Etichetă: român

  • 5 sfaturi despre cum să îți petreci vacanța de vară în străinătate, ca un român adevărat!

    De aproape un deceniu, de când au prins gustul concediilor în străinătate, pentru care își mănâncă de sub unghii un an întreg și uneori mai fac și un credit la bancă, românii au devenit senzațiile plajelor exotice din întreaga lume.

    Dacă și anul ăsta ți-ai pus de-o parte, din ajutorul social, pentru o sămânță și-un pet de bere cu care să-ți vrăjești consoarta la malul mării , citește micul ghid de vacanță întocmit de marii îndrumători turistici ai Academiei Cațavencu, astfel încât să nu-ți faci nația de râs prin Zakynthos, Corfu, Tofu sau Mykozos.

    Împachetează
    doar strictul necesar

    Împachetarea
    corespunzătoare este esențială. Cel mai probabil vei fi plecat o
    săptămână, poate chiar două, și nu știi niciodată ce s-ar
    putea întâmpla sau de ce anume ai putea avea nevoie în timpul
    respectiv. Turistul român este întotdeauna pregătit corespunzător.
    Orice nu este de-acasă acasă este străin și probabil barbar, așa
    că mai bine îți aduci cu tine lucrurile pe care le cunoști cel
    mai bine: LCD-ul pe care l-ai luat în rate de Flanco, un pick-up de
    plajă cu prelungitor, pentru plăcile cu Gică Petrescu, serviciul
    de alpaca primit la nuntă plus farfuriile și cănile cu care te-ai
    ales după ultima Sâmbătă a morților. Nu uita nici lada
    frigorifică portabilă, chiar dacă nu ai la ea și baterii cu azot.
    Merge pe post de seif. Cine te-ar jefui pe plajă, umblându-ți la
    cutia cu sandwich-uri?

    Una
    peste alta, știi că ești pregătit de concediu doar când, după
    ce-ai făcut bagajele, singurele lucruri rămase prin casă sunt
    chiuveta de bucătărie și bunica. Gadgetul ăsta din urmă nu
    călătorește. S-a dus la băi la 40 km distanță o singură dată
    în viața ei și încă vorbește și azi despre asta.

    Asigură-te
    că porți haine adecvate

    Te
    afli în vacanță într-o țară de vacanță, așa că nu este
    nevoie să îți faci prea multe griji. Deși o pereche de șlapi și
    o sticlă de apă de la robinet ar fi suficientă pentru
    mini-croaziera către insula vecină, aflată la doar un kilometru
    distanță și ușor de accesat chiar și cu salteaua gonflabilă,
    întotdeauna e bine să fii prevăzător. Ia cu tine și fâșul de
    ploaie sau măcat o umbrelă, să nu răcești cumva dacă te prinde
    vreo ploaie pe lângă geamandură. La fel, bine ar fi să pui în
    sacoșă și o cămașă cu mânecă scurtă, un pantalon de trening
    și pantofii cu ciucurași. Ce te faci dacă ajungi la destinație și
    constați că, printre palmieri, a crescut o biserică ortodoxă?
    Crezi că o să te primească Pavnutie să dai acatist în costumul
    de baie?

    Pregătește-te
    din timp pentru plajă

    Cel mai bun lucru de făcut este să ajungi la plajă dimineața devreme, ca să-ți iasă selfieurile în lumină naturală după ce ți-ai lucrat bronzul la solar măcar o săptămână înainte să pleci în concediu. Ești român, n-ai tu nevoie de protecții solare, creme și alte prostii de genul ăsta. Profesioniștii vacanțelor folosesc ulei de măsline, iar la nevoie apelează și la un kil de Ulcom, Ulvex, Unisol sau Untdelemn de la Bunica. În felul ăsta, la final de zi, nici nu trebuie să îți faci griji dacă ești roșu homar și nu poți dormi decât în picioare. Unde mai pui că, după ce o să te vindeci iar pielea o să ți se curețe, o să te poți mândri până la final de concediu cu un bronz frumos și bogat adunat în cerașaf.

    Citește întreg articolul în Academia Cațavencu!

  • Medic român, mesaj din iadul italian: ”În România culegem roadele faptului că, în 30 de ani, am făcut doar crâșme și biserici!”

    Concursul
    de competente la care ne-a obligat pandemia sa participam a scos in lumina
    reflectoarelor doi concurenti mai importanti: biserica cu lingurita data din
    gura in gura si specialistii din medicina nevoiti sa lupte cu ”diavolul
    chinezesc” fara armuri si palose.

    Depasiti
    de situatie si lipsiti de alte mijloace chiar si unii medici au recomandat
    pacientilor sa se impartaseasca ”pentru ca alta solutie nu exista”.

    Angela
    Campean, medic roman care lucreaza de opt ani in Italia si acum se afla in
    toiul luptelor cu moartea din regiunea Lombardia, critica reactia intarziata a
    autoritatilor italiene si, in acelasi timp, explica haosul din sistemul
    romanesc, temandu-se de ce este mai rau pentru Romania.

    „Spitalele
    noastre sunt la pământ. Sunt puţine, fără dotări, iar medicii sunt speriaţi şi
    demoralizaţi fiindcă au fost abandonaţi şi li se cere să trateze pacienţi fără a
    fi protejaţi. N-au nici măcar măşti unii dintre ei, e strigător la cer. La noi
    s-au construit doar baruri şi biserici. Acum culegem roadele faptului că în 30
    de ani am făcut doar crâşme şi biserici. Asta e realitatea, de ce să ne
    ascundem? Când te doare în cot de sănătate, nu poţi să te vaiţi apoi când vine
    o catastrofă din asta şi să spui că nu ai nicio vină. Toate guvernele din
    România, dar absolut toate, au pe conştiinţă mii de decese, nu le-a păsat de
    bolnavi. Că nu e vorba doar de Covid-19”, a precizat medicul.

  • O, ce veste minunată! Vicarul britanic octogenar s

    In
    perioada asta sumbra cand toate stirile anunta numai grozavii legate de
    pandemia ingrozitoare care a ingenunchiat planeta, iata ca doi oameni normali inving
    teama de moarte si hotarasc sa-si traiasca viata la maxim. Dupa ce au fost
    despartiti aproape un an, vicarul gay Philipo Clements in varsta de 81 de ani
    s-a impacat cu ”frumosul manechin, Florin”, romanul cu 55 de ani mai tanar care
    i-a luat , pur si simplu mintile.

    Cei
    doi ”gugustiuci cu cuc”, s-au mutat din nou impreuna intr-un apartament din
    Romania si si-au jurat iubire, respect si satisfactie deplina pana la sfarsitul
    zilelor. Noua  etapa in care a intrat
    povestea lor se anunta una mai echilibrata, bazata pe maturitate si intelegere,
    elemente fara de care, au recunoscut ca ”nu vor putea face multi purici
    impreuna”.

    ”Ceea
    ce nu vroiam sa recunosc la inceputul relatieii noastre acum imi este foarte
    clar: Florin este prea frumos ca sa-mi apartina numai mie. Am hotarat sa ne
    impacam cu conditia ca eu sa-l las sa-si traiasca tineretea cum vrea si , cand
    are el chef, sa ma lucreze si pe mine, ca doar mi-a mancat toti banii stransi
    intr-o viata de munca”, a dezvaluit popa Philipo.

  • Un român i-a spart dinții celui mai periculos interlop din Spania: ”Mi-a dat 5 euro să

    Manuel Herrera Perejon (foto), unul dintre cei mai duri huligani din Spania, a fost bătut crunt, zilele trecute, la intrarea unei discoteci din Santa Cruz de Tenerife. Fan declarat al formației Betis și cu simpatii declarate neo-naziste, Herrera a fost implicat de-a lungul anilor în numeroase incidente violente. Toti inlemneau numai cand ii auzeau numele.

    Dar cum
    orice nas isi are nasul si Manuel si l-a gasit pe al lui zilele trecute in
    persoana lui Gherase, un roman care munceste in constructii de peste 10 ani.
    Eroul nostru vroia sa se relaxeze  dupa o
    zi de truda si venise cu logodnicul lui, Jorje, la discoteca in care Manuel
    deja facea spume ca nu era lasat sa intre. Necazul cel urat a venit peste
    marele bataus iberic in momentul cand, mancandu-l in cwr sa faca pe durul, i-a intins
    5 euro lui Gherase si i-a ordonat sa-l pipaie la organul uro-genital.

    ”El a crezut ca daca vin de mana cu iubitul meu poate sa-si bata joc de noi. Cand l-am auzit ”Fetito, nu-mi masezi si mie cariciul?”, am innebunit. O singura bucata i-am dat si i-au sarit dintii din gura. Acu´ cred ca zice bogdaproste ca nu l-am masat si in alta parte”, a povestit Gherasie la o conferinta de presa.

  • Bombă în mondenul regal: Meghan Merkle divorțează de prințul Harry pentru un român din Viscri!

    Mariajul
    printului Harry cu actrita americana Meghan Merkle a fost evenimentul care a
    deranjat enorm Casa Regala britanica, alimentand speculatii dintre cele mai
    bizare si incurajand pariurile legate de data cand va fi intentat divortul.

    Dupa
    ce cuplul s-a retras in Canada, lucrurile pareau ca s-au inscris pe un fagas
    normal si, fara rigorile impuse de palat, cei doi incepusera sa traiasca o  viata linistita ca orice pamanteni obisnuiti.

    Culmea este ca exact cand revistele mondene prezentau tanara familie ca fiind ”cei mai fericiti humanoizii din Univers”,  publicatia Royal Family&Star detoneaza bomba: ”Meghan   Merkle divorteaza de printul Harry pentru un mare producator de palinca din Viscri, Romania”.

    Daca
    milioanele de fanii ai frumosilor printi non-conformisti au fost socati, Ragina
    Elisabeta a II-a a Angliei, a sarit intr-un picior de bucurie ,la cei 94 de ani
    ai sai, amintindu-le celor din jur ca a avut inca o data dreptate.

    ”Stiu ca voi fi barfita ca ultima aventuriera dupa acest divort insa nu am mai suportat viata falsa de ”mare ducesa”. Ilie este un om cu picioarele pe pamant si sunt convinsa ca in casa de la Viscri si cu palinca  lui exceptionala voi trai fericirea la care viseaza orice femeie”, a declarat fosta Ducesa de Sussex, Meghan Merkle.

  • Hoț de buzunare român prins cu 30 de telefoane în pantalonii de ciclist la un concert din Olanda!

    Un hoț de buzunare român a fost prins cu 30 de telefoane îndesate în pantalonii de ciclism după ce a lucrat profesional participanții unui concert din Olanda. Poliția olandeză consideră că suspectul face parte dintr-o gașcă de hoți care rătăcesc prin Europa prăduind tot ce pot.

    După concertul trupei ”Sum 41” de la Anvers, poliția belgiană a fost sesizată în legătură cu furtul a 50 de telefoane mobile. Ofițerii belgieni și-au informat omologii olandezi care s-au asigurat că, în timpul evenimentului din Amsterdam al quintet-ului pop-punk ”Sum 41”, locul a fost împânzit de polițiști în civil, amestecați printre spectatori.

    Lucrând cu personal de securitate, poliția a blocat toate ieșirile și l-a identificat pe hoț pe baza descrierilor furnizate de numeroasele sale victime.

    Autoritățile olandeze încă investighează dacă hoțul a lucrat singur în ziua concertului rockerilor canadieni de la Amsterdam. Bărbatul în vârstă de 34 de ani urmează să apară în instanța din Amsterdam la sfârșitul acestei săptămâni, potrivit poliției.

  • FOTO: Un român din Anglia a lăsat apartamentul închiriat infestat cu viermi după ce a fost evacuat pentru o datorie de peste 6.000 de lire către proprietar!

    Un
    proprietar din Marea Britanie a rămas cu o pagubă de peste 6000 lire sterline,
    fără să mai poată recupera vreun ban, după ce chiriașul său român i-a lăsat în
    mod intenționat, înainte de evacuare, proprietatea închiriată într-o mizerie de
    nedescris.

    Fotografiile obținute de MailOnline dezvăluie infecția de la locuința din Barking, Essex, cu viermi și gândaci care au frigiderul și congelatorul. Proprietarul locuinței a fost capabil să-l izgonească pe chiriaș doar după o luptă de șapte luni, fără să poată recupera nimic din chiria datorată după ce autoritățile au constatat că cetățeanul român nu avea niciun fel de bun în Marea Britanie. Ulterior, omul s-a îndreptat împotriva agenției imobiliare care a mijlocit contractul de închiriere, acuzând faptul că aceasta nu a efectuat cercetările corespunzătoare și a permis românului recidivist, care a mai fost evacuat anterior și din alte proprietăți pe motiv de neplată, să treacă de filtrul verificărilor.

    Agenția de asigurări și consultanță juridică ”Legal forLandlords”, care a ajutat proprietarul să-și recapete controlul asupra locuinței, a prezentat imaginile îngrozitoare ale casei pentru a evidenția situația proprietarilor care se ocupă de chiriași cu probleme, iar Sim Sekhon, directorul general al ”Legal forLandlords”, a declarat: „Am rezolvat multe cazuri în care chiriașii au lăsat proprietăți într-o stare de îngrijorare, dar acesta este cu siguranță unul dintre cele mai grave pe care le-am văzut. O mare parte din această situație a fost creată deliberat, cu intenția de a provoca cât mai multe daune. Este un caz care ar pune cu adevărat în lumină problemele cauzate de chiriașii necinstiți. Ne-am obișnuit să auzim în mod regulat știri despre proprietarii necinstiți și despre nevoia de a proteja chiriașii, dar aceste incidente nu sunt neobișnuite și ar trebui făcute mai multe pentru a ne asigura că drepturile proprietarilor sunt ocrotite în mod egal.”

  • Fraudă electorală în Manasia! Buletinul unui român din Madrid a votat de capul lui lângă Urziceni!


    logo


    breaking news




    Fraudă electorală în Manasia! Buletinul unui român din Madrid a votat de capul lui lângă Urziceni!
    mai 27th, 2019 | by Mihai Enciu

    Fraudă electorală în Manasia! Buletinul unui român din Madrid a votat de capul lui lângă Urziceni!
    Eu cu cine-am votat?

    0

    Munteanu M. Ion, rezident în Spania de 12 ani, nu a putut vota la Madrid pe motiv că votase în România, la o secție din comuna Manasia.

    Potrivit soției sale, Luminița Munteanu, personalul din secția de votare din Madrid i-au comunicat că votul aferent CNP-ului soțului fusese înregistrat la Manasia ieri, în jurul orei 11.00. Luminița Munteanu a povestit incidentul pe pagina de Facebook și a amenințat că va da în judecată primăria Manasia:

    ”Oamenilor buni in ce țară trăim????Am fost la vot, am votat, dar stupoare, soțul meu nu a putut vota pentru ca deja in tara, la secția de votare Manasia-Urziceni …soțul meu figura ca a votat astăzi la orele 11 ale dimineții…Pai bai oameni buni soțul meu nu a mai fost în Țară de peste un an, cum dracu aveți voi votul lui când el este aici în Madrid????Scârbe ordinare ce sunteți.. dacă nu ni se întâmpla nouă nu credeam așa ceva daca auzeam de la alții.. uite ca se poate….Aloooo Primăria Manasia …va dau in judecata…nici nu știți cu cine v-ați pus nemernicilor….”, a postat doamna Munteanu pe contul său de Facebook.

    Potrivit doamnei Munteanu, a fost prima dată când au încercat să voteze în Spania, la precedentele alegeri soții votând în România. În această dimineață domnul Munteanu a mers la ambasadă să depună o plângere. Ieri, membrii din secția de votare nu au putut să-i ofere nicio informație cu privirea la procedura prin care poate depune o sesizare. Cei doi soți sunt contrariați de faptul că datele personale ale domnului Munteanu au putut fi folosite în acest fel și nu înțeleg cum s-a putut întâmpla acestă fraudă din moment ce cartea de identitate a alegătorului se scanează la intrarea în secția de votare. Nu se cunoaște exact secția de votare care a înregistrat fraudulos votul domnului Munteanu.

    frauda

    Share Tweet +1 Share PinShares 0


    electorala fraudă madrid manasia român spania

    Recent Posts

    • COVAȘĂ LAURA – LENUȚA – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ: Anunț comercializare pepeni verzi

      0

      Anunțuri
      august 18th, 2019

      COVAȘĂ LAURA – LENUȚA – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ: Anunț comercializare pepeni verzi

      COVAȘĂ LAURA – LENUȚA – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, beneficiar proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile…Read More



    Recent Posts


    COVAȘĂ LAURA – LENUȚA – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ: Anunț comercializare pepeni verzi

    18
    Aug 2019

    COVAȘĂ LAURA – LENUȚA – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ: Anunț comercializare pepeni verzi


    Anunțuri
    COVAȘĂ LAURA – LENUȚA – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, beneficiar proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală…


    VIDEO! Tragedie lângă Urziceni: bătrân de 73 de ani incendiat de concubină la Manasia!

    14
    Aug 2019

    VIDEO! Tragedie lângă Urziceni: bătrân de 73 de ani incendiat de concubină la Manasia!


    Actualitate
    Marți, 13 august, după miezul nopții, un cetățean a alertat poliția prin intermediul serviciului 112. Omul sesiza că vecinul său, Radu Vasilescu, în vârstă de 73 de…


    Recent Posts


    Categorii



    Youtube

    Facebook

    Instagram



    © 2019 Barikada. All Rights Reserved.