Etichetă: job

  • Revenirea la job nu se află printre preferinţele românilor. Vor să călătorească din nou

    Contextul COVID-19 a dus la schimbarea stilului de viață, de la locul de muncă, la hobby-uri și ieșiri cu prietenii. Schimbarea a fost cuvântul-cheie pentru anul 2020, iar acest lucru a declanșat emoții cât mai diverse posibil din partea oamenilor.

    Care sunt activitățile care le lipsesc cel mai mult românilor și la care și-ar dori să se întoarcă mai repede

    Călătoriile sunt pe primul loc în preferințele românilor atunci când vine vorba de revenirea la normal, mai ales în rândul celor cu venituri mai ridicate. 38% dintre respondenți își doresc să poată călători din nou ca înainte.

    48% dintre familiile moderne, urmate de 46% dintre tinerii profesioniști afirmă că le este dor de călătorii. Aproximativ o treime dintre maturii fără partener a menționat același lucru, potrivit datelor Reveal Marketing Research.

    Întrebați ce activități ar dori cel mai mult să revină cât mai repede la normal, românii au selectat în proporție de 25% întâlnirile cu familia și prietenii. Procentele sunt similare pentru toate segmentele analizate: familiile tradiționale sunt la egalitate cu maturii fără partener în privința acestei opțiuni, ambele categorii înregistrând un procent de 27%. Dintre toate segmentele, tinerii au bifat în cea mai mare măsură aceasta opțiune, 40% dintre aceștia afirmând că își doresc să se poată întâlni în condiții normale cu prietenii și familiile lor (milenialii – 20%, tinerii profesioniști – 20%).

    Activitățile de recreere sunt și ele printre opțiunile românilor atunci când se gândesc la ce și-ar dori să revină la normal, mai ales pentru persoanele singure. 23% dintre maturii fară partener își doresc să poată ieși din nou în oraș ca înainte sau să își poată practica hobby-urile, fiind urmați de mileniali cu un procent de 22%.

    Interesant este faptul că revenirea la job nu se află în topul dorințele românilor în legătură cu reluarea activităților așa cum erau ele înaintea izbucnirii pandemiei. Doar 1 din 10 români au menționat această opțiune. Dintre segmentele analizate, doar 13% dintre tinerii profesioniști și 8% din familiile moderne au declarat că își doresc să revină la normal mai repede mersul la serviciu. Datele ne sugerează faptul că romanii au reușit să se adapteze noii realității și să își poată îndeplini munca, indiferent de locație.

    Cumpărăturile în magazinele fizice se află printre ultimele opțiuni selectate de respondenți – doar 4% dintre români au bifat aceasta activitate. O explicație ar putea fi faptul că magazinele fizice sunt deschise, în continuare, iar schimbările apărute vizează doar masurile de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus. Așadar, românilor nu le este dor să facă cumpărături în magazinele fizice, deoarece aceasta este o activitate pe care o desfășoară și în prezent.

  • Burger King îl ofertează cu un job regal pe prințul Harry: ”un loc de muncă în care nu va trebui să renunțe la coroana sa”!

    Lanțul de fast-food Burger King i-a trimis prințului Harry o ofertă de muncă concretă în aceste zile în care amănuntele ”divorțului” popularului cuplu de Casa Regală a Marii britanii țin primele pagini ale tabloidelor. Filialele Burger King din SUA și Argentina au declarat că vor oferi prințului o poziție de vârf la punctele lor de desfacere în urma anunțului de săptămâna trecută.

    Burger King Argentina a dat startul ofertelor de muncă la companie, spunând că vlăstarul regal nu va fi nevoie să renunțe la coroana sa pentru încadrare. „Dragă duce, poți să îți cauți primul loc de muncă fără să renunți la coroana ta”, suna postarea de pe Instagram. Un alt mesaj de la Burger King, trimis de această dată de sucursala americană, a adăugat: „Dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă, avem o coroană nouă pentru dumneavoastră”.

    În mod evident, toate anunțurile fac aluzie la coroana Burger King, un produs de marketing consacrat al celebrului lanț de locații fast – food.

    „Am aflat că prințul și ducesa au decis să renunțe la rolurile lor în familia regală și vor lucra pentru a deveni independenți financiar. Deci, avem o propunere pentru dumneavoastră: procedați ca alte mii de oameni și faceți primii dvs. pași în lumea muncii cu noi. Știți că coroana Burger King vi se va potrivi perfect. De asemenea, nu uitați că, după atâția ani de viață ca duci, este timpul să începeți să mâncați ca niște regi”, este mesajul gigantului american din industria alimentației publice.