Autor: Cetățeanul Surmenat

  • Dăncilă, fals în declarații: S-a semnat bucătar șef când de fapt ea era doar femeie de serviciu la PSD!

    Foștii colegi din PSD o acuză pe Viorica Dăncilă de fals în acte și de uzurpare de calități oficiale, susținând că fostul premier s-a semnat, într-o scrisoare adresată parlamentarilor europeni, cu particula de ”bucătar șef” al delegației socialiștilor și democraților când, de fapt, la acel moment, ea nu era decât femeia de serviciu.

    Demisionari din partid, și împrăștiați care pe unde, dar cu precădere înscriși în Pro România, pesediștii care au dat în vileag mailul compromițător pentru Viorica Dăncilă au arătat că limba engleză este cu adevărat un Triunghi al Bermudelor pentru Dăncilă, ea confundând titulatura ”chief” cu particula ”chef”, care înseamnă bucătar șef, în condițiile în care, oricum, la data expedierii documentului oficial, Viorica guverna după bilețele și smsuri și, din proprie inițiativă, nu făcea decât să golească scrumierele lui Dragnea prin Kiseleff…

  • Astazi, de Ziua mondială a WC-ului, candidații promit scoaterea României din rahat!

    Ziua de 19
    noiembrie a fost desemnata din anul 2013 de ONU ca fiind Ziua Mondiala a
    toaletei. Nu este vorba de toaleta pe care o va purta Viorica Dancila deseara
    cand va sari gardul ca sa intre la dezbaterea lui Iohannis ci de ”cabina unde
    si regele intra singur”, numita popular cacastoare.

    Pe intreg
    globul sunt circa 4,5 miliarde de oameni care traiesc fara conditii sigure de
    salubritate iar 892 milioane de pamanteni isi fac nevoile in aer liber. Acest
    procent international este depasit doar de statistica noastra nationala care
    arata ca , in Romania, aproape jumatate din crestini lucreaza in mediul privat
    din fundul curtii si o treime din scoli isi trimit elevii sa se usureze dupa
    salcamul din spatele cladirii sau langa masina lu’ dom´ director.

    Daca
    Organizatia Natiunilor Unite si-a propus ca obiectiv de dezvoltare durabila sa
    rezolve problema toaletelor pana in anul 2030, cei doi candidati la functia
    suprema in Romania nu sufla o vorba despre acest insignifiant detaliu cu toate
    ca, fiecare in felul lui, ne promite ca va scoate tara din cacat.

  • De Black Friday, Liviu Dragnea a întrebat la Emag daca au și pedepse la reducere

    Nu s-a
    dovedit niciodata daca, pana in ziua incarcerarii, Liviu Dragnea a fost sanatos
    la cap dar, dupa aproape jumatate de an la mititica, are clar un comportament
    cel putin bizar.

    Auzind la
    ”tranzistorul” inchisorii ca astazi, de Black Friday, poti gasi orice extrem de
    redus la Emag, ex-liderul PSD s-a luminat la fata si a consumat una din
    convorbirile telefonice legale cu un apel la cel mai mare retailer online din
    Romania. Pe parte materiala nu-l interesa nimic intrucat le-a lasat celor de
    afara lovele cat sa cumpere toata planeta, indiferent de pret . Pe el il
    interesa mult daca Emag-ul are , la oferta, si pedepse reduse.

    ”Ne pare
    rau, domnule Nicolae Liviu, dar tot ce aveam redus la raionul pedepse s-a dat
    ca painea calda. Cele de trei ani jumatate , cum doriti dumneavoastra, nici nu
    s-au ieftinit, fiind la mare cautare printre colegii de partid. Aaa, mai este
    una dar, in perioada asta, o avem smarita la cinci ani, daca va intereseaza”,
    au raspuns cei de la vanzari, facandu-l pe Livu sa dea cu levierul dupa seful
    atelierului auto unde lucreaza.

  • Șoc! Pe cine ar grația imediat Viorica Dăncilă dacă ar ajunge președinte!

    Daca stirea,
    distribuita cu maiestrie de credincioasa Firea, cum ca Iohannis a avut casca in
    ureche, s-a dovedit un fals grosolan, ei bine, specialistii declara cu mana pe
    inima ca, in emisiunea lui Mihai Gadea, oratoarea de exceptie, Viorica Dancila,
    sigur a citit de pe prompter. Se  vedea
    clar ca atunci cand avea privirea fixata intr-o anumita directie, Dancila turuia
    de parca ar fi citit povesti nemuritoare, iar in momentul in care vorbea
    ”liber”, spunea aceleasi prostii doar ca inversa ordinea celor 30 de cuvinte pe
    care le cunoaste.

    Chiar daca,
    in general, publicul Antenei 3 nu a fost suspectat niciodata de o pregatire
    speciala, telespectatorii cu minte-n cap care au ajuns accidental pe acest
    post, au observat ca Viorica avea unele fraze, scrise de altii, ceva mai
    coerente, condimentate cu mici glumite (”Ghinion! Eu am doar patru case, nu
    sase, facute din meditatii”), dar si ineptii slobozite din cocul ei personal (”PSD
    nu s-a impotrivit niciodata ca un roman sa ajunga in functii mari la Bruxelles”-vezi
    cazul Kovesi).

    Cireasa de
    pe coliva a fost respunsul la intrebarea raspopitului Gadea, cu trimitere
    directa la Dragnea: ”Pe cine ati gratia daca ati ajunge presedinte?”

    Vadit
    incurcata si realizand aluzia la Livache, omul care a scos-o din anonimatul
    teleormanean si a facut-o vedeta internationala, Viorica a evitat capcana si,
    cu viclenia politicianului de Baragan, a bagat una d-aia lacrimongena, vazuta
    in filmele indiene.

    „Aș grația
    de exemplu o mamă cu mulți copii care nu au făcut o faptă foarte gravă, dar
    care a ajuns după gratii că a furat o pâine pentru a-și hrăni copiii(….)
    Trebuie să le dau o șansă celor care nu au greșit grav, nu au comis fapte cu
    violență, fapte de corupție, cred ca aș fi sensibilă la anumite aspecte. Dar,
    în acelasi timp, voi fi necruțătoare pentru viol, fapte cu violență, corupție,
    fapte grave”, a gangurit Vasilica, tragandu-si mucii, ca un mare om de stat.

  • Credincioasa Firea reinterpretează electoral porunca ”să nu minți” și minte de îngheață apele!

    Asa cum ne-a
    obisnuit in orice campanie electorala, enoriasa Firea, isi lasa in cui haina de
    protectoare a bisericii si imbraca blana de vulpe de sub care poate sa
    slobozeasca cele mai mari ineptii fara sa clipeasca.

    Pentru cei
    care uitasera ca supusa Domnului este cea care la alegerile din 2014 s-a jurat
    ca l-a vazut pe Iohannis cum vindea copii in piata si fura case din buzunarele
    oamenilor cinstiti, Gabita a intrat din nou pe scena si minte de ingheata apele
    pe care si asa RADET-ul falimentar nu le mai poate incalzi.

    Suparata ca
    Iohannis a vorbit liber la conferinta de presa de aseara, nu ca Dancila care a
    silabisit o poveste de pe niste fituici, coana Firea s-a gandit ca nu l-ar
    mania deloc pe Dumnezeu daca face si ea o aroganta electorala, inventand o
    prostie cu care sa o ajute pe Viorica sa traverseze strada.

    „Președintele-candidat
    Iohannis este nu numai foarte curajos, foarte deschis dialogului, dezbaterilor,
    foarte informat și sigur pe el, ci și foarte spontan! O dovedește cu prisosință
    casca din ureche folosită la conferința de presă! Doamne, așa ceva!!?? Ghinion!!”,
    declara, plina de venin, umila enoriasa dupa ce a publicat un trucaj grosolan
    pe o retea neortodoxa de socializare.

  • Încep pelerinajele la Icoana Fătătoare de Minciuni din Kiseleff!

    După episoadele în care a fost făcută proastă de Manda și candidat perdant de către Cozmin Gușă, Dăncilă a amenințat că lasă partidul cu Codrin Ștefănescul în baltă dacă nu primește în timp record din teritoriu asigurări de loialitate profundă și dovezi de activism devotat, până la epuizare.

    Ca urmare, de mâine, șefii de organizații locale sunt așteptați să se înșire pe drumul către Kiseleff, care cu o broșă, care cu un Cartier, care cu un metraj de perdele de Pașcani, să pupe maștera la inelare și să o gâdile la intelect.

  • Dăncilă trage apa, pardon, semnalul de alarmă, în PSD: ”Cine mă mai face proastă părăsește partidul!”

    Exact ca o
    haita de caini care turbeaza dupa ce a fost gonita din curtea macelariei si
    patriotii din PSD au inceput sa se sfasie intre ei dupa ce au fost idepartati
    de la ciolanul puterii.

    La sedinta
    PSD in care trebuia sa se analizeze rezultatele din primul tur si sa se puna la
    punct planul pentru urmatoarea confruntare, s-a ajuns la tipete, jigniri,
    lacrimi si demisii ca intr-o telenovela turceasca. Dupa ce i-a exclus pe Cosmin
    Gusa si pe Ana Birchal, neconflictuala Viorica a sarit la gatul lui Claudiu
    Manda caruia i-a atras atentia ca ”un barbat adevarat nu jigneste o femeie,
    facand-o proasta satului, chiar daca este vorba de mine”.

    In semn de
    protest, Olguta Vasilescu a anuntat ca nu va mai fi sefa de campanie iar legat
    de barbatia lui Claudiu a afirmat ca ea, ca sotie, este singura care-i poate da
    note de trecere sau lasa repetent.

    ”N-am plans
    asa din 1970 cand am vazut filmul indian ”Vagabondul” dar jur, aici, in fata
    conducerii PSD, ca daca ma mai face cineva proasta, n-o sa mai fiu atat de
    intelegatoare si o sa-l trimit imediat acasa, la proasta de ma-sa care nu l-a
    educat”, a declarat liderul PSD, Viorica Dancila, stergandu-si mucii cu maneca
    sacoului Chanel.

  • Dezvăluiri: De ce refuză Iohannis dezbaterea cu Viorica Dăncilă?

    Orice
    profesor cu experienta isi da seama inca din primele zile dupa inceperea anului
    scolar care sunt elevii cu care poate tine orele si care sunt cei slabi si neinteresati
    de invatatura.

    Pentru
    Viorica Dancila, profesorul Iohannis a avut aproape doi ani rabdare si
    intelegere insa a realizat ca fetita din Teleorman este mai mult decat
    submediocra si, practic, nu poate avea nici cea mai simpla comunicare cu ea.

    In urma
    minunii de la primul tur de alegeri prezidentiale, domnul Iohannis a fost de
    acord sa se intalneasca cu loaza clasei insa, in prealabil, i-a dat acesteia un
    test pe care daca nu-l trece, conform Constitutiei, presedintele tarii nu e
    obligat sa mai piarda timpul aiurea.

    Stiind ca
    are probleme cu exprimarea la oral, Klauss Iohannis a fost inca o data
    intelegator fiind de acord ca ex-premiera sa dea solutia in scris. Din pacate
    doamna Dancila Viorica a predat foaia goala si , ca urmare, consecinta a fost
    una singura: nu va mai avea loc nicio dezbatere.

  • Cu Viorica în turul doi este ca și cum ne-ar fi căzut ciocolata pe jos și am fi rămas cu ambalajul în mână…

    Nu cred ca exista adult care sa nu fi
    avut un sef prost. Prost la cap, nu rau la suflet. Prost care face numai
    prostii. De asemenea nu cred ca exista om pe lume care sa nu fi fost furat,
    macar o data in viata.

    La fel, oricarui individ i s-a
    intamplat sa fie mintit cu nerusinare de catre altii. Sau, ca sa inteleaga si
    cei douazeci si ceva la suta dintre romanii mai inteligenti care au votat o
    candidata exotica, am putea spune ca ”orice om nu-i place sa fie inselat”.

    Si totusi aproape un sfert din
    alegatorii care, imbracati frumos, ca pentru mers la biserica, au dovedit
    duminica, prin ștampila lor, ca nu-i deranjeaza prostia, hotia si minciuna, mai
    ales daca le gasesc pe toate sub un singur coc.

    Cum poti sa-i caracterizezi pe cei
    care, primind o suta de lei in plus la pensie, nu-si explica de ce nu mai pot
    acoperi cheltuielile cu intretinerea, medicamentele si mancarea pe care le
    puteau rezolva cu veniturile alea mai mici, avute inainte de pomana PSD-ista?

    Oare, cand isi vor da seama ca,
    votand-o pe gospodina nevinovata din Teleorman, au scapat ciocolata in tarana
    si au ramas cu ambalajul in mana?

    Ambalaj care nici macar nu sclipeste,
    fiind o hartie de cea mai proasta calitate.

  • Ion Ţiriac şi-a comandat secţie de vot personală, pentru turul doi al alegerilor prezidențiale!

    Supărat pe faptul că, la primul tur, nu a fost lăsat să se bage în faţă la coadă ca să voteze şi a trebuit să stea la rând, mototolindu-şi costumele de mii de euro, Ion Ţiriac a decis să-ţi facă o aroganţă supremă: o secţie de votare personală, în care să poată vota numai el şi prietenii lui autohtoni, la orice oră, în chiloţi, frac sau pijamale, feriţi de atingerea deranjantă a vulgului.

    Astfel, pentru turul secund al Alegerilor Prezidențiale, decis să nu mai treacă prin experienţe umilitoare similare celor din alţi ani, miliardarul şi-a comandat tocmai în Suedia secţia de vot personală, dotată cu tot ce-i trebuie.

    „Maşini personale aveam, elicopter personal aveam, avion personal aveam, iaht personal aveam, secţie de vot n-aveam şi aţi văzut ce ruşine păţim noi, oamenii de afaceri pe umerii cărora s-a construit România capitalistă, la fiecare scrutin la care ne şterg dungile de la pantaloni toţi săracii. Nu voiam s-o păţesc iar, aşa că mi-am comandat, în Suedia, o secţie de votare cu dotări ultramoderne: are urnă de vot de la Ikea, mobilier de la Ikea, perdele de firmă, preşedintele de secţie a fost pesedist, prieten bun cu prietenul meu Adrian Năstase, am cumpărat chiar şi câţiva observatori de la Pro Democraţia, să nu fie suspiciuni de fraudă la momentul la care urma să-mi bag votul în urnă”, a precizat Ţiriac.