Etichetă: schimbare

  • Psiholog: Cum să facem față schimbării

    Schimbarea face parte din ciclul vieții, iar senzația că totul este permanent și va rămâne la fel este o iluzie, creată de minte. Intenția din spatele acestei atitudini este foarte bună – ne oferă un sentiment de siguranță prin perpetuarea firescului și a constantelor, iar de acestea avem nevoie în viața de zi cu zi, pentru a putea să ne simțim în echilibru.

    “Partea problematică apare atunci când ne atașăm de ciclurile repetitive, de obiceiuri și de ce știam, deși viața ne împinge către schimbare. Astfel, opoziția noastră aduce suferință în viața noastră. Revolta că lucrurile se schimbă și înverșunarea împotriva schimbării ne fac drumul foarte dificil și complicat. Schimbarea nu e neapărat plăcută sau ușoară în faza inițială, însă este o condiție necesară, dacă vrem să trăim pe deplin și să evoluăm.

    Fără schimbare, avem doar stagnarea ori, natura nu are un program de stagnare. La nivel neurologic, stagnarea este egală cu moartea și creierul se va lupta din toate puterile să ne salveze și să ne scoată din calea pericolului. Chiar și când stăm, când dormim, corpul nu se oprește complet. Întreg sistemul este în continuă mișcare – inima continuă să pompeze sânge, plămânii continuă să se umple și să se golească de aer. Nimic nu stă cu adevărat pe loc”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

    Totodată, specialistul este de părere că schimbarea este singurul lucru care este real în viața noastră și necesar pentru a ne ține în viață. Viața înseamnă mișcare și exact asta reprezintă și schimbarea: o mișcare continuă, permanentă și constantă, care ne îndrumă pașii înainte pe drumul vieții. Așadar, data viitoare când vedem că toate se reorganizează în viața noastră, trebuie să dăm drumul controlului și să adoptăm o atitudine de curiozitate față de ce urmează să ne apară în față, conchide psihologul. 

  • Gheorghe Tinel, despre prefectul de Ialomița: ”Politrucul” Gigi Petre trebuie schimbat!

    Cele 48 de ore anunțate la Caracal de prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, potrivit căruia prefecţii şi subprefecţii urmau să fie schimbaţi în intervalul amintit scurs de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, s-au transformat în câteva săptămâni.

    Întrebat când ar urma să aibă loc, totuși, schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, deputatul ialomițean Gheorghe Tinel a confirmat zilele trecute intenția noului cabinet, considerând că actualii reprezentanți ai executivului în teritoriu sunt, nici mai mut nici mai puțin decât ”politruci” ai fostei guvernări.

    ”Diligențele noastre sunt făcute pentru a schimba prefectul și subprefectul în Ialomița. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar lucrurile nu sunt atât de urgente pentru noi. Urmează o analiză pe care o vom cere autorităților care răspund de deconcentrate și abia apoi vom vedea dacă e nevoie sa fie sau sa nu fie schimbați. Deci nu am venit sa spunem „de mâine dam afara!”, ferească Dumnezeu, dar cei doi politruci, prefectul și subprefectul, din punctul nostru de vedere nu pot continua activitatea cu PNL”, a declarat Gheorghe Tinel, șeful liberalilor ialomițeni.

    Gigi Petre, Prefectul județului Ialomița, cel care a mai câștigat de două ori, în instanță, procesele intentate împotriva unor schimbări similare, considerate abuzive, s-a rezumat la o declarație laconică: ”Legea e lege, și ea trebuie respectată de toată lumea…”