Pe 19 martie, sute de români au atacat și au incendiat sediul UDMR. A fost grav rănit președintele uniunii, scriitorul Andras Suto (care și-a pierdut un ochi în incident, cei care l-a atacat fiind chitiți să-l omoare – c-așa-I când prostia nu doare). Firește, la ordinul autorităților, singura forță care putea interveni eficient, respectiv Armata, a intervenit abia după producerea evenimentelor. Practic românii aduși în mare parte din satele din jurul Tîrgu-Mureșului, și maghiarii au rămas față în față, despărțiși de un cordon subțire de militari.
De fapt, pe 19 martie, au loc două manifestații. Românii se adună să ceară demiterea lui Kincses Elod, vicepreședintele Consiliului Județean de Uniune Naționala Mureș. După ora 16.00, când manifestanții au început să plece, apar persoane violente care atacă sediile PNȚ, PNL și UDMR. Potrivit rapoartelor Poliției Mureș, aceștia erau în marea majoritate țărani din satele Hodac, Ibănești, Rușii Munți și Deda Bistra, înarmați cu topoare, bâte și lanțuri. Este bine de reținut faptul că prin oraș se anunță că sătenii fuseseră alertați că în Tîrgu-Mureș ungurii îi omoară pe români.
Străzile se umplu imediat de oameni. Unii se cațără pe acoperișuri, balcoane sau în copaci. Dintr-o tribună încropită din platforma unui camion încep cuvântările. De undeva de la un balcon este aruncat un cuțit. Încep să fie atacate sediile partidelor. Apar primele zvonuri (la fel de mărginite I șablonate pe gândirea de milițieni a securiștilor vremii, că nici nu-ți trebuie multă minte să realizezi cine le-a răspândit): în sediul PNȚ s-au găsit valută, steaguri, broșuri și manifeste maghiare. Secretarul organizației PNȚ Tîrgu-Mureș este bătut cu sălbăticie, până când îi este ruptă coloana vertebrală. Asta apropos de deșeurile cu față de om trimise acolo “să facă ordine”.
A doua manifestație începe în momentul în care scriitorul Suto Andras vine să vorbească mulțimii și, în bătaia care urmeaza, își pierde ochiul stâng. în total, pe 19 martie, sunt rănite 20 de persoane. Populația maghiară începe să se adune masiv în zonă. Seara, pompierii pun în funcțiune toate sirenele și încep să înconjoare întregul oraș.
A fost un prilej numai bun pentru a aduna în oraș televiziunile din toată lumea. Așa că, în ziua de 20 martie, a început războiul total, numai bine ca să ne dăm în stambă în fața camerelor de luat vederi venite din toată lumea. În centrul orașului românii și maghiarii formau o uriașă mulțime înțesată de agitatori și de instigatori.
Punctul comun al celor doua demonstrații este afișarea tricolorului revoluției, cel cu stema socialistă decupată
Și în ziua de 20 martie se pot contoriza două manifestații distincte: una a maghiarilor, lângă catedrală, și cea a românilor, lângă statuia Soldatului Necunoscut. La manifestația maghiară se strigă: „Dreptate, vrem dreptate!”, „Să vină Iliescu!”. Se cântă imnuri maghiare. Românii scandează: „Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!”, „Români, veniți cu noi!”. Apar zvonuri, cum că ar veni țăranii secui sau români cu arme albe. Românii și ungurii se suspectează, așteptând intervenția salvatoare a guvernului. Seara începe bătaia generală.
Cel mai grav caz a fost cel al lui Mihăilă Cofariu, bătut cu sălbăticie de un grup de șapte-opt oameni, chiar dacă era de mult căzut la pământ și nu mai mișca. Scena este filmată de un cameraman irlandez și transmisă pretutindeni în lume, cu specificația că cel masacrat ar fi fost un etnic maghiar.
Știrea nu a fost dezmințită niciodată. În schimb, pe 25 martie 1990, ziarul german „Bild” publica sub titlul „O lume întreagă l-a văzut murind – dar Ioan trăiește” o ipoteză-șoc: „Cel bătut în imaginile filmate nu este Mihăilă Cofariu, ci un localnic mureșean, pe numele de Ioan Săcarea! Ipoteza nu a fost niciodată verificată, deoarece, la scurt timp de la incidente, Săcarea s-a sinucis.
În 21 martie, încă de dimineață, cele două tabere se strâng din nou, înarmate, în centrul orațului. Se scandează: „Iliescu nu uita, asta e opera ta!”, „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm!” – dar nu mai au loc altercații violente.
„Vrem să afirmăm foarte categoric că Ardealul, apartenența sa la patria română, nu pot fi subiect de negociere cu nimeni” – Ion Iliescu, într-o alocuțiune apărută în oficiosul „Adevărul” din 27 martie 1990
„La slujba de duminică, de cu o săptămână înainte, am fost anunțați că, atunci când vom auzi trăgându-se clopotele în sat, trebuie să mergem la Tîrgu-Mureș să facem ordine, să le dăm o lecție ungurilor” – Mihăilă Cofariu, într-un interviu pentru programul în limba maghiară al TVR
„În acel Martie Negru, la Tîrgu-Mureș au fost aduși cu autocarele români prostiți și alcoolizați. În acel Martie a fost un pogrom antimaghiar” – Maria Schmidt, director al „Muzeului Teroarei” din Budapesta
Ce s-a ales de anchetă? Praful de pe tobă, ca de obicei
Dan Petru, procurorul care s-a ocupat de ancheta evenimentelor din 1990, povesteste într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, un deceniu mai târziu: „Eram în mașină când am fost înconjurat de oameni care agitau bâte, topoare și purtau cuțite la brâu. Cineva blocase drumul cu o garnitură de tren. Mi-am luat inima-n dinți, zicându-mi că nu mai conta dacă loveam pe vreunul dintre ei. Eram în legitimă apărare. Mișcam de volan în toate direcțiile. Caroseria trosnea sub loviturile bâtelor și răngilor. Noroc că am gasit o escortă de la poliție și doar așa am reușit să scap”.
Potrivit aceluiași Dan Petru, ancheta demarată de autorități imediat după acele evenimente „a avansat foarte dificil. Numărul celor audiați se ridica la câteva sute”. Audierile se făceau în masă, iar metoda era simplă: „În fiecare zi chemam grupuri de muncitori de la intreprinderile din municipiu, cărora le puneam imaginile filmate. Am avut noroc cu ei că i-au identificat pe unii dintre cei care aplicau lovituri”.
Atmosfera tensionată din oraș a persistat încă multă vreme după încetarea ostilităților. Fapt care a și determinat autoritățile să separe evenimentele din martie ‘90 în 27 de cauze. Procurorul Dan Petru: „Deși de multe ori am avut de-a face cu mărturii subiective din partea martorilor, din toți cei trimiși în judecată, nimeni nu a fost achitat de instanță”.
Cert este faptul că, în evenimentele din martie 1990 au murit cinci oameni, doi români și trei maghiari. 278 de persoane au fost rănite, rănile neținând cont de etnie. O biserică ortodoxă din județ a fost incendiată, iar sediile locale ale partidelor politice au fost vandalizate. 30 de persoane au fost trimise în judecata, iar alte 21 au cunoscut arestul preventiv, în cursul urmăririi penale. Printre cei închiși au fost 12 țigani, opt maghiari și un roman. Pe 20 martie 2005, toate faptele s-au prescris. Și, lucrul cel mai important: așa s-a semnat actul de naștere al Serviciului Român de Informații. Iar comunistoizii lui Ion Iliescu au avut cum pune în practică, la scară mai mare, mineriada din 13-15 iunie 1990.