Etichetă: incendiu

  • Mii de nereguli în secțiile de terapie intensivă din țară. Ce au găsit pompierii?

     Inspectoratele pentru situații de urgență au făcut controale în secțiile ATI din spitale, pentru a preveni incendiile similare celui din Piatra Neamț. Pompierii au găsit aproape 2.000 de nereguli si au dat amenzi.

    Din 17 noiembrie și până lacum, echipele mixte de specialiști ai inspectoratelor pentru situații de urgență, DSP și/sau ISCIR au derulat 292 controale de prevenire la secțiile ATI din cadrul unităților sanitare existente la nivel național și au identificat 1.921 deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor, 138 dintre acestea fiind remediate pe timpul verificărilor.

    Pentru neconformitățile identificate în teren, personalul specializat a aplicat 1.493 sancțiuni contravenționale, dintre care 1.402 avertismente și 91 amenzi, în cuantum de 448.401 lei.

    Principalele probleme

    Principalele deficiențe identificate din domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în: nefuncționarea, neasigurarea mentenanței instalațiilor de detectie, semnalizare și avertizare a incendiilor ori neasigurarea echipării construcțiilor cu astfel de sisteme de protecție la incendiu, funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu, lipsa dotării, neasigurarea mentenanței ori nefuncționarea instalațiilor de hidranți interiori/exteriori de incendiu, nedotarea sau neasigurarea verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare de incendiu), neverificarea instalațiilor electrice cu personal atestat/autorizat, utilizarea instalalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații ori suprasolicitarea acestora și marcarea necorespunzătoare a căilor de evacuare sau lipsa instalațiilor de iluminat corespunzătoare, precum și neasigurarea condițiilor de evacuare în cazul producerii situațiilor de urgență.

  • Ministrul Sănătății: 80% din managerii spitalelor ar trebui schimbaţi

    Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că 80 % din managerii spitalelor din țară ar trebui schimbați, însă nu poate lua decizii în acest sens.

    Întrebat, luni seara, la Digi 24, câți manageri de spitale ar rezista în funcție dacă unitățile medicale ar fi sub coordonarea Ministerului Sănătății, Nelu Tătaru a spus că 80% dintre directori ar trebui shimbați.

    „La un moment dat, la începutul pandemiei, am spus că 80% dintre manageri ar trebui schimbați. Îmi mențin aceeași părere”, a răspuns ministrul.

    Tătaru a afirmat că în pandemie „sistemul (…) s-a dezgolit” și și-a arătat lipsurile.

    „Dacă până în această pandemie unii bănuiam, alții știam ce este sistemul medical, în această pandemie s-a dezgolit. I-am văzut lipsurile toate”, a mai spus Nelu Tătaru.

    Citește și: Au confirmat! Secţia ATI, reconfigurată în ziua incendiului fără solicitarea avizului

    După incendiul din secția de terapie intensivă de la Piatra-Neamț, au loc controale DSP-IGSU în toată țara, la spitale. Nelu Tătaru a afirmat că intenția nu este de aplica amenzi, ci de aidentifica problemele și a elimina vulnerabilitățile, prin planuri de reorganizare.

    „Momentul este unul în care nu neapărat facem un control. Facem o evaluare a tot ce înseamnă instalaţii, a tot ce înseamnă aparatură şi a tot ce înseamnă circuite. Ele pot fi remediate. În acest moment, aceste evaluări nu sunt cele care vor de amenzi sau vor da anumite restricţii. Nu. Vor da nişte planuri de conformare, pentru a ne putea asigura că acele secţii de terapie intensivă îşi pot desfăşura activitatea în condiţii de siguranţă, atât pentru pacient, cât şi pentru corpul medical”, a mai spus Nelu Tătaru.

  • Trei muncitori români acuzaţi că au dat foc Catedralei din Nantes cu un grătar aprins pe acoperiş!

    Trei muncitori români au fost arestaţi la Nantes, asupra lor planând suspiciunea că ar fi dat foc Catedralei din oraș cu un grătar aprins pe acoperiş!

    Autorităţile spun că cei trei muncitori, de origine din municipiul Buzău, se îndeletniceau de fapt cu cerşitul şi cu furatul prin vecinătatea monumentului istoric însă de câteva zile se angajaseră ca zilieri în echipele responsabile cu lucrările de restaurare ale turlei doar pentru că îşi propuseseră să serbeze într-un mod mai puţin obişnuit ziua de naştere a unuia dintre ei, pregătind din timp momentul şi chiar transmiţând petrecerea printr-un live pe Facebook. 

    Cei trei au fost reţinuţi de autorităţile franceze după ce au fost fotografiaţi de mai mulţi turişti occidentali, la închiderea programului de vizită, distrându-se cu manele, mici şi bere la pet în vârful impozantului edificiu din Nantes! 

    Gestul a stârnit un scandal larg mediatizat de presa din Paris, fiind considerat de preşedintele Emmanuel Macron drept un veritabil atentat la fiinţa poporului francez: „Mă gândesc la toţi catolicii şi la toţi francezii. Asemeni tuturor compatrioţilor noştri, sunt foarte trist în această seară să văd cum ţiganii români au reuşit să incendieze o parte din fiinţa noastră naţională!” 

    Ministrul de Interne a deschis o ancheta cu cei trei muncitori români în stare de arest, a sesizat Ambasada României şi i-a cerut procurorului general să preia cazul. 

  • Firea rezolvă problema incendiilor: stațiile STB vor fi dotate cu extinctor obligatoriu!

    Conform reporterilor Academiei Cațavencu, Gabriela Firea a anunțat că a rezolvat pericolul autoaprinderii mijloacelor de transport în comun ale STB, dotând fiecare stație cu extinctoare împotriva incendiilor.
    Pe același sistem, la iarnă, Otokarele care obișnuiesc să ia pensionarii prin surprindere, băgând apă caldă pe sub scaune cu o viteza mai mare decât cea cu care o suge Radet-ul din calorifere, vor fi dotate cu colace de salvare și măști de scafandru.