Etichetă: selfie

  • Procurorul Ciprian pozează gol mai artistic decât un dansator de la Chippendales

    Nu știm dacă Justiția Română este oarba ca suratele ei din țările civilizate dar avem dovada că este o exhibiționistă fără pereche.

    Procurorul Ciprian Oliviu Puf, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, și-a învins timiditatea și, dorind să-și găsească urgent perechea, a postat o mulțime de selfie-uri în care-și expune trupul plin de mușchi și lipsit complet de puf, pene sau cârlionți.

    Comentariile au fost multe și măgulitoare iar propunerile indecente, fără număr. Bărbați sau femei, oameni cinstiți sau infractori care l-au văzut „la bară”, cu toții și-au arătat dorință de a-l cunoaște pe frumosul justițiar „fără roba dar cu mitra în cap”.

    Surse din Ineu au declarat că sunt și colegi de breasla care râvnesc la mușcheții lui Cipri însă, de ochii lumii, sunt obligați să respecte legea și să aștepte decizia Inspecției Judiciare care s-a sesizat cu privire la acest caz.

    Interesant este că sexy-procurorul nu-și face absolut nicio grijă în legătură cu situația profesională mai ales că, în urma postărilor, a primit o ofertă de nerefuzat de la celebra trupa Chippendales care i-au rezervat un loc pe scenă la show-ul din 8 martie.

  • Galerie Foto: Bikini bridge, selfie-ul perfect care arată tot ce se ascunde sub costumul tău de baie!

    Nici măcar selfie-urile nu mai sunt cum erau cândva! Fetele au descoperit că atunci când își fac o poză în care vor să arate perfect, unghiul de fotografiere este cel mai important.

    Dacă acum câțiva ani, încă mai existau aparatele foto clasice, pe care nu prea puteai să le mânuiești așa cum dorești, astfel încât să păcălești un pic natura, mai ales când voiai să-ți faci poza care să exprime ce e mai frumos din ceea ce ai, acum există telefoanele mobile cu cameră de selfie și selfie stick-uri, care te ajută să surprinzi exact ceea ce îți dorești și din unghiul perfect.

    Fetele au realizat faptul că, dacă își doresc să atragă cât mai multe reacții pe rețelele de socializare, ar trebui să găsească metode noi de a se poza. Nu contează decorul, ci doar unghiul din care surprinzi fotografia.

    Nici măcar nu contează cât de bine arăți. Dacă surprinzi fotografia din unghiul potrivit, toți urmăritori tăi se vor îngrămădi să îți aprecieze talentul fotografic.

    Deci, dacă încă ai probleme cu încadrarea, urmărește fotografiile din galerie și, zilele, astea, la plajă, cu siguranță că nu vei avea timp să te plictisești, de una singură, pe cearșaf…

  • Mircea Badea își ține nevasta goală pe balcon încă de la Revelion!

    Moda
    internationala de a se fotografia goale in frigul iernii a prins si la
    romancele fara pretentii de starlete. Indragita profesoara de educatie fizica,
    Carmen Bruma a dorit ca după Crăciun sa-i faca o surpriza de proportii
    simpaticului sau sot, comicul Mircica, si a iesit de Revelion dezbracata pe
    balcon, intru a-si imortaliza frumusetea corporala.

    Pentru
    cei doi, impatimiti ai culturismului excesiv, este un lucru firesc sa-si arate
    muschi la orice pieton sau tramvai care trece pe la fereastra lor, insa
    initiativa de acum a doamnei Carmen l-a scos din minti pe exigentul luptator.
    Reprosandu-i ca-l face de ras cu apucaturile astea de pitipoanca, Mircica a
    incuiat-o pe balcon pe sexoasa lui sotie exact cand aceasta era in febra
    ”selfionarii”.

    Au
    trecut 15 zile de cand Carmen rezista vitejeste in frig  insa fara apa si mancare sansele ei de a
    ramane la fel de zambitoare la glumele de rahat ale karatistului scad de la ora
    la ora.

    ”Am vrut sa-i fac lui o placere dar tolomacul nu are in cap decat bataie si antrenamente. Din pacate si bataia aia atat de draga lui, o ia de la toti, nu o reuseste sa o dea la nimeni”, a povestit, peste balustrada balconului, Carmen Bruma, inghetata bocna.