ministerul de Externe spune că reținerea la Moscova a politicianului moldovean Gheorghe Cavcaliuc a fost provocată chiar de cel reținut, el mergând în Rusia în mod deliberat, ciuda faptului că are interdicție de intrare pe teritoriul rus.

Într-un comunicat de presă difuzat după verificări, ministerul moldovean de Externe a calificat incidentul drept „provocare pusă la punct și realizată premeditat” de Cavcaliuc și spune că va informa alte autorități moldovene, inclusiv Comisia Electorală Centrală.

Personaj controversat, Cavcaliuc a intrat în politică în 2020, după o carieră de polițist care îl găsea, în 2019, în funcția de șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției. Și-a dat demisia după îndepărtarea de la guvernare a Partidului Democrat al lui Vlad Plahotniuc, în 2019, în prezent existând suspiciunea că fostul salariat al internelor nu ar fi decât un ”iepure” electoral al socialiștilor lui Dodon.

În atare situație, varianta potrivit căreia reținerea sa este de fapt doar o operațiune regizată de serviciile secrete ruse, pentru a-i aduce agenda ”la zi” lui Cavcaliuc, capătă concretețe, cu atât mai mult cu cât formațiunea politică pe care acesta o conduce este un aliat de nădejde al socialiștilor agreați de Moscova, cu o retorică acuzatoare exclusiv la adresa PAS, partidul pro-european din Moldova, și extrem de tolerant cu Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor Dodon și Voronin. 



SHARE
Actualitate
alegeri, cavcaliuc, dodon, fsb, moscova, republica moldova, retinere, voronin