
iulie 9, 2026 0 Comentariu
Un vaccin esențial pentru copii este aproape imposibil de găsit. Judeţele cu stocuri 0
de Steliana Costea
Un vaccin esențial pentru copii, care oferă protecție împotriva a trei boli infecțioase grave: rujeolă, oreion și rubeolă, e aproape imposibil de găsit. Dozele de ROR lipsesc din cabinetele medicilor de familie și pediatrilor, iar părinții sunt puși să aștepte. În timp ce direcțiile de sănătate publică primesc promisiuni că situația se va rezolva, medicii sunt cei care trebuie să dea explicații și să amâne programări. Asta într-un moment în care încrederea în vaccinare este oricum pusă la încercare.

Un tânăr din Slobozia și-a înjunghiat prietenul în spate după ce au băut împreună

“Vieţile din Mariupol sunt în mâinile lui Putin” – primarul oraşului
Judeţele cu stocuri 0 de vaccin ROR
Sunt patru județe în acest moment în toată țara, Tulcea, Vaslui, Neamț și Arad, care au stocuri zero de vaccin ROR la nivelul direcțiilor de sănătate publică.
Reprezentanții DSP-urilor spun însă că acestea sunt stocurile instituțiilor, iar medicii de familie mai au doze în cabinete. Pentru ca lipsurile să nu se transforme într-o criză, au cerut vaccinuri de la Ministerul Sănătății. Răspunsul primit: promisiuni.
“Luna aceasta nu am putut să distribuim vaccin, dar din ce am primit acum adresă de la minister, în prima săptămână din iulie ar trebui să primim”, a declarat Alin Enuță, coordonator DSP Tulcea.
Probleme au fost semnalate și în Argeș, Botoșani, Ilfov și Buzău. Deși Ministerul Sănătății spune că direcțiile pot împrumuta doze între ele, acest lucru nu se întâmplă. Toate aşteaptă aprovizionarea de la București.
“Cred că este important ca în țara noastră să avem acest vaccin, ținând cont că noi plătim și opționale, Noi am fost chiar în cazul în care antigripalul a trebuit să-l cumpărăm, pentru că nu l-am găsit”.
Numărul celor care refuză imunizarea, în creștere
Orice pauză poate alimenta neîncrederea, iar numărul celor care refuză imunizarea este în creștere.
Vaccinul ROR protejează împotriva a trei boli infecțioase grave: rujeolă, oreion și rubeolă. Prima doză se administrează la vârsta de un an, iar rapelul la 5-7 ani. Pentru cine n-are schema, efectele sunt grave.
“Putem vorbi de encefalopatie, inflamația creierului, o afecțiune foarte, foarte gravă, complicații care țin de spectrul pneumoniilor. care pot ajunge la deces”, explică medicul de familie, Mirela Opriş.
În 2025, peste 19.000 de copii aveau vaccinarea ROR restantă. O situație care pune România pe lista exemplelor negative în rapoartele medicale internaționale.