Etichetă: franta

  • Carantină generală în Franța și lockdown parțial în Germania

    Statele europene anunță noi măsuri de carantină împotriva coronavirusului. Germania va intra într-un lockdown parțial pe întreaga durată a lunii noiembrie, cu baruri și restaurante închise, însă școlile vor funcționa în continuare. Și Emmanuel Macron a anunțat că în Franța va fi instituită carantina generală.

    Germania: Restricții în luna noiembrie 

    Germania impune o carantină de urgenţă, din 2 noiembrie, pentru a combate coronavirusul.

    Noile restricţii care intră în vigoare de luni, 2 noiembrie: restaurantele şi barurile se vor închide, cu excepţii, evenimentele mari vor fi anulate din nou, călătoriile inutile sunt descurajate, hoteluri vor fi închise cu excepţia urgenţelor. Toţi cei care pot lucra de acasă ar trebui să facă acest lucru, iar angajatorii ar trebui să faciliteze o tranziţie către munca de acasă. Întâlnirile în public vor fi limitate la doar două gospodării de până la 10 persoane în total. Facilităţile de divertisment, precum teatre şi cinematografe vor fi închise, iar centrele publice de recreere, precum piscine, săli de sport şi saune vor fi închise.

    În schimb, școlile şi grădiniţele vor rămâne deschise. Procesiunile religioase vor continua în condiţii de siguranţă .

    Și în Franța școlile rămân deschise

    Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că începând de vineri va fi reinstituită carantina generală, în contextul numărului mare de cazuri de coronavirus, deşi şcolile vor rămâne deschise.

    „Am decis că este nevoie ca începând de vineri să fie reinstituită carantina pe întreg teritoriul naţional. Şcolile vor rămâne deschise, munca va putea continua, centrele pentru vârstnici vor putea fi vizitate. La fel ca în primăvară, veţi putea ieşi din case pentru a merge la lucru, pentru a merge la medic, pentru a oferi asistenţă unui apropiat, pentru a merge la cursuri sau pentru a lua aer în apropiere de casă. Revenim la declaraţiile pentru părăsirea domiciliului. Barurile şi restaurantele rămân închise”, a declarat Emmanuel Macron.

  • Percheziții la proxeneții care recrutau tinere pentru prostituție în Franța

    Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, marţi, şapte percheziţii domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de către autorităţile din Franţa, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor.

    Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada octombrie 2017 – septembrie 2019, membrii grupării ar fi comis fapte de trafic de persoane şi proxenetism pe teritoriul Franţei.

    În urma investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că aceştia au recrutat tinere, cu preponderenţă din mediul rural, care proveneau din familii destrămate şi fără posibilităţi financiare, cărora le promiteau o viaţă lipsită de griji şi, prin intermediul metodei „loverboy”, le-au sedus, după care le-au determinat să practice prostituţia şi să le remită sumele de bani obţinute.

    Astfel, după ce transportau fetele pe teritoriul Franţei, proxeneţii publicau anunţuri pe site-uri cu privire la serviciile sexuale prestate de către acestea, localitatea, durata de şedere a acestora şi un număr de telefon de contact. Clienţii primeau mai apoi prin mesaj text mai multe detalii în legătură cu prestaţiile sexuale propuse şi tarifele practicate.

    Membrii grupării foloseau mai multe linii telefonice pentru a atrage un număr mai mare de clienţi şi deplasau victimele în diferite locaţii, în scopul atragerii cât mai multor clienţi prin această formă de turism sexual.

    ‘Câştigurile obţinute, estimate la aproximativ 6.000 de euro/lună/fată exploatată, erau păstrate în totalitate de către membrii grupării, rareori fiind împărţite în mod egal cu victimele, care, dacă încercau să fugă, erau ameninţate şi agresate’, arată DIICOT.

    În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente, înscrisuri, telefoane mobile şi laptopuri utilizate de către persoanele suspecte în desfăşurarea activităţii infracţionale.

    În cursul zilei de marţi, la sediul SCCO Vrancea vor fi conduse, în vederea audierii, opt persoane.

    În cursul anului 2019, autorităţile franceze au procedat la arestarea a nouă suspecţi, membri ai aceluiaşi grup infracţional, acţiunea de marţi de pe teritoriul României fiind faza a doua a operaţiunii de destrămare a acestei reţele organizate. 

  • A murit Paul Goma! Ce n-a putut Ceaușescu, a reușit coronavirusul!

    Paul Goma s-a stins din viață în spitalul La Pitié Salpêtrière din Paris. Goma avea 84 de ani și era internat din 18 martie în urma infectării cu virusul ucigaș.

    Anunțul a fost făcut de către Mariana Sipoș, biografa lui Paul Goma și confidenta disidentului în ultima parte a vieții, cea care a făcut publică tragica veste într-un comunicat remis G4Media.ro.

    „În urma unui mesaj primit din Franța, cu regret si mare durere anunț plecarea dintre noi a marelui scriitor și disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaș.

    Conform informațiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat. 

    Fiul său, Filip Goma, după ce în urmă cu doi ani și-a pierdut și mama, este foarte tulburat și îndurerat și roagă să nu fie contactat.

    Conform indicațiilor lui Filip Goma, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris.

    Voi comunica programul ceremoniei îndată ce va fi finalizat.

    Dumnezeu sa-l odihnească în pace!”, a scris Mariana Sipoș.

    Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, județul Orhei, din Basarabia, unde părinții săi erau învățători. Tatăl său a construit, împreună cu oamenii din sat, școala care avea într-o latură locuința învățătorilor cu celebrul calidor (coridor, galerie), evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma.

    În martie 1944, familia Goma se refugiază în Transilvania, părinții lui Goma fiind repartizați învățători mai întâi în satul Gusu și apoi, de-a lungul anilor, în alte sate din județul Sibiu. (Despre copilăria transilvăneană și adolescența lui Paul Goma vezi romanele: Arta refugii, Astra, Sabina).

    În 1949, Paul Goma intră prin concurs elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate școlile din țară, după ce în mai 1952 fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” opt zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munții și… ținea „un jurnal intim codificat”. După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reușește să-l înscrie a Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș.

    În 1954, dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Școală de Literatură, numită și fabrica de scriitori). Reușește la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității București.

    În 22-23 octombrie, 1956 izbucnește Revoluția din Ungaria. În 22 noiembrie, Paul Goma este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne și anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestație ostilă de solidaritate cu Revoluția din Ungaria. Este reținut la Malmaison și Jilava, procesul fiind amânat de nenumărate ori. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică. În martie 1958 este trimis disciplinar la penitenciarul Gherla. În noiembrie este eliberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO) în satul-nou Lătești, raionul Fetești. În noiembrie 1961 i se prelungește restricția domiciliară cu încă 24 luni. Paul Goma protestează, în scris, împotriva „prelungirii”; va fi eliberat înainte de termen abia în ianuarie 1963.

    În 1965, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (ce permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deși, legal, avea acest drept – dă examen de admitere și reușește la Facultatea de Filologie, Universitatea București.

    În decembrie 1966, debutează în revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba. În august 1968 Paul Goma se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Apare în librării volumul de debut Camera de alături, singura carte pe care Paul Goma a reușit să o publice în România înainte de plecarea în exil.

    În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei; Paul Goma vrea să facă parte din proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică, dar i se pune condiția să se înscrie în partid. Paul Goma acceptă și este primit în partid împreună cu alți tineri scriitori printre care Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Paul Schuster, Al. Ivasiuc.

    În 1971, romanul Ostinato, interzis de cenzură în România, apare la prestigioasa editură Suhrkamp din Germania, apoi în Franța la Gallimard. Traducerea în italiană, efectuată de Marco Cugno, este oprită prin intervenția Securității la editura Rizzolli, unde urma să fie publicată. În octombrie, romanul Ostinato este lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt. Prin Europa liberă Paul Goma află că „delegația RSR la Târgul de Carte, după ce a încercat să împiedece tipărirea cărții, în semn de protest împotriva expunerii, la Târg, a unei cărți calomnioase la adresa socialismului din România, a părăsit Târgul, iar în standul gol al Republicii Socialiste România, editorul a etalat, pentru presă, cartea cu pricina… ”.

    În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt i se lansează a doua carte tradusă în germană Ușa noastră cea de toate zilele (Die Tür). În 1974, romanul apare și în traducere franceză, la Gallimard, cu titlul Elles étaient quatre. În același an este publicat în traducere olandeză romanul Ostinato, la editura Bruna & Zoon din Utrecht.

    În 1975, pe 2 noiembrie se naște Filip-Ieronim, fiul lui Paul Goma.

    În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul Gherla  (roman autobiografic bazat pe propria experiență în această închisoare) care va fi  transmis, în foileton, la Europa liberă, în lectura autorului (aflat în România).

    În 1977, în ianuarie, se anunță Charta 77 a cehilor și a slovacilor – la care aderă scriitori maghiari și bulgari. În februarie, se difuzează, la Europa liberă, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel Kohout, Chartei ’77, în care afirmă, printre altele: „Mă declar solidar cu acțiunea voastră. Situaţia voastră este şi a mea; situația Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – şi a României. Trăim, supraviețuim în același Lagăr, în aceeaşi Biafra (capitală: Moscova).” […] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocorire a omului, aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranţă, teroare.” Redactează apoi în februarie celebra scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceaușescu, Palatul Regal, București și Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad (pe care o semnează împreună cu alte șapte persoane, soția lui printre ele) în care protestează pentru nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția RSR. Îl caută, ca să o contrasemneze, „mulți cetățeni – niciunul scriitor. Primul – de altfel și ultimul: Ion Negoițescu, îl va contacta abia în 3 martie”.

    Se naște astfel ceea ce istoria va reține cu numele „Mișcarea Paul Goma”. În urma amplorii fenomenului, la 1 aprilie, Paul Goma este arestat. În 3 aprilie, soția și copilul sunt scoși din apartamentul lor din Drumul Taberei unde veneau toți cei voiau să adere la protestul lui Paul Goma și mutați cu forța în cartierul Vitan. În timp ce se afla în închisoare, Paul Goma este exclus din Uniunea Scriitorilor. La 6 mai, Paul Goma este eliberat – în urma campaniei internaționale și a protestului PEN Clubului Internațional, condus de Mario Vargas Llosa. În octombrie, constatând că în „condițiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu exteriorul – nici cu interiorul” – Paul Goma se decide să accepte invitația PEN Club de a călători în Occident. La 20 noiembrie 1977, Paul Goma cu soția și fiul lor pleacă,  pentru totdeauna, din România. Sosiți cu pașapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic.

    În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii Culoarea curcubeului care va fi publicată în anul următor, la Seuil, în franceză, cu titlul Le tremblement des hommes („Cutremurul oamenilor”) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard Guetta (în Le Nouvel Observateur): „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mișcarea Goma”.

    Între 1981 și 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma, printre ele, celebra “L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul Soldatul câinelui), recunoscute public chiar de Ion Iliescu cu prilejul decorării postului Europa liberă (în cel de-al doilea mandat al său)

    În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluția Maghiară cu care Paul Goma s-a solidarizat.

    În România nu i-au fost recunoscute niciodată, oficial, meritele și nu a fost decorat niciodată.

  • VIDEO: 17 romi veniți din Paris și trimiși nesupravegheați la Urziceni au fost izolați de Poliție în parcarea Gării!

    17 romi veniți din Paris și trimiși nesupravegheați la
    Urziceni au fost izolați în parcarea Gării, în timpul unei operațiuni conjugate
    a forțelor de poliție și jandarmerie.

    Un lot de 19 cetățeni de etnie romă, îmbarcați în cursa
    Blue Air București – Paris la ora 18;25, pe Aeroportul Charles de Gaulle din
    capitala Franței, au petrecut noaptea pe traseul Otopeni – Gara de Nord –
    Urziceni, nefiind supravegheați decât în prima parte a itinerariului de către
    autoritățile responsabile.

    Responsabilii cu
    gestionarea ”repatriaților” s-a spălat pe mâini pe peronul Gării de Nord”

    Astfel, conform declarațiilor oferite reprezentanților Poliției și Jandarmeriei, romii ar fi semnat o serie de declarații pe Aeroportul Otopeni, fiind conduși de autorități, cu un microbuz, către Gara de Nord, acolo unde au fost practic lăsați de capul lor după urcarea în trenul care avea să îi aducă la Urziceni, în dimineața zilei de 21 martie.

    Practic, nevenind dintr-o zonă roșie de manifestarea a
    coronavirusului, cum e Italia, autoritățile medicale și de ordine publică din
    Capitală nu au mai fost obligate să supravegheze transportarea grupului către
    Centrul de Carantină Ialomița. Romii, în totalitate analfabeți după cum am
    putut constata la Urziceni, au ”semnat” doar declarații pe proprie răspundere
    că, odată ajunși la domiciliu, în Căzănești – Ialomița, se vor autoizola, după
    care au primit ”liber”.

    Ajunși în municipiu la ora 9, neanunțați pe vreo filieră
    oficială și, în consecință, neașteptați de nimeni din cadrul DSP sau al
    celorlalte autorități competente, romii veniți din Franța s-au împrăștiat prin
    Urziceni, în așteptarea unei alte curse CFR și în căutarea unor alternative
    auto care să-i transporte către localitatea de domicilu, Căzănești.

    Dispozitiv de
    izolare în Gara Urziceni

    Sesizați de locuitorii orașului, reprezentanții Poliției și cei ai unității municipale de Jandarmi au reușit să adune pentru început 15 mebri ai familiilor recent aterizate din capitala Franței și, formând un dispozitiv de izolare, i-au condus pe aceștia în Gara Urziceni, în jurul orelor prânzului, acolo unde reprezentanții Prefecturii și câțiva cetățeni au oferit lotului de ”repatriați” apă și mâncare. Alți doi membri ai grupului au fost identificați în parcul din centrul orașului, ultimii doi cetățeni de etnie romă veniți de la Paris nefiind găsiți până în acest moment.

    De asemenea, Prefectura și Poliția au făcut demersurile pentru identificarea unei soluții rapide de transport sub supraveghere către Căzănești, localitatea de domiciliu a repatriaților.