Etichetă: sarbatori

  • Cristi Borcea a plătit taraf să

    Și în acest an (cu excepția perioadei de detenție) Cristi Borcea și-a împărțit vacanța de iarna astfel încât să se simtă cât mai bine. A fost cu Valentina în țări calde și exotice deoarece „soarele îmi face bine la încheieturi și iubitei îi place bronzul”.

    Cristi Borcea a fost testat pozitiv cu COVID-19. Adevărul despre starea de sănătate

    De Crăciun însă l-am întâlnit, cum e datina la fotbaliști, în Poiana Brașov. La o ceașcă de țuică fiartă, servită la Coliba, Cristi și-a dat drumul la gura: „Am vrut ca de Crăciun s-o ardem și noi creștinește cu cârnați și sarmale, cu rachiu și molan, că ne saturasem de fructe de mare și papaya trase-n coniac franțuzesc. Am servit, mânca-ți-aș numai în restaurante d-alea sub ocean. Trecea rechinii pe la geamuri de ziceai că ei ne mănâncă pe noi, nu noi care am plătit”.

    Tablou cu Borcea pictat în rolul unui nobil, scos la vânzare. Pictura costă aproximativ cât un Logan – FOTO

    Absolut toți turiștii din stațiune s-au strâns la gura focului să-i asculte gura mega-vedetei. Femeile îl priveau mai mult în zona prohabului, să verifice dacă e adevărat ce se vorbește, iar copiii îl priveau, fără nicio excepție, ca pe Tatăl nostru.

    Într-un moment de sinceritate, amplificat de tăria caldă, Cristi i-a pupat pe obrăjiorii îmbujorați pe toți cei, aproximativ, 250 de micuți schiori care-i sorbeau vorbele din trufa, după care le-a dat un sfat nemaipomenit de profund: să fiți cuminte, copiii mei!

    Când atmosfera s-a încins, milionarul a dorit să-i cânte lăutarii și a format un număr pe telefonu-i de aur masiv. În maxim jumătate de oră am avut cea mai mare surpriza din viață noastră. Fiind cardiac, Borcea a ținut morțiș ca, la masă, să-i cânte colinde și melodii de inimă albastră trupa de la Catena, farmacia inimilor noastre. Cu Arsinel, Enache, Nico și Maria Dragomiroiu la microfoane, pârtia a fost animată până tărziu spre dimineața.

  • Șoc de Sărbători! În România au apărut colindătorii şi preoţii cu sponsor pe echipament!

    Primul semn ca economia este, intr-adevar, pe calea cea buna il vezi direct pe strada. Cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Craciun, anul acesta a fost pentru prima data cand au fost vazuti iesind la urat, complet gratuit si fara obligatii pentru adrisanti, colindatori cu sponsor. Diferenta de clasa dintre ei si cei care colinda nebrenduiti este ca intre Uber si taximetristii clasici.

    Domnul Florin Citu merita toata stima si consideratiunea noastra, a contribuabililor onesti. În mandatul său, iata ca piata a reglementat si evaziunea fiscala existenta de mii de ani in domeniul asa ziselor datini. Faptul ca vocile cristaline ale cetelor de colindatori nu te mai forteaza acum sa le dai bani, a creat un confort nemaipomenit ambelor tabere: gazdele sunt linistite ca nu mai duc mana la buzunar iar artistii canta din suflet fara sa le mai stea gandul ca-si iau teapa si ca vor fi  pusi iar in situatia jenanta sa injure si sa dea cu pietre in cei colindati.

    Modelul l-au preluat si preotii cu viziuni europene. Zilele astea au aparut in mai multe comunitati din Bucuresti, popi cu sponsorul trecut la vedere pe mitra sau anteriu. Atat colindele cat si slujbele sponsorizate au totusi un element cu care noi, enoriasii, va trebui sa ne obisnuim: la mijlocul programului se ia o pauza publicitara. Deci nu trebuie sa va speriati daca dupa doua strofe de plugusor veti auzi versuri de genul: ”Catena – farmacia inimilor” sau ”Bergenbier – prietenii stiu de ce”.

    Vezi mai jos galerie foto:

  • Raed Arafat: Fără petreceri de Crăciun și Revelion

    Petrecerile de Crăciun și Revelion reprezintă un risc de îmbolnăvire cu Covid-19 dacă sunt organizate cu persoane din afara familiei-gazdă.

    Raed Arafat spune că statul român nu poate interzice astfel de petreceri private, însă recomandarea autorităților este ca aceste sărbători să fie petrecute doar între cei apropiați, ”adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască”.

    ”Nu este vorba de număr maxim, aici nu s-a pus număr maxim. Mai ales în casa omului nu poți să pui numărul maxim care este. Ce este recomandabil este ca lumea să rămână în rândul familiei, imediat apropiate. Adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască, fără să te distanțezi. Adică cei apropiați, cu care stai cu ei. Asta e recomandarea, dacă vrem să evităm orice problemă.

    În rest, dacă vrei să vină și alți prieteni la tine trebuie să măcar să respecți regulile, în sensul în care să fie distanțare, să fie lumea distanțată, care e greu în casă, știm foarte bine.

    Sunt recomandări pe care le dăm. Să nu vedem titluri care o să apară în unele ziare, că Arafat a interzis sau Comitetul a interzis populației să invite oameni acasă. Noi n-am interzis, noi recomandăm ca oamenii să limiteze contactul în această perioadă și să păstreze sărbătorile în rândul familiei.

    Bineînțeles, aici, cine dorește să riște, există o limită care poate să meargă către ea. Pot să meargă, pot să participe la diferite acțiuni, dar vor fi reguli care vor fi foarte stricte pe aceste acțiuni.” – a spus Raed Arafat la Pro TV.

  • Loredana Chivu și-a serbat ziua de naștere în Australia: ”Am prins o vreme superbă!”

    In Australia s-a dezlantuit Infernul. Incendiile care dureaza de patru luni au provocat pagube si drame umane cat un razboi mondial. Norii de fum sunt mai mari decat intreg continentul european. Peste jumatate de miliard de specii sunt amenintate cu disparitia. ”Am vazut cum este in Iad”, declara un activist de mediu care de cateva decenii s-a implicat in rezolvarea celor mai mari catastrofe de pe planeta.

    Si totusi, in aceasta atmosfera de film horror, o romanca foarte apreciata si indragita de milioane de semeni, are alta parere.

    Loredana Chivu a fost de Sarbatori in Australia unde si-a serbat si ziua de nastere cu ocazia implinirii  frumoasei varste de 30 de ani.

    ”Am stat trei saptamani in New South Wales si m-am simtit ca in Rai. A fost foarte, foarte cald, canicular, aproape ca intr-un cuptor, nu a plouat in nicio zi si d-aia m-am bronzat atat de tare incat zici ca sunt arsa pe gratar”, a povestit diva pe Aeroportul Otopeni, dand de inteles ca nici nu auzise de incediile devastatoare.

  • Superba Misha a lui Connect-R, goală pe o plajă de Sărbători! Foto în articol

    Desi sunt divortati de mai bine de doi ani, de dragul fetitei lor, Maya, cei doi parinti petrec in continuare clipe de neuitat. Pentru ca bucuria reintalnirii sa fie maxima, ei au plecat intr-o vacanta extraordinara, in Zanzibar, departe de barfele si rautatile mioritice.

    Pentru a-i arata ex-sotului ce a pierdut dar si ca s-o linisteasca pe Maya care plangea, cerand a sasea inghetata, Misha a recurs la o masura extrema: a renuntat la haine si a inceput sa zburde goala pe nisipul fierbinte. Toti barbatii de pe plaja s-au intors instantaneu cu burta in jos iar femeile scrisneau din masele de invidie. Ca sa le demonstreze ca nici acolo, departe de tara, nu-i uita, Misha le-a servit fanilor o poza pe Instaram. Intaratat de situatie, Conectul si-a aruncat si el chilotii cat acolo si a plecat la o biblioteca din centrul statiunii, echipat doar in curul gol. Din pacate, el n-a avut marinimia si curajul sa posteze dovada.

  • Daniel Ghiță șochează și de Sărbători: ”Copiem toate mizeriile. Totul e o făcătură, ca și Moroșanu ăla”

    In ultimii doi
    ani, luptatorul Daniel Ghita si-a obisnuit publicul cu postarile sale la fel de
    socante precum erau si loviturile pe care le impartea, nu demult, in ring.

    Nici in
    perioada sarbatorilor acestea cand, se spune, ca trebuie sa fim mai buni si mai
    intelegatori cu cei din jur, Daniel nu se dezminte si iese la atac.

    ”Am copiat toate mizeriile de afara. Peste tot asculti Mariah Carey si Merry X-mas. Daca nu ai pulover cu Mos Craciun si nu mergi la shaorma in targul de Craciun, esti taran si inapoiat. M-am saturat sa-i copiem pe altii de parca noi nu am avea traditiile noastre. Il anunt pe aceasta cale pe comicul ala de televiziune, Catalin Morosanu, ca daca vrea sa nu-l chinuiesc prea mult in ring, sa poarte coarne de ren si sa cante in engleza”, a declarat suparat luptatorul traditionalist si nationalist, Daniel Ghita

  • Cele mai pupate moaşte de Sărbători: Preacuviosul Colebil şi Sfântul Trifermentie!

    Pentru că au fost cuminți și au economisit tot anul pentru dezmățul mesei de Crăciun, enoriaşilor Bisericii Caltaboşului, Tobei și Salatei Boeuf primesc o veste excelentă din partea Guvernului: între 25 decembrie și 2 ianuarie, în farmaciile din toată ţara, sacrele pastile de Sărbători , Preacuviosul Colebil şi Sfântul Trifermentie, vor fi disponibile în variantă subvenționată de stat 100%.

    Dați fuga și faceți provizii, cu anticipatele astea care bat la ușă nu se știe cu cine prindem Paștele la Palatul Victoria…

  • Idei pentru femeile și bărbații care vor să aibă unghii în tendințe de Revelion!

    În
    insiruirea magica a sarbatorilor de iarna, Revelionul ocupa cel mai important
    loc la noi, romanii, si de aceea toti vor sa arate in noaptea dintre ani cat
    mai aproape de perfectiune.

    Orice
    inseamna aranjament pentru aceasta ocazie capata un interes aparte pentru
    persoanele cu pretentii. De la ornatul salatelor si impodobitul bradului, pana
    la asortatul hainelor cu pantofii si celelalte accesorii, totul devine ”necesitate
    si urgenta”.

    Si aspectul unghiilor
    poate reprezenta  un ”quelque chose” cu
    care poti atrage toate privirile si de aceea va putem da cateva sfaturi cu care
    sa fiti vedeta petrecerii.

    Doamnele si domnisoarele vor putea opta in acest an pentru unghii rosii, negre, mate sau super-lucioase. Cele care simt ca vor sa epateze cu orice pret isi pot ”orna” unghiile cu simboluri de sezon: fulgi de zapada, globuri colorate, copii la sanius sau inscriptii traditionale de tipul ”La muti ani!”.

    Nici masculii nu trebuie sa-si neglijeze manichiura mai ales ca se spune din batrani ca ”cum incepi anul nou, asa iti va merge si restul anului”.

    In acest decembrie insorit, cel mai in voga model pentru unghiile unui ”macho” este numit foarte expresiv ”briceagul elvetian” , articol cunoscut pentru faptul ca este dotat cu de toate: cutit, unghiera, scobitoare, pix, surubelnita. Vor fi foarte apreciati, asadar, barbatii care au toate unghiile de la maini aranjate pentru diverse utilitati. Cu unghia mare de la degetul mic se va  servi mustarul, cu aia de la inelar, piperul, cu cea de la degetar, sarea, iar unghia de la aratator va putea fi folosita pe post de feliator la leber, toba, caltabosi sau piftie.

  • Mesajul de Crăciun al Vioricăi Dăncilă pentru alegătorii PSD ”Hristos a Înviat!”

    Pentru bugetarii care au fost cuminţi şi s-au bucurat peste măsură în acest an de scăderile salariale, şi pentru pensionarii fideli, care au sărbătorit în fiecare zi a lui 2019 prăbuşirea nivelului de trai şi a speranţei de viaţă, azi e o zi cu adevărat specială: Moş Crăciun le-a adus în cutiile poştale o felicitare veritabilă de la Vasilica!

  • 4 modele de brad cu care să-ți petreci Sărbătorile, în funcție de posibilități

    Fiecare
    persoană are așteptări diferite de la sărbătoarea Crăciunului. Pentru unii,
    punctul central îl reprezintă cadourile. Zgârciții sunt însă absolut
    consternați de faptul că a venit vremea unui nou Crăciun și vor trebui să dea
    bani pe cadouri.

    Alții,
    de-abia așteaptă să primească darurile care li se cuvin. Cunosc şi din ăia de
    așteaptă, de ani buni, să ningă în noaptea de Ajun, pentru că ţin neapărat să
    intre în spiritul Sfintelor Sărbători. Ce-o fi însemnând asta precis, nu știu
    şi nici n-am avut curiozitatea să-i întreb.

    Pentru o
    altă minoritate, Crăciunul are o tentă religioasă întrucât pe 25 s-ar fi
    născut, am înţeles, un VIP religios.

    Pentru
    majoritatea însă, Crăciunul înseamnă împodobirea bradului, simbolul central
    fără de care toată înșiruirea de mai sus nu ar avea rost. Crăciunul a acaparat
    în așa fel societatea modernă, încât, dacă nu ai brad, ești un trist suprem.

    În fine, e
    24, Ajunul, n-ai încă brad și te gândești că nu vrei totuşi să fii un trist
    suprem. Ce faci? Stai, nu-ţi tăia venele şi nu-ţi băga capul în cuptorul de la
    aragaz, că oricum sunt gazele slabe şi rişti să mori abia de Paşte. Îţi dau eu,
    că te cunosc, câteva soluții de avarie.

    1. Ești
    chitros? Sau poate la marginea hipsterismului? Dacă ești chitros, poți lua o
    coadă de mătură și înfășori în jurul ei sârme sub formă de crengi pe care pui
    globuri, beteală, luminițe. Dacă ești hipster, n-ai nevoie decât de coada de
    mătură pe care scrii, evident, BRAD și îi mai pui şi câteva luminițe.

    2. Dacă n-ai
    chef să împodobești bradul, fă-ți rost de o prietenă și insistă să petreceți
    Crăciunul la ea acasă. Dacă e femeie, sigur are brad. Dacă nu, lucreaz-o la
    psihic cu replici de genul: „Hai, mă, pisi, nu facem și noi un brad?”.
    Alternativ, îți poți petrece Crăciunul la orice cunoscut/ă despre care știi
    sigur că are brad.

    3. Brăduț de
    mașină. Îți atârni de lustră un brăduț de mașină – din ăla parfumat, de se pune
    la oglinda retrovizoare şi miroase a orice, dar nu a brad. Dacă ai musafiri și
    te întreabă ce-i cu brăduțul, le spui că aşa ești tu, mai minimalist. Ca să
    simtă şi ei miros de Sărbători la naretă, ia și un spray cu miros de brad.

    4. Ca să nu
    pari mizantrop, lipsit de respect faţă de tradiţii sau, mai rău, ateu satanist,
    fă rost de o crenguță de brad și înfige-o într-un ghiveci din casă. Dacă te
    întreabă lumea de ce nu ai decât o crenguță poți să le spui că eşti ecologist
    convins şi n-ai vrut să participi la distrugerea planetei, dar, pe de altă
    parte, nici nu ai îndrăznit să încalci tradiţia, apelând la fake-urile alea
    chinezeşti din plastic oribil. Ori le spui, pur şi simplu, că ţi-au băgat
    nesimţiţii de la RADET atâta căldură anul ăsta în calorifere încât ţi s-a uscat
    bradul într-o singură noapte şi doar crenguţa aia ai mai apucat s-o salvezi.