Etichetă: prabusit

  • Liviu Dragnea, prăbușit în fața instanței! Ce le-a spus judecătorilor, în încercarea de a-i convinge să

    Liviu Dragnea a apărut astăzi prăbușit în fața instanței, făcând declarații patetice în încercarea sa de a convinge judecătorii să-l elibereze. Dragnea a spus că decizia prin care a fost condamnat nu a fost una corectă și se află în închisoare, deși este nevinovat. Fostul lider PSD a spus că putea plăti un preț pentru a ieși din detenție, însă nu a vrut să facă niciun compromis.

    „Am crezut și încă mai cred că un om poate fi condamnat de o instanță cu respectarea legii. CCR a zis clar că completurile de 3 sunt nelegale și nu se poate vorbi de un proces echitabil și de o hotărâre corectă la mine, indiferent de procedurile adoptate. S-a spus că vreau să ies cu orice preț din închisoare. Nu vreau să ies cu orice preț și cred că stau nevinovat. Puteam să plătesc, dar nu am vrut să fac compromisuri”, a declarat Dragnea în fața instanței, precizând apoi, în fața jurnaliștilor: „Prețul era România!”.

  • Coincidență? Avion ucrainean cu 180 de pasageri, prăbușit pe aeroportul din Teheran!

    Un avion Boeing 737 Ukrainian Airlines care avea la bord 180 de pasageri plus echipajul s-a prăbușit în această dimineață, la scurt timp după decolare de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran.

    Cei mai mulți dintre pasagerii aflați la bordul aeronavei Ukraine International Airlines au murit, a declarat Pirhossein Koulivand, șeful serviciilor medicale Emegency Iran.

    Potrivit oficialilor, echipajele de urgență au fost trimise la locul accidentului, dar nu pot interveni, deoarece în zonă se manifestă un incendiu foarte puternic.

    Informația a fost făcută publică de agenția semi-oficială de știri a Iranului, ISNA, entitate care a și acreditat ideea că avionul Ukrainian Airlines s-a prăbușit din cauza unor dificultăți tehnice.

    Varianta este privită cu scepticism de către comentatorii internaționali, în condițiile în care tristul eveniment a avut la doar câteva ore după ce Iranul a lansat 13 rachete balistice către două baze militare situate în vestul Irakului.

    Mai mult decât atât, serviciul de urmărire a zborurilor FlightRadar 24 a dat publicității și faptul că aeronava era relativ nouă, aparatul Boeing 737 intrând în funcțiune doar de aproximativ trei ani și jumătate.

    În doar cinci ani Ucraina revine în prim-planul știrilor tragice legate de ”accidente” aeriene soldate cu sute de morți. În 2014, un avion Malaysia Airlines, care avea la bord 298 de persoane, a fost doborât de o rachetă trasă de separatiștii pro ruși din estul Ucrainei. Tragicul eveniment s-a soldat cu moartea tuturor celor aflați la bord, nu mai puțin de 196 de pasageri fiind olandezi.

    La aproape o oră de la accident, purtătorii de de cuvânt al lui Boeing au declarat pentru jurnaliști că „sunt la curent cu rapoartele mass-media din Iran și adună mai multe informații”, fără a putea oferi mai multe detalii.

    Prăbușirea Boeingului 737 are loc cu doar câteva zile înainte ca noul CEO al companiei, David Calhoun, să-și asume în mod oficial locul de muncă. Calhoun îl înlocuiește pe Dennis Muilenburg, care a fost eliminat în decembrie 2019, după anul dezastruos al lui Boeing.

    Gigantul aviației americane încă se resimte după ultimele două accidente de 737 Max, care au ucis 346 de oameni. Modelul a fost ținut la sol la nivel mondial încă din martie, iar compania s-a luptat cu întârzieri și alte probleme în încercarea sa de a readuce avioanele în aer.