Etichetă: giulesti

  • Minune de Crăciun la maternitatea Giuleşti: un nou-născut a venit pe lume ţinând şpaga pentru asistente între degete! Doctorul fusese plătit de părinţi!

    Cosmopolit
    nevoie mare când e vorba de importul fiestelor occidentale şi emancipat cât
    cuprinde când se dă cu cardul babacilor prin mall, românaşul rămâne un sfânt
    păstrător al tradiţiilor naţionale atunci când în discuţie intră respectarea
    valorilor neaoşe precum bacşişul şi căciuleala.

    Mai mult
    decât atât, precoce peste măsură, băştinaşul mioritic a ajuns să exerseze
    mecanismele slalomului social de la vârste din ce în ce mai fragede.

    Astfel, un
    fapt deloc senzaţional în acest context s-a petrecut la o cunoscută casă de
    naşteri din Bucureşti. Zilele trecute, la maternitatea Giuleşti, tânăra
    Vasilica Dragnea, angajată fictiv a DGASPC Bucureşti (în realitate secretară la
    sediul organizaţiei PSD sector 5), tocmai se pregătea să aducă pe lume primul
    ei copil şi a vrut să dea, aşa cum se obişnuieşte, o mică atenţie medicului şi
    asistentelor. Sorele medicale s-au speriat când au văzut plicul cu bani şi nici
    n-au vrut să audă de aşa ceva. Chiar dacă în privinţa doctorului nu au fost
    probleme, în ciuda insistenţelor tinerei nici una dintre asistentele nu a vrut
    să primească măcar un leu, speriate, probabil, de calitatea de funcţionar
    public a Vasilicăi.

    Împăcată cu
    gândul că nu le va putea oferi asistentelor dovada recunoştinţei sale, tânăra
    de la DGASPC a intrat în travaliu, născând după câteva ore. Nu mică a fost,
    însă, mirarea personalului medical, când a văzut că micuţul strângea, între
    degete, nu mai puţin de 100 de dolari, în bancnote mici, pe care i-a oferit
    galant, cu un gest studiat şi-un zâmbet a la Rudolph Valentino, asistentei
    şefe!

    Medicul care
    se ocupase de naştere a leşinat pe loc, iar asistentele au fost nevoite să
    cheme Salvarea. Pe fir a intrat şi DNA, pe motiv că beizadeaua proaspăt născută
    era fiu de funcţionar dar, având în vedere că banii nu erau marcaţi şi nu se
    ştia provenienţa lor, procurorii nu au avut ce face: i-au urat mamei să-i
    trăiască feciorul, iar asistentelor să cheltuiască sănătos banii!