La
orice este bun si se pricepe romanul dar
cand vine vorba de respectarea legilor incepe sa se fastaceasca si da
din colt in colt. Marinica Valea este zidar din tata in fiu si iarna asta a
profitat din plin de vremea frumoasa pentru a-si face ´´unele reparatii la
locuinta´´. De cand i-au plecat sotia si copiii in Spania, el s-a mutat intr-o
garsoniera la parterul unui bloc dar, fiind meserias intr-ale ctitoritului, era
macinat tot timpul de gandul unor modificari care sa-i asigure alt confort
imobiliar.
Imediat
dupa Anul Nou, gospodarul nostru a pus mana pe mistrie si cancioc si, fara
nicio autorizatie de constructie, s-a apucat de treaba. A tras zi- lumina si
noapte- intuneric, manat de visul de a-i aduce inapoi pe-ai lui si a-i primi Ӕntr-un
palat de clestar ca-n bazmele lui nea Petrica Ispirescu”.
In
numai doua luni de munca asidua Marinica a reusit sa ridice, lipit de blocul
sau, o adevarata capodopera arhitecturala.
”La
inceput am zis decat sa-mi inchid balconu´ da´ cand am vazut ca mai mi-a ramas
o gramada de materiale i-am dat bataie si am mers inainte. Poate nu ma opream
nici la etajul al doilea daca nu se sucarea niste vecini ca le-am acoperit
ferestile”, a povestit Marinica Valea in fata inspectorului de la primarie.