Etichetă: preot

  • Sexy-episcopul Oradei e şi el om: „Arată-mi blăniţa, mânca-ţi

    Csury Istvan, episcopul reformat al Oradei, este în plin scandal sexual cu o enoriașă mai tânără cu 30 de ani care susține că i-a fost amantă câteva săptămâni. Fața bisericească neagă orice afirmație a mioarei rătăcite însă femeia susține că are mii de mesaje care demonstrează că „s-au iubit în draci, să dea dracu-n el”.

    Cei doi s-au cunoscut, că orice pământean amator de placeri lumești, pe o rețea de socializare iar iubirea au gustat-o pe unde au apucat: acasă, în parc și chiar în biserica reformata din cartierul orădean Iosia. Oricât de sincer luptător împotrivă păcatelor s-ar da popa Istvan, dacă-i citești vrăjelile de pe whatsapp, descoperi un Don Juan de altar uns cu toate alifiile.

    „Aș vrea să sărut gemenele cu sfârcuri”, „Zmeurică mea, te-aș mânca de la degetul mic până la cap”, „Ingerașa mea, tzunicam cu tzitzi frumoși”. Printre aceste romantice șoapte de amor, prea-excitatul o provoca pe biata credincioasă și la niste slujbe de tele-exhibiționism:”Arată poarta fericirii deschisă”, „Hai, fă să se vadă blănița de miel creț”.

    Chiar dacă episcopul se jură că nu s-a spurcat la zmeurică Denisei, Poliția și Comisia de Disciplină a Sinodului Bisericii Reformate au deschis o anchetă pentru a stabili cine a făcut minunea prin care sărmana a rămas însărcinată. „Și-o fi băgat Necuratul coada sau și-o fi înmuiat părintele nesculata?”, aceasta este întrebarea care macină, zilele astea, întreagă comunitate.

  • Coronavirusul mai al dracu’ decât Ceaușescu: poliția a închis o biserică și a amendat preotul!

    Intr-o
    tara ca Romania, cu un popor care se trateaza ca in Evul Mediu mergand, mai
    degraba, cu sacosa plina la popa decat sa asculte medicul, dupa ce au intrat in
    vigoare reglemetarile privitoare la protejarea impotriva pandemiei, s-a
    intamplat o situatie fara precedent.

    Poliţiştii
    de pe raza Secţiei 10 Poliţie Rurală Făget s-au sesizat din oficiu cu privire
    la faptul că, la Biserica din localitatea Bethausen, se desfăşoară o slujbă
    religioasă la care participă aproximativ 40 de persoane, intrunire organizata
    de un barbat in varsta de 39 de ani.

    Degeaba
    au invocat enoriasii o duzina de zei si forte ceresti precum ploaia, vantul si
    ninsoarea, organele de ordine s-au aratat de nainduplecat si, dupa ce le-au
    amintit de articolul 2 din Ordonanta Militara nr 1/20202, au inchis biserica si
    au amendat pastorul cu 300 lei.

    Este
    binecunoscut faptul ca ”ai nostri  ca
    brazii” nu asculta si nu au incredere in autoritati insa acum, dupa instaurarea
    dictaturii coronavirusului, au ocazia sa verifice pe propria piele ce inseamna
    sa traiesti dupa cum te taie capul fara sa tii cont de regulile secolului XXI.

  • O, ce veste minunată! Vicarul britanic octogenar s

    In
    perioada asta sumbra cand toate stirile anunta numai grozavii legate de
    pandemia ingrozitoare care a ingenunchiat planeta, iata ca doi oameni normali inving
    teama de moarte si hotarasc sa-si traiasca viata la maxim. Dupa ce au fost
    despartiti aproape un an, vicarul gay Philipo Clements in varsta de 81 de ani
    s-a impacat cu ”frumosul manechin, Florin”, romanul cu 55 de ani mai tanar care
    i-a luat , pur si simplu mintile.

    Cei
    doi ”gugustiuci cu cuc”, s-au mutat din nou impreuna intr-un apartament din
    Romania si si-au jurat iubire, respect si satisfactie deplina pana la sfarsitul
    zilelor. Noua  etapa in care a intrat
    povestea lor se anunta una mai echilibrata, bazata pe maturitate si intelegere,
    elemente fara de care, au recunoscut ca ”nu vor putea face multi purici
    impreuna”.

    ”Ceea
    ce nu vroiam sa recunosc la inceputul relatieii noastre acum imi este foarte
    clar: Florin este prea frumos ca sa-mi apartina numai mie. Am hotarat sa ne
    impacam cu conditia ca eu sa-l las sa-si traiasca tineretea cum vrea si , cand
    are el chef, sa ma lucreze si pe mine, ca doar mi-a mancat toti banii stransi
    intr-o viata de munca”, a dezvaluit popa Philipo.

  • VIDEO: Preot constănțean filmat butonând telefonul în timp ce spăla de păcate un enoriaș!

    Putini
    sunt pamantenii care sunt in stare sa faca doua sau mai multe lucruri total
    diferite in acelasi timp. De la Napoleon, care putea citi o carte in timp ce
    invartea sabia pe frontul de lupta, nu s-au mai auzit prea multe cazuri . Si
    totusi, minuni exista si una dintre ele s-a intamplat chiar in Romania, tara
    atat de binecuvantata de Dumnezeu. Fenomenalul barbat care, fara a se inscrie
    la Romanii au talent , a uimit comunitatea este un preot constănțean, de la
    Biserica „Bunavestire” din Năvodari. El a fost filmat în timp ce spovedea un
    enoriaș și, în același timp, butona relaxat telefonul.

    Sa
    speli de bube un muritor de rand si in acelasi timp sa urmaresti cu sufletul la
    gura pacate savarsite cu nesat pe micul ecran al telefonului nu e de ici de
    acolo si nu oricine are putirinta sa o faca. Preatalentatul popa a fost, fara
    doar si poate,inzestrat de Cel de Sus cu insusiri supraomenesti, alta
    explicatie nu exista.

    Contactat de jurnaliștii constănțeni, acesta a replicat cu calmul si umilinta caracteristice oricarei fete bisericesti: „Ia mai lasati-ma dracului in pace ca nu stau pe telefon in timpul spovedaniei. Ce treaba aveti voi? Poate era ceva urgent, un curier, un film, o oferta de la Orange… Sunt alte lucruri  de care ar trebui să vă ocupați voi, nu de un important trimis pe Pamant al Domnului”.

  • Video: El e preotul din Huedin care i-a spălat de păcate pe doi tineri băgându-i într

    De
    cate ori apare un articol in care sunt dezbatute discursul sau faptele deviante
    ale unor fete bisericesti, instantaneu incep sa sune telefoanele, sa curga
    mesajele si comentariile in care ´´denuntatorul´´ este amenintat cu Iadul,
    Tribunalul sau Politia.

    Ca
    sa evite astfel de critici, preotul pensionar, Ioan Tonca, din Huedin a optat
    pentru schimbare incercand sa se adpateze la cerintele lumii moderne din secolul
    XXI. Respectand invatamintele de la Seminar conform carora pentru orice umil
    reprezentant al Domnului ”banul e ochiul dracului”, parintele Tonca, i-a spalat
    de pacate pe niste tineri romi contra unei frumoase sume de lovele. Dupa ce a auzit
    cum fosnesc bancnotele sub patrafir, nea Ionica a purces la un ritual de-a
    dreptul socant in cadrul caruia i-a pus pe pacatosii bagati intr-un sicriu sa
    jure ca nu au intretinut relatii sexuale.

    Vizionand filmul ciudatei slujbe, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a analizat toate aspectele acestui caz in sedinta de lucru de luni, 2 martie, a Permanentei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Clujului si a ajuns la concluzia ca parintele Tonca a avut un ”comportament iresponsabil si smintitor si de aceea ii va fi interzisa savarsirea oricarei lucrari sfinte”. 

  • Preotul ungur din Ditrău, recidivează: ”De când mâncăm pâine făcută de sri-lankezi, am început să vorbim limba lor!”

    Bírók Károly, preotul din Ditrău, recidivează cu o declarație halucinantă, făcută în mijlocul enoriașilor la ultima adunarea sătească: ”De când mâncăm pâine făcută de sri-lankezi, am început să vorbim limba lor!”.

    Preotul romano – catolic care s-a așezat s-a aflat în fruntea celor aproximativ 200 de localnici care au cerut plecarea imigranților din Sri-Lanka, de teama unui aflux de asiatici care să le pună în pericol siguranţa, spune că sătenii din Ditrău sunt deplin conștienți de revendicările lor tocmai din cauza faptului că, în trecut, s-au mai lovit de consecințele transferului cultural asiatic: ”Pentru că se tot dau cu farduri chinezești, femeilor noastre au început să li se alungească ochii și, de când tot folosim telefoanele alea ale lor, Huawei, parcă nu ne mai înțelegem om cu persoană, de parcă am vorbi toți limba lui Mao!”

    ”Poate vi se par ușor demente pretențiile noastre, însă nu suntem la primul conflict cultural cu cei care, prin diferite metode, încearcă să ne fure identitatea. Anul trecut, un pensionar din Ditrău, Csaba Laba, a ajuns să mănânce câinii și pisicile din sat și să vorbească în chineză după ce şi-a cumpărat o proteză dentară de pe Aliexpress”, a declarat preotul Bírók Károly

    Povestea pensionarului maghiar transformat în integritatea sa după contactul cu cultura asiatică este confirmată de primarul din Ditrău, Puşkas Elemer. Conform șefului administrativ al comunității, după ce a pierdut şi ultimul molar îmbătrânit de singurătate şi decedat într-un cotor de gutuie, Csaba Laba l-a rugat pe nepotul său să-i caute online o opţiune mai ieftină de înlocuire a utilităţilor pierdute, iar când tânărul a găsit pe site-ul de cumpărături chinezesc Aliexpress o proteză completă la un preţ de numai 10 dolari, bătrânul a fost fericit şi şi-a cumpărat dinţii noi imediat, chiar dacă a trebuit să aştepte puţin peste o lună pentru a-şi primi comanda.

    Problemele au apărut când, după ce şi-a încercat noii dinţi, Csaba Laba a început să vorbească în chineză. Când a sesizat acest lucru la Aliexpress, reprezentanţii magazinului şi-au cerut scuze şi s-au oferit să-i restituie banii în ipoteza în care noua abilitate ar fi fost considerată deranjantă.

    Săteanul maghiar din Ditrău a refuzat, însă, intuind avantajele noilor sale aptitudini. În câteva zile şi-a luat diplomă de traducător iar în trei săptămâni s-a umplut de bani traducând instrucţiunile de utilizare ale tuturor chinezăriilor din bazarurile asiatice harghitene.

    ”Nu e o problemă că localnicii din Ditrău m-au exlus din comunitate și nici adevărat nu e că nu mai vorbesc decât chinezește. Ca să vorbesc cu rudele sau prietenii, scot proteza şi turui pe ungurește cu gingiile goale! Singura problemă e atunci când uit dinţii ăia noi în gură o zi întreagă şi salivez în public când trec pe stradă pe lângă o haită de maidanezi!”, ne-a declarat Csaba Laba , încântat de faptul că întâmplarea din Ditrău l-a adus și pe el în atenția opiniei publice.