Etichetă: nereguli

  • Mii de nereguli în secțiile de terapie intensivă din țară. Ce au găsit pompierii?

     Inspectoratele pentru situații de urgență au făcut controale în secțiile ATI din spitale, pentru a preveni incendiile similare celui din Piatra Neamț. Pompierii au găsit aproape 2.000 de nereguli si au dat amenzi.

    Din 17 noiembrie și până lacum, echipele mixte de specialiști ai inspectoratelor pentru situații de urgență, DSP și/sau ISCIR au derulat 292 controale de prevenire la secțiile ATI din cadrul unităților sanitare existente la nivel național și au identificat 1.921 deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor, 138 dintre acestea fiind remediate pe timpul verificărilor.

    Pentru neconformitățile identificate în teren, personalul specializat a aplicat 1.493 sancțiuni contravenționale, dintre care 1.402 avertismente și 91 amenzi, în cuantum de 448.401 lei.

    Principalele probleme

    Principalele deficiențe identificate din domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în: nefuncționarea, neasigurarea mentenanței instalațiilor de detectie, semnalizare și avertizare a incendiilor ori neasigurarea echipării construcțiilor cu astfel de sisteme de protecție la incendiu, funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu, lipsa dotării, neasigurarea mentenanței ori nefuncționarea instalațiilor de hidranți interiori/exteriori de incendiu, nedotarea sau neasigurarea verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare de incendiu), neverificarea instalațiilor electrice cu personal atestat/autorizat, utilizarea instalalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații ori suprasolicitarea acestora și marcarea necorespunzătoare a căilor de evacuare sau lipsa instalațiilor de iluminat corespunzătoare, precum și neasigurarea condițiilor de evacuare în cazul producerii situațiilor de urgență.

  • Adevărul iese la iveală: nereguli și lipsuri la Spitalul din Piatra Neamţ

    Aparatele de la ATI Piatra Neamț funcționau 24 de ore din 24, personalul medical era epuizat și acestea sunt doar două dintre problemele de la Spitalul unde a izbucnit un incendiu în care au murit 10 pacienți.

    Puiu Sîrbu, preşedintele Colegiului Asistenţilor Medicali din Neamţ, spune că spitalul avea multe probleme și, pe lângă asta, personalul medical era pur şi simplu epuizat.

    Dezvăluiri

    „Acele aparate funcţionau de 9 luni, 24 din 24. Cum se elibera un pat, era ocupat de un alt pacient. Acele aparate nu aveau un timp de repaos, să se răcească. Trebuie adresată o întrebare instituţiei, dacă aveau program de mentenanţă, cine se ocupa? Personalul era epuizat şi din discuţiile cu unul dintre colegi, duminică a spus că ei pregăteau o scrisoare deschisă pe care să o transmită conducerii spitalulului şi Consiliului Judeţean, simţeau că nu mai pot, că sunt epuizaţi, în genunchi”.

    El susţine că multe informaţii nu sunt adevărate.

    „Nu s-a discutat niciodată dacă avem sau nu documente pentru mutarea secţiei. Cum s-a transformat aceea secţie? De ce se insistă că era la etajul 3? Când ATI funcţiona dintotdeauna la etajul 2. La etajul 3 fusese realizat un compartiment pentru pacienţii COVID-19. Toate acestea ar trebui discutate cu hârtiile în faţă”, a mai spus Sîrbu.

    Citește și: Mărturia soției medicului Cătălin Denciu: „Era într-o stare de agitație, de oroare de ceea ce văzuse” – FOTO

    În timpul incendiului produs sâmbătă la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț au murit 10 persoane, pacienți intubați, bolnavi de Covid 19. Unul dintre medicii care a încercat să-i salveze pe pacienți a suferit numeroase arsuri și a fost transportat pentru tratament la un spital din Belgia.

  • Patriarhia Română, sancționată de comisarii OPC! Nereguli grave descoperite de inspectorii pentru protecția consumatorului!

    Patriarhia Română a fost sancționată de comisarii OPC cu avertisment, în urma unor nereguli grave descoperite de inspectorii pentru protecția consumatorului după un control de fond, demarat ca o consecință a primirii, la sfârșitul lui 2019, a mai multor reclamații din partea enoriașilor nemulțumiți de calitatea serviciilor B.O.R la două dintre evenimentele de marcă ale finalului de an: pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva și procesiunea la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.
    Astfel, inspectorii OPC au stabilit că nemulțumirile enoriașilor petenți se verifică, procedura de valorificare publică a moaștelor B.O.R fiind tratată cu superficialitate, lejeritate și rea credință de către reprezentanții Patriarhiei, după cum urmează :

    1. BOR utilizează, uneori, practici de reclamă mincinoasă, exagerând efectele benefice ale curei cu moaște. Conform unor mărturii, cei tratați astfel nu au câștigat la LOTO, li s-au agravat cirozele dobândite prin aghesmuire cu vin bisericesc și nici măcar n-au avut noroc în dragoste, părăsindu-i amantele. Asta deși erau la zi cu plata taxelor către biserică și contribuțiile la cutiile milei locale.
    2. Fiecărui pacient nu i s-a permis decât o pupătură pe raclă, ca să se ajungă la toți, ca pe vremea Patriarhului Ceaușescu. Deși au fost multe cazuri de afecțiuni grave, necesitând doze mai mari în administrarea panaceului.
    3. Tot ca în vremurile vechi menționate mai sus, au fost mulți indisciplinați care s-au băgat în față, profitând de corupția organelor laice în uniformă. Jandarmii prezenți încasau foloase necuvenite, pentru a favoriza anumite persoane cu mai multă dare de mână.
    4. Nu a existat o condică de sugestii și reclamații, orice nemulțumire fiind exprimată în deșert. Respectivii au fost trimiși să-și adreseze petițiile în fața icoanelor altor sfinți, urmând să primească răspunsurile pe lumea cealaltă. Și atunci, care mai e diferența față de sistemul medical românesc de Stat?
    5. Decesul unei persoane care-și aștepta, disciplinat, rândul la tratament. Martorii afirmă că nu a primit la timp ajutorul ceresc, îngerii din echipa de intervenție neaflându-se la locul de muncă. Aceștia au fost surprinși ținându-se de lucruri necurate în spatele Catedralei, unde fumau, beau bere la cutie și fluierau drăcoaicele de pe stradă.
    6. Efectul colateral denumit, în termeni pământeni, „deces” nu a fost menționat în niciun prospect al Patriarhiei, conform uzanțelor medicale impuse de lege. În plus, nu se garantează nicăieri că acelora trecuți la Ceruri li se va acorda o compensare ulterioară, prin repartizarea unei locuințe minim confort 1 în Paradis și a unei butelii cu tămâie.