
octombrie 25, 2021 0 Comentariu
Un pod din Buzău, inaugurat la un capăt de PNL și la celălalt, de PSD – FOTO&VIDEO
de Daniel Secăreanu
Podul de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, a fost inaugurat cu două ceremonii separate, în ambele capete: într-o parte Consiliul Județean, condus de PSD, iar în cealaltă de primarul liberal al localității, scrie publicația Șansa News.

Spitalul din Târgu Neamț: un angajat s-a uitat la filme PORNO și a virusat calculatoarele

Anchetă în cazul profesoarei care le cerea elevilor să nu se vaccineze. ”Dacă vrei să ajungi legumă, du-te și te vaccinează” – VIDEO
Drept urmare, fiecare tabără a tăiat câte o panglică. Astfel, primii trei oameni din PSD Buzău s-au aliniat la capătul podului dinspre oraș, iar la capătul celălalt era primarul PNL de la Vadu Pașii, Gheorghe Firon, împreună cu susținătorii și localnicii.
De vină pentru existența a două ceremonii este directorul firmei care a construit podul:”Pentru că așa am gândit eu, deci nu a știut nimeni, până când a sosit domnul Neagu. Eu i-am dat să taie, dumnealui nu a dorit. Dincolo este Vadu Pașii, primarul este de la PNL și aici este PSD. Și este bine să-i împac. Eu nu am treabă nici cu unul, nici cu altul. Și i-am adus la mijlocul podului, am adus și preotul, tot inițiativa mea. Așa am vrut și așa s-a realizat”, a spus Victor Vasilescu, directorul general al SC Integral SA Buzău.
În plus, el nu și-a primit încă banii pentru lucrări.
„Costurile au fost de 26 de milioane de lei. Nu a fost plătită manopera de constructor. Suntem în litigiu acum, pe problema aceasta, cu Consiliul Județean. Eu am plătit 17 lei pe oră la muncitorii necalificați, iar în deviz am doar 5 lei. Cam vreo 4 milioane de lei ar trebui să mai primesc. E mult!”, a mai precizat Victor Vasilescu.
Legătura rutieră între Buzău şi Vadu Paşii este întreruptă de peste 16 ani, după ce podul vechi, realizat după planurile lui Anghel Saligny, a fost puternic avariat de viituri.
SHARE
Actualitate, Politică
buzau, pnl, pod inaugurare, psd