Etichetă: opc

  • Kaufland, reclamat la OPC pentru ”minciuna grosolană” din reclama cu ”Raftul lui Smiley”!

    De
    ceva timp toate emisiunile tv sunt intrerupte de un clip publicitar in care
    indragitul cantautor Smiley ne invita la ”raftul lui” din care putem sa ne
    alegem ”tot ce-i place lui Smiley”.

    Dupa
    ce au considerat, la fata locului, prin magazinele din reteaua Kaufland,
    vizitand locul cu pricina, ca totul este o minciuna exagerata, sute de
    consumatori au asaltat Oficiul pentru Protectia Consumatorului sesizand faptul
    ca nu gasesc chiar adevaratele produse preferate de artist. Cea mai cautata
    marfa, de care se stie ca artistul este dependent, se numeste Gina Pistol, insa
    la rafturile lui Smiley din Kaufland produsul ori nu se găsește ori apare, in
    legatura cu el, doar descurajantul anunt ”stoc epuizat”.

    ”Il
    credeam ceva mai serios pe Smiley dar vad ca e facut din acelasi aluat cu
    manelistii: mincinos si ahtiat dupa bani. De ce nu o gasim pe Gina in raftul
    lui ca multi ar vrea macar sa o guste putin? Pe cine intereseaza ciorapii
    supraelastici, faina si bateriile de lanterna care este expuse in supermarketul
    ala? Asteptam sa scoata ”Patul lu´ Smiley” ca poate acolo o sa gasim cu adevarat
    ce ne pofteste sufletul”, s-a aratat extrem de suparat un cumparator.

  • Patriarhia Română, sancționată de comisarii OPC! Nereguli grave descoperite de inspectorii pentru protecția consumatorului!

    Patriarhia Română a fost sancționată de comisarii OPC cu avertisment, în urma unor nereguli grave descoperite de inspectorii pentru protecția consumatorului după un control de fond, demarat ca o consecință a primirii, la sfârșitul lui 2019, a mai multor reclamații din partea enoriașilor nemulțumiți de calitatea serviciilor B.O.R la două dintre evenimentele de marcă ale finalului de an: pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva și procesiunea la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.
    Astfel, inspectorii OPC au stabilit că nemulțumirile enoriașilor petenți se verifică, procedura de valorificare publică a moaștelor B.O.R fiind tratată cu superficialitate, lejeritate și rea credință de către reprezentanții Patriarhiei, după cum urmează :

    1. BOR utilizează, uneori, practici de reclamă mincinoasă, exagerând efectele benefice ale curei cu moaște. Conform unor mărturii, cei tratați astfel nu au câștigat la LOTO, li s-au agravat cirozele dobândite prin aghesmuire cu vin bisericesc și nici măcar n-au avut noroc în dragoste, părăsindu-i amantele. Asta deși erau la zi cu plata taxelor către biserică și contribuțiile la cutiile milei locale.
    2. Fiecărui pacient nu i s-a permis decât o pupătură pe raclă, ca să se ajungă la toți, ca pe vremea Patriarhului Ceaușescu. Deși au fost multe cazuri de afecțiuni grave, necesitând doze mai mari în administrarea panaceului.
    3. Tot ca în vremurile vechi menționate mai sus, au fost mulți indisciplinați care s-au băgat în față, profitând de corupția organelor laice în uniformă. Jandarmii prezenți încasau foloase necuvenite, pentru a favoriza anumite persoane cu mai multă dare de mână.
    4. Nu a existat o condică de sugestii și reclamații, orice nemulțumire fiind exprimată în deșert. Respectivii au fost trimiși să-și adreseze petițiile în fața icoanelor altor sfinți, urmând să primească răspunsurile pe lumea cealaltă. Și atunci, care mai e diferența față de sistemul medical românesc de Stat?
    5. Decesul unei persoane care-și aștepta, disciplinat, rândul la tratament. Martorii afirmă că nu a primit la timp ajutorul ceresc, îngerii din echipa de intervenție neaflându-se la locul de muncă. Aceștia au fost surprinși ținându-se de lucruri necurate în spatele Catedralei, unde fumau, beau bere la cutie și fluierau drăcoaicele de pe stradă.
    6. Efectul colateral denumit, în termeni pământeni, „deces” nu a fost menționat în niciun prospect al Patriarhiei, conform uzanțelor medicale impuse de lege. În plus, nu se garantează nicăieri că acelora trecuți la Ceruri li se va acorda o compensare ulterioară, prin repartizarea unei locuințe minim confort 1 în Paradis și a unei butelii cu tămâie.