Etichetă: politica

  • Vești bune: UDMR și ALDE dispar de pe scena politică!

    PSD a comandat o serie de sondaje în ultimele luni iar rezultatele acestora arată o ușoară creștere a partidului și o descreștere constantă a PNL. Surse din interiorul PSD au declarat pentru HotNews.ro că la ultimul sondaj intern partidul a fost cotat la 27% în preferințele electoratului, cu un procent mai puțin față de luna februarie, când PSD era cotat la 28%. Social-democrații au pierdut un procent în urma scandalului privind autonomia Ținutului Secuiesc.

    Potrivit HotNews.ro, social-democrații mizează pe faptul că o parte dintre primarii și șefii de CJ ai partidului vor reuși la acest tur de scrutin să-și reînnoiască mandatele (PSD a obținut în 2016 cele mai multe mandate de primar – 1.677 – reprezentând 52,63% iar PNL are 1.081 de primari, reprezentând 33,92%). „Potrivit calculelor interne care au la baza analiza unor specialiști în domeniu, la alegerile locale am putea obține un procent între 30-32%”, au explicat sursele citate.

    Cum arată ultimul sondaj intern al PSD:

    • PNL 35%
    • PSD 27%
    • USR 16%
    • PRO România 8%
    • UDMR 4%
    • PMP 4 %
    • ALDE 4%
    • PLUS 2%
  • În loc să profite de izolare și să scrie mii de cărți, Adrian Năstase dă din gură despre ”globalizare și coronavirus”

    Ca
    si cum intre granitele inchise ale unei dicataturi absolute, cum a fost si
    Romania comunista, nu s-ar fi auzit vreodata nici macar de un guturai daramite
    de o ditamai epidemia, zilele astea s-au trezit o gramada de genii care ataca
    globalizarea ca fiind singura vinovata pentru raspandirea coronavirusului.
    Printre mintile luminate care sustin aceasta teza este si eruditul infractor, Adrian
    Nastase care, in loc sa profite de izolare si sa scrie, cum ne-a obisnuit, mii
    de carti fara noima, da din gura incercand sa revina in atentia publica.

    ”In
    mod evident globalizarea a facilititat transmiterea peste granite a
    coronavirusului. Din punctul meu de vedere, actuala pandemie marcheaza
    sfarsitul unor utopii – aceea a „unitatii si solidaritatii europene” sau cea a
    unei ordini mondiale bazate pe „valorile si principiile occidentale”. Este
    clar, in situatii de criza, fiecare tara isi vede de propriile interese.
    Aceleasi consecinte se vor vedea si la nivelul indivizilor´´, a transmis
    profesorul de drept comun, Nastase.

    Asa
    este dom´ Bombonel dar pe langa pandemii, globalizarea a adus multor tari,
    sarace sau avansate, o sumedenie de avantaje. Este normal ca unui comunist cu
    apucaturi capitaliste sa-i convina mai mult oranduirea in care cetatenii
    obisnuiti sunt izolati intre frontierele tarii si doar cadrele de partid sa-si
    riste sanatatea prin magazinele occidentului depravat. O fi sosit oare momentul
    in care trebuiesc amintite romanilor de rand beneficiile epocii de aur in care
    daca nu exista globalizare, nu auzisem nici de coronavirus? De ce sa vada si
    taranii Turnul Eiffel ca doar a fost construit numai pentru bastanii din
    Primaverii, aia de care nu se lipeste niciun virus in afara de cel al hotiei si
    coruptiei?

  • Ciolacu, președintele celui mai sincer partid din lume, îl atacă pe Florin Cîțu: „E un mincinos patologic!’

    Profitand ca Florin Catu este un om civilizat, fara mari aptitudini intr-ale mahalagismelor dambovitene, pesedistii care n-au altceva de transmis natiunii si-au facut un obicei in a-l ataca cu aceeasi placa zgariata: „PNL-ul va taia veniturile romanilor si va mari taxele” .

    Dupa ce discotecarul Orlando Teodorovici l-a intepat in toate felurile golanesti posibile pe „chiparosul Florin”, dovedindu-si invidia fata de inaltele scoli absolvite de liberal, a venit randul lui Marcel Ciolacu sa se bage in seama pe acelasi subiect.

    Luptatorul cu rol determinant in toate razboaiele lumii, Marcel de la Buzau, se pricepe si la problemele de macro-economie chiar daca scoala lui a durat mai putin decat cea mai scurta vacanta a domnului  Catu pe cand studia in SUA.

    Ciolacu spune că planul lui Cîțu pentru români e simplu: „Să taie veniturile și să crească taxele. Și să dea apoi #vina pentru acestea pe Comisia Europeană! Concluzia: Cîțu, un mincinos patologic. Atât a putut propune #PNL ca premier în goana lor nebună și surdă după anticipate. Cum să votezi o catastrofă?!”

    Adevarul este ca un geniu ca Viorica de la PSD, n-o sa se gaseasca niciodata printre catastrofele din PNL.

  • Profesorul Băsescu îl lasă corigent pe Tăriceanu: ”El nu poate să rețină materia, învață după ureche!”

    De curand, frumosul manechin de la Apaca, Calin Popescu Tariceanu, a mai adus inca o dovada ca nu prea i-a placut cartea cand era tanar. Pentru ca nu mai iesise de mult in evidenta, ”incaruntitul degeaba in politica” a declarat ca alegerile locale nu mai trebuiesc organizate intrucat exista riscul major ca, de la atata vanzoleala de oameni care intra in contact la urnele de vot, coronavirusul sa se extinda pe zone si mai mari. Pare logic la prima vedere insa fostul elev care a stat mai mult pe podiumurile de moda decat in salile de clasa uita un lucru. Amabil, ca de obicei, Traian Basescu s-a oferit sa-l mediteze pe Tariceanu pana cand acesta va stapani materia numita Constitutia.

    „Tăriceanu a îmbătrânit în politică, ca și mine, dar, spre deosebire de mine, el nu a învățat Constituția. Alegerile locale nu pot fi amânate. Rămâne cum am spus, Tăriceanu nu a învățat Constituția, mai trebuie să mai stea vreo 30 de ani în politică, el nu o citește, o ia după ureche. Trebuie să îi spunem și domnului Tăriceanu că se merge cu urna acolo unde sunt suspecți de coronavirus, nu merg ei la secție”, a spus Traian Băsescu.

  • Dana Budeanu, dușmanca fătălăilor și amețitelor, a bătut palma cu PSD, partidul mafioților și analfabetelor!

    Dupa ce a fost data afara de la PROTV , ca urmare a declaratiilor halucinante facute, la brat cu duamna Firea, in legatura cu initiativa unor romani inimosi de a face un spital privat, Dana Budeanu va intra cat de curand intr-o spirala propagandistica on-line de tip MISA, in cadrul careia, pe langa jeturile de urina programate a fi propulsate în stanga dar mai ales in dreapta, catre adversarii politici ai PSD, activizda de serviciu va ingurgita si considerabile cantitati de rahat.

    Titluri
    precum ”Dana Budeanu ataca ametitele” sau ”Fenomenul Dana Budeanu explodeaza”, si
    multe altele la fel de pompoase, care i-au facut pe spectatorii educati sa se
    intrebe cine promoveaza o astfel de panarama cu dever asemanator celui al
    Floricicai Dansatoarea, vor fi inlocuite cu headline-uri de nișă gen ”Analista
    politica Dana Budeanu ii sparge coorul lui Iohannis!” sau ”Multă mooye pentru
    PNL, de la curajoasa activista D.B!”

    Proiectul
    croirii unei rubrici de comentarii politice pentru Dana Budeanu, pe un site de
    stiri cu larg acces la mase, a rasuflat in cercuri bine informate, care afirma
    cu mana pe cravata de pionier social – democrat ca Danuta este om de baza in
    PSD, ocupandu-se atat cu imaginea cașaloatelor de partid si de stat, imbracate
    ca la nuntile din 1970, cat si cu ”influensareala” de retele, stiind la
    perfectie sa ambaleze valorile de stanga in golanii de mahala cu priza la vulg.

    De
    altfel, duamna Budeanu s-a laudat nu de putine ori ca e fata scolita in Londra,
    ditai mediul universitar international de unde, se vede treaba, s-a intors mai
    socialista decat daca termina Petrol si Gaze la Ploiesti, in 1988, colega cu
    Viorica Dancila.

    Caz
    în care este de neînțeles de ce oare nu-si vede Danuta de meseria pentru care
    s-a pregatit peste mari si tari, daca tot e ea atat de talentata pe cat o
    recomanda criticile dure slobozite catre orice domeniu si breasla
    socio-profesionala. Sa fi vazut ca e mai profitabil sa manaci rahat propagandistic
    socialist decat sa vinzi, ca intreprinzator capitalist, lavete drept rochii de
    seara si carpe ieftine pe post de deux – pieces-uri de lux?

  • Tiberiu Ușeriu, proiect umanitar fabulos! La întoarcerea din Maratonul Arctic se va ocupa cu reeducarea pușcăriașilor din politică!

    Era
    considerat șef de bandă periculos, a fost prins și condamnat pentru jaf armat,
    a evadat de doua ori dupa care a stat 9 ani într-o închisoare de maximă
    siguranță! Din fericire, după ce și-a ispășit pedeapsa, bistrițeanul Tiberiu
    Ușeriu și-a schimbat total viața si face numai lucruri demne de toata lauda. A
    fost campion mondial in doua randuri la cel mai dur maraton pe zapada din
    Canada iar zilele trecute a terminat pe locul al doilea in cadrul aceleiasi
    competitii.

    La urcarea
    in avionul de intors acasa, Tibi a facut niste declaratii absolut senzationale
    in legatura cu urmatorul sau proiect de suflet.

    ”Vreau sa ma
    ocup indeaproape de recuperarea puscariasilor de lux din Romania care, observ,
    la iesirea din inchisoare nu se pot readapta la o viata normala si corecta. Pentru
    ca au furat extrem de mult, nu au grija zilei de maine si, stand degeaba toata
    ziua, le vin numai ganduri negative in cap. Cel mai bun exemplu este Adrian
    Nastase care, de plictiseala, este tentat sa revina la politica uitand ca din
    cauza ei a ajuns la puscarie. Cu cazul dansului vreau sa-mi incep activitatea
    si-i spun de acum secretul: munca asidua si cinstita  te ajuta sa uiti de prostii, nea Adi”, a spus
    Tiberiu Useriu.

  • Robert Turcescu, intrare cu talpa la Moise Guran: ”E un melc fără coloană vertebrală!”

    Intrarea
    lui Moise Guran in USR a provocat mai multe tensiuni in spatiul public  decat daca Viorica Dancila si-ar fi reluat
    pregatirea scolara gimnaziala intrerupta brusc de convocarea in politica. Precum
    Moise a lui Amram care a intrat in istorie calcand apa, Moise Guran a intrat in
    gura colegilor de breasla dupa ce si-a calcat in picioare principiile de-o
    viata, promovate atatia ani in presa.

    Unul
    din fanii impatimiti ai lui Guran este fostul jurnalist si actual politician,
    Robert Turcescu care, vazand cum si altii descopera calea spre parvenire, si-a
    pus din nou rucsacul de luptator in spate si a sarit la gatul tradatorului.

    „Citiva
    amici m-au intrebat daca am ceva cu Guran si de ce i-am tras o smetie. Da, am!
    Omul e un melc fara coloana care acum patru ani se dadea fata mare, ca el nu
    intra in politica, pentru ca ii pute, ca „detesta jurnaliștii care isi
    abandoneaza meseria” samd.

    Bai, Gurane, toti cei care te cunosc stiu cum esti, de
    fapt: gura mare si cam atit. Partea buna e ca acum, odata intrat in politică,
    se vor convinge si altii cite parale faci”, a declarat Turcescu.

  • Moise Guran a intrat în USR pe locul eliberat prin demiterea altui membru de partid: Salvador Caragea

    Ca
    jurnalist, in ziua de azi, daca nu lucrezi pentru un mogul cu diverse interese
    economice, politice sau care tin de justitie, este foarte greu sa vezi un ban
    pe marfa produsa. Nu este de mirare asadar, ca tot mai multi lucratori din
    presa isi cauta refugiu in alte domenii printre care si politica.

    Moise Guran
    a renuntat la Europa(FM) preferand sa dea curs ofertei facuta de USR. Din
    pacate, pentru a putea fi primit in tanarul partid, a trebuit sa fie eliberat
    un loc ocupat de un alt membru. Ghinionul a cazut pe Salvador Caragea, fost
    politist din Gorj, care se inscrisese de numai cateva zile in USR, hotarat sa
    darame muntii si sa puna umarul la salvarea Romaniei.

    Cariera
    politica a lui Salvador s-a terminat, practic, inainte de a incepe iar
    explicatiile pentru patania lui au venit direct de la Bucuresti, din gura
    doamnei Clotilde Armand care i-a amintit de scandalurile in care a fost
    implicat pe cand purta cascheta si ca, de fapt, este ”omul lui Ponta”.

  • Lista lui Clotilde. Vezi cine sunt pilele PSD ținute în cele mai călduțe birouri din România!

    Ne tot
    intrebam de ce in tara cu economia poreclita ”tigrul Europei” oamenii o duc din
    ce in ce mai greu si nu ne putem expolica de ce, cu salariile marite pana la
    cer de fosta guvernare, nu ne mai ajungem cu banii de la o luna la alta.

    Explicatia
    este foarte simpla: totul in jurul nostru este butaforie, minciuna si teatru
    ieftin in care niste actori amatori s-au jucat de-a specialistii. In toate
    domeniile de activitate, pe cele mai importante posturi, au fost angajati
    aproape in exclusivitate afoni numiti de partid si recomandati doar de
    relatiile avute cu taticu, matusa, amantul sau bunica. Impostorii au impanzit
    intreaga tara si numarul lor depaseste ordinul sutelor de mii iar pana cand nu
    vom scapa de metehnele astea balcanice, nu ne vom face bine.

    Europarlamentarul
    USR, Clodilde Armand,  a spart gheata si
    a facut publica o mica lista cu care poate incepe epurarea. „Las şi eu lista
    aceasta Guvernului Orban, a scris frantuzoaica. Sper să-i fie de folos.”

     Odrasle PSD-ALDE în funcţii publice: 

    1. Fiul Vioricăi Dăncilă este angajat la
      Curtea de Conturi;
    2. Fiul vitreg al lui Teodor Meleşcanu
      numit consul la Strasbourg;
    3. Fiul lui Daniel Barbu (ALDE) consul
      la Edinburgh;
    4. Fiica domnului Daea este angajată la
      Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale;
    5. Fiica lui Florin Iordache lucrează la
      Cancelaria Băncii Naţionale. În trecut a lucrat la Ministerul Afacerilor
      Externe, Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Altă
      întrebare?!
    6. Fiica lui Ţuţuianu este consilier juridic
      la Primăria Capitalei;
    7. Fiul lui Dumitru Buzatu şi al
      senatoarei PSD Gabriela Creţu, numit secretar de stat: ”Îl recomandă
      cunoaşterea limbilor străine”;
    8. Fiica senatoarei PSD Neamţ Emilia
      Arcan, a fost numită vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale a
      Funcţionarilor Publici cu rang de secretar de stat;
    9. Fiul domnului Tudorel Toader s-a
      angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care
      codul de etică al Universităţii interzice angajarea rudelor;
    10. Fiul
      şefului PSD Neamţ, numit secretar de stat în Ministerul Tineretului şi
      Sportului;
    11. Fiica
      lui Nicolae Bădălău este angajată la protocolul Aeroportului Otopeni, acolo
      unde ocupă funcţia de Director al departamentului Conformare, Calitate,
      Siguranţă şi Mediu;
    12. Fiica
      fostului eurodeputat PSD de Bacău Minodora Cliveti este consilier diplomatic la
      Reprezentanţa României la UE;
    13. Fiul
      fostului ministru Victor Paul Dobre, este referent principal la Consulatul
      României în Chicago;
    14. Fiul
      lui Ilie Grădinar zis Ilie Gigacalorie, este ambasadorul României în Danemarca;
    15. Fiica
      lui Constantin Preoteasa, fost şef al Direcţiei pentru Protecţia Copilului
      Gorj, este secretar general în Ministerul Românilor de Pretutindeni. Ea a
      deţinut, pe rând, diverse funcţii în Ministerul de Externe, înainte de
      promovarea de la MRP fiind director în cadrul MAE;
    16. Fiul
      judecătoarei Maria Huza, fost preşedinte a Tribunalului Bucureşti şi prietenă a
      fostului ministru PSD Rodica Stănoiu, este secretar I la Ambasada României la
      Tokyo;
    17. Fiul
      fostului şef al organizaţiei de pensionari PSD Dâmboviţa este secretar de stat
      în cadrul MAE;
    18. Fiica
      fostului ministru PSD Constantin Niţă este secretar I la Reprezentanţa României
      la UE;
    19. Fiul
      fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, angajat la ASF”.

    Nea Orbane,
    sufleca-ti manecile ca avem mult de lucru! Tutun, cafea, entuziasm si tus in
    ștampila, atat iti trebuie ca sa aprobi muntele de demisii ce trebuiesc semnate
    de urgenta.

  • Viorica Dăncilă recunoaște: ”Modelul meu în viață este Tarzan

    „Aţi văzut-o
    pe doamna preşedinte (Dăncilă n.r.) jucând tenis de masă. I-a bătut pe toţi.
    Aşa o să facă şi la alegeri. Dar ce nu ştiaţi, şi dau din casă, doamna
    preşedinte a fost înotătoare de performanţă, de aia are şi corpul ăsta frumos,
    aţi văzut aşa… elegant, siluetă…”, a declarat  Nicolae Moga, la intalnirea electorala de la
    Constanta, gesticulând sugestiv ca si cand ar fi vrut sa o posede acolo, pe
    loc.

    Miscata pana
    la lacrimi de complimentele libidinoase ale colegilor-slugi- innascute,
    Viorica, cu rimelul siroind pe obraji, a simtit nevoia sa faca o destainuire
    intima extrem de emotionanta.

    ”Iti
    multumesc din suflet, Nicule, pentru vorbele escelent de frumoase. E adevarat,
    am practicat multi ani inotul in apa si am fost prima femeie din lume care a
    traversat Dunarea imbracata in rochie,, pentru ca eram pudica si imi era rusine
    sa ma scald in chiloti. Modelul meu in viata a fost Tarzan omul maimuta,
    romanul nostru plecat din Banat. Mi-am dorit mereu sa fiu Viorica-femeia pavian
    cu mantie”, a povestit Viorica cu ochii pisati ca gardurile teraselor de vara.