Etichetă: protv

  • Mihai Bobonete a fost umilit de conducerea ProTv!

    Riscul la care e supus un actor care a apărut într-un serial de succes, pe o perioada lungă de timp, este că publicul să-l confunde cu personajul din serial în orice altă producție ar juca.

    Îndrăgitul Mihai Bobonete nici măcar nu este actor, ci doar un grăsun a cărui față și vorbă comică din viață de zi cu zi s-au potrivit mănușă în rolul cârciumarului Bobiță din Las Fierbinți. De 16 sezoane, adică 8 ani, serialul a bătut orice concurență și a înregistrat audiențe record.

    Și totuși, când a fost să primească și alt proiect, șefii ProTv-ului i-au dat de înțeles domnului Bobonete că face treabă prea buna ca ghiolban de birt sătesc și ar fi păcat să se mai consume și cu altceva.

    Surse de pe platourile de filmare Falsez pentru tine, emisiunea în care voia să presteze Mihai, au declarat că produsul nu a ieșit deloc comic, cum s-ar fi dorit, ba, mai mult, chiar și figuranții căscau de plictiseală.

    „Bobonete este bun pentru rolul lui din Fierbinţi, dar când îşi depăşeşte atribuţiile, adică scrie scenarii sau când face pe prezentatorul, devine plictisitor”, a spus unul dintre cameramanii care au participat la filmări.

    Of, Doamne, ce greu e viață! Noi, fanii lui din Slobozia, eram convinși că Bobo poate să joace perfect și în rolul lui James Bond sau Lady Diana…

  • Vedetele Pro TV, infectate cu noul coronavirus. Andreea Marinescu: „Mă străduiesc să

    Încă un caz de COVID în echipa știrilor PRO TV! Prezentatoarea Știrilor PRO TV de dimineață Andreea Marinescu a dezvăluit că a făcut COVID-19. Anunțul apare la nici o săptămână după ce Neti Sandu a dezvăluit că este infectată cu noul coronavirus.

    Citește și: Neti Sandu nu a mai apărut la PRO TV de câteva zile. Ce se întâmplă: ”Vreau să aflați de la mine”

    Andreea Marinescu, care prezintă jurnalul de dimineață alături de Mihai Dedu sau Cosmin Stan, a mărturisit că se simte bine și ține legătura cu medicul de familie.

    „În acest moment sunt acasă și sunt la început cu tratamentul, dar starea mea este bună. Țin legătura cu medicul de familie și mă străduiesc să-mi protejez familia. E o perioadă în care grija pentru noi, pentru cei dragi, dar și pentru ceilalți trebuie să fie sporită. Să ne vedem sănătoși, cât mai curând!”, a spus Andreea Marinescu pentru protv.ro.

    Vedetele Pro TV, infectate cu noul coronavirus

    Infectarea prezentatoarei vine la aproximativ două săptămâni după ce o altă vedetă Pro TV a fost diagnosticată pozitiv. Este vorba despre Andi Moisescu, jurat Românii au talent și realizator Apropo TV.  De asemenea, la jumătatea lunii septembrie a fost depistat pozitiv și Dragoș Bucur, prezentatorul Visuri la cheie. 

  • Dăncilă cere sancționarea ProTV pentru difuzarea meciului cu Suedia fără ”suptitrare”!

    Viorica Dăncilă a urmărit cu emoție, în compania colegilor de partid și a unei biblioteci goale, ce așteaptă volumele de eliberare condiționată ale lui Dragnea, confruntarea România – Suedia.

    După ce a fost cu greu convinsă că în seara asta nu vizionează în grup Jack și Vrejul de fasole sau Bambi, cele două pelicule favorite din coada topului personal, în care se mai află serialele Sclava Isaura, Lumini și Umbre și Ambulanța, Dăncilă a răcnit de fericire la golurile nordicilor, până cineva din personalul de serviciu și-a făcut curaj și a atenționat-o pe șefa PSD că suedezii, chiar dacă obișnuiesc să joace în galben, în meciurile din deplasare folosesc cu precădere echipamentul albastru.

    Până la finalul confruntării, Dăncilă și-a întrebat colegii de câteva ori dacă se dă pe undeva vreun exit – poll cu rezultatul final al partidei, minutul 90 și înfrângerea tricolorilor prinzând-o în plin proces de redactare a unei plângeri către C.N.A., în care ex-premiera cerut nici mai mult nici mai puțin decât sancționarea ProTV pentru difuzarea partidei doar cu dublare și fără ”suptitrare”, așa cum ”ar fi fost normal să se întâmple”.