Toma Cuzin, alias Firicel, condamnat la închisoare. Actorul a condus beat, drogat și fără carnet

noiembrie 16, 2022 0 Comentariu
Toma Cuzin, alias Firicel, condamnat la închisoare. Actorul a condus beat, drogat și fără carnet
de Steliana Costea
Actorul Toma Cuzin (45 de ani), cel care îl joacă pe Firicel în serialul „Las Fierbinţi“, de la Pro TV, a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a fost prins în 2018 conducând fără carnet, băut sau sub influența unor substanțe interzise. Decizia de condamnare este însă una cu amânare a pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.


Cine sunt ”fiarele rusești” care au bombardat mall-ul din Ucraina


Pesta porcină face ravagii în judeţul Ialomiţa! Comisia Europenă, în control! 223 de focare active





„Solutia pe scurt: Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul TOMA CUZIN a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 30.05.2018). Constată că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare

Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul Toma Cuzin, a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data 20.11.2018). Constată că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare.

Stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul Toma Cuzin, a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 20.11.2018). Constată că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare.

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b raportat la art. 38 alin. 1 şi 2 C.pen., contopeşte cele trei pedepse principale aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea (8 luni), la care va adăuga sporul de o treime totalul celorlalte pedepse (1/3 din (6 luni + 6 luni)), în total pedeapsa de 1 an închisoare”, se arată în minuta instanței.

La vremea respectivă, Toma Cuzin a negat că ar fi consumat alcool sau că ar fi fost sub influența unor substanțe interzise.

Instanța a decis amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, perioadă în care, pentru a nu ajunge după gratii el trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; 
  2. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; 
  3. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; 
  4. să comunice schimbarea locului de muncă; 
  5.  să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 

Nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei.

Totodată actorul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1200 lei, din care 800 de lei ocazionate de efectuarea urmăririi penale stabilite prin rechizitoriu.

Decizia nu este una definitivă, el poate face apel, în termen de 10 zile, de la comunicarea copiei hotărârii. 


Monden
beat, drogat, firicel, inchisoare, las fierbinti, toma cuzin