E 31 August şi celebrăm azi cu manualul și DEX-ul în mână, ca Maria Grăpini, Ziua Limbii Române. Sărbătoarea este mai nouă, din 2013, carevasăzică tot poporul află de ea asemenea nouă, dintr-o notificare pe timeline. Deşi, ca toţi dependenţii de Facebook, ar trebui s-o respectăm pe sărbătorită punându-i nişte cratime şi alte semne tainice, n-o să ne băgăm într-o chestie peste puterile noastre.
Cum bine ştim de la profesoarele Limbii Române, ea s-a născut şi manifestat cu preponderenţă oral, respectând obiceiul înaintaşilor daci de a nu scrie nimic. Asta până la Scrisoarea boierului Neacşu din Câmpulung care, în 1521, ne-a făcut hatârul boieresc să ne lase prima dovadă, făcută cu mâna, a scrisului românesc. Personal, mă îmbibă mândria patriotică de câte ori îmi amintesc olografia autorului: compusă în caractere chirilice, cu mulți termeni slavi, a fost descoperită abia în 1894 de un neamț (Friedrich Stenner) în arhivele Brașovului.
Ca un arc peste timp al perenității românești, întâiul document în limba strămoșească este, de fapt, o notă informativă. Numitul Neacșu îl înștiința pe judele Brașovului, Hans Benkner, despre mișcările lui Mohammed-Beg și intențiile acestuia. Turcii trecuseră Dunărea și, cu acceptul temător al lui Neagoe Basarab, se îndreptau spre Transilvania. Soliman I pornise în campania sa de cucerire a Ungariei. Care era gheșeftul informatorului n-ar fi greu de identificat; Neacșu Lupu apare menționat într-un document din anii 1510-1512 legat de un proces de datorii pe care-l avea cu negustorii brașoveni. Se vede treaba că boierul nostru a fost mulțumit și îndatorat în urma soluției date de juzii Kronstadtului.
Acum, la ceas de mare sărbătoare, să le mulțumim cu adâncă recunoștință celor din Școala Ardeleană și tuturor valahilor care au militat pentru introducerea alfabetului latin, izbăvindu-ne pe noi de cititul și scrisul încârligat-chirilice. Să-i trăiască sârboaica și lui conu’ Alecu Cuza, masonul ce a decretat înlocuirea grafiei slave cu caligrafia latină. Dincolo de dificultatea chirilică, vă dați seama ce-ar fi gândit azi Putin și Dughin despre un popor unit în litere și scrijeliri cu al lor?
Când scriitorul Neacșu își întocmea celebra operă literară, Dante dăduse deja de 200 de ani colțul ca să verifice dacă există Purgatoriu. Nu intrăm în concluzii mai pătrunzătoare; oricum, în România actuală, însemnărica boierului e cunoscută mai mult ca un instrument de tortură școlară a copilașilor cu gândul la Cruduța, iar scribălăul italian datorită vilei cu același nume din scrierile lui Ponta despre Băsescu.
Ce nu știe toată lumea și v-o spunem noi acum este că Barikada.ro se află în posesia celui de-al doilea document redactat în limba română și aparținând aceluiași prolific autor. Adică o scrisoare trimisă imediat după răvașul către Benkner și cu alt destinatar. O reproducem aici (cu necesare actualizări lingvistice) pentru că este un bun național de o egală importanță istorică:
„Mult preaslăvitului și înțeleptului Muhamat-Beg, Mare Dregător al Atotputernicului Sultan Suliman, Lumina Lumii și Tatăl Popoarelor, cu multe urări de sănătate și viață lungă pentru trimișii lui Alah pe Pământ din partea-mi, umilul boier valah Neacșu.
I pak dau știre Luminăției Tale za lucrul ungurilor care cu oaste mare și lefegii tocmiți se pregătesc în contra prietenilor și stăpânilor noștri otomani. Aflat-au ei de îndată prin iscoade ticăloase za făptuirea Domniilor Voastre și multă silință pus-au la întăritura de răzbel.
I pak amintesc Înălţimilor Voastre că nuoi în Țeara Valahă ne aflăm cu sufletul și slabele încordări alăturea de Binefăcătorul Nostru, Magnificul Suliman. Orișicare străduință cere-va Marele Muhamat-Beg, neprididit duce-om la capet cu credință și pricepere câtă om avea, că nu voim altă stăpânire decât a Preaputernicului Sultan.
I pak vin înaintea Domniei Tale cu doară o mare rugăminte, Iubitule Beg. De treci cu oastea pren Kronstadtul săsesc, nu uita a-l spânzura pre judele lor Benkner care doară uneltire și vorbire de rău face contra Mărețiilor Voastre. Iară pe mine, vecinicul Vostru servitor, jecmănitu-m-a de multe pungi cu galbeni la judecățile cu negustorii lor. Cu nehotărnicită dragoste pregătit-am pungile cătră visteria den Stambul și neostoită durere sufletească avut-am când ajunseră înspre îndestulare nemțască.
I pak mărturisesc iară prea umila noastră supunere și lucrul făcut întru biruința veșnică a Sfântului Sultan Suliman, cât ține-vor putirințele noastre de aplecați slujitori.
Selamün aleyküm, Allahu Akbar!”
Sunt indicii că ar exista și cea de-a treia scrisoare a boierului Neacșu, către cârmuitorii unguri, în care-i avertiza pe aceștia despre planurile turcilor și uneltirile antiungurești ale lui Benkner. Documentul stă însă într-o arhivă din Budapesta și o încercare de a-l recupera e ca și cum ai vrea să iei înapoi moștenirea Gojdu sau resturile tezaurului depozitat prostește la ruși. I Bog te veselit, Amin!