Etichetă: mircea badea

  • Mircea Badea, atac murdar la fosta parteneră de istericale, Dana Grecu: ”N-am mai văzut

    Deranjat
    de faptul că Dana Grecu, fosta sa parteneră de istericale în grup, alături de
    Ciuvica, Gâdea, Ursu și mulți alții, a făcut din cwr cu mâna postului lui
    Voiculescu, spaima saltelelor din malluri, Mirci Badea, a executat-o scurt pe ex-jurnalistă,
    aplicându o lovitură de cap direct în durerea în cot a acesteia.

    „Trăiam
    cu impresia că n-am mai văzut-o de doi ani la Antena 3. Sau poate e momentul
    să-mi anunț și eu plecarea de la PROTV după succesul proiectului ”Alege ASIA”.
    P.S. Să spun câteva cuvinte și despre TELE 7?”, a reaționat Mircea Badea pe
    Facebook, lipsit de orice fair play față de fosta sa colegă de platouri.

     „Când mă întorc la Antena 3? Am decis că
    proiectul meu la postul național de știri să se oprească”, și-a motivat inițial
    Dana Grecu, pe blogul personal, decizia de a nu reveni la postul TV al lui
    Voiculescu.

    Remăritată
    Chera, Grecu a fost una dintre angajatele Varanului care s-a evidențiat
    printr-o loialitatea exagerată față de interesele patronului ei și printr-o dăruire
    de excepție în practicarea jurnalismul manipulativ, de captare și orientare a
    publicului fără educație. Vocea ei îi trezea din morți și pe strămoșii căzuți
    la datorie acum 2000 de ani dar, din păcate, nu cu un discurs corect și
    important pentru nație ci, de cele mai multe ori, cu veninul revărsat la
    fiecare două vorbe.

    Aflată
    în concediul de naștere, Dana a avut ocazia să privească din exterior prestația
    colegilor de latrină și a realizat cât de nocivă poate fi continuarea unei
    colaborări cu această entitate media condusă, ca o sectă religioasă, de gurul
    Felix.

    ”Pe
    mine Antena 3 m-a stors de energie. Au fost vremuri foarte grele. Le-am facut
    faţă ca ziarist, dar au lăsat urme în omul Dana Chera. Nimeni nu e deţinătorul
    adevărului absolut. Nu regret nimic, n-o să vorbesc urât despre nimeni, dar
    simt să fac altceva și să uit toate măgăriile la care am luat parte“, a
    declarat Dana Grecu Chera.

  • Oana Zăvoranu îl umilește pe Mircea Badea făcând publice detalii jenante din povestea lor de dragoste!

    Atragatorul luptător cu salteaua si jurnalist nepereche, Mircea Badea, ar parea in mintea celor care nu-l cunosc ca este pasionat doar de consumul excesiv de rahat, atunci cand este in fata camerelor de filmat si, in restul timpului, cu agitatia fara rost in fata unui sac de box. Ei bine, dragi prieteni, adevarul este cu totul altul! Stim ca este greu de crezut insa Mircica Minte Mica nu s-a casatorit flacau. Dupa ani buni de investigatii elaborate s-a aflat ca super-barbatul nostru a mai fost la fete si inainte de a face pui, dintr-o greseala a tineretii, cu cea care-l suporta acum prin locuinta.

    Oana Zavoranu a dezvaluit detalii absolut incantatoare despre frumosul manechin de frizerii satesti din scurta perioada cand au fost combinați.

    „Bai, putulica, ai uitat când veneai noaptea la mine acasă, în Dorobanți, deghizat? Cu o glugă în cap că să nu te vadă nimeni, că aveai tu impresia că ești urmărit de cetățeni? Era speriat de bombe și mai stătea și vreo jumătate de ora vizavi și apoi intra prin spate, pe la ghena de gunoi, ca acolo era locul lui. Sa zica mersi ca l-am primit in casa, ciudatul dracului! Cand am vazut ca vine la mine ca sa joace jiu-jitzu si sa faca spagatul, i-am dat papucii imediat cand l-am cunoscut pe altul, normal la cap. Saracul maimutoi este sigur lovit de o boala necunoscuta la oameni”, povesteste Oana.

  • Spaima podelelor! Mircea Badea, KO în doar câteva secunde la bătăile cu frișcă ale Iepurașilor Playboy!

    Inainte de a
    ajunge spaima podelelor si a fi un tata responsabil care se maimutareste zilnic
    la televizor pentru a-i distra colegii de gradinita fiului sau, sangerosul
    luptator si deontolog fara pereche, Mircea Badea, era un om ca oricare.

    Pe atunci il
    ajuta foarte mult si anturarea cu profesorul de ezoterism rural si psihotronica
    fluidelor, Oreste Teodorescu, care, fiindu-i prieten, il scotea pe Mircica de
    sub poala mamichii si-i arata ce inseamna adevarata a viata.

    La una din
    petrecerile pe unde adesea amusinau, cei doi au fost antamati in rol de
    iepurasi Playboy si, contra unei sume modeste de bani, au trebuit sa se implice
    intr-o traditionala bataie cu frisca.

    ”Inca de atunci am vazut ca smardoiul de Badea e foarte moale pe barbison. Nici nu l-au atins bine fetele alea sexy cu o felie de tort in mecla, ca luptatorul meu neinfricat, Mircica, a cazut balega pe dusumea de a trebuit sa-l stropim o ora cu apa ca sa se trezeasca”, povesteste Oreste, rusinat ca a fost prieten cu asemenea… Doamne iarta-ne!..

    Mircea Badea si Oreste

  • Mircea Badea își ține nevasta goală pe balcon încă de la Revelion!

    Moda
    internationala de a se fotografia goale in frigul iernii a prins si la
    romancele fara pretentii de starlete. Indragita profesoara de educatie fizica,
    Carmen Bruma a dorit ca după Crăciun sa-i faca o surpriza de proportii
    simpaticului sau sot, comicul Mircica, si a iesit de Revelion dezbracata pe
    balcon, intru a-si imortaliza frumusetea corporala.

    Pentru
    cei doi, impatimiti ai culturismului excesiv, este un lucru firesc sa-si arate
    muschi la orice pieton sau tramvai care trece pe la fereastra lor, insa
    initiativa de acum a doamnei Carmen l-a scos din minti pe exigentul luptator.
    Reprosandu-i ca-l face de ras cu apucaturile astea de pitipoanca, Mircica a
    incuiat-o pe balcon pe sexoasa lui sotie exact cand aceasta era in febra
    ”selfionarii”.

    Au
    trecut 15 zile de cand Carmen rezista vitejeste in frig  insa fara apa si mancare sansele ei de a
    ramane la fel de zambitoare la glumele de rahat ale karatistului scad de la ora
    la ora.

    ”Am vrut sa-i fac lui o placere dar tolomacul nu are in cap decat bataie si antrenamente. Din pacate si bataia aia atat de draga lui, o ia de la toti, nu o reuseste sa o dea la nimeni”, a povestit, peste balustrada balconului, Carmen Bruma, inghetata bocna.

  • Descoperire de senzație! Ea este sora vitregă a lui Mircea Badea!

    Simpaticul si indragitul comic, Mircea Badea, este cunoscut de intreaga suflare romaneasca pentru prestatiile sale originale de pe micul ecran insa, pentru multi, viata lui personala ramane un mister bine pazit. De curand s-a aflat ca, pe langa Natalia Cristina, el mai are o sora, Raluca Badea Patrafir, pe care nu vrea sa o recunoasca.

    Raluca este rodul unei aventuri din trecut a domnului Badea senior, are 29 de ani si traieste intr-o casuta modesta din micutul orasel Nehoiu, judetul Buzau. Dupa ce povestea ei a fost descoperita de niste jurnalisti locali, s-a aflat ca nu a reusit niciodata sa intre in contact cu fratii ei din Bucuresti, Mircica si Naty, acestia tratand-o, efectiv, ca pe o straina.

    ”Am vrut sa-i cunosc si sa ne avem ca fratii dar a fost imposibil. Ii instintez pe aceasta cale ca nu vroiam nimic material de la ei care sunt mari vedete insa faptul ca m-au evitat toata viata mi-a lasat un gust amar. Mircica, iti trimit acesta poza ca sa-ti demonstrez ca suntem rude de sange si ca nu numai tu l-ai mostenit pe taticu la elasticitate”, a declarat Raluca inlacrimata.

  • Mircea Badea a prins curaj și-l cheamă în ring pe Voican Voiculescu, cu tot cu cârjă și agresor: ”Mă bat singur cu amândoi!”

    Excitat, ca
    de obicei, de vederea sangelui din crestetul revolutionarului, Gelu Voican
    Voiculescu si deranjat de faptul ca acesta nu a schitat nici cel mai mic gest
    de durere cand a primit carja in cap, viteazul si talentatul pamfletar, Mircea
    Badea, vrea sa organizeze, in perioda sarbatorilor crestinesti, un eveniment
    special. El ii provoaca la bataie atat pe Gelu Voican cat si pe manuitorul de
    carja. Meciul ca avea loc la Sala Palatului, intre spectacolul lui Banica Jr.
    si cel al lui Fuego, chiar in seara de Mos Craciun, pe 24 decembrie.

    ”Poa´ sa
    vina cu carje, furci , topoare sau ce vor ei, pe mine nu ma sperie nimic. Eu nu
    stiu ce este frica, mila sau durerea.Acestor doi mosi penibili, o sa le aduca
    Mos Craciun, prin intermediul karatelor mele, somnul lung de care au nevoie”, a
    anuntat , indragitul luptator, Mirci Badea.

  • Tedi motociclistul: ”Să-ți dai copilul să facă mate cu Dăncilă e ca și cum l-ai trimite să învețe box de la Mircea Badea!”



    Barikada



    Follow us


    Search

    Create


    Cart
    0

    Menu


    Follow us


    Search


    Cart
    0

    mircea badea batut

    Sau gramatici cu Maria Grapini…

    boxmeditatiimircea badeaviorica dăncilă

    What do you think?

    0 points
    Upvote
    Downvote




    Comments

    Loading…

    0

    Comentarii

    0 comentarii

    viorica dancila aria cercului


    diaspora




    Back to Top

    Close



    Create

    Log In

    Sign In

    Forgot password?

    Forgot password?

    Enter your account data and we will send you a link to reset your password.

    Your password reset link appears to be invalid or expired.

    Log in

    Privacy Policy

    To use social login you have to agree with the storage and handling of your data by this website.

    Accept

    Close

    Add to Collection

    No Collections

    Here you’ll find all collections you’ve created before.

    Send this to a friend

    Your emailRecipient emailSendCancel

  • Vuvuzeaua Mircea Badea se simte cetățean de rangul al doilea!..

    Nu se știe
    exact dacă există și adulți care îl privesc și-l ascultă pe îndrăgitul comic
    zis, printre prieteni, ”Mircică minte mică” dar, printre copiii de grădiniță pe
    care reușește să-i distreze cu maimuțărelile lui s-a găsit, duminică, un puști
    care l-a întrebat dacă a votat.

    Supărat și
    serios, nevoie mare, cum îl știm, celebrul gurnalist s-a plâns că se simte un
    cetățean de rangul al doilea față de românii din diaspora care au avut trei
    zile pentru votare!.

    Știut fiind
    faptul că cei plecați sunt cam toți de partea cealaltă a baricadei față de taraba
    la care se înfruptă cu rahao Mircică, era și normal ca el sa aibă o reacție de
    retardat, așa cum obișnuiește din timp în timp.

    Fără să
    insistăm prea mult pe calculele care arată că diaspora este cel mai mare
    investitor care aduce bani străini în România, și merită tot respectul nostru, îi
    amintim inteligentului manechin de frizerie sătească un fapt simplu care a stat
    la baza organizării, îndelung contestate de el, a alegerilor în străinătate:
    dacă în țară se organizează secții de votare la fiecare colț de strada sau ulița
    din fiecare oraș sau cătun uitat de lume, în țările cu comunități de români,
    cea mai apropiată secție poate fi, pentru unii, la câteva sute sau mii de
    kilometri.

    Dacă ținem
    cont că oamenii ăia nu au timpul liber din România și că fac deplasarea la vot
    pe banii și pe sănătatea lor, atunci suntem nevoiți să-i dăm dreptate
    macacului, cu o singură precizare: în comparație cu diasporenii, tu, Mirciule,
    nu ești cetățean de rangul doi ci doar un slugoi.

    De tot
    rahatul…

  • Mircea Badea și-a luat-o și de la Mălin Bot! Pentru a doua oară, în instanță!

    Mălin Bot a câștigat și apelul în procesul în care a fost dat în judecată de Mircea Badea, pentru o serie de postări catalogate de avocații lui Badea drept „neadevărate și denigratoare”.

    După ce a avut câștig de cauză în prima instanță, la Tribunalul București, Mălin Bot a câștigat și la Curtea de Apel, potrivit deciziei publicate ieri. Decizia nu este, însă definitivă, putând fi atacată cu recurs.

    Badea l-a dat pe Mălin Bot în judecată pentru numeroase postări de pe Facebook și de pe blog, postate în perioada iunie 2015 – martie 2018, în care acesta ar fi făcut o serie de afirmații „neadevărate și denigratoare” la adresa lui Mircea Badea. Acesta i-a cerut lui Mălin Bot despăgubiri în valoare de 250.000 de euro.

    În motivarea sa, prima instanță, care i-a dat câștig de cauză tot lui Mălin Bot, a reținut faptul că „Tribunalul are în vedere în privința toleranței reclamantului la eventualele afirmații care pot fi apreciate ca jignitoare, că însuși acesta este cunoscut ca având un stil jurnalistic mai mult decât acid, deseori presărat cu expresii de genul celor imputate prin acțiunea de față”.