Etichetă: sputnik

  • Rusia a anunțat dezvoltarea unui nou vaccin anti-Covid: Sputnik VI face ineficiente vaccinurile occidentale și tratează efectele secundare ale Sputnik V!

    Oamenii de știință din Rusia au uimit lumea medicală prin dezvoltarea rapidă a unui nou vaccin, Sputnik VI care, spun ei, oferă o protecție de 90% împotriva efectelor secundare ale precedentului vaccin anti-Covid, Sputnik V, pe care tocmai l-au lansat în urmă cu câteva săptămâni, anunță Academia Cațavencu.

    „Suntem siguri că acest nou vaccin este extrem de eficient în a preveni efectele secundare ale Sputnik V, care constau în febră, frisoane, urticarie, amețeli, oboseală, diaree și deshidratare. Din luna ianuarie, toți cetățenii care se vor injecta cu Sputnik VI vor scăpa de simptomele mai sus amintite, în cazul a doar 10% din ei putând să apară reacții ușoare și tolerabile, precum tremurul necontrolat al mâinilor, uscarea plămânilor, paralizia cerebrală, sufocarea, sau moartea subită”, a declarat CEO-ul Federației Ruse, Vladimir Putin

    „Dar aceste efecte secundare înseamnă că vaccinul funcționează, nu ca medicamentele acelea occidentale testate pe animale care, de vreme ce nu produc niciun efect secundar, înseamnă că nu sunt compatibile decât cu maimuțele!”, a mai completat Putin.

    Putin a mai anunțat și faptul că, nou vaccin Sputnik VI va avea și capacitatea de a face ineficiente, în totalitate, vaccinurile Pfizer sau Moderna, el urmând să fie administrat obligatoriu cetățenilor ruși care au făcut imprudența de a se vaccina în străinătate cu medicamente occidentale.

    ”Occidentul încearcă doar să pună în pericol oamenii din întrega lume, oferindu-le libertatea de a-și părăsi casele când vor și de a face ceea ce vor. Rușii pur și simplu nu sunt pregătiți încă să renunțe la îndrumările mele cu privire la activitățile lor de zi cu zi”, a mai explicat Putin.

    Citește alte articole similare în Academia Cațavencu!

  • Nevasta lui Voican, plătită de Putin pe post de jurnalistă la ro.sputnik.md!

    Noua soție a lui Gelu Voican Voiculescu s-a aflat pe toată perioada incidentelor din Piața Universității în obiectivul camerelor de luat vederi, interpunându-se cu stoicism între vârstnicul său partener de viață și furia manifestată de revoluționari.

    Tânăra de 37 de ani se numește Georgiana Arsene și este originară din Vernești – Buzău, județ pe care, poate deloc întâmplător, Voican l-a reprezentat în Senatul României, între 1990 și 1992.

    Georgiana Arsene este în prezent jurnalist la Agenția de presa ,,Sputnik”, principalul mijloc de propagandă al Federației Ruse în România. Pe pagina sa de Facebook, ea are drept fotografie de copertă o imagine a președintelui Vladimir Putin.

    Tot soția lui Voican deține și blogul de propagandă rusă In Prima Linie, platformă care promovează permanent atât evenimentele de interes pentru ”fratele cel mare” de la Est, cât și știrile propagate de Agenția de presa ,,Sputnik”.