Vasilica
Cerbu lucreaza de cativa ani la Portul Cultural Cetate, proprietatea poetului nepereche,
Mircea Dinescu.
Tanarul este
angajat ziua pe post de caprar iar in serile euforice se aseaza la pianul
pensiunii si-i dezmiarda pe musafiri cu muzica baroca.
Saptamana
trecuta si-a luat cateva libere pentru a-si vizita mama internata la un spital
din Sibiu. Dupa ce si-a facut datoria de fiu iubitor si responsabil, s-a invartit prin centrul vechi
al orasului si, din bere in bere, spre seara a intrat intr-un club. Atmosfera
incendiara de acolo i-au luat pur si simplu mintile. Simtea ca pluteste si nu
intelegea de ce nu mai poate ateriza pe ringul de dans.
Socul cel
mare l-a avut insa a doua zi cand s-a trezit sub jetul de pipi al unui caine
ciobanesc. S-a uitat in jurul sau si nu-si dadea seama unde se afla, nu-i era
cunoscuta nici padurea si nici cetatea care-l inconjura. Daca nu se gasea prin
apropiere un cioban care, rezemat in ciomag, radea cu subinteles, nici ca s-ar
fi dumirit vreodata.
”Se vede ca
nu esti de prin partile noastre, fiule. Ai venit pentru aur sau ai alte treburi
pe aici, pe la Cetatea Sarmizegetusa?”, l-a chestionat curios pastorul.
In momentul
acela, ca prin minune, Iui Vasilica i s-a derulat tot fimul noptii de pomina.
Ca prin ceata, isi amintea cum a comandat un taxi din fata clubului sibian si
i-a ceut soferului sa-l duca la Cetate, fara sa realizeze ca omul nu avea de
unde sa stie ca este vorba de Cetatea de langa Calafat, a lui Dinescu.