Etichetă: Sorin Lavric

  • Sorin Lavric, senator AUR: „Țiganii au adus Coronavirusul în România!’

    Sorin Lavric, membru în conducerea AUR, partid care a obținut 9% din voturile românilor la alegerile parlamentare, va ocupa un loc în Senatul României, situație în care, pentru următorii 4 ani, va legifera și în privința minorităților naționale.

    „Niciun om sănătos nu va muri în urma infestării directe cu virusul”, spunea Lavric.

    Dar restul? Restul este o consiprație pentru că Lavric nu crede în „virulența mortală a acestei epidemii, o virulență care, din cauza presei, a ajuns să fie percepută ca o plagă trimisă de Dumnezeu pentru păcatele omenirii.”

    Din spusele lui Lavric, ritmul alert al îmbolnăvirii românilor cu COVID-19 nu s-a datorat nerespectării normelor sanitare de protecție, introduse în întreaga lume, ci faptului că romii au fost cei care au adus cu ei virusul din statele din care s-au întos, în luna martie, înainte de lockdown.

    „Cei care s-au repezit să se întoarcă au fost țiganii cărora amenințarea virusului le-a secat imboldul de a cerși, a fura și a codoși în țările europene.”, declara Sorin Lavric.

    Iar declarațiile rasiste nu se opresc aici: „Inșii aceştia sunt o plagă socială pe care numai ipocrizia politicienilor şi numai duplicitatea gazetarilor o trec sub tăcere.”

  • Sorin Lavric, lider AUR: “Niciun bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea. Poţi s-o doreşti, nu s

    Sorin Lavric, unul dintre liderii AUR, partid care a obținut un procent în jurul a 9% la alegerile parlamentare din 6 decembrie, are păreri scandaloase despre femei. 

    Sorin Lavric este prezentat pe site-ul AUR drept „scriitor, filosof, publicist, profesor universitar”. Lavric a candidat la alegerile parlamentare pe listele pentru Senat din județul Neamț și va deveni membru al Parlamentului.

    15.000 DE ROMÂNI S-AU ÎNSCRIS ÎN AUR ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

    Sorin Lavric, cuvinte jignitoare despre femei

    Multe texte jignitoare despre femei se găsesc în cartea ”Decoct de femeie”, una din cele 6 publicate de Sorin Lavric. Iată mai jos o selecție!

    „Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios”, scrie Sorin Lavric în cartea lui, „Decoct de Femeie”, publicată în 2019 la Editura Ideea Europeană.

    „Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”, notează președintele Senatului AUR. 

    „Vopsirea unghiilor de la picioare e unul dintre oficiile cele mai absurde la care se poate preta femeia, un oficiu în care bărbatul vede o stupiditate crasă”, adaugă Lavric. 

    „Nu sunt un admirator al sexului frumos. Admirația cere recunoașterea ab initio a unei relații de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuiești a fi deasupra ta, pe când femeia poate fi cel mult dorită, dar în niciun caz admirată”, a scris Sorin Lavric în cartea „Decoct de femeie”.