breaking news
- Asociația GAL NAPARIS a lansat Apelul de Selecție Simplificat – Măsura M4/2B – „Agricultura Nouă prin instalarea tinerilor fermieri în teritoriul GAL Naparis” – Sesiunea 1/2018
- GAL NAPARIS – CALENDARUL ESTIMATIV DE LANSARE A SESIUNILOR DE DEPUNERE PROIECTE PENTRU ANUL 2018
- Constantin Sava, primarul Urziceniului – achitat de către judecătorii Curții de Apel București
- Iordache merge mai departe – după Codul de Procedură Penală modifică și cele 10 porunci din Biblie
- Spune-mi, țara cine-o fură? Iordache, pe Codul de Procedură!
- GALERIE FOTO: 9 lebede pe lacul gunoaielor plutitoare din Urziceni
Iluzia baricadei
mai 31st, 2018 | by Eugen Cismasu

Actualitate
1
Miercuri, decizia CCR a mânat din nou România de după-amiază prin piețe. Cuminți, timorați, disciplinați, protestatarii de week-end și cei de oportunitate și-au băut cafeaua, din termosuri, la Palat, între un pogo mic, demonstrativ, cu Jandarmeria, și-un exercițiu de incantații – ”hoții, hoții! – demn de un stadion de liga a treia, la un penalti fraudulos acordat în minutul 91. Previzibil, ciorba reîncălzită a protestului public nu a dat în clocot când doar 2000 de tăiței au mai fiert mut, cu gândul la președintele lor aritmetic, cel tras pe dreapta, din carpiene, de halatele constituționale cu ciocănel.
Rarefiată, inconsistentă, fără finalitate, reacția străzii la sentința Jedi-lor CCR este rezultatul propriilor noastre carențe în materie de conștiință colectivă. În veacuri, lipsa asumării individuale s-a însumat, prin forța exemplului, la nivel de grup, și s-a transmis din generație în generație, ca un ADN comunitar. Pentru un popor ce are un cântec de deșteptare pe post de imn național și o baladă a resemnării pe post de operă fundamentală, perpetuarea congenitală a lașității e, totuși, consecința firească.
Dacă românii ar fi avut vocația baricadei, și nu doar iluzia ei, geto – ortacii lui Burebista ar fi fost înregistrați de istorie drept prima trupă pe butoaie goale pe jumătate, capabilă să se opună, prin sacrificiu suprem, decretului barbar de masacrare a viilor. 150 de ani mai târziu, dacii frumoși și liberi nu și-ar mai fi tranzacționat soacrele prin corturile cu veterani ale Legiunii Gemina, i-ar fi dezumflat lui Traian cauciucurile de la pontoane și l-ar fi mânat pe Apolodor, 18 secole mai încolo, să-i construiască lui nea Nicu poduri pe la Agigea, firește, pe-un salar baban de brigadier plus Medalia Muncii Clasa I ca bonificație cincinală.
Dacă românii ar fi avut vocația baricadei, și nu doar iluzia ei, la Călugăreni i-ar fi servit lui Sinan, pe bază de secure, un platfus dentar cu vedere la ceafă și nu s-ar fi retras în codri cu doar doi dinți din proteza otomanului la cingătoare. Horea și Cloșca n-ar fi făcut buba în piața publică jucându-se cu roata iar Cuza ar fi prins și-al doilea mandat, în ciuda Monstruoasei Coaliții, votat fiind de cârduri de badeacârțani diasporeni prin toate cancelariile occidentale.
Dacă românii ar fi avut vocația baricadei, și nu doar iluzia ei, 50.000 de lăutari n-ar fi cântat la aceeași masă, de ziua lui Ponta, pe Arena Națională, iar 3 milioane de voturi acordate lui Dragnea n-ar fi bătut, în 2016, dublul oferit doi ani mai devreme, cu ajutor din afară, unui președinte de conjunctură.
Dacă baricada le-ar fi fost o reală vocație, sutele de mii de români ce fac azi schimb de iluzii triste prin piețe ar fi intrat în mișcări, în platforme, în partide, transformându-se în tot atâtea sute de mii de baricade individual asumate împotriva fatalității, a obedienței, a resemnării.

Share485 Tweet +1 Share PinShares 485
baricada ccr curtea constitutionala klaus iohannis piata victoriei protest psd tudorel toader
Recent Posts
-

0
Anunțuri
august 22nd, 2018BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere
Ai o idee de afacere în mediul urban? Intra în Proiectul BizSmart și participă gratuit la cursul de formare antreprenorială….Read More
-
ASOCIAȚIA GAL NAPARIS – CALENDAR ESTIMATIV DE LA…
august 8th, 2018 -
APEL DE SELECȚIE SIMPLIFICAT – MĂSURA M5/6A CREAREA…
august 7th, 2018 -
APEL DE SELECȚIE SIMPLIFICAT – MĂSURA M6/6B – „…
august 7th, 2018 -
Asociația GAL NAPARIS a lansat Apelul de Selecție Sim…
iulie 6th, 2018
Recent Posts
22
Aug 2018
BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere
Anunțuri
Ai o idee de afacere în mediul urban? Intra în Proiectul BizSmart și participă gratuit la cursul de formare antreprenorială. Ai cazarea, masa și transportul asigurate! Fii…
08
Aug 2018
ASOCIAȚIA GAL NAPARIS – CALENDAR ESTIMATIV DE LANSARE A SESIUNILOR DE DEPUNERE PROIECTE PENTRU ANUL 2018
Anunțuri
Asociația GAL NAPARIS a publicat Calendarul estimativ de lansare a sesiunilor de depunere de proiecte pentru anul 2018 aprobat de Consiliul Director în data de…
Recent Posts
-
BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere…
august 22nd, 2018 -
ASOCIAȚIA GAL NAPARIS – CALENDAR ESTIMATIV DE LA…
august 8th, 2018 -
APEL DE SELECȚIE SIMPLIFICAT – MĂSURA M5/6A CREAREA…
august 7th, 2018 -
APEL DE SELECȚIE SIMPLIFICAT – MĂSURA M6/6B – „…
august 7th, 2018
Categorii
- Actualitate
- Administraţie
- Anunțuri
- Banalul publicitar
- Box populi
- Buget deci rezist
- Coalitia pentru un parlament expirat
- Codrul penal
- Cordul bunelor maniere
- Creionul decolorat
- Cultură
- Descântarea României
- Ediliul public nr.1
- Eu cu cine-am votat?
- Fake to fake
- Fakin’ news
- Gazeta de Perete
- Life+style
- Oameni și locuri
- Oscar cu boi
- Parte în carte
- Planul furbanistic general
- Politică
- Progromul de guvernare
- Reportaj cu pixul in gat
- Ruina cotidiană
- Sa facem prin scoli spitale!
- Social
- Statul sunt ei
- Ţigara de după
- Trăire cu premeditare
Youtube
© 2018 Barikada. All Rights Reserved.


